ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1298/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1298/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin încheierea din 11 martie 2011
pronunțată în dosarul nr. 27285/3/2010,
Curtea
de Apel București, secția
I
penală, a menținut, în temeiul
dispozițiilor art. 300
1
raportat la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen.,
starea de arest preventiv a inculpatului M.I.Y.O.
, reținându-se, în esență, că sunt
îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de art. 148 lit. f) C. proc.
pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de
trafic de droguri de mare risc fiind
închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în
libertate
a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea
și
natura faptelor și modalitatea de săvârșire a acestora.
Împotriva acestei încheieri a declarat
recurs inculpatul M.I.Y.O.
solicitând
cercetarea sa în stare de libertate arătând că temeiurile avute în vedere la
luarea măsurii arestării preventive nu impun în
continuare privarea de libertate.
Analizând
încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din
oficiu, sub toate
aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C.
proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele și
lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.I.Y.O. a fost
trimis în judecată pentru infracțiunea
de trafic de droguri de mare risc în formă
continuată,
întrucât, în perioada 01 februarie 2010-15 aprilie 2010, în repetate rânduri,
în baza aceleiași rezoluții infracționale, a dat cu titlu gratuit sau a
intermediat vânzarea unor
cantități diferite de pastile ecstazy.
Inculpatul a
fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din 16 aprilie 2010 a
Tribunalului
București, secția a
II-
a penală, constatându-se incidența în cauză a
dispozițiilor
art. 143 raportat la art. 68
1
C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C.
proc. pen.
Înalta Curte constată că aceste
temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a
inculpatului.
Astfel,
probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum
și pronunțarea
unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, nu
au fost de natură
a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter
temeinic care
justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru
care este cercetat.
La aprecierea
pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezintă lăsarea în
libertate a inculpatului M.I.Y.O., Înalta
Curte are în vedere natura și
gravitatea
faptelor comise, circumstanțele personale ale acestuia, dar și rezonanța
socială
a infracțiunilor de acest gen.
Astfel, se constată că inculpatul M.I.Y.O.
este cercetat pentru
săvârșirea unei
infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu numai din
limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar
și din natura și modalitatea concretă
de comitere a acestora (în mai
multe rânduri a dat sau intermediat vânzarea de d
roguri de mare risc), precum și din urmarea produsă (lezarea valorilor
sociale care
ocrotesc sănătatea
cetățenilor) și recrudescența faptelor de acest gen.
In plus, chiar dacă a trecut aproape
un an de la arestarea preventivă a inculpatului M.I.Y.O., se justifică în
continuare menținerea acestuia în
arest,
fără ca astfel să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care
beneficiază pe durata procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri
definitive și prevenția
provizorie să se transforme într-o executare
anticipată a pedepsei, întrucât în raport de circumstanțele cauzei nu s-a
depășit la acest moment procesual caracterul rezonabil al detenției preventive.
Ca atare, Înalta
Curte reține că în cauză nu au intervenit elemente noi de la
pronunțarea hotărâri de condamnare
care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de
libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de
arest a inculpatului M.I.Y.O.
Față de cele reținute, în temeiul art.
385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va
respinge ca nefondat recursul formulat de
inculpatul M.I.Y.O.
In raport de
soluția ce se va pronunța, instanța îl va obliga pe inculpat la plata
cheltuielilor
judiciare către stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat
de inculpatul M.I.Y.O.
împotriva încheierii
din 11 martie 2011 a Curții de Apel București, secția
I
penală,
pronunțată în dosarul nr. 27285/3/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata
sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
100 lei reprezentând onorariul apărătorului
desemnat
din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limbă arabă
se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică azi 31 martie 2011.