ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6944/2005

Asupra recursului în anulare de față, constată: Prin cererea înregistrată la 28 noiembrie 2001, astfel cum a fost precizată, reclamantul P.Ș.D. a chemat în judecată pe pârâții S.R.I. și S.J.I. Sibiu solicitând să fie obligați la plata sumei de 139.011.263 lei, reprezentând diferența dintre ajutoarele brute datorate în baza art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999 și ajutoarele nete încasate, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. În motivarea cererii reclamantul arată că a fost trecut în rezervă, cu drept la pensie, la data de 22 noiembrie 2000, dată la care, potrivit legii, era îndreptățit să primească cu titlu de plăți compensatorii, contravaloarea a 12 solde brute, sume de bani care nu erau supuse impozitării, astfel cum greșit au stabilit pârâții.

Pârâtul S.R.I. a cerut respingerea acțiunii și a solicitat chemarea în garanție a Ministerului de Finanțe care, în ipoteza admiterii cererii, să fie obligat să-i restituie impozitul aferent celor 12 solde, reținut și vărsat. Prin sentința civilă nr. 275 din 30 mai 2002 Tribunalul Sibiu a admis cererea în contradictoriu cu pârâtul S.R.I., sens în care l-a obligat să plătească reclamantului suma de 139.011.263 lei reprezentând valoarea actualizată la data de 30 aprilie 2002 a drepturilor bănești neacordate la data pensionării, sumă care se va actualiza, în continuare, până la data plății efective și, pe cale de consecință, și chemarea în garanție, sens în care Ministerul Finanțelor a fost obligat să plătească pârâtului sumele de bani mai sus arătate.

Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.J.I. Sibiu. În motivarea sentinței s-a reținut că, prin interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente, ajutoarele datorate personalului militar cu ocazia pensionării, conform art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999, se calculează în raport de solda brută și nu sunt impozabile, caz în care se impune obligarea pârâtului la restituirea către reclamant a contravalorii impozitului calculat în raport de contravaloarea soldelor brute încasate și care a fost reținut în mod nelegal. Prin decizia civilă nr. 2836 din 2 decembrie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul S.R.I., prin reprezentantul său U.M.

0198 București și de chematul în garanție Ministerul de Finanțe, reținând că sentința dată în primă instanță este legală și temeinică. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, invocând incidența art. 330 pct. 2 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului se arată că plățile compensatorii la care era îndreptățit reclamantul conform art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea militarilor cădeau sub incidența art. 86 din O.U.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, act normativ care abroga orice altă dispoziție contrară și potrivit căruia astfel de plăți nu erau exceptate de la impozitare. Prin cererea formulată la 7 iunie 2004, pârâtul S.R.I.

a cerut admiterea recursului în anulare și restabilirea situației anterioare executării hotărârilor atacate. Analizând recursul în anulare Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente: În drept, una din regulile de interpretare logică a normelor de drept civil este aceea conform căreia textele de excepție trebuie să-și găsească aplicație numai în ipotezele la care se referă, neputând fi extinse și la alte cazuri. Astfel, în materia impozitului pe venit, reglementată prin O.U.G. nr. 73/1999, regula este aceea că orice sume de bani dobândite cu titlu de venituri sunt supuse impozitării iar excepția este dată de anumite categorii de venituri care nu sunt supuse impozitării.

Or, sumele de bani acordate militarilor cu titlu de plăți compensatorii conform art. 31 din Legea nr. 138/1999 nu sunt exceptate nici prin acest act normativ și nici prin dispozițiile O.U.G. nr. 73/1999 de la calcularea impozitului pe venit. Așa fiind, în mod greșit instanțele, folosind argumentul de analogie, a asimilat această categorie de venituri cu altele, care sunt scutite de plata impozitului, deși acestea din urmă sunt reglementate prin excepție de la regula generală care este impozitarea și, pe cale de consecință, sunt limitativ prevăzute de actele normative. Ca atare, cum hotărârile atacate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a dispozițiilor O.U.G. nr. 73/1999, fapt ce a determinat o soluționare greșită a cauzei în fond, Înalta Curte urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile recurate și, pe fond a respinge cererea dedusă judecății.

Cum, hotărârilor judecătorești casate prin prezenta decizie au fost puse în executare și cum, reclamantul a încasat deja suma de 151.211.603 lei, în baza art. 404 2 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a dispune restabilirea situației anterioare executării, sens în care acesta urmează a fi obligat să restituie pârâtului sumele de bani încasate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 2835 din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, precum și împotriva sentinței civile nr. 275 din 30 mai 2002 a Tribunalului Sibiu pe care le casează și respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantului P.Ș.D. și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. Conform art. 404 2 C. proc. civ. dispune restabilirea situației anterioare în sensul obligării moștenitorilor reclamantului, la restituirea sumelor de bani încasate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2005.