ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6944/2005

Asupra recursului în anulare de față,

constată:

Prin cererea înregistrată la 28

noiembrie 2001, astfel cum a fost precizată, reclamantul P.Ș.D. a chemat în

judecată pe pârâții S.R.I. și S.J.I. Sibiu solicitând să fie obligați la plata

sumei de 139.011.263 lei, reprezentând diferența dintre ajutoarele brute

datorate în baza art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999 și ajutoarele nete încasate,

sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea cererii reclamantul

arată că a fost trecut în rezervă, cu drept la pensie, la data de 22 noiembrie

2000, dată la care, potrivit legii, era îndreptățit să primească cu titlu de

plăți compensatorii, contravaloarea a 12 solde brute, sume de bani care nu erau

supuse impozitării, astfel cum greșit au stabilit pârâții.

Pârâtul S.R.I. a cerut respingerea

acțiunii și a solicitat chemarea în garanție a Ministerului de Finanțe care, în

ipoteza admiterii cererii, să fie obligat să-i restituie impozitul aferent

celor 12 solde, reținut și vărsat.

Prin sentința civilă nr. 275 din 30

mai 2002 Tribunalul Sibiu a admis cererea în contradictoriu cu pârâtul S.R.I.,

sens în care l-a obligat să plătească reclamantului suma de 139.011.263 lei

reprezentând valoarea actualizată la data de 30 aprilie 2002 a drepturilor

bănești neacordate la data pensionării, sumă care se va actualiza, în continuare,

până la data plății efective și, pe cale de consecință, și chemarea în

garanție, sens în care Ministerul Finanțelor a fost obligat să plătească

pârâtului sumele de bani mai sus arătate.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.J.I. Sibiu.

În motivarea sentinței s-a reținut că,

prin interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente, ajutoarele

datorate personalului militar cu ocazia pensionării, conform art. 31 pct. 1 și

2 din Legea nr. 138/1999, se calculează în raport de solda brută și nu sunt

impozabile, caz în care se impune obligarea pârâtului la restituirea către

reclamant a contravalorii impozitului calculat în raport de contravaloarea

soldelor brute încasate și care a fost reținut în mod nelegal.

Prin decizia civilă nr. 2836 din 2

decembrie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate recursurile

declarate de pârâtul S.R.I., prin reprezentantul său U.M. 0198 București și de

chematul în garanție Ministerul de Finanțe, reținând că sentința dată în primă

instanță este legală și temeinică.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, invocând incidența art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului se arată

că plățile compensatorii la care era îndreptățit reclamantul conform art. 31

din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea militarilor cădeau sub incidența

art. 86 din O.U.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, act normativ care

abroga orice altă dispoziție contrară și potrivit căruia astfel de plăți nu

erau exceptate de la impozitare.

Prin cererea formulată la  7 iunie 2004,

pârâtul S.R.I. a cerut admiterea recursului în anulare și restabilirea

situației anterioare executării hotărârilor atacate.

Analizând recursul în anulare Înalta

Curte constată că acesta este fondat  pentru următoarele considerente:

În drept, una din regulile de

interpretare logică a normelor de drept civil este aceea conform căreia textele

de excepție trebuie să-și găsească aplicație numai în ipotezele la care se

referă, neputând fi extinse și la alte cazuri.

Astfel, în materia impozitului pe

venit, reglementată prin O.U.G. nr. 73/1999, regula este aceea că orice sume de

bani dobândite cu titlu de venituri sunt supuse impozitării iar excepția este

dată de anumite categorii de venituri care nu sunt supuse impozitării.

Or, sumele de bani acordate

militarilor cu titlu de plăți compensatorii conform art. 31 din Legea nr. 138/1999

nu sunt exceptate nici prin acest act normativ și nici prin dispozițiile O.U.G.

nr. 73/1999 de la calcularea impozitului pe venit.

Așa fiind, în mod greșit instanțele,

folosind argumentul de analogie, a asimilat această categorie de venituri cu

altele, care sunt scutite de plata impozitului, deși acestea din urmă sunt

reglementate prin excepție de la regula generală care este impozitarea și, pe

cale de consecință, sunt limitativ prevăzute de actele normative.

Ca atare, cum hotărârile atacate au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a dispozițiilor O.U.G. nr. 73/1999,

fapt ce a determinat o soluționare greșită a cauzei în fond, Înalta Curte

urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile recurate și, pe fond a

respinge cererea dedusă judecății.

Cum, hotărârilor judecătorești

casate prin prezenta decizie au fost puse în executare și cum, reclamantul a

încasat deja suma de 151.211.603 lei, în baza art. 404

2

C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a dispune restabilirea situației anterioare

executării, sens în care acesta urmează a fi obligat să restituie pârâtului

sumele de bani încasate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei nr. 2835 din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

civilă, precum și împotriva sentinței civile nr. 275 din 30 mai 2002 a

Tribunalului Sibiu pe care le casează și respinge, ca nefondată, acțiunea

reclamantului P.Ș.D. și cererea de chemare în garanție a Ministerului

Finanțelor Publice.

Conform art. 404

2

C.

proc. civ. dispune restabilirea situației anterioare în sensul obligării

moștenitorilor reclamantului, la restituirea sumelor de bani încasate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  21 septembrie 2005.