ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2770/2003

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea precizată B.L.G. a chemat în judecată M.Ap.N. și U.M. 01813 Sibiu

pentru a fi obligați să-i plătească suma de 78.514.108 lei reprezentând

diferența dintre ajutorul brut datorat conform art. 31 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 138/1999 constând în contravaloarea a 15 și respectiv 6 solde lunare

brute stabilite în raport cu solda brută avută în luna mai 2000 când a fost

trecut în rezervă și ajutorul net plătit, sumă actualizată începând cu data de

1 noiembrie 2001 până la 30 septembrie 2001 și actualizarea ei în continuare

până la executarea efectivă a plății.

M.Ap.N. a formulat o cerere de

chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice solicitând ca în cazul

admiterii acțiunii, chematul în garanție să fie obligat să plătească

respectivele sume de bani.

Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 645/25

octombrie 2001 a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție și a obligat

pârâtul, M.Ap.N. să plătească reclamantului suma de 78.514.108 lei reprezentând

valoarea actualizată a drepturilor bănești neacordate la data pensionării, ce

se vor actualiza în continuare până la achitarea efectivă, respectiv impozit

nelegal aplicat și reținut asupra ajutoarelor și plăților compensatorii

cuvenite conf. art. 7 din O.G. nr. 7/1998. A fost obligat chematul în garanție

să plătească pârâtului aceeași sumă actualizată în continuare până la achitarea

efectivă.

A respins acțiunea față de pârâta U.M. 01813

Sibiu.

În motivarea soluției instanța a reținut că

potrivit art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 reclamantul a

beneficiat la pensionare de ajutoare egale cu 15 solde și respectiv 6 solde în

valoare totală brută de 156.976.575 lei. Or, potrivit textelor legale invocate

aceste sume sunt neimpozabile și se stabilesc în raport de solda lunară brută

avută în luna schimbării poziției de activitate. Cu toate acestea pârâtul i-a

reținut reclamantului un impozit de 61.511.530 lei achitându-i doar suma netă

de 95.465.045 lei rămasă după deducerea impozitului.

În adevăr, ajutoarele cuvenite reclamantului nu

se încadrau în categoria veniturilor din salarii sau asimilate salariilor ci în

categoria de venituri prev. de art. 5 din O.G. nr. 73/1999 fiind scutite de

impozit.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă

nr. 466/4 martie 2002 a respins ca nefondate recursurile M.Ap.N. și

Ministerului Finanțelor Publice reținând în esență că ajutoarele acordate la

trecerea în rezervă nu au un caracter salarial, ele nefiind primite ca un preț

al muncii și nu pot fi supuse impozitării.

Împotriva acestor hotărâri în temeiul art. 330

pct. 2 C. proc. civ. a declarat recurs în anulare Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe motiv că au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii și a susținut în esență că instanțele

au încălcat disp. art. 4, art. 6, art. 23 și art. 86 din O.G. nr. 73/1999

făcând o greșită aplicare a legii.

Astfel, potrivit art. 4 lit. b0 din O.G. nr. 73/1999

sunt supuse impozitării veniturile din salariu, cu care sunt asimilate, conf. art.

23 lit. b) din ordonanță și drepturile de soldă lunară, indemnizațiile,

primele, sporurile și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit

legii.

De asemenea, scutirea de impozit pe venit prev.

de art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 vizează plăți compensatorii calculate pe

baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca

urmare a nevoilor de reducere  și restructurare, precum și ajutoarelor

stabilite în raport de solda lunară netă acordată la trecerea în rezervă sau

direct în retragere cu drept de pensie sau pentru cele care nu îndeplinesc

condiții de pensie.

Cum ajutoarele prev. de art. 31 alin. (1) din

Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută și nu netă

conf. art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 acestea nu sunt scutite de impozit pe

venit.

Ajutoarele prev. de Legea nr. 138/1999 nu se

identifică cu cele prev. de art. 5 din O.G. nr. 73/1999 întrucât ajutoarele

acordate militarilor sunt asimilate salariului, iar nu indemnizației cu

destinație specială, ce reprezintă forme de sprijin acordate celor aflați în

nevoie de natura celor enumerate în normele metodologice privind punerea în

aplicare a O.G. nr. 73/1999 aprobate prin H.G. nr. 1066/1999.

La rândul său, prin cererea din 4 februarie 2003

M.Ap.N. a solicitat în temeiul art. 404

1

și  art. 404

2

C.

proc. civ., restabilirea situației anterioare.

Recursul în anulare este fondat.

Din dosar a rezultat că reclamantul B.L.G. a

fost trecut  în  rezervă prin Ordinul M.Ap.N. nr. MP 415/19 mai 2000 la data de

31 mai 2000 în baza art. 43 alin. (1) lit. b) prin aplicarea art. 85 alin. (1)

lit. a din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și a beneficiat

de ajutoare, la trecerea în rezervă, impozabile de 156.976.575 lei din care

61.511.530 lei o reprezintă impozitul, astfel că reclamantul a încasat o sumă

netă de 95.465.045.

Prin acțiune B.L.G. a susținut că în mod greșit

suma primită cu titlu de ajutoare a fost supusă impozitării în condițiile O.G.

nr. 73/1999 privind impozitul pe venit și a H.G. nr. 1066/1999 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 73/1999, iar instanțele au

apreciat că reclamantul nu datorează vreo sumă de bani cu titlu de impozit.

O atare soluție este însă greșită.

Astfel, deși este real că potrivit art. 31 din

Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului

militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie,

cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit, în raport cu

solda lunară brută, acest text trebuie raportat la dispozițiile art. 5 din O.G.

nr. 73/27 august 1999 privind impozitul pe venit și respectiv la H.G. nr. 1066/29

decembrie 1999, care deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din

ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie

excluzându-le pe cele de natură salarială.

Or, față de împrejurarea că însăși Legea nr. 138/1999

se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale

acestuia din calitatea de salariat, apare cu evidență că și veniturile acordate

militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare

în condițiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariați și prin

urmare sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul

pe venit.

Că este așa o confirmă și Normele metodologice

pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit aprobate prin H.G.

nr. 1066/29 decembrie 1999 care referindu-se la art. 5 din ordonanță

individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile și nu se

impozitează între care și ajutoarele.

Din enumerarea făcută de text rezultă că

ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinația

specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac

serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul

de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate; ajutorul

de înmormântare și altele.

Textul menționat nu face nici o referire la

ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu

solda lunară brută.

Prin urmare, aceste ajutoare fiind de natură

salarială și având ca bază de calcul solda brută, urmează a fi impozitate ca

orice venit brut.

De altfel, în art. 86 din O.G. nr. 73/1999 se

statuează expres că se abroga orice dispoziții contrare menționatei ordonanțe

ceea ce confirmă odată în plus intenția legiuitorului de a impozita aceste

categorii de ajutoare.

Față de cele ce preced urmează a admite recursul

în anulare, a casa hotărârile atacate și în fond a respinge acțiunea

reclamantului și cererea de chemare în garanție.

De asemenea, în baza art. 404

1

C.

proc. civ. urmează a admite cererea formulată de M.Ap.N. și a dispune

întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr.466 din 4 martie 2002 a Curții de apel Alba Iulia, secția

civilă, și sentinței civile nr. 645 din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Sibiu,

pe care le casează și în fond respinge acțiunea reclamantului B.L.G. și cererea

de chemare în garanție împotriva Ministerului Finanțelor Publice.

În temeiul art. 404

1

C. proc. civ., admite

cererea formulată de Ministerul Apărării Naționale și dispune restabilirea

situației anterioare în sensul obligării reclamantului la restituirea sumelor

încasate.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 iunie 2003.