ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3203/2010

Asupra recursului de

față;

Prin sentința penală

nr. 32 din 28 ianuarie 2010 a Tribunalului Tulcea s-a dispus condamnarea

inculpatului R.I. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor,

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit.

b) și art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71- art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului folosit la săvârșirea

infracțiunii.

S-a luat act că

partea vătămată N.G. nu s-a constituit parte civilă și a fost obligat

inculpatul la 3.680,02 lei cheltuieli spitalizare către partea civilă Spitalul

Clinic Județean de Urgență Tulcea.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 02

februarie 2009, în jurul orelor 14

00

, partea vătămată N.G. s-a

deplasat la locuința cumnatului său P.C., unde s-a întâlnit cu acestea și cu

martorul G.D.

Partea vătămată dorea

ca martorul să îi fixeze mai bine potcoavele calului, însă în loc să se

preocupe de această activitate cei trei au început să consume băuturi

alcoolice. În jurul orelor 19

30

-20

00

, P.C. le-a propus

lui N.G. și G.D. să meargă la locuința inculpatului R.I.

Ajunși la locuința

inculpatului, cei trei au început să consume din nou băuturi alcoolice, iar la

un moment dat N.G., care se afla în stare de ebrietate, a dat drumul

televizorului pe un post cu muzică populară, iar bărbații au dansat în

sufrageria locuinței în timp ce concubina lui R.I., martora C.M., se afla

bucătărie.

La un moment dat, N.G.

s-a dezbrăcat la bustul gol, fapt pentru care atât inculpatul R.I. cât și

martorul P.C. au încercat să îl determine să se îmbrace. Inculpatului i s-a

părut că partea vătămată îi face avansuri concubinei sale și i-a reproșat lui N.G.

atitudinea avută față de C.M., cerându-i să iasă afară din casă.

În aceste condiții,

partea vătămată s-a enervat și a început să îl lovească pe inculpat, fapt

pentru care martorul P.C., văzând altercația, s-a întors și a încercat să îl ia

acasă pe N.G.

Deoarece demersul

martorului a eșuat, partea vătămată și P.C. au început să se lovească reciproc

după care agresiunea a încetat, iar N.G. a plecat din locuința inculpatului.

Între timp, acasă la R.I.

au rămas martorul G.D., concubina inculpatului și minorul R.C.A. care se afla

în vizită la R.I.

După circa 10-15

minute, N.G. s-a întors la locuința lui R.I., având asupra sa o furcă, în

situația în care la momentul plecării și-a lăsat obiectele de îmbrăcăminte și

atelajul cu care venise și pe care inculpatul îl adăpostise în curtea sa.

Partea vătămată a

pătruns în locuința lui R.I. cu furca pe care o ținea în mână și acolo a fost

întâmpinată de către R.I., care auzindu-l venind, a luat un cuțit de pe masă și

s-a postat după colțul ușii așteptându-l pe N.G.

Potrivit declarației

minorului R.C.A. din cursul urmăririi penale, inculpatul a strigat la N.G. „hai

mă, vino să te văd”.

Totodată, în momentul

în care partea vătămată a intrat în locuință cu furca, martorul G.D. i-a ieșit

în față și i-a spus „stai să discutăm!” Atunci N.G. s-a oprit și a lăsat furca

cu coada în jos ținând colții orientați în sus, dovadă că nu avea de gând să

atace. În acel moment, R.I. l-a înjunghiat cu cuțitul o singură dată în

regiunea pieptului, după care a plecat.

Ulterior partea

vătămată și-a luat căruța și s-a deplasat la locuința sa, fiind întâmpinat de

soție, martora N.M., care văzându-l plin de sânge a alertat un vecin care a

sunat la Serviciul de Ambulanță Tulcea.

Ulterior N.G. a fost

internat în Spitalul Județean Tulcea, fiind operat pentru drenarea sângelui

care se afla în plămânul stâng.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul R.I., care a solicitat trimiterea cauzei

spre rejudecare pentru ca cererea de schimbare a încadrării juridice să fie

pusă în discuția părților.

În subsidiar, s-a

solicitat aplicarea art. 44 C. pen. cu consecința achitării în baza art. 10 lit.

c) C. proc. pen. sau acordarea unei maxime eficiențe a prevederilor art. 73 lit.

b), art. 74 și art. 76 C. pen.

Prin decizia penală

nr. 57/P din 06 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de

inculpat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că inculpatului nu i s-a încălcat dreptul

la apărare, întrucât chiar apărătorul acestuia a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei, iar instanța de apel s-a pronunțat prin

respingerea acestei cereri.

De altfel,

soluționarea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în

infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. a fost corect

rezolvată în cauză, probatoriul administrat conducând la concluzia că

inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide, în raport de

instrumentul folosit în zona anatomică vizată.

Cât privește

solicitarea de reținere a dispozițiilor art. 44 C. pen., s-a apreciat că nu se

justifică, întrucât partea vătămată, deși avea furca asupra sa, nu a atacat pe

nimeni, astfel că gestul inculpatului de a lovi cu cuțitul nu a fost comis în

stare de legitimă apărare.

De asemenea, s-a

constatat că s-a acordat o eficiență corespunzătoare dispozițiilor art. 73 lit.

b) C. pen., fiind operată o reducere a pedepsei, chiar dacă textul reținut,

respectiv art. 76 lit. b) C. pen. nu este corect, în condițiile în care trebuia

reținută incidența art. 76 alin. (2) C. pen., aspect însă ce nu mai poate fi

corectat în apelul inculpatului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul R.I., care a invocat cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen. În principal, a

solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de

art. 180 alin. (2) C. pen. și, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Recursul este

neîntemeiat.

Înalta Curte,

analizând decizia recurată, atât prin prisma cazurilor de casare invocate de

recurent, cât și în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Motivul principal de

recurs invocat de recurent, prin care se solicită schimbarea încadrării juridice

a faptei din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de lovire

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. nu este întemeiat.

În mod corect ambele

instanțe au apreciat că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide,

având în vedere instrumentul de atac folosit (cuțit), zona vitală lezată

(victima având o plagă înjunghiată în zona inimii, cu rezultatul internării și

operării pentru hemotorax și plagă deschisă a peretelui toracic anterior),

aspecte ce relevă că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei,

putea și trebuia să prevadă producerea unui rezultat letal.

Nici critica privind

individualizarea pedepsei nu este întemeiată, gradul de pericol social al

faptei, foarte ridicat în raport de valoarea socială ocrotită și consecințele

produse, dar și conduita procesuală nesinceră a inculpatului, făcând ca

solicitarea acestuia de reducere a pedepsei să nu poată fi primită.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către

stat, onorariul avocatului desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul R.I. împotriva deciziei penale nr. 57/P din 6 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 17 septembrie 2010.