ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 894/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința comercială nr. 208/C din 3 decembrie

2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, s-a admis excepția lipsei

calității procesuale a reclamantului B.V. și s-a respins cererea de chemare în

judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC V.T.T. SRL CLUJ-NAPOCA,

ca fiind formulată de o persoană tară calitate procesuală, cu privire la

hotărârile adoptate la punctele 2 și 3 din procesul-verbal al adunării generale

a asociaților din data de 04 mai 2009.

Prin aceeași hotărâre, s-a admis excepția lipsei de

interes a reclamantului și, în consecință, s-a respins ca lipsită de interes

cererea de chemare în judecată a reclamantului B.V. în ce privește hotărârea

adoptată la punctul 1 din procesul-verbal al adunării generale a asociaților

din data de 04 mai 2009. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei privind

obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu

avocațial.

În ceea ce privește cererea pârâtei vizând obligarea

reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu

avocațial, instanța a reținut că dovada cheltuielilor a fost depusă doar după

reținerea cauzei în pronunțare asupra excepțiilor invocate, proba nefiind

administrată în condiții de contradictorialitate, astfel încât cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta

S.C. V.T.T. S.R.L. Cluj-Napoca, solicitând modificarea sentinței atacate, în

sensul admiterii cererii de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de

judecată.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor

invocate și având în vedere dispozițiile legale incidente, instanța de control

judiciar a reținut că hotărârea primei instanțe pronunțată în urma admiterii

unei excepții peremptorii este criticată de către pârâta apelantă SC V.T.T. SRL

sub aspectul aprecierii administrării probatoriului în ceea ce privește cererea

accesorie cu privire la obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor

de judecată constând în onorariu avocațial.

Astfel, instanța de control judiciar a reținut că la

data de 12 noiembrie 2009, prima instanță a acordat părților cuvântul asupra

unor excepții peremptorii iar ulterior a pronunțat hotărârea supusă căii de

atac a apelului, făcând aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., excepțiile puse în discuție fiind de natura celor ce fac de prisos

cercetarea fondului pricinii.

Pornind de la cele reținute în soluționarea cererii

de respingere a obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată și

luând în considerare caracterul devolutiv al apelului, instanța de control

judiciar a procedat la reanalizarea acestei cereri și a reținut că prima

instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică sub aspectul aprecierii

administrării probatoriului.

Pârâta apelantă SC V.T.T. SRL CLUJ-NAPOCA a depus la

data de 12 noiembrie 2009 (fila 75 după rămânerea în pronunțare pe excepții,

potrivit celor statuate de prima instanță) ordinul de plată în format

electronic din data de 11 noiembrie 2009 prin care se atestă plata de către

pârâta apelantă a sumei de 4.562,83 lei în contul beneficiarului cabinet avocat

B.F. deschis la Banca Transilvania, reprezentând contravaloare factură nr.

1148.

In aceste condiții, Curtea a reținut că prima

instanță, în mod greșit, nu a înțeles să dea eficiență acestei probe care,

chiar dacă a fost depusă la dosar după rămânerea în pronunțare pe excepții, ea

exista înainte de închiderea dezbaterilor asupra acestei cereri accesorii sau

asupra fondului cauzei. Aceasta deoarece prima instanță a pus în discuția

părților excepțiile invocate și după ce părțile au pus concluzii asupra acestor

excepții rară alte precizări, potrivit încheierii din 12 noiembrie 2009, a

rămas în pronunțare asupra acestor excepții, moment la care reprezentantul

apelantei a depus la dosar dovada cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu

avocațial reiterând cererea de acordare a acestora care de altfel fusese

solicitată în scris prin întâmpinare.

S-a mai reținut că deoarece contradictorialitatea

constă în posibilitatea conferită de legiuitor de a pune în discuția părților

și a discuta și combate orice elemente de fapt și de drept, condiție ce trebuie

asigurată efectiv de către instanță, așa cum rezultă din cuprinsul și mersul

dezbaterilor, nu s-a respectat aplicarea acestui principiu de vreme ce în

încheierea de ședință din 12 noiembrie 2009, după punerea concluziilor pe

excepțiile invocate, nu s-a discutat cu privire la alte cereri ori alte probe.

Drept urmare, instanța de control judiciar a apreciat

că, în speță, trebuie aplicate dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. în

sensul că reclamantul fiind partea care a căzut în pretenții va fi obligat la

cererea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată dovedite prin ordinul de

plată în format electronic depus în fața primei instanțe.

Pentru aceste considerente, prin decizia nr. 91 din

22 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis apelul pârâtei SC V.T.T. SRL CLUJ NAPOCA, a schimbat în

parte hotărârea primei instanțe, în sensul obligării reclamantului B.V. la plata

cheltuielilor de judecată în primă instanță în favoarea pârâtei, în cuantum de

4562,83 lei reprezentând onorariu avocat și a menținut restul dispozițiilor

hotărârii. In temeiul dispozițiilor art.274 C. proc. civ., s-a dispus obligarea

reclamantului și la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 595

lei, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs

reclamantul B.V., solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul

respingerii apelului pârâtei și menținerea hotărârii primei instanțe.

În argumentarea criticilor formulate,

recurentul-reclamant a arătat, în esență, că cheltuielile de judecată nu au

fost dovedite și că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii,

respectiv a dispozițiilor art. 103 coroborat cu art. 138 C. proc. civ. și art.

112 alin. (2), art. 132 și art. 134 același cod.

A mai susținut recurentul că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre bazată pe o probă ce fusese înlăturată de către prima

instanță, probă constând într-un înscris ce nu i-a fost comunicat și care nu a

fost solicitat ca probă prin motivele de apel, fiind astfel încălcate și

dispozițiile art. 287 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ.

S-a mai susținut că instanța a pronunțat o hotărâre

nemotivată în ceea ce privește înscrisul depus la fila 75, înscris ce nu face

dovada cheltuielilor efectuate cu onorariul avocațial pentru activitatea

avocatului angajat în cauză. Astfel, s-a susținut că ordinul de plată nu poartă

nicio mențiune care să formeze convingerea că suma plătită este achitată pentru

activitatea avocatului în prezenta cauză, iar la dosar nu există dovada că

avocatul F.B. ar fi efectuat o activitate profesională pe baza unui contract de

asistență juridică. La toate termenele de judecată s-a prezentat un alt avocat

și deși împuternicirea avocațială a fost acordată către doi avocați, respectiv F.B.

și C.A., cei doi sunt organizați în cabinete individuale, astfel încât

apreciază recurentul că în aceste condiții, nu s-a făcut dovada cheltuielilor

de judecată și de asemenea, nu există dovada unui mandat de reprezentare

acordat Cabinetului individual avocat F.B.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce

urmează:

Motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept substanțial, mai

precis aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt dedusă judecății

sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile în speță.

Din această perspectivă și în raport de dispozițiile

legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, ca fiind o

cale de atac de reformare, nedevolutivă, se vor analiza doar criticile

formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează aplicarea dispozițiilor

legale pretins a fi fost încălcate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., partea căzută în pretenții, va fi obligată, la cerere, la plata

cheltuielilor de judecată. Față de soluția pronunțată, având în vedere și faptul

că prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a solicitat obligarea

reclamantului la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul proces, se

constată că în mod corect, instanța de control judiciar a făcut aplicarea

dispozițiilor legale sus menționate.

Așa fiind, făcând aplicarea dispozițiilor art. 296 C.

proc. civ., în mod corect, instanța de control judiciar a reanalizat

probatoriul administrat în cauză și a constatat că prima instanță a pronunțat o

hotărâre netemeinică, având în vedere cele reținute prin încheierea de amânare

a pronunțării din 12 noiembrie 2009, conform căreia instanța a rămas în

pronunțare asupra excepțiilor invocate, moment la care reprezentantul pârâtei a

reiterat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, depunând la dosar

dovada acestora. Procedând în acest mod, în mod corect s-a reținut încălcarea

principiului contradictorialității și mai mult, lipsa de rol activ a instanței,

statuată prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora

judecătorul are îndatorirea să facă respectate atât principiul

contradictorialității cât și celelalte principii ale procesului civil.

Pentru aceleași considerente, în virtutea

caracterului devolutiv al apelului, nu poate fi reținută nici critica ce

vizează încălcarea dispozițiilor art. 138, art. 132 și art. 134 și art. 287 alin.

(1) pct. 4 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile referitoare la

modalitatea de apreciere a înscrisului doveditor al cheltuielilor de judecată,

precum și a mandatului de reprezentare acordat avocatului F.B., critici supuse de

altfel analizei instanței de control judiciar, se constată că acestea vizează

aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și de aprecierea dată probelor,

aspecte ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază

procesuală.

Referitor la critica formulată prin prisma motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că

hotărârea este nemotivată în ceea ce privește caracterul doveditor al

înscrisului depus la fila 75, se constată a fi nefondată, întrucât instanța a

răspuns printr-o amplă motivare, în fapt și în drept susținerilor și apărărilor

părților, iar argumentele reținute au condus în mod logic la soluția cuprinsă

în dispozitiv.

În consecință, față de cele ce preced, potrivit dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., ca

parte căzută în pretenții, recurentul va fi obligat la plata sumei de 5.740,20

lei, cheltuieli de judecată către intimata SC V.T.T. SRL CLUJ-NAPOCA,

reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul B.V.,

împotriva deciziei nr. 91 din 22 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul să-i achite intimatei SC V.T.T. SRL

CLUJ-NAPOCA suma de 5.740,20 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2011.