ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 641/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 174 din 8 februarie 2005, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul D.A., în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, cu aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen. S-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 804.740 lei plus dobânda legală către Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar iar către partea civilă M.A.

la plata sumei de 400.000.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. De asemenea, s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că la data de 25 iulie 1998, minorul parte vătămată M.A., în vârstă de 13 ani, se afla împreună cu alți copii, respectiv O.A., M.A. și D.A.M. în spatele blocului din Bd. Alexandru Obregia București. La un moment dat spre acest grup a venit o minge cu care se jucau alți copii iar martorul O.A. a lovit-o cu piciorul, expediind-o peste un gard. Unul dintre copii a mers în bloc și le-a spus părinților ce s-a întâmplat. La puțin timp, la balconul unui apartament de la etajul doi a ieșit mama copilului, care le-a cerut celor de jos să arunce mingea iar apoi a ieșit la același balcon inculpatul D.A., care le-a adresat injurii copiilor, amenințându-l chiar cu bătaia pe O.A., care i-a răspuns obraznic.

În cele din urmă O.A. și partea vătămată M.A. s-au îndreptat spre gard pentru a aduce mingea. Așa cum rezultă din declarația martorului O.A. în timpul acestei scurte deplasări și-a aruncat privirea spre balconul la care se afla inculpatul și de data aceasta l-a văzut la geamul bucătăriei în momentul în care a aruncat spre ei o sticlă pentru lapte, care l-a izbit în cap pe M.A. Urmare loviturii, partea vătămată a căzut la pământ plină de sânge în zona capului. Șocat de eveniment, O.A. a fugit. De partea vătămată s-au apropiat martorele M.A., D.A.M. și P.F., care au încercat să-i dea ajutor, inclusiv printr-un apel telefonic, fără răspuns, la salvare. La scurt timp însă, inculpatul D.A. împreună cu angajatul său la firmă, martorul G.B., a venit la partea vătămată, luându-o și conducând-o în propriul apartament pentru a se spăla de sânge.

Partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, în perioada 25 iulie 1998 – 4 august 1998, cu diagnosticul fractură cu înfundare perietală stânga, intervenindu-se chirurgical. Din actele medico-legale, finalizate cu Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A.5/13896/2002 din 16 aprilie 2003 al I.N.M.M. Mina Minovici București, rezultă că M.A. a prezentat o plagă epicraniană cu fractură craniană cu înfundare perietală stângă și contuzie cerebrală minoră, care au necesitat îngrijiri medicale de 55 zile. Leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei, craniectomia constituind și infirmitate fizică permanentă. Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția însă instanța, evaluând probele administrate, a constatat că fapta a fost săvârșită cu vinovăție, de către acesta.

Împotriva hotărârii inculpatul D.A. a declarat apel, ciriticând-o pentru greșita reținere a săvârșirii faptei de către el și solicitând, pentru acest motiv, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 671 din 8 septembrie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, constatând că instanța de fond a reținut săvârșirea infracțiunii de către inculpat pe baza materialului probator legal administrat și judicios analizat și evaluat. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris, acesta lipsind de la judecată cu motivarea internării în spital, conform biletului de internare prezentat instanței.

Curtea a constatat că, în realitate, conform actului prezentat de o rudă a inculpatului, acesta nu este internat, înscrisul fiind eliberat de un medic de familie și care este o recomandare de consult pentru diagnostic sindrom cefalgic. Recursul a fost susținut prin apărătorul din oficiu, care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și solicitând reducerea pedepsei. Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar și în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care se iau în considerare din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului D.A. este nefondat. Situația de fapt a fost corect reținută, instanțele constatând, pe baza mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cel al judecății, că fapta a fost săvârșită, cu vinovăția prevăzută de lege, de către inculpatul D.A.

Probele directe, rezultând constant din declarațiile martorului O.A. care a văzut momentul în care sus-numitul inculpat a aruncat cu sticla și cel în care a fost lovită victima, precum și ale martorei M.A. care l-a observat pe același inculpat cu sticla în mână, se coroborează cu cele ce rezultă din declarațiile celorlalte persoane aflate în grupul părții vătămate, respectiv D.A.M. și P.F. Este, astfel, stabilit și necontestat că grupul de copii în care se afla și partea vătămată nu a avut vreun conflict, în timpul cât s-au aflat în zona blocului respectiv de locuințe, cu nici un alt locatar. Asemenea, inculpatul recunoaște că a avut reacții verbale nepotrivite, de la balcon, la adresa grupului de copii.

Se mai impune și constatarea că, după lovirea părții vătămate, inculpatul D.A., însoțit de angajatul său G.B., a fost singurul locatar care a coborât și a venit la victimă, încercând să-i acorde îngrijiri și în care scop a și condus-o în apartamentul său. Martorele D.A.M. și P.F. au susținut constant că au văzut sticla pentru lapte, după lovirea părții vătămate, la locul faptei însă după sosirea inculpatului și a însoțitorului acestuia, obiectul corp delict a dispărut. În cursul urmăririi penale inculpatul D.A. a încercat să ofere sume de bani mamei părții vătămate pentru a-și retrage plângerea. Toate aceste elemente de fapt au fost analizate judicios de către instanțe, iar constatarea acestora cu privire la identitatea autorului infracțiunii săvârșite este întemeiată.

În cursul judecării cauzei în apel inculpatul D.A. a indicat ca autor al faptei pe numitul P.V., în care scop au fost cerute relații și înscrisuri, care au fost depuse la dosar. În adevăr, P.V. a formulat un autodenunț, la data de 23 martie 2005, prin care și-a asumat săvârșirea infracțiunii la data de 25 iulie 1998. Încercarea de inducere în eroare a justiției nu a reușit, stabilindu-se, potrivit datelor consemnate în cazierul judiciar al numitului P.V., că acesta în perioada 20 iunie 1998 – 7 februarie 2001 se afla încarcerat în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare. Încadrarea juridică în tentativă la infracțiunea de omor calificat, reținută de instanțe, este legală, inculpatul aruncând de la etajul II o sticlă care i-a cauzat victimei leziuni craniene grave, a prevăzut că prin acțiunea sa îi poate provoca acesteia moartea, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Pedeapsa a fost corect individualizată, fiind avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Alături de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii s-a ținut seama și de datele de caracterizare a persoanei inculpatului, recidivist în considerarea condamnării la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru furt prin sentința penală nr. 453/1992 a Judecătoriei sectorului 4 București și cu comportament violent și după săvârșirea infracțiunii dedusă judecății, rezultând din condamnarea la 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., prin sentința penală nr. 762/2000 a aceleiași judecătorii. Pedeapsa, fixată la limita minimă legală specială, este și justificată și necesară realizării funcțiilor de constrângere și reeducare ale sancțiunii și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Față de cele ce preced, recursul inculpatului D.A. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 671/ A din 8 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 februarie 2006.