ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 641/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 174 din 8

februarie 2005, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul D.A., în baza art.

20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen., la 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, cu aplicarea art. 71 C.

pen. și art. 64 C. pen.

S-a dispus luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 804.740 lei plus dobânda legală către Spitalul Clinic de Urgență

Bagdasar iar către partea civilă M.A. la plata sumei de 400.000.000 lei cu

titlu de despăgubiri pentru daune morale.

De asemenea, s-a dispus obligarea

inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că la

data de 25 iulie 1998, minorul parte vătămată M.A., în vârstă de 13 ani, se

afla împreună cu alți copii, respectiv O.A., M.A. și D.A.M. în spatele blocului

din Bd. Alexandru Obregia București.

La un moment dat spre acest grup a

venit o minge cu care se jucau alți copii iar martorul O.A. a lovit-o cu

piciorul, expediind-o peste un gard.

Unul dintre copii a mers în bloc și

le-a spus părinților ce s-a întâmplat.

La puțin timp, la balconul unui

apartament de la etajul doi a ieșit mama copilului, care le-a cerut celor de

jos să arunce mingea iar apoi a ieșit la același balcon inculpatul D.A., care

le-a adresat injurii copiilor, amenințându-l chiar cu bătaia pe O.A., care i-a

răspuns obraznic.

În cele din urmă O.A. și partea

vătămată M.A. s-au îndreptat spre gard pentru a aduce mingea.

Așa cum rezultă din declarația

martorului O.A. în timpul acestei scurte deplasări și-a aruncat privirea spre

balconul la care se afla inculpatul și de data aceasta l-a văzut la geamul

bucătăriei în momentul în care a aruncat spre ei o sticlă pentru lapte, care

l-a izbit în cap pe M.A.

Urmare loviturii, partea vătămată a

căzut la pământ plină de sânge în zona capului.

Șocat de eveniment, O.A. a fugit.

De partea vătămată s-au apropiat

martorele M.A., D.A.M. și P.F., care au încercat să-i dea ajutor, inclusiv

printr-un apel telefonic, fără răspuns, la salvare.

La scurt timp însă, inculpatul D.A. împreună

cu angajatul său la firmă, martorul G.B., a venit la partea vătămată, luându-o

și conducând-o în propriul apartament pentru a se spăla de sânge.

Partea vătămată a fost internată în

Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, în perioada 25 iulie 1998 – 4

august 1998, cu diagnosticul fractură cu înfundare perietală stânga,

intervenindu-se chirurgical.

Din actele medico-legale, finalizate

cu Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A.5/13896/2002 din 16 aprilie

2003 al I.N.M.M. Mina Minovici București, rezultă că M.A. a prezentat o plagă

epicraniană cu fractură craniană cu înfundare perietală stângă și contuzie

cerebrală minoră, care au necesitat îngrijiri medicale de 55 zile.

Leziunile traumatice au pus în

primejdie viața victimei, craniectomia constituind și infirmitate fizică

permanentă.

Inculpatul nu și-a recunoscut

vinovăția însă instanța, evaluând probele administrate, a constatat că fapta a

fost săvârșită cu vinovăție, de către acesta.

Împotriva hotărârii inculpatul D.A. a

declarat apel, ciriticând-o pentru greșita reținere a săvârșirii faptei de

către el și solicitând, pentru acest motiv, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 671 din 8

septembrie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul inculpatului,

constatând că instanța de fond a reținut săvârșirea infracțiunii de către

inculpat pe baza materialului probator legal administrat și judicios analizat

și evaluat.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris, acesta lipsind de la

judecată cu motivarea internării în spital, conform biletului de internare

prezentat instanței.

Curtea a constatat că, în realitate,

conform actului prezentat de o rudă a inculpatului, acesta nu este internat,

înscrisul fiind eliberat de un medic de familie și care este o recomandare de

consult pentru diagnostic sindrom cefalgic.

Recursul a fost susținut prin

apărătorul din oficiu, care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și solicitând reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar și în raport de cazurile de casare prevăzute de art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., care se iau în considerare din oficiu,

Curtea constată că recursul inculpatului D.A. este nefondat.

Situația de fapt a fost corect

reținută, instanțele constatând, pe baza mijloacelor de probă administrate atât

în cursul urmăririi penale cât și în cel al judecății, că fapta a fost

săvârșită, cu vinovăția prevăzută de lege, de către inculpatul D.A.

Probele directe, rezultând constant

din declarațiile martorului O.A. care a văzut momentul în care sus-numitul

inculpat a aruncat cu sticla și cel în care a fost lovită victima, precum și

ale martorei M.A. care l-a observat pe același inculpat cu sticla în mână, se

coroborează cu cele ce rezultă din declarațiile celorlalte persoane aflate în

grupul părții vătămate, respectiv D.A.M. și P.F.

Este, astfel, stabilit și

necontestat că grupul de copii în care se afla și partea vătămată nu a avut

vreun conflict, în timpul cât s-au aflat în zona blocului respectiv de

locuințe, cu nici un alt locatar.

Asemenea, inculpatul recunoaște că a

avut reacții verbale nepotrivite, de la balcon, la adresa grupului de copii.

Se mai impune și constatarea că,

după lovirea părții vătămate, inculpatul D.A., însoțit de angajatul său G.B., a

fost singurul locatar care a coborât și a venit la victimă, încercând să-i

acorde îngrijiri și în care scop a și condus-o în apartamentul său.

Martorele D.A.M. și P.F. au susținut

constant că au văzut sticla pentru lapte, după lovirea părții vătămate, la

locul faptei însă după sosirea inculpatului și a însoțitorului acestuia, obiectul

corp delict a dispărut.

În cursul urmăririi penale

inculpatul D.A. a încercat să ofere sume de bani mamei părții vătămate pentru

a-și retrage plângerea.

Toate aceste elemente de fapt au

fost analizate judicios de către instanțe, iar constatarea acestora cu privire

la identitatea autorului infracțiunii săvârșite este întemeiată.

În cursul judecării cauzei în apel

inculpatul D.A. a indicat ca autor al faptei pe numitul P.V., în care scop au

fost cerute relații și înscrisuri, care au fost depuse la dosar.

În adevăr, P.V. a formulat un

autodenunț, la data de 23 martie 2005, prin care și-a asumat săvârșirea infracțiunii

la data de 25 iulie 1998.

Încercarea de inducere în eroare a

justiției nu a reușit, stabilindu-se, potrivit datelor consemnate în cazierul

judiciar al numitului P.V., că acesta în perioada 20 iunie 1998 – 7 februarie

2001 se afla încarcerat în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare.

Încadrarea juridică în tentativă la

infracțiunea de omor calificat, reținută de instanțe, este legală, inculpatul

aruncând de la etajul II o sticlă care i-a cauzat victimei leziuni craniene

grave, a prevăzut că prin acțiunea sa îi poate provoca acesteia moartea,

rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea

producerii lui.

Pedeapsa a fost corect

individualizată, fiind avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Alături de gradul ridicat de pericol

social al infracțiunii s-a ținut seama și de datele de caracterizare a

persoanei inculpatului, recidivist în considerarea condamnării la pedeapsa de 2

ani închisoare pentru furt prin sentința penală nr. 453/1992 a Judecătoriei sectorului

4 București și cu comportament violent și după săvârșirea infracțiunii dedusă

judecății, rezultând din condamnarea la 6 luni închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 181 C. pen., prin sentința penală nr. 762/2000 a aceleiași

judecătorii.

Pedeapsa, fixată la limita minimă

legală specială, este și justificată și necesară realizării funcțiilor de

constrângere și reeducare ale sancțiunii și scopului prevenirii săvârșirii de

noi infracțiuni.

Față de cele ce preced, recursul

inculpatului D.A. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 671/ A din 8

septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

februarie 2006.