ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3545/2008

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 463 din 9 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. 2994/109/2006, a fost condamnat inculpatul B.G. la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 183 C. pen., cu executare în condițiile art. 57 și art. 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată, începând cu data de 06 februarie 2006 și până la 27 iunie 2007.

S-a admis acțiunea civilă promovată de către partea civilă G.S. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON despăgubiri civile.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că pe fondul unor relații tensionate, la data de 25 decembrie 2005, inculpatul i-a aplicat mamei sale multiple lovituri, motiv pentru care victima a fugit la vecinii săi, care au constatat că aceasta prezenta multiple leziuni de violență, în special în zona feței, fiind desfigurată.

În aceste împrejurări victima le-a relatat vecinilor săi că a fost bătută de inculpat.

Ulterior în ziua de 27 decembrie 2005 victima a mers din nou la familia C., spunându-le că nu mai poate locui cu fiul său, inculpatul, care continua să o bată și pentru că starea victimei se agravase, vecinii acesteia au ajutat-o să se întoarcă la locuința sa, unde a rămas imobilizată la pat.

În ziua de 01 ianuarie 2006, pe fondul agravării stării de sănătate a victimei, inculpatul dându-și seama de consecințe, a dus-o la Spitalul Câmpulung, unde deși i s-au acordat îngrijiri medicale, iar ulterior a fost transferată la Spitalul Ștefănești, victima a decedat la data de 02 februarie 2006.

Potrivit raportului de constatare medico-legală, moartea victimei a fost violentă, datorată unui mecanism complex, între leziunile traumatice și deces existând o legătură secundară de cauzalitate.

A mai susținut prima instanță că organele de poliție, sesizate de medicul de gardă de la Spitalul Câmpulung, unde a fost dusă victima de către inculpat, s-au deplasat la locuința victimei, unde au constatat condițiile în care a fost ținută aceasta de către fiul său, identificând cu acea ocazie mai multe urme de substanță de culoare brun-roșcat pe ușă, pereții camerei și pe podea.

Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul B.G.

Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate sub aspectul omisiunii de a se pronunța asupra revocării măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi țara în condițiile aplicării unei pedepse cu executare în condițiile art. 57 C. pen., dar și pentru omisiunea interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. e) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și a susținut că nu există probe directe care să-l incrimineze, solicitând achitarea, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.

A mai susținut inculpatul că victima era alcoolică, iar leziunile constatate după decesul acesteia puteau fi produse prin cădere, astfel că soluția de condamnare a sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. pronunțată de instanță este greșită, deoarece fapta nu a fost comisă de el.

În apărare inculpatul apelant a mai invocat circumstanțe personale, care impun, în opinia sa, reducerea pedepsei aplicate de prima instanță.

Curtea de Apel Pitești, prin Decizia penală nr. 52/A din 08 mai 2008, a admis apelurile declarate în cauză, a casat în parte sentința apelată și a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 7 ani la 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., menținând și măsura obligării inculpatului de a nu părăsi țara.

Prin aceeași decizie s-a luat act că partea civilă G.S. nu a mai avut pretenții civile și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a constatat că situația de fapt reținută de instanța de fond a fost corect stabilită pe baza materialului probator administrat în cauză din care a rezultat că la data de 25 decembrie 2005, victima B.E. a fost lovită de fiul ei, inculpatul B.G., iar în urma leziunilor suferite victima a fost ulterior imobilizată la pat, unde a fost atacată de șobolani, ajungându-se la o agravare a stării de sănătate, astfel că după o perioadă de spitalizare, a intervenit decesul acesteia.

Instanța de control judiciar a analizat pe larg probele administrate în cauză, din coroborarea cărora a rezultat fără dubiu vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei care a avut ca urmare decesul mamei sale, înlăturând motivat apărările inculpatului în sensul că nu el ar fi autorul faptei și că decesul victimei s-ar fi produs ca urmare a leziunilor suferite de aceasta prin căderile repetate determinate de consumul excesiv de alcool.

În opinia Curții de Apel, actele medicale depuse la dosar de către inculpat pentru a dovedi că victima consuma băuturi alcoolice în mod frecvent și că avea afecțiuni grave, care au condus la alterarea stării de sănătate, nu au fost suficiente pentru a înlătura depozițiile martorilor care-l acuză pe inculpat de săvârșirea faptei și nici concluziile raportului medico-legal.

S-a mai argumentat că apărarea inculpatului, în sensul că nu el ar fi autorul faptei, nu a putut fi primită cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că vreo altă persoană ar fi avut interesul și s-ar fi aflat în circumstanțe de timp, loc și mod favorabile lovirii victimei, astfel încât să confirme ipoteza că altcineva ar fi agresat-o pe victimă.

A concluzionat instanța de apel că încadrarea juridică dată faptei de prima instanță este corectă, inculpatul neavând intenția de a ucide victima, al cărei deces s-a datorat unui mecanism complex, iar la momentul aplicării loviturilor rezultatul letal nu a putut fi prevăzut.

Instanța de apel a apreciat apelul inculpatului întemeiat în ce privește modalitatea de individualizare a pedepsei, arătând că deși inculpatul nu a invocat expres această critică, prin referirile sale la circumstanțele personale speciale, dar și la circumstanțele reale, a considerat că pericolul social concret ar fi redus.

Având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului pe care le-a examinat, dar și celelalte criterii de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., instanța de apel a constatat că se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului, de la 7 ani la 5 ani închisoare, respectiv la minimul prevăzut de textul incriminator.

Cât privește apelul Parchetului, Curtea a considerat că în condițiile în care inculpatul a săvârșit o infracțiune împotriva unui membru al familiei, se impunea și interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator, fiind nedemn de a îngriji o altă persoană și de a-i administra bunurile.

În fine, apelul Parchetului a fost apreciat ca întemeiat și în ceea ce privește omisiunea pronunțării primei instanțe referitor la menținerea măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi țara, însă pentru alte motive decât cele invocate de Parchet, pe care instanța de apel le-a menționat în considerentele deciziei, menținând această măsură.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul B.G., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență criticile invocate în apel și apărările făcute în fața instanțelor.

Prin apărător, inculpatul recurent a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția sa în comiterea faptei imputate, iar în subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii acesteia prin reținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Examinând actele și lucrările din dosar, respectiv hotărârile atacate în raport cu criticile invocate, cât și din oficiu în limitele impuse de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat.

Atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, care a fost încadrată în textul de lege corespunzător și pentru care i-a fost aplicată o pedeapsă just individualizată de către instanța de apel care, respectând criticile arătate în art. 72 C. pen., a redus-o la 5 ani închisoare cu executarea în condițiile prevăzute de art. 57 C. pen.

Apărarea inculpatului recurent B.G., potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea faptei care a avut ca urmare decesul victimei este contrazisă de probele administrate în cauză.

Astfel în afară de declarațiile martorilor C.Ș., C.M., G.G., G.R., S.L., P.E., Ț.I., S.C. și ale părții civile G.S., care au susținut constant, unii că victima le-a relatat despre lovirea ei de către inculpat în perioada Crăciunului 2005, iar alții că victima li s-a plâns că este bătută de fiul ei, inculpatul B.G., vinovăția inculpatului este confirmată și de probele științifice efectuate în cauză.

Astfel raportul medico-legal a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, datorată unui mecanism complex, respectiv hemoragiei subdurale și meningo-ventriculare, consecința unui traumatism cranio-cerebral acut forte prin lovire cu corp dur, căruia i s-a adăugat insuficiența cardio-respiratorie acută consecința unei pneumopatii acute, complicație apărută în urma politraumatismului din data de 25 decembrie 2005.

Actul medico-legal a stabilit fără dubiu mecanismul producerii leziunilor cranio-cerebrale, respectiv numai lovirea activă cu corp dur și a exclus producerea leziunilor craniene prin căderea victimei de la propria înălțime, menționând că leziunile faciale și ale membrelor puteau fi produse prin lovire cu și de corp dur, cu precizarea că și în cazul acestor leziuni se presupune și o activitate agresivă a altei persoane, nu doar căderea victimei.

S-a concluzionat în sensul că între leziunile traumatice și decesul victimei există o legătură secundară de cauzalitate.

Pe de altă parte, în procesul-verbal încheiat cu ocazia cercetării la fața locului efectuată de organele de poliție s-a consemnat faptul că în camera în care a fost găsită victima s-a constatat existența unor stropi de sânge pe pereți, ceea ce a dus la concluzia că în acea cameră au și fost aplicate loviturile asupra victimei.

Multitudinea petelor de sânge și modul în care se aflau dispuse pe suprafețe mari ale celor doi pereți, precum și înălțimea la care se aflau deasupra patului au condus la concluzia, că urmele de sânge s-au produs prin împroșcare la momentul lovirii victimei în zone puternic vascularizate.

Această concluzie este susținută și de consemnările existente în foaia de observație clinică a victimei referitor la fractura piramidă nazală (zonă puternic vascularizată) constatată la internarea victimei.

Pe de altă parte, relevantă este și mențiunea din procesul-verbal întocmit de organele de poliție la spitalul unde era internată victima, referitor la împrejurarea că victima, anterior decesului, s-a plâns vecinei sale P.E. că a fost bătută de fiul său la data de 25 decembrie 2005.

Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăție a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.

În ce privește motivul de casare prin care se solicită reducerea pedepsei aplicate inculpatului prin reținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante, se constată că este de asemenea nefondat.

Instanța de apel a dovedit deja clemență față de inculpat atunci când a redus pedeapsa aplicată acestuia de prima instanță, orientându-se spre pedeapsa minimă prevăzută de lege, acordând astfel eficiența cuvenită circumstanțelor personale ale inculpatului.

O eventuală reținere în favoarea recurentului a unor circumstanțe atenuante judiciare nu se justifică, avându-se în vedere poziția sa procesuală nesinceră, în pofida dovezilor certe de vinovăție existente în cauză.

Așa fiind, o reindividualizare a pedepsei aplicate inculpatului nu se impune, astfel că pentru considerentele arătate, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. nu s-a identificat existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, Înalta Curte urmează a constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 52/A din 8 mai 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2008.