ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3572/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6 din 10

ianuarie 2006, Tribunalul Gorj a condamnat pe inculpata B.G. la 5 ani închisoare

și la 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

în temeiul art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b)

și art. 37 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

64 și 71 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și

arestării preventive de la 30 septembrie 2005 la zi și s-a menținut starea de

arest.

Totodată, s-a dispus confiscarea

unui cuțit cu lama de 20 cm, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit

parte civilă și a fost obligată inculpata la plata sumei de 2409 lei noi cu

titlul de despăgubiri către C.A.S. Gorj cu dobânzile legale și la plata sumei

de 500 lei noi cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că în noaptea de 28 septembrie 2005, pe fondul

consumului de alcool a avut loc o altercație între concubinul inculpatei (partea

vătămată B.I.) și inculpata B.G., ce a culminat cu aplicarea de către inculpată

a unei lovituri cu cuțitul în zona abdomenului victimei, lovitură ce i-a pus

viața părții vătămate în pericol și care a necesitat pentru vindecare o

perioadă de 30-40 zile de îngrijiri medicale.

Instanța de fond a mai reținut că

inculpata a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinate

de atitudinea violentă a victimei, care a lovit-o, anterior, cu palmele peste

față, fapt ce a condus la constatarea incidenței dispozițiilor art. 73 lit. b) C.

pen.

Împotriva sentinței pronunțate de

instanța de fond inculpata a declarat apel susținând că este nevinovată de

săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, că este bolnavă psihic și că nu

a avut intenția să suprime viața părții vătămate, acesta lovindu-se singur de

cuțit.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 119 din 7 aprilie 2006, a admis apelul declarat de inculpată, a

desființat sentința și, rejudecând, a redus la 3 ani pedeapsa aplicată și la 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și a

menținut celelalte dispoziții .

De asemenea, instanța de control

judiciar a menținut starea de arest a inculpatei și a dedus detenția acesteia

începând cu 10 ianuarie 2006 la zi.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a constatat că vinovăția inculpatei a fost corect stabilită, pe baza

probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare

judecătorească, însă la individualizarea pedepsei trebuiau aplicate

dispozițiile art. 76 lit. a) C. pen., având ca efect reducerea cuantumului

pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, întrucât fapta a fost săvârșită

în condițiile art. 73 lit. b) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

Totodată s-a constatat că recidiva

nu este o circumstanță agravantă ca cele prevăzute de art. 75 C. pen. și, prin

urmare, era inexistent concursul între cauzele de agravare și cele de atenuare

a pedepsei, expres prevăzut în dispozițiile art. 80 alin. (2) C. pen., astfel

că instanța era obligată să coboare pedeapsa sub minimul special prevăzut de

lege pentru infracțiunea de tentativă de omor, întrucât fapta a fost săvârșită

ca urmare a provocării, deci în condițiile incidenței circumstanței atenuante

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Fiind nemulțumită de decizia

pronunțată, inculpata, în termen legal a declarat recurs, reiterând criticile

formulate în fața instanței de apel și a solicitat, în principal, achitarea sa

pentru infracțiunea de tentativă la omor, întrucât este nevinovată, iar în

subsidiar, reducerea pedepsei aplicate sub limita celei deja stabilită de

instanța de apel, prin acordarea unei mai largi eficiențe a dispozițiilor art. 73

lit. b) C. pen.

Recursul formulat de inculpată este

nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri

conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu

art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen.,

constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au

stabilit vinovăția inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a probelor

administrate în cauză, dând faptei comise de aceasta încadrarea juridică

corespunzătoare.

Deși inculpata a negat constant

infracțiunea de tentativă la omor, susținând că nu a avut intenția să suprime

viața concubinului său și că partea vătămată s-a lovit singură de cuțit, din

ansamblul probator administrat în cauză rezultă în mod indubitabil că inculpata

se face vinovată de săvârșirea infracțiunii dedusă judecății, iar susținerile

sale sunt lipsite de orice suport real, fiind în totală contradicție cu

procesul verbal de cercetare la fața locului, ce relevă împrejurarea că pe

fondul consumului de alcool inculpata aflându-se în locuința concubinului său, în

urma unei altercații cu acesta, l-a lovit pe partea vătămată B.I. cu un cuțit

în zona abdominală, producându-i o plagă înjunghiată ce a necesitat 30-40 de

zile de îngrijiri medicale. Întrucât această probă se coroborează cu raportul

de constatare medico-legală nr. 1886 din 30 septembrie 2005, întocmit de S.M.L.

Gorj, cu procesul verbal de sesizare din oficiu și cu declarațiile martorilor B.E.

și M.I.R., precum și cu declarațiile inculpatei, date în cursul urmăririi

penale, prin care a recunoscut și regretat fapta comisă, se constată că

instanța de fond și apoi și cea de recurs au procedat corect atunci când au

reținut vinovăția inculpatei la săvârșirea faptei dedusă judecății.

Nici al doilea motiv de recurs al

inculpatei nu poate fi primit.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În speță, pedeapsa aplicată

inculpatei B.G., astfel cum a fost redusă de instanța de control judiciar, este

aptă să atingă scopul preventiv și educativ, întrucât această instanță a ținut

cont de atitudinea acesteia, care a recunoscut și regretat fapta în faza de

urmărire penală, iar ulterior, în faza cercetării judecătorești a negat

constant faptul că ar fi săvârșit infracțiunea de tentativă la omor, dar și de

împrejurarea că inculpata a mai avut anterior și alte conflicte cu legea

penală, demonstrând perseverență in domeniul infracțional.

Înalta Curte constată că în cauză

instanța de control judiciar a acordat deja suficientă eficiență dispozițiilor art.

73 lit. b) C. pen., procedând corect atunci când a redus cuantumul pedepsei

principale la 3 ani închisoare și pe cel al pedepsei complementare la 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și atunci

când, în mod justificat, a apreciat că nu poate fi reținută in speță incidența

reglementărilor privind concursul între cauzele de agravare și cele de atenuare

a pedepsei, prevăzut expres în dispozițiile art. 80 alin. (2) C. pen.

Pentru aceste motive, Înalta Curte

constată ca o nouă reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatei nu ar fi

temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și

creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata

B.G. împotriva deciziei penale nr. 119 din 7 aprilie 2006 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova.

Potrivit art. 385

17

alin.

(4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada reținerii și arestării

preventive de la 30 septembrie 2005 la 5 iunie 2006.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata B.G. împotriva deciziei penale nr. 119 din 7 aprilie 2006

a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatei, perioada reținerii și arestării preventive de la 30 septembrie 2005

la 5 iunie 2006.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 220 RON (2.200.000 lei), cu titlul de cheltuieli judiciare către stat

din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

iunie 2006.