ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3572/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 6 din 10 ianuarie 2006, Tribunalul Gorj a condamnat pe inculpata B.G. la 5 ani închisoare și la 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în temeiul art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 37 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 și 71 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 30 septembrie 2005 la zi și s-a menținut starea de arest. Totodată, s-a dispus confiscarea unui cuțit cu lama de 20 cm, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă și a fost obligată inculpata la plata sumei de 2409 lei noi cu titlul de despăgubiri către C.A.S.

Gorj cu dobânzile legale și la plata sumei de 500 lei noi cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în noaptea de 28 septembrie 2005, pe fondul consumului de alcool a avut loc o altercație între concubinul inculpatei (partea vătămată B.I.) și inculpata B.G., ce a culminat cu aplicarea de către inculpată a unei lovituri cu cuțitul în zona abdomenului victimei, lovitură ce i-a pus viața părții vătămate în pericol și care a necesitat pentru vindecare o perioadă de 30-40 zile de îngrijiri medicale. Instanța de fond a mai reținut că inculpata a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinate de atitudinea violentă a victimei, care a lovit-o, anterior, cu palmele peste față, fapt ce a condus la constatarea incidenței dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond inculpata a declarat apel susținând că este nevinovată de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, că este bolnavă psihic și că nu a avut intenția să suprime viața părții vătămate, acesta lovindu-se singur de cuțit. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 119 din 7 aprilie 2006, a admis apelul declarat de inculpată, a desființat sentința și, rejudecând, a redus la 3 ani pedeapsa aplicată și la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și a menținut celelalte dispoziții . De asemenea, instanța de control judiciar a menținut starea de arest a inculpatei și a dedus detenția acesteia începând cu 10 ianuarie 2006 la zi.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a constatat că vinovăția inculpatei a fost corect stabilită, pe baza probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, însă la individualizarea pedepsei trebuiau aplicate dispozițiile art. 76 lit. a) C. pen., având ca efect reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, întrucât fapta a fost săvârșită în condițiile art. 73 lit. b) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. Totodată s-a constatat că recidiva nu este o circumstanță agravantă ca cele prevăzute de art. 75 C. pen.

și, prin urmare, era inexistent concursul între cauzele de agravare și cele de atenuare a pedepsei, expres prevăzut în dispozițiile art. 80 alin. (2) C. pen., astfel că instanța era obligată să coboare pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de tentativă de omor, întrucât fapta a fost săvârșită ca urmare a provocării, deci în condițiile incidenței circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Fiind nemulțumită de decizia pronunțată, inculpata, în termen legal a declarat recurs, reiterând criticile formulate în fața instanței de apel și a solicitat, în principal, achitarea sa pentru infracțiunea de tentativă la omor, întrucât este nevinovată, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate sub limita celei deja stabilită de instanța de apel, prin acordarea unei mai largi eficiențe a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Recursul formulat de inculpată este nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de aceasta încadrarea juridică corespunzătoare.

Deși inculpata a negat constant infracțiunea de tentativă la omor, susținând că nu a avut intenția să suprime viața concubinului său și că partea vătămată s-a lovit singură de cuțit, din ansamblul probator administrat în cauză rezultă în mod indubitabil că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii dedusă judecății, iar susținerile sale sunt lipsite de orice suport real, fiind în totală contradicție cu procesul verbal de cercetare la fața locului, ce relevă împrejurarea că pe fondul consumului de alcool inculpata aflându-se în locuința concubinului său, în urma unei altercații cu acesta, l-a lovit pe partea vătămată B.I. cu un cuțit în zona abdominală, producându-i o plagă înjunghiată ce a necesitat 30-40 de zile de îngrijiri medicale.

Întrucât această probă se coroborează cu raportul de constatare medico-legală nr. 1886 din 30 septembrie 2005, întocmit de S.M.L. Gorj, cu procesul verbal de sesizare din oficiu și cu declarațiile martorilor B.E. și M.I.R., precum și cu declarațiile inculpatei, date în cursul urmăririi penale, prin care a recunoscut și regretat fapta comisă, se constată că instanța de fond și apoi și cea de recurs au procedat corect atunci când au reținut vinovăția inculpatei la săvârșirea faptei dedusă judecății. Nici al doilea motiv de recurs al inculpatei nu poate fi primit. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. În speță, pedeapsa aplicată inculpatei B.G., astfel cum a fost redusă de instanța de control judiciar, este aptă să atingă scopul preventiv și educativ, întrucât această instanță a ținut cont de atitudinea acesteia, care a recunoscut și regretat fapta în faza de urmărire penală, iar ulterior, în faza cercetării judecătorești a negat constant faptul că ar fi săvârșit infracțiunea de tentativă la omor, dar și de împrejurarea că inculpata a mai avut anterior și alte conflicte cu legea penală, demonstrând perseverență in domeniul infracțional.

Înalta Curte constată că în cauză instanța de control judiciar a acordat deja suficientă eficiență dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., procedând corect atunci când a redus cuantumul pedepsei principale la 3 ani închisoare și pe cel al pedepsei complementare la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și atunci când, în mod justificat, a apreciat că nu poate fi reținută in speță incidența reglementărilor privind concursul între cauzele de agravare și cele de atenuare a pedepsei, prevăzut expres în dispozițiile art. 80 alin. (2) C. pen. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată ca o nouă reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatei nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.G. împotriva deciziei penale nr. 119 din 7 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Potrivit art. 385 17 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada reținerii și arestării preventive de la 30 septembrie 2005 la 5 iunie 2006. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.G. împotriva deciziei penale nr. 119 din 7 aprilie 2006 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada reținerii și arestării preventive de la 30 septembrie 2005 la 5 iunie 2006. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei), cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2006.