ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1674/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1674/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 56 de la 26

aprilie 2007, Tribunalul Călărași a respins cererea formulată de inculpatul C.N.

privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 C. pen. raportat la

art. 174-175 lit. i) C. pen. în art. 181 alin. (1) C. pen.

A fost respinsă cererea de achitare

conform art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 180

alin. (2) C. pen. formulată de același inculpat.

În baza art. 20 C. pen. raportat la

art. 174-175 lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.N. la 7 ani și 6 luni

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

b C. pen. (parte vătămată M.N.).

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. a

fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare, parte vătămată M.C.

În baza art. 33 lit. a) C. pen.

inculpatul C.N. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani și 6 luni

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 luni închisoare

pronunțată prin sentința penală nr. 377 de la 13 iulie 2005 a Judecătoriei Călărași față de inculpatul C.N., pedeapsă ce va fi executată de către inculpat

pe lângă pedeapsa pronunțată, în total inculpatul C.N. va executa 7 ani și 11

luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

de la rămânerea definitivă a sentinței și până la terminarea executării

pedepsei.

S-a dedus din pedeapsa pronunțată

față de inculpatul C.N. perioada reținerii de 24 ore de la 02 octombrie 2006 la

03 octombrie 2006, conform art. 88 C. pen.

Prin aceeași sentință, în baza art.

180 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.D. la 1 an închisoare (parte

vătămată M.C.).

Tot, prin aceeași sentință, în baza

art. 180 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.M. la 1 an închisoare

(parte vătămată M.C.).

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. a

fost condamnat inculpatul P.A. la 1 an închisoare (parte vătămată M.C.).

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis

inculpaților C.D., C.M. și P.A. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a),b C. pen. de la rămânerea definitivă a sentinței și până la terminarea executării

pedepsei.

În baza art. 81-82 C. pen. s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani,

pentru fiecare dintre inculpații C.D., C.M. și P.A., precum și a pedepselor

accesorii pe aceeași durată, pentru fiecare inculpat.

S-a atras atenția inculpaților

asupra dispozițiilor art. 83-84 C. pen. privind revocarea suspendării

condiționate a executării pedepsei.

S-a luat act că partea vătămată M.C.

nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost respinsă cererea de

despăgubiri materiale formulată de partea civilă M.N..

A fost admisă cererea de despăgubiri

civile formulată de partea civilă Spitalul Bagdasar Arseni București și a fost

obligat inculpatul C.N. la plata sumei de 371,20 lei către această parte

civilă, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea părții

civile M.N.

A fost obligat fiecare dintre cei

patru inculpați la câte 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, că în după-amiaza zilei de 30 octombrie

2005, în timp ce se afla lângă terenul de fotbal din satul Rasa unde era în

desfășurare un meci, partea vătămată M.C. s-a întâlnit cu inculpatul C.N. cu

care se afla în relații tensionate și s-au luat la ceartă.

În urma conflictului, inculpatul a

plecat către propriul domiciliu, amenințând-o pe partea vătămată că se va

întoarce împreună cu rudele sale și se vor răfui, lucru pe care l-a și făcut.

Ajuns la domiciliu, inculpatul le-a

povestit fraților săi cele întâmplate, motiv pentru care, împreună cu

inculpații C.D., C.M. și P.A. s-a urcat în căruță, înarmându-se fiecare cu bare

metalice și plecând la terenul de fotbal unde au găsit-o pe partea vătămată M.N.

asupra căreia au tăbărât toți patru, lovind-o cu barele metalice peste corp.

Fiul părții vătămate M.V., observând

că tatăl său este agresat, a intervenit, însă a fost alergat de inculpatul C.D.

care l-a ajuns la mică distanță, în dreptul unui bar unde se afla cea de-a doua

parte vătămată M.N.

Acesta din urmă, observând evenimentele

a intervenit în ajutorul inculpatului C.N. ce l-a lovit puternic cu ranga în

cap pe M.N. În urma loviturii acesta s-a prăbușit pierzându-și cunoștința.

Ca urmare a intervenției mai multor

persoane prezente, agresorii au părăsit în grabă cu căruța locul faptei și a

fost anunțată salvarea ce l-a transportat pe M.N. la Spitalul Județean Călărași de unde, constatându-se că rănile de la nivel cerebral sunt grave,

a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Bagdasar București unde s-a

intervenit chirurgical de urgență, partea vătămată fiind diagnosticată cu „TCC

minor grad 1. fractură cu înfundare parietală dreapta parasagitală. Plagă

contuză vertex suturată” și a fost internată în perioada 31 octombrie 2005-9.11.2005.

Partea vătămată M.C., în urma loviturilor

primite de la cei patru inculpați a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Fiind audiat inculpatul C.N. nu a

recunoscut faptele reținute în sarcina sa, schimbându-și treptat depozițiile pe

parcursul cercetărilor. Inițial a recunoscut faptul că după ce a avut un

conflict cu M.C. a mers acasă unde i-a anunțat pe frații săi C.M. și C.D.,

precum și pe P.A. despre respectiva altercație și toți patru s-au întors pe

terenul de fotbal după care nu a mai recunoscut, arătând că el a fost cel

agresat, că nu știu cum a fost agresat M.N.

Situația de fapt astfel cum a fost

reținută în rechizitoriu și avută în vedere de instanța de fond, a fost

dovedită cu plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de

cercetare la fața locului, planșa foto, raport de constatare medico-legală,

declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpaților.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel inculpații C.N., C.D., P.A. și C.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie sub aspectul greșitei condamnări.

Prin decizia penală nr. 157 de la 18

iunie 2008, Curtea de Apel București, secția I-a penală, a admis apelul

declarat de inculpatul C.N. împotriva sentinței penale nr. 56 din 26 aprilie

2007 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală.

A desființat, în parte, sentința penală

și, în fond:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 7

ani și 11 luni închisoare cu 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., în pedepsele componente după cum urmează:

- 7 ani și 6 luni închisoare cu 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. (partea

vătămată M.N.), aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.;

- 1 an închisoare aplicată aceluiași

inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

( partea vătămată M.C. ).

S-a făcut aplicațiunea art. 74 alin. (2)

- 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și în consecință:

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului

C.N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art.

174-175 lit. i) C. pen. de la 7 ani și 6 luni închisoare cu 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. la 3 ani și 6 luni

închisoare cu 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen. (partea vătămată M.N.);

A fost redusă pedeapsa aplicată aceluiași

inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

de la 1 an închisoare la 4 luni închisoare (partea vătămată M.C.).

În temeiul art. 33-34 C. pen. au fost

contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea, de 3 ani și 6 luni închisoare cu 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 luni închisoare,

aplicată inculpatului prin sentința penală 377 din 13 iulie 2005 a Judecătoriei

Călărași, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa

pronunțată, în final, acesta urmând să execute un total de 3 ani și 11 luni

închisoare cu 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

S-a dedus din pedeapsa pronunțată prin

prezenta, perioada reținerii de o zi, respectiv 2 octombrie 2006-3 octombrie 2006.

A fost menținut restul dispozițiilor

sentinței penale apelate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpații C.D. și P.A.

A fost obligat apelantul inculpat C.D. la

100 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe apelantul inculpat P.A. la 200

lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariu

avocat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

S-a luat act că inculpatul C.M. și-a

retras cererea de apel, în ședința publică din 20 iunie 2007.

A fost obligat inculpatul C.M. la 40 lei,

cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul C.N.

În apelul parchetului este criticată

decizia penală pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost reținute dispozițiile art. 80 alin.

(1) C. pen., instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cererile formulate

de apărătorul inculpatului C.N., greșita individualizare a pedepsei aplicate

inculpatului C.N., nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului C.N. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În recursul său, inculpatul C.N. a

solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 181 C. pen. și în

subsidiar achitarea inculpatului, întrucât suferă de tulburări psihice și nu a

avut intenția de a pune în primejdie viața părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 3233 de la

14 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul C.N.

împotriva deciziei penale nr. 157 de la 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția I-a penală.

A casat decizia penală atacată și a

trimis cauza spre rejudecarea apelului inculpatului C.N. la Curtea de Apel București.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte

de Casație și Justiție a reținut că soluționând apelul inculpatului C.N.,

instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererile inculpatului de natură să

garanteze drepturile acestuia și să influențeze soluția procesului nici în

considerentele hotărârii și nici în dispozitivul acesteia.

S-a dispus, de asemenea, ca instanța

de apel să examineze și să se pronunțe și cu privire la celelalte motive de

recurs ce formează obiectul căilor de atac actuale.

Procedând la rejudecarea apelului

inculpatului C.N., curtea de apel a procedat la audierea acestuia, declarația

fiind consemnată și atașată la dosar.

În susținerea apelului, inculpatul,

prin apărător a arătat că nu mai are probe de formulat, motiv pentru care,

curtea de apel a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în

susținerea apelului.

Inculpatul prin apărător a solicitat

achitarea inculpatului, arătând că nu este vinovat de comiterea faptelor ce i

se rețin în sarcină, având în vedere starea de sănătate, el având tulburări de

personalitate.

În subsidiar a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat în

infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., având în vedere că

martorii și-au retractat declarațiile inițiale, declarând ulterior că nu au

văzut incidentul, că a fost o încăierare și nu se poate delimita fapta

inculpatului.

Cu privire la infracțiunea prevăzută

de art. 180 alin. (2) C. pen. a apreciat că aceasta nu a fost dovedită,

solicitând achitarea, iar, în subsidiar să fie coborâtă pedeapsa sub minimul

special prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 315 de la 17

decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 1067.1/116/2006 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul C.N. împotriva sentinței penale nr. 56 de la 26 aprilie 2007

pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr. 1067/116/2006.

A fost obligat apelantul la 300 lei

cheltuieli judiciare statului.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel, după casare a reținut că, analizând legalitatea și temeinicia sentinței

apelate sub aspectul motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform

art. 371 alin. (2) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt și de drept, a

apreciat că apelul inculpatului C.N. nu este fondat, urmând a fi respins ca

atare.

Curtea de apel a apreciat că

situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond în baza

materialului probator administrat în cauză, încadrarea juridică este justă, în

mod corect s-a stabilit că sunt întrunite în cauză elementele tragerii la

răspundere penală a inculpatului.

Susținerile apărătorului

inculpatului în sensul achitării inculpatului C.N., arătând că, nu s-a făcut

dovada vinovăției acestuia, nu sunt fondate, probele administrate în cauză

stabilind indubitabil că se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute

în sarcina sa.

Din ansamblul probator administrat în

cauză a reieșit că inculpatul C.N. este cel care a declanșat acel conflict,

când, după o altercație cu partea vătămată M.C. s-a dus acasă unde i-a alertat

pe frații săi C.D., C.M. și numitul P.A., coinculpați în cauza de față, după

care au plecat împreună pentru a o agresa pe partea vătămată.

Martorul ocular P.I. a declarat în faza

de urmărire penală că inculpatul C.N. a ridicat ranga și a lovit-o în creștetul

capului pe partea vătămată M.N. care a căzut imediat, rămânând în stare

inconștiență.

Și martorul V.A. a declarat că a văzut

când inculpatul C.N. l-a lovit pe M.N. cu un levier în cap, lovitură în urma

căreia a căzut la pământ.

Faptul că în fața instanței de judecată

cei doi martori și-au schimbat poziția arătând că nu își mențin declarațiile

date în faza de urmărire penală nu poate conduce la constatarea nevinovăției

inculpatului, așa cum a solicitat apărarea.

Curtea de apel a reținut, de asemenea, că

inculpații dau declarații contradictorii pe parcursul procesului penal în

încercarea lor de a diminua adevărul și cu scopul vădit de a fi absolviți de

răspundere penală.

Deși inculpatul C.N. a declarat că el a

fost cel agresat de către partea vătămată M.C., el nu a făcut dovada cu acte

medicale în acest sens, ca atare susținerile sale în sensul nevinovăției nu au

fost dovedite cu niciun mijloc de probă și nici nu s-au coroborat cu celelalte

probe administrate în cauză.

Mai mult decât atât, inculpatul C.N. a

adoptat o atitudine de sfidare a curții de apel, cu ocazia rejudecării

apelului, acesta, arătând în declarația ce i s-a luat că nu poate spune nimic

în legătură cu fapta pentru care este trimis în judecată, invocând problemele

psihice de care suferă.

Această atitudine vine în contradictoriu

cu poziția procesuală a inculpatului în primul ciclu procesual când acesta a

dat declarații, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe

fără ca afecțiunile psihice să-l împiedice în vreun fel.

Instanța de apel, în primul ciclu

procesual a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice din concluziile căreia

a rezultat că inculpatul C.N. prezintă tulburare organică de personalitate și

comportament, intelect liminar prin deficit instructiv educativ, având

discernământul păstrat în raport cu fapte pentru care este cercetat.

Este de remarcat faptul că inculpatul

prezintă anumite afecțiuni, bazate însă doar pe declarațiile lui, el nu a făcut

dovada cu acte medicale în acest sens, iar din cuprinsul expertizei psihiatrice

a rezultat că inculpatul a adoptat o atitudine de „persoană cu probleme

psihice”, răspunzând la toate întrebările prin „nu știu” și recunoscându-și cu

mare greutate mama, situație ce vine în contradicție, așa cum am mai menționat,

cu poziția inculpatului din faza de urmărire penală și în fața instanței de

judecată din primul ciclu procesual.

Este cert, că, din atitudinea adoptată de

inculpat a rezultat că acesta încearcă să obțină cu orice preț absolvirea sa de

răspundere penală, însă, având în vedere materialul probator administrat în

cauză, curtea de apel a apreciat că vinovăția inculpatului a fost pe deplin

dovedită, atât cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art.

174-175 lit. i) C. pen., cât și cu privire la infracțiunea prevăzută de art.

180 alin. (2) C. pen.

Astfel, din declarațiile martorilor

audiați în cauză a rezultat că inculpatul a participat alături de ceilalți

inculpați la agresarea părții vătămate M.C.

Cu privire la motivul de apel referitor

la greșita încadrare judiciară a faptei în infracțiunea de tentativă de omor,

curtea de apel a apreciat că nu este fondat.

Curtea de apel a reținut că fapta

inculpatului C.N. de a o lovi pe partea vătămată M.N. cu ranga în cap

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. și nu elementele

constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C.

pen., așa cum a solicitat apărarea.

Față de obiectul folosit, față de

intensitatea loviturii concretizată în numărul mare de zile de îngrijiri

medicale, respectiv 45-50 de zile, ca și față de zona corpului vizată,

respectiv zona capului, curtea de apel a apreciat că încadrarea juridică dată

faptei de tentativă de omor este corectă.

Nu în ultimul rând, curtea de apel a

reținut că partea vătămată M.N. a fost supusă unei intervenții chirurgicale de

urgență, așa încât numai în acest mod au putut fi evitate eventualele

complicații și chiar decesul părții vătămate.

Cu privire la pedeapsa aplicată

inculpatului, curtea de apel a apreciat că a fost corect dozată în raport cu

criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzută de art.

72 C. pen., respectiv gravitatea faptei, modalitatea și împrejurările comiterii

faptei, respectiv inculpatul a fost cel care a avut inițiativa infracțională,

el fiind cel care a apelat la ceilalți inculpați pentru a o agresa pe partea

vătămată în plină stradă.

Curtea de apel a avut în vedere, de

asemenea și atitudinea total nesinceră adoptată de inculpat pe parcursul

procesului penal încercând să denatureze adevărul pentru a fi absolvit de răspundere

penală.

Nu în ultimul rând, curtea de apel a avut

în vedere că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru fapte de violență,

el beneficiind de suspendarea condiționată a executării pedepsei, însă nu a

înțeles această oportunitate ce i s-a acordat, ci a comis o faptă mult mai

gravă în perioada termenului de încercare, aspecte, în raport de care a

apreciat că nu se impune reducerea pedepsei, numai în acest mod, putând fi

atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.

Față de considerentele arătate, curtea de

apel în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul

inculpatului C.N., ca nefondat, văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat, în

termenul legal, recurs, inculpatul C.N., fără a arăta inițial motivele de

recurs.

La termenul de judecată de la 26 martie

2009, în recurs, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare

formulată de mama recurentului inculpat, în vederea angajării unui apărător a

amânat cauza la 7 mai 2009, dispunând menținerea delegației apărătorului

desemnat din oficiu, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data

menționată, aflată la fila 15 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce

în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței

supreme sub nr. 17671 la 29 aprilie 2009, motivele de recurs formulate de

recurentul inculpat C.N., prin apărător, în dublu exemplar, precum și delegația

apărătorului ales, aflate la filele 20-23 dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

apărătorul recurentului inculpat a menționat că așa cum a susținut și le cele

două instanțe, prin probatoriul administrat, atât în cadrul urmăririi penale,

cât mai ales în cadrul cercetării judecătorești la prima instanță, nu există

elemente suficiente din care să rezulte că inculpatul a fost cel care a aplicat

lovitura părții vătămate M.N. În învălmășeala creată de prezența, atât a

părților vătămate însoțite de rude apropiate, cât și de inculpați, în contextul

în care acest conflict se derula în marginea unui teren de fotbal, nu se poate

reține cu certitudine că inculpatul a aplicat părții vătămate lovitura în mod

voit în regiunea capului. De altfel, în cadrul cercetării judecătorești toți

martorii care declaraseră în cadrul urmăririi penale că au asistat și au văzut

conflictul și momentul în care partea vătămată a fost lovită, au revenit,

declarând că în aglomerația creată nu au avut posibilitatea să observe cine a

lovit partea vătămată. Declarațiile acestora privesc numai faptul că au

participat la eveniment și au văzut victima lovită, inclusiv prezența

ambulanței.

Apărătorul recurentului inculpat a

mai arătat că instanța de fond, fără a individualiza activitatea fiecărora din

cei patru inculpați a conchis că toți se fac vinovați de săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 180-181 C. pen. sau după caz, art. 20 raportat

la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. Cu toate că a fost vorba de un

conflict între două tabere unde M.C., parte vătămată a necesitat 7-8 zile de

îngrijiri medicale, iar M.N. un număr de 45-50 zile de îngrijiri medicale, fără

a-i pune în pericol viața și nu au existat probe directe sau indirecte din care

să rezulte care din inculpați au lovit părțile vătămate s-au aplicat pedepse

nediferențiate de 1 an pentru fiecare, respectiv 7 ani pentru inculpatul C.N. Declarațiile

părții vătămate, oscilante și contradictorii de la o etapă la alta, nu au putut

duce la ideea că inculpatul C.N. a fost cel care a aplicat lovitura care a avut

drept consecință fractura înfundată în regiunea capului și pentru aceste

considerente a solicitat admiterea recursului și achitarea inculpatului.

Totodată, apărătorul recurentului

inculpat a mai precizat că inițial, organele de urmărire penală au stabilit că

este vorba de o vătămare corporală, concluzie care a avut la bază întreg

materialul probatoriu, inclusiv certificatul medico-legal existent la pagina 21

din dosarul de fond, care stabilea diagnosticul, zilele de spitalizare

(îngrijiri medicale) și conchidea că nu s-a pus în pericol viața părții

vătămate. Ulterior la o perioadă mai lungă de timp, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Călărași, prin verificarea dosarului a stabilit, fără a determina

criteriile în concret, că este vorba de tentativă de omor și nu vătămare

corporală. Se apreciază că nu s-a ținut cont de împrejurările în care a fost

comisă fapta, de intenția inculpatului de a lovi într-o anumită direcție,

inclusiv de obiectul folosit, care, de altfel nici nu a fost identificat și

confiscat, de starea psihică și fizică a inculpatului, care avea posibilitatea

să discearnă ceea ce face și în acest fel s-a oprit asupra infracțiunii

deosebit de grave, aceea de tentativă la omor. Inculpatul „prezintă tulburări

organice de personalitate și comportament, intelect liminar prin deficit

instructiv-educativ” și chiar dacă are discernământul păstrat, în raport cu

fapta pentru care este cercetat, din toate declarațiile date de acesta, a

rezultat fără tăgadă că nu a realizat fapta în sine și consecințele ei.

Incoerența în declarații a fost determinată de faptul că inculpatul nu poate

duce până la capăt o judecată de valoare în raport cu situația creată și nu o

nerecunoaștere a faptelor, așa cum a reținut instanța de fond.

Pe acest fond, apărătorul

recurentului inculpat a reiterat ideea că nu poate fi vorba de infracțiunea

reținută în sarcina acestuia și de aceea a solicitat admiterea cererii de

schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat

la art. 174 alin. (1) -art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 181 alin. (1) C. pen.

În raport cu modul în care s-au derulat

faptele, de modul în care s-au stabilit vinovățiile celor patru inculpați, de

starea psihică a inculpatului relevată și de concluziile raportului de expertiză,

s-a apreciat că în cauză se poate face aplicarea art. 74-76 C. pen., punct de

vedere însușit și de Curtea de Apel București la prima judecată și, drept

consecință, aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege.

În drept s-au invocat dispozițiile art.

385

9

pct. 14, 16, 17 C. proc. pen.

La termenul de astăzi, apărătorul

recurentului inculpat, în dezbateri a susținut oral concluziile scrise,

invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., în principal, iar în subsidiar, art. 385

9

pct. 17 și 14 C.

proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat, casarea hotărârii atacate

și în rejudecare, în susținerea primului temei de casare a solicitat achitarea

inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen., arătând că nu există probe certe și indubitabile că inculpatul a

lovit-o pe partea vătămată, iar în cursul cercetării judecătorești au fost

preluate declarațiile martorilor de la urmărirea penală. Cu privire la

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C.

pen., a argumentat că aceasta se impune în raport cu zilele de spitalizare și

cu faptul că nu i s-a pus în pericol viața părții vătămate. Referitor la

ultimul temei de casare a solicitat reducerea pedepsei, ca urmare a reținerii

circumstanțelor atenuante, avându-se în vedere că potrivit expertizei,

inculpatul se află la limita răspunderii penale.

Intimata parte vătămată M.C., având

cuvântul asupra recursului declarat de inculpat a menționat că inculpatul nu

este vinovat, întrucât nu a fost lovit de către acesta, ci a căzut.

Reprezentantul Ministerului Public a pus

concluzii de respingere, ca nefondat a recursului inculpatului, arătând că

situația de fapt a fost bine reținută de instanțe, pe baza probelor care s-au

coroborat, rezultând nu doar din declarațiile părții vătămate, ci și ale celor

patru martori direcți, care, atât la urmărirea penală, cât și în cursul

cercetării judecătorești, au declarat că inculpatul a lovit-o pe partea

vătămată.

În ce privește încadrarea juridică a

precizat că a fost corect stabilită, în raport cu modul de aplicare a loviturii

cu un obiect puternic vulnerant, într-o zonă vitală aspecte din care rezultă că

inculpatul a acceptat posibilitatea producerii unui rezultat letal.

Sub aspectul pedepsei aplicate, a

susținut că aceasta a fost corect individualizată și că nu se justifică

reținerea circumstanțelor atenuante, ținându-se seama de datele personale ale

inculpatului, de raportul de expertiză care a concluzionat că a avut

discernământul păstrat în raport cu fapta comisă și de încercarea de disimulare

pe parcursul procesului.

Totodată a supus instanței următoarea

problemă de drept, referitor la care nu identifică un caz de casare, însă

invocă dispozițiile C.E.D.O. cu privire la un proces echitabil și anume că

instanța de apel a încălcat dispozițiile principiului neagravării în propria

cale de atac, deoarece, după ce în primul ciclu procesual apelul inculpatului a

fost admis și i s-a redus pedeapsa aplicată de prima instanță, în recursul

procurorului, instanța supremă a casat decizia și a trimis cauza spre

rejudecarea apelului inculpatului la instanța de apel pentru un motiv exclusiv

în favoarea acestuia. Or, recursul admis în favoarea inculpatului obliga

instanța de apel să soluționeze cauza în condițiile neagravării situației

inculpatului în propria cale de atac, iar nu să respingă apelul inculpatului și

să mențină pedeapsa mai grea aplicată de prima instanță.

În concluzie a solicitat admiterea

recursului inculpatului, casarea hotărârii și menținerea pedepsei aplicate în

primul ciclu procesual de instanța de apel.

Apărătorul recurentului inculpat, în

replică a arătat că se raliază la punctul de vedere al parchetului.

În ultimul cuvânt, recurentul inculpat C.N.

a arătat că este nevinovat.

Examinând recursul declarat de recurentul

inculpat C.N. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele de

recurs invocate, precum și de precizările reprezentantului Ministerului Public

în recursul declarat de inculpat, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18, 17, 14 C. proc. pen., Înalta

Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce

se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrată rezultă că în mod corect instanța de apel,

după casare, în rejudecarea apelului inculpatului C.N. și-a însușit argumentele

primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen a stabilit

judicios și motivat vinovăția inculpatului C.N. în săvârșirea infracțiunilor

pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în contextul

cauzei s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpatului C.N.,

care în data de 30 octombrie 2007, în loc public a lovit-o în cap cu o rangă pe

partea vătămată M.N., producându-i leziuni ce au necesitat intervenția

chirurgicală promptă, fiindu-i necesare 45-50 zile îngrijiri medicale,

leziunile nepunându-i viața în primejdie, precum și aceea de a-l lovi, împreună

cu inculpații C.D., C.M. și P.A. pe partea vătămată M.C., producându-i leziuni

ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale, întrunesc, atât obiectiv, cât

și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor de tentativă la omor

calificat și loviri sau alte violențe, în concurs real, prevăzute de art. 20 C.

pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Din coroborarea mijloacelor de probă

administrate în cursul procesului penal, atât în cursul procesului penal, cât

și în faza judecății, în primă instanță, cât și în apel, respectiv declarațiile

părților vătămate M.N. (filele 17-20 dosarul parchetului) și M.C. (filele 27-32

dosarul parchetului), în care au descris împrejurările faptice concrete, cu

declarațiile martorilor P.I. (filele 58-63 dosarul parchetului), V.A. (filele

64-66 dosarul parchetului) M.I. (filele 67-69 dosarul parchetului), M.V. (filele

70-71 dosarul parchetului), în care au descris împrejurările pe care le-au

perceput, cu procesul-verbal de confruntare între M.C. și C.D. (filele 78-79

dosarul parchetului), cu fotocopia certificatului medico-legal nr. 872 din 10

noiembrie 2005 emis de Serviciul de Medicină Legală Călărași privind pe M.N.

(fila 21 dosarul parchetului), cu raportul de constatare medico-legală nr. 1123

de la 3 noiembrie 2005 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Județul

Călărași privind pe M.N. (filele 22-23 dosarul parchetului), cu scrisoarea

medicală întocmită de Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni privind pe M.N. (filele

24-26 dosarul parchetului), cu certificatul medico-legal nr. 860 emis la 31

octombrie 2005 de către Serviciul de Medicină Legală Județul Călărași privind

pe M.C. (fila 33 dosarul parchetului), cu declarația martorului M.V. (fila 62

dosarul tribunalului), cu declarația martorului M.I. (fila 63 dosarul

tribunalului) în care au arătat împrejurările cunoscute, și care infirmă

declarațiile inculpatului C.N. (filele 34-35; 39-40 dosarul parchetului, fila

48 dosarul tribunalului și fila 20 dosarul curții de apel, după casare, în

rejudecarea apelului), rezultă contribuția concretă a inculpatului C.N. în

comiterea infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată, care

evidențiază că acesta prin actele efective de executare, lovirea părților

vătămate M.C. și M.N., pe acesta din urmă, aplicându-i o lovitură cu o rangă,

în zona capului, producându-le leziunile atestate medico-legal, a avut

reprezentarea rezultatelor faptelor comise, iar în cazul tentativei la omor

calificat, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului letal, aceasta a

acceptat posibilitatea producerii lui, acționând cu intenție indirectă.

Înalta Curte, în baza propriei evaluări

asupra mijloacelor de probă administrate, față de critica formulată cu privire

la faptul că inculpatul C.N. nu ar fi autorul faptelor reținute în sarcina sa,

constată că aceasta este nefondată, deoarece mijloacele de probă mai sus

enunțate și apreciate coroborat au dovedit contribuția efectivă a inculpatului

în comiterea infracțiunilor de tentativă la omor calificat și loviri și alte

violențe asupra părților vătămate M.N. și M.C., acesta fiind autorul lor, în

împrejurările faptice corect stabilite de instanța de apel.

Astfel, în declarația dată în cursul urmăririi

penale, (fila 17 dosarul parchetului), partea vătămată M.N. a arătat că

„…Evenimentele din 30 octombrie 2005 s-au desfășurat așa cum le-am precizat în

respectivele depoziții: Menționez că la data respectivă mă aflam în zona

barului situat lângă terenul de fotbal și la un moment dat l-am văzut pe

fratele meu M.I. fugind…Dându-mi seama că s-a întâmplat ceva, am plecat și eu

în aceeași direcție, observând că fratele M.C. se afla pe șosea și era lovit nu

niște răngi din fier de către C.N. (zis „M.”), C.D. („T.”), C.M. și P.A. Toți

patru au lovit cu răngile precum și cu picioarele. După aceea, T. s-a luat

nepotul meu M.V.C. cu intenția de a-l bate. Au ajuns lângă nepotul meu și când T.

a ridicat ranga să-l lovească cu o haină pe care o aveam în mână am reușit să-i

prind ranga. I-am… după care amândoi am căzut în genunchi, eu continuând să-l

țin de ranga respectivă. Imediat după aceea am simțit o lovitură puternică în

cap ce fusese dată din spate. Mi-am pierdut cunoștința și mi-am revenit după

trei zile, în timp ce mă aflam internat în Spitalul Bagdasar București unde

fusesem operat la cap. Eu nu am văzut cine m-a lovit cu ranga în cap de la

spate, dar am înțeles că a fost „M.”…”

În declarația dată în cursul urmăririi

penale (filele 27-28 dosarul parchetului), partea vătămată M.C. a menționat că

„…În ziua respectivă, în timp ce mă aflam pe terenul de fotbal l-am văzut pe C.N.

și l-am întrebat de ce o tot înjură pe nevasta mea. Respectivul m-a scuipat,

iar eu m-am luat după el, însă acesta a fugit. După circa 30-40 min. C.N.

(înainte de a fugi m-a amenințat că o să se întoarcă să mă bată) a venit cu o

căruță în care se mai aflau frații săi C.D., C.M. și prietenul lor P.A. Toți

patru au coborât din căruță având fiecare câte o rangă de fier în mână. Eu am

vrut să fug, însă nu am reușit deoarece i-am observat prea târziu. C.N. m-a

lovit cu ranga în creștetul capului. În urma loviturii am căzut la pământ, după

care toți patru au început să mă lovească cu răngile pe spate și apoi cu

picioarele. Fiul meu M.V.C. a început să strige la ei să mă lase în pace și

toți s-au luat după el. Eu am fost ridicat de I.N. și V.N. (zis L.C.) și au

plecat în direcția în care fugise fiul meu. Am observat că acesta fusese ajuns

de frații C., iar în fața barului C.D. a ridicat ranga să-l lovească, însă în

zonă era fratele meu M.N. care a reușit să-i prindă ranga lui C.D. În timp ce

fratele meu N. ținea cu mâinile de rangă, pe la spate s-a apropiat C.N. care a

ridicat ranga și l-a lovit pe Nicolae direct în cap. Fratele meu a căzut imediat

la pământ, fără să se miște…Menționez că fratele meu a fost lovit cu ranga în

zona creștetului capului…”.

În declarația dată în cursul

urmăririi penale (filele 58-59 dosarul parchetului) martorul P.I. a precizat că

„În data de 30 octombrie 2005 era o zi de duminică la orele 17,00-18,00 mă

aflam la terenul de fotbal din comună…La un moment dat, am văzut venind pe

șosea, dinspre sat Bogata, o căruță în care se aflau C.N. zis „M.”, C.D., C.M.

și P.A., toți cu răngi în mâini. Aceștia s-au apropiat cu căruța de colțul

terenului unde stătea și se uita la meci unchiul meu M.C.. La vederea celor din

fam. C., unchiul meu a rupt-o la fugă spre mijlocul terenului, unde mă aflam

eu, dar a fost ajuns de cei patru enumerați mai sus, care coborâseră din

căruță. Toți s-au năpustit asupra lui și au început să-l lovească cu răngile pe

unde îl nimereau, astfel că M.C. a căzut la pământ. Am intervenit eu și băiatul

acestuia M.V.C., spunându-le agresorilor să-l lase în pace și totodată

înjurându-i. Atunci, după mine s-a luat C.N., iar după M.V.C., ceilalți, noi

rupând-o la fugă și oprindu-se lângă barul din apropierea terenului de fotbal.

Ajuns în apropierea lui M.V.C., C.D. a ridicat ranga să-l lovească pe acesta,

însă a apărut M.N. ( fratele lui M.C. ) și a reușit să-l împiedice să lovească,

apucându-l de haine și trăgându-l spre el. În acel moment, aflându-se în

spatele lui M.N., C.N. a ridicat ranga și l-a lovit în creștetul capului pe

acesta. M.N. a căzut imediat și s-a lovit cu fruntea în colțul unei dale,

rămânând în stare de inconștiență. Eu am plecat imediat cu M.V.C. să o anunțăm

pe soția lui M.C. despre cele întâmplate. Când m-am întors, M.N. fusese luat de

salvare, ca de altfel și M.C. și transportați la spital. Arăt că imediat după

ce C.N. l-a lovit pe M.N. s-a suit în căruță împreună cu cei care îl însoțeau

și au fugit…”.

În declarația dată în cursul urmăririi

penale (fila 64 dosarul parchetului), martorul V.A. a arătat că „…Nu îmi

amintesc exact cum s-au întâmplat toate evenimentele, întrucât mă aflam în

stare de ebrietate, însă în mod sigur am observat cum M. l-a lovit în cap cu

obiectul respectiv pe vărul meu M.N., care, imediat după lovitură a căzut

inconștient la pământ.”

În declarația dată în cursul urmăririi

penale (fila 67 dosarul parchetului), martorul M.I. a menționat că „… După

aceea toți patru au fugit după nepotul meu M.V.C., observând cum celălalt frate

al meu M.N. i-a prins cu haina ranga lui C.D. (T.), ce vroia să-l lovească pe

nepotul meu. În timp ce N. ținea de rangă, din spate s-a apropiat C.N. care l-a

lovit pe fratele meu cu ranga în cap. În urma loviturii N. s-a prăbușit fără

cunoștință la pământ. Ceilalți trei nu l-au lovit în niciun fel pe N.”.

Același martor, M.I. în cursul cercetării

judecătorești, în primă instanță ( fila 63 dosarul tribunalului ) a precizat că

„În ziua incidentului mă aflam pe terenul de fotbal, la o distanță de

aproximativ 75 de metri de M.C.. L-am văzut pe M.C. că a început să fugă și

după scurt timp a căzut lângă stâlpul de telegraf. Precizeze că după M.C.

alergau inculpatul C.N. și P.A. care l-au și trântit jos și au început să-l

lovească. Pe P.A. l-am văzut că avea rangă în mână, dar nu știu cine l-a lovit

pe M.C. cu acea rangă. Am intervenit între ei și i-am despărțit. L-am văzut pe

inculpatul C.N. când a început să alerge după M.V., fiul lui M.C.. A încercat M.N.

să-l prindă pe C.N. pentru a-i lua ranga din mână, moment în care inculpatul

l-a lovit cu ranga în cap pe M.N., după care toți inculpații s-au urcat într-o

căruță și au plecat. Mențin declarațiile date în faza de urmărire penală.

Precizez că M.V. se afla lângă tatăl său M.C. Precizez că M.N. se afla lângă

mine și amândoi am fugit atunci când l-am văzut pe M.C. alergat de inculpați. M.N.

era îmbrăcat. Nu consumasem băuturi alcoolice nici eu și nici M.N., doar venisem

de la culesul porumbului. Nici M.N. și nici M.C. nu au lovit pe vreunul dintre

inculpați. Incidentul s-a întâmplat în pauza dintre cele două reprize ale

meciului de fotbal.”

Martorul M.V. în declarația dată în

cursul cercetării judecătorești, în primă instanță ( fila 62 dosarul

tribunalului ) a arătat că „Mențin declarațiile date în faza de urmărire penală

și nu mai am nimic de adăugat. Am fost de față când s-a întâmplat scandalul

între părțile implicate în acest proces, dar nu am participat. Mi-a fost teamă

să intervin pentru a nu mă lovi inculpații. Nu pot să precizez distanța la care

mă aflam dar cred că erau 50 de metri. L-am văzut pe inculpatul C.N. când l-a

lovit cu ranga în cap pe M.N. Ceilalți inculpați l-au lovit pe M.C..”

În declarațiile lor date în cursul

cercetării judecătorești, în primă instanță, martorii N.V. (fila 89 dosarul

tribunalului), V.N. (fila 90 dosarul tribunalului), A.P. (fila 91 dosarul

tribunalului) au relatat că nu au participat la incident, toți însă l-au văzut

pe M.N. căzut la pământ.

În raportul de constatare medico-legală

cu nr. 1123 de la 3 noiembrie 2005 întocmit de Serviciul de Medicină Legală

Județul Călărași privind pe M.N. (filele 22-23 dosarul parchetului) s-a

concluzionat că „1.Examinând ultimele acte medicale puse la dispoziție apreciem

că numitul M.N. necesită 45-50 zile îngrijiri medicale de la data producerii,

dacă nu survin complicații. 2. Leziunile de violență nu au pus în primejdie

viața victimei.”

În certificatul medico-legal nr. 860 de

la 31 octombrie 2005 emis de Serviciul Medicină Legală Județul Călărași privind

pe M.C. (fila 33 dosarul parchetului) s-a concluzionat că „1. Numitul M.C.

prezintă leziuni ce pot data din 30 octombrie 2005 - ora 16,45 - produse prin

lovire cu cord dur. 2. Necesită 7-8 zile îngrijiri medicale de la data

producerii, dacă nu survin complicații.”

Înalta Curte apreciază că mijloacele de

probă mai sus menționate au infirmat poziția de nerecunoaștere a faptelor de

către inculpatul C.N., precum și a celorlalți inculpați C.D., C.M. și P.A., așa

încât contribuția și vinovăția inculpatului C.N. în săvârșirea infracțiunilor

reținute în sarcina sa a fost dovedită.

Așadar, instanța de recurs constată că

între percepția asupra materialului probator administrat în cauză, de către

instanța de apel, după casare, în rejudecarea apelului inculpatului C.N. și

soluția pronunțată nu există vădite și esențiale neconcordanțe, așa încât nu

este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea

în vedere nici apărarea recurentului inculpat C.N. cu privire la schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută

de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. în aceea de

vătămare corporală statuată de art. 181 C. pen., deoarece din materialitatea

concretă a săvârșirii faptei, respectiv din actele de executare comise a

rezultat atitudinea subiectivă a inculpatului de a produce rezultatul letal al

victimei, atâta timp cât a folosit un obiect vulnerant apt de a cauza moartea,

o rangă din fier, într-o zonă vitală, respectiv aceea a capului, cu o

intensitate relativ ridicată, lovire ce a condus la leziuni pentru a căror

vindecare au fost necesare 45-50 zile de îngrijire medicală.

Concluzia medico-legală că leziunile

suferite de victimă nu i-au pus viața în primejdie nu este de natură a înlătura

intenția inculpatului de suprimare a vieții părții vătămate, atâta timp cât din

probele administrate evidențiate s-a dovedit că prin modul de acțiune,

inculpatul și-a putut reprezenta punerea în primejdie a vieții victimei,

conștientizând consecințele faptei, prin natura obiectului vulnerant folosit,

modul de utilizare a acestuia, regiunea corpului vizată și intensitatea

loviturii.

Mai mult, din circumstanțele

ulterioare faptei, respectiv părăsirea în fugă a locului faptei, cât și

încercarea acreditării ideii că nu el este autorul, acestea reflectă gradul de

percepție a gravității faptei comise, de către inculpat.

Astfel, Înalta Curte constată că în

mod corect instanța de apel, după casare, în rejudecarea apelului inculpatului C.N.

a stabilit, la rândul ei că fapta comisă de acesta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat și nu aceea de

vătămare corporală, nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art.

385

9

pct. 17 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate

reține nici solicitarea de reindividualizare a pedepsei principale aplicată

inculpatului, în raport cu expertiza psihiatrică efectuată acestuia, inculpatul

aflându-se la limita răspunderii penale, impunându-se reținerea circumstanțelor

atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. și a regimului sancționator

corespunzător statuat de art. 76 din același cod, deoarece în stabilirea

pedepsei de către prima instanță a fost făcută o corectă adecvare cauzală a

criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de

pericol social în concret al faptelor comise de inculpat, de circumstanțele

reale în care acestea au fost săvârșite, inculpatul fiind cel care a avut

inițiativa infracțională, dar și circumstanțele personale ale inculpatului,

care anterior a mai fost condamnat pentru fapte de violență, aplicându-i-se

modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei, așa cum rezultă din

fișa de cazier a inculpatului, aflată la fila 38 dosarul parchetului, iar

faptele din prezenta cauză le-a comis în perioada termenului de încercare,

dovedind perseverență infracțională, a avut o atitudine nesinceră, în scopul

absolvirii de răspundere penală, are discernământul păstrat în raport cu fapta

pentru care este cercetat, așa cum rezultă din raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică (filele 136-141 în dosarul nr. 1067/116/2006 al

Curții de Apel București, secția I-a penală).

Înalta Curte consideră că pedepsele

principale cu închisoare, aplicate inculpatului, în cuantumuri diferențiate,

respectiv în cuantumul minim legal pentru infracțiunea de tentativă la omor

calificat și în cuantumul maxim legal pentru infracțiunea de lovire sau alte

violențe, urmând ca în baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul C.N. să execute

pedeapsa principală cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare, iar în

condițiile art. 83 C. pen. a revocării suspendării condiționate a executării

pedepsei de 5 luni închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 377 de la 13

iulie 2005 a Judecătoriei Călărași, aceasta să se execute cumulat aritmetic cu

aceea de 7 ani și 6 luni închisoare, în final inculpatul având de executat

pedeapsa principală de 7 ani și 11 luni închisoare, cu executare în regim de

detenție, aceasta fiind singura în măsură să-și atingă scopurile de

exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de

comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Astfel, pedeapsa aplicată de prima

instanță, în condițiile mai sus menționate, reflectă, atât aprecierea plurală a

tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor,

cât și principiul proporționalității între gravitatea faptelor și profilul

socio-moral și de personalitate al inculpatului, neimpunându-se reținerea

distinctă a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. cu

regimul sancționator corespunzător, deoarece acestea nu se susțin probator, așa

încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate examina solicitarea

reprezentantului Ministerului Public cu privire la încălcarea principiului

neagrăvării în propria cale de atac, în raport cu stabilirea pedepsei de către

instanța de apel, în primul ciclu procesual și cu soluția dată de instanța

supremă, cu privire la recursurile declarate de parchet și inculpat, în

condițiile menționate și soluția adoptată în rejudecarea apelului în al doilea

ciclu procesual, ca urmare a inexistenței niciunui caz de casare din cele 21

prevăzute la art. 385

9

C. proc. pen., instanța de recurs în situația

unei hotărâri care este susceptibilă și de calea apelului, fiind ținută sub

aspectul examinării numai în limitele prevăzute de art. 385

9

C.

proc. pen., așa cum stipulează în mod expres, dispozițiile art. 385

6

alin.

(2) cu referire la alin. (3) din același cod [„(2) Instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

.

(3) Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi

atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385

9

,

iar instanța este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor

formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.”]

Înalta Curte consideră că nu poate face o

aplicare directă a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, pe calea unei interpretări extensive a dispozițiilor expres și limitativ

prevăzute de art. 385

6

alin. (2) și (3) corelate cu art. 385

9

C.

proc. pen., deoarece calea ordinară de atac a recursului, așa cum este

reglementată în prezent conferă un control judiciar asupra legalității și

temeiniciei hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare, potrivit voinței

legiuitorului, asigurând garanții procesuale specifice naturii juridice a unei

asemenea căi de atac, iar în contextul cauzei, au fost examinate criticile

formulate de recurentul inculpat C.N., prin apărătorul său ales, prin prisma

cazurilor de casare invocate, potrivit celor mai sus arătate.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.N. împotriva deciziei

penale nr. 315 din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției, cuantumul fiind stabilit pentru asigurarea asistenței obligatorii

din oficiu de către doamna avocat K.A., potrivit împuternicirii avocațiale cu

nr. 008812 la 12 martie 2009 (fila 13 dosarul Înaltei Curți ) pentru termenul

de la 26 martie 2009, în condițiile art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul

privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de

asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de

ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare

ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de

asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă

și cooperarea judiciară int