ÎCCJ, Decizia nr. 301/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La termenul din 23 iunie 2005, fixat pentru judecarea recursurilor declarate de reclamanții S.C., N.M. și A.V. împotriva sentinței nr. 1477 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, instanța de control judiciar a pus în discuția părților prezente, cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, Ocnele Mari. Constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea pronunțată în aceeași zi, în dosarul nr. 8034/2004, a suspendat judecarea cauzei, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 127/1996, aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A.V. a declarat recurs, solicitând anularea încheierii atacate și continuarea judecării recursului cu care secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost învestită. În susținerea căii de atac exercitate, reclamanta a formulat următoarele critici: - încheierea atacată este nulă, în raport cu împrejurarea lipsei mențiunii privind calea de atac căreia aceasta este supusă; - învestită cu soluționarea unei căi de atac în materie administrativă, instanța de control judiciar s-a pronunțat cu încălcarea unor norme ale legislației civile privind succesiunile, precum și ale legii procesual-civile, cu referire la efectul suspensiv al art. 241 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunțate de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în condițiile art. 244 C. proc. civ. Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menționate, în considerarea de către pârâtă a caracterului autonom al acesteia. Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecății. Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc.

civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepția de la regula generală statuată de textul legal menționat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecății, fiind de strictă interpretare. Astfel, cu privire la încheierile prin care se suspendă judecarea cauzei în recurs, legea procesual-civilă, prin art. 244 1 teza II C. proc. civ., a reglementat excepția atacării separate cu recurs, a încheierii. Ca atare, încheierea prin care s-a suspendat judecarea cauzei în recurs, urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesual-civilă pentru hotărârea finală ce se va pronunța în cauză, în această etapă procesuală.

Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 alin. (1) din același cod. Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare. Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Așadar, în raport cu principiul menționat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerințele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul cu a cărui soluționare completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat, apare ca fiind inadmisibil.

De altfel, inadmisibilitatea căi de atac exercitate, dedusă pe cale de interpretare a principiilor menționate, corespunzător dispozițiilor legale în vigoare la data pronunțării încheierii atacate, este susținută de textul legal în vigoare la data soluționării acesteia, cu referire la dispozițiile art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 34 din Legea nr. 219/2005, potrivit cărora este exclusă reformarea pe această cale a încheierilor de suspendare a judecății cauzei „pronunțate în recurs”. Pe de altă parte, potrivit art. 22 din Legea nr. 304/2004, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin art. 19 din Legea nr. 304/2004 a fost stabilită competența secțiilor de a judeca recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 20 din același act normativ a fost reglementată competența secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă instanță procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei. Din coroborarea textelor legale menționate rezultă că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale în cazurile arătate, pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.

Așadar, cum recursul nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală, ci o încheiere a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în etapa procesuală a recursului, iar decizia se va pronunța în cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerințele art. 22 din Legea nr. 304/2004. Ca atare, în raport cu dispozițiile legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale. Or, a recunoaște unei căi de atac, aptitudinea declanșării controlului judiciar, în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalității acestora, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că modul de determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire la criticile formulate de pârâtă privitoare la încheierea atacată, corespunzător principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, același pentru persoane aflate în situați identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, privind liberul acces la justiție, precum și a celor privind dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesual-penală și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora. Or, în cauză aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția invocată apare ca fiind întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil Totodată, văzând și cererea de cheltuieli, dovedită cu actele depuse la dosarul cauzei, Curtea va obliga recurenta A.V., conform dispozitivului, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului C.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A.V. împotriva încheierii din 23 iunie 2005, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 8034/2004. Obligă recurenta menționată să plătească intimatului C.I., suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.