ÎCCJ, Decizia nr. 301/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La termenul din 23 iunie

2005, fixat pentru judecarea recursurilor declarate de reclamanții S.C., N.M.

și A.V. împotriva sentinței nr. 1477 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, instanța de control judiciar a

pus în discuția părților prezente, cererea de suspendare a judecării cauzei,

formulată de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, Ocnele Mari.

Constatând că sunt

îndeplinite condițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., secția de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin

încheierea pronunțată în aceeași zi, în dosarul nr. 8034/2004, a suspendat

judecarea cauzei, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii având ca obiect

constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 127/1996,

aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Împotriva acestei încheieri,

reclamanta A.V. a declarat recurs, solicitând anularea încheierii atacate și

continuarea judecării recursului cu care secția de contencios administrativ și

fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost învestită.

În susținerea căii de atac

exercitate, reclamanta a formulat următoarele critici:

- încheierea atacată este

nulă, în raport cu împrejurarea lipsei mențiunii privind calea de atac căreia

aceasta este supusă;

- învestită cu soluționarea

unei căi de atac în materie administrativă, instanța de control judiciar s-a

pronunțat cu încălcarea unor norme ale legislației civile privind succesiunile,

precum și ale legii procesual-civile, cu referire la efectul suspensiv al art.

241 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a

fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunțate de secția

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

ca instanță de recurs, în condițiile art. 244 C. proc. civ.

Prin recursul declarat este

vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menționate, în

considerarea de către pârâtă a caracterului autonom al acesteia.

Însă, caracterul autonom al

încheierii este exclus, în raport cu dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc.

civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecății.

Pe de altă parte, potrivit

art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același cod,

încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepția de la

regula generală statuată de textul legal menționat, cu referire la încheierile

prin care s-a suspendat cursul judecății, fiind de strictă interpretare.

Astfel, cu privire la

încheierile prin care se suspendă judecarea cauzei în recurs, legea

procesual-civilă, prin art. 244

1

teza II C. proc. civ., a

reglementat excepția atacării separate cu recurs, a încheierii.

Ca atare, încheierea prin

care s-a suspendat judecarea cauzei în recurs, urmează, sub aspectul căilor de

atac, regimul stabilit de legea procesual-civilă pentru hotărârea finală ce se

va pronunța în cauză, în această etapă procesuală.

Or, conform art. 299 C.

proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive,

stabilite, ca atare, prin art. 377 alin. (1) din același cod.

Pe de altă parte, conform

art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile,

raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție

a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac

stingându-se prin exercitare.

Drept urmare, posibilitatea

legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Așadar, în raport cu

principiul menționat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerințele ce se cer

a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri determinate de

legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar

prin exercitarea acestei căi de atac, recursul cu a cărui soluționare completul

de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat, apare

ca fiind inadmisibil.

De altfel, inadmisibilitatea

căi de atac exercitate, dedusă pe cale de interpretare a principiilor menționate,

corespunzător dispozițiilor legale în vigoare la data pronunțării încheierii

atacate, este susținută de textul legal în vigoare la data soluționării

acesteia, cu referire la dispozițiile art. 244

1

alin. (1) C. proc.

civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 34 din Legea nr. 219/2005,

potrivit cărora este exclusă reformarea pe această cale a încheierilor de

suspendare a judecății cauzei „pronunțate în recurs”.

Pe de altă parte, potrivit

art. 22 din Legea nr. 304/2004, completul de 9 judecători judecă recursurile

declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin art. 19 din Legea nr.

304/2004 a fost stabilită competența secțiilor de a judeca recursurile în

cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 20 din același

act normativ a fost reglementată competența secției penale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă instanță procesele

penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.

Din coroborarea

textelor legale menționate rezultă că secția de contencios administrativ și

fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de

altfel, cu excepția secției penale în cazurile arătate, pronunță hotărâri

irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.

Așadar, cum recursul nu

privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală, ci o încheiere

a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, dată în etapa procesuală a recursului, iar decizia se va pronunța în

cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite

cerințele art. 22 din Legea nr. 304/2004.

Ca atare, în raport cu

dispozițiile legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit

ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale.

Or, a recunoaște unei căi de

atac, aptitudinea declanșării controlului judiciar, în alte condiții, decât

cele prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului

legalității acestora, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că modul de

determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire la

criticile formulate de pârâtă privitoare la încheierea atacată, corespunzător

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

același pentru persoane aflate în situați identice, asigură un control judiciar

efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea

fundamentală, privind liberul acces la justiție, precum și a celor privind

dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, față de cele ce

preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al

egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina

căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de

exercitare stabilite de legea procesual-penală și a respinge, ca inadmisibilă,

orice cale de atac neconformă acestora.

Or, în cauză aceste cerințe

se constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția invocată apare ca fiind

întemeiată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge

recursul, ca inadmisibil

Totodată, văzând și cererea

de cheltuieli, dovedită cu actele depuse la dosarul cauzei, Curtea va obliga

recurenta A.V., conform dispozitivului, la plata cheltuielilor de judecată în

favoarea intimatului C.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de A.V. împotriva încheierii din 23 iunie 2005, pronunțată de secția

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în dosarul nr. 8034/2004.

Obligă recurenta menționată să

plătească intimatului C.I., suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de

cheltuieli de judecată în recurs.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.