ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1958/2011

Asupra

recursurilor de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 385/F din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petenții S.M.A., S.S., S.A.M. și S.M.R. împotriva

rezoluțiilor emise la data de 12 august 2010, în dosarul nr. 320/P/2009 și 03

septembrie 2010, din lucrarea nr. 1769/11-2/2010, de către Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și au fost menținute rezoluțiile atacate.

S-au reținut,

în esență, următoarele:

Prin rezoluția

din data de 12 august 2010, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, în dosarul nr. 320/P/2010, în baza art. 228 alin. (1) și (4) C.

proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale fată de numita S.I., avocat în cadrul Baroului București, sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin.

(1) lit. c) C. pen. raportat la art. 174 C. pen.

În temeiul

dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen., prin rezoluția din 03

septembrie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în

dosarul nr. 1769/11-2/2010, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată

de petenții S.M.A., S.S., S.A.M. și S.M.R. împotriva soluției adoptată în

dosarul nr. 320/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Instanța a

constatat că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, în considerarea

următoarelor argumente:

La data de 10

februarie 2010, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul

București, plângerea formulată de numiții S.M.A., S.S., în calitate de părinți,

S.A.M. și S.M.R., în calitate de fiică, respectiv, fiu, prin care s-a sesizat

moartea suspectă a numitului S.S.D. înmormântat de soția sa, numita S.I., fără

a fi stabilită, cu exactitate, cauza morții.

S-a susținut

că numitul S.S.D. a decedat pe data de 02 februarie 2010, însă a fost declarată

o altă dată pentru a se obține certificatul de deces mai repede, iar numita S.I.

i-a administrat, atât morfină injectabilă, cât și sub formă de plasture, existând

suspiciunea ca decesul să fi survenit ca urmare a administrării acestei

substanțe.

Numita S.M.A. a motivat formularea plângerii penale

prin existența unor suspiciuni legate de modul în care a

survenit decesul fiului său, pe de o parte, din

cauza modului rapid al

evoluției bolii numitului S.S.D., iar, pe de altă

parte, având în vedere modificările survenite în patrimoniul defunctului,

respectiv, încheierea, la data de 08 ianuarie 2010, a contractului de

vânzare-cumpărare cu privire la apartamentului proprietate personală,

respectiv, radierea, de pe numele S.S.D., a autoturismului marca VW Pasat.

Plângerea a fost înaintată la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, avându-se în vedere calitatea de avocat a numitei S.I.

Din actele premergătoare efectuate, a rezultat că

numitul S.S.D. a fost diagnosticat cu cancer pulmonar gr.

IV

și

metastază hepatică și osoasă, fiindu-i

prescris un tratament specific,

cu morfină, care în perioada de 29

ianuarie 2010 și 01 februarie 2010, i-a fost administrat injectabil subcutanat,

de către soția sa, S.I.

S-a reținut că, deși pentru numiții S.M.A.,

S.S., S.A.M. și S.M.R. au existat o

serie

de suspiciuni cu privire la decesul și modul în care a fost înmormântat numitul

S.S.D., acestea s-au datorat relației reci cu membrii familiei sale, cu care,

în ultimii ani de viață, nu a mai comunicat, motiv pentru care S.S.D. i-a

comunicat numitei F.M. și soțului acesteia, că suferă de

cancer și că va muri, refuzând să îi fie anunțată

familia.

Această situație a fost confirmată și de mama

defunctului, care a arătat că, începând cu anul 2008, singura comunicare cu S.S.D.

consta în mesaje telefonice cu ocazia unor aniversări, în aceste condiții fiind

puțin probabil ca starea de sănătate a acestuia din urmă să fie cunoscută

familiei sale.

Mai mult, în mod expres, S.S.D. și-a exprimat

dorința, în conținutul testamentului lăsat, ca

familia să nu participe la

înmormântare sau la orice ceremonie legată de

deces.

În cuprinsul acestui act, numitul S.S.D. a făcut

referire la boala de care a suferit și a

justificat motivul pentru care a

avut acea atitudine, atât față de

părinții, cât și față de sora sa,

precizând

că dorește să fie înmormântat, doar în prezența soției și a

celor

apropiați.

La dosar au fost

depuse o serie de acte medicale din care au

rezultat investigațiile

medicale la care numitul S.S.D. a

fost

supus în luna decembrie 2009.

În ce privește cererea de autorizare a deshumării în

scopul stabilirii cauzei și datei decesului numitului S.S.D., s-a reținut că nu

s-a putut da curs acestei solicitări, deoarece nu a

existat niciun indiciu cu privire la săvârșirea unei fapte penale sau în

vederea reținerii unei alte cauze a morții, alta decât cea indicată în

certificatul medical constatator al decesului.

Drept urmare, s-a constatat că fapta reclamată de

numiții S.M.A., S.S., S.A.M. și S.M.R.

nu

există, dispunându-se neînceperea urmăririi față de

S.I., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de omor calificat

prevăzută

de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 174 C. pen.

,

întrucât, decesul numitului S.S.D. a survenit ca urmare a bolii de care acesta

suferea, astfel cum a rezultat din actele medicale depuse la dosar.

În plângerea formulată împotriva soluției

procurorului, petenții au solicitat desființarea acesteia, pe motiv că a fost

emisă de un organ necompetent, în sensul că, Parchetul de pe lângă Tribunalul

București este organul care, în temeiul art. 221 C. proc. pen., ar fi trebuit

să efectueze cercetări.

Curtea a constatat că soluțiile pe care le poate

dispune instanța, soluționând plângerea, în temeiul prevederilor art. 278/1 C.

proc. pen., nu se circumscriu solicitării petenților, deși, într-adevăr, pentru

infracțiunea sesizată, competența materială de a efectua cercetări aparținea

Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Curtea a constatat, însă, că, în mod temeinic și

legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a respins cererea de

efectuare a unei expertize medico-legale, prin care să se stabilească, cu

certitudine, cauza și data morții, în vederea identificării autorilor „unor

posibile fapte penale", întrucât este stabilit, cu certitudine, prin actul

medico-legal, cauza medicală a

decesului și

împrejurările morții, neexistând, niciun fel de suspiciuni, cu privire la

faptul că decesul numitului S.S.D. a survenit

ca urmare a bolii de care

acesta suferea, astfel cum a rezultat din actele medicale depuse la dosar.

Împotriva sentinței au declarat recurs petiționarii S.M.A.

și S.S., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la Tribunalul

București, pentru începerea urmăririi penale in rem.

În susținerea recursului, au arătat că hotărârea nu

este motivată cu privire la excepția de nulitate pe care a invocat-o, în sensul

că rezoluțiile au fost emise de un organ de urmărire penală necompetent

material, deoarece sesizarea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și viza stabilirea cauzei decesului cumnatului său, iar nu

o plângere penală împotriva intimatei. Au susținut că s-a efectuat o cercetare

superficială, nu s-au administrat probe și s-a respins proba cu expertiza

medico-legală pentru stabilirea cauzei și datei morții.

Recursul declarat de petiționari împotriva sentinței

este nefondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că,

în mod

corect, instanța de fond a dispus

respingerea plângerii formulate de

petiționari, ca nefondată.

În urma investirii cu soluționarea unei cauze penale,

prin unul

din actele de sesizare prevăzute

de art. 221 C. proc. pen.

, organul de urmărire penală efectuează toate

acele verificări

și strângeri de date în

cadrul fazei actelor premergătoare, prevăzute

de dispozițiile art. 224 C.

proc. pen.

În cauză, deși plângerea formulată de petiționari avea

ca obiect sesizarea cu privire la moartea suspectă a numitului S.S.D.

, cu ocazia verificării temeiniciei sesizării,

prin precizarea

plângerii de către petiționari în fața organului de

urmărire penală, a rezultat că, în realitate, suspiciunile acestora o priveau

pe soția decedatului, S.I.

Chiar dacă plângerea petiționarilor nu a fost

formulată expres împotriva soției defunctului și, pentru infracțiunea reclamată

competența de cercetare aparținea Parchetului de pe lângă Tribunalul București,

în urma verificărilor efectuate de organul de urmărire penală, a rezultat că

suspiciunile petiționarilor aveau la bază îndoielile cu privire la modul rapid

în care a survenit decesul (prin injectarea morfinei de către soția sa, S.I.)

iar, pe de altă parte, având în vedere modificările survenite în patrimoniul

defunctului, respectiv, încheierea, la data de 08 ianuarie 2010, a contractului

de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul proprietate personală,

respectiv, radierea, de pe numele S.S.D., a autoturismului marca VW Pasat.

Așa fiind, în baza rolului activ organul de urmărire

penală a efectuat verificări cu privire la moartea suspectă a numitului S.S.,

și referitor la soția sa, asupra căreia planau în realitate suspiciunile

petiționarilor, astfel că, raportat la calitatea de avocat a acesteia,

competența a fost corect stabilită.

Pe de altă parte, chiar dacă, în realitate, plângerea

petiționarilor nu se referea la intimata avocat S.I. și, în raport de

infracțiunea sesizată, competența materială revenea Parchetului de pe lângă

Tribunalul București, actele premergătoare

au

fost efectuate de un organ ierarhic superior, care putea efectua și

acte

de competența organului ierarhic inferior, astfel că nu este incidență

sancțiunea nulității absolute.

In ce privește fondul plângerii, se constată că din

actele premergătoare nu au rezultat indicii cu privire la o moarte suspectă a

numitului S.S.D., care, potrivit actelor medicale a survenit ca urmare

afecțiunii grave de care suferea.

În ce privește criticile petiționarului, referitoare

la faptul că nu s-au administrat probele necesare soluționării cauzei și s-a

respins proba cu expertiza medico-legală, acestea sunt neîntemeiate.

Urmare sesizării organului de urmărire penală, au fost

efectuate o serie de verificări și investigații, în faza actelor

premergătoare, care nu face parte din procesul

penal.

Nefiind început procesul penal, prin neînceperea

urmăririi penale în cauză, nu se pot strânge probe, întrucât, conform

reglementărilor procesual penale acestea se pot efectua doar în cadrul legal al

procesului penal.

În raport de considerentele expuse, se constată că

sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respinse, ca

nefondate, recursurile declarate de petiționarii S.M.A. și S.S., cu obligarea

acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

recurenții

petiționari S.M.A. și S.S.

împotriva sentinței

penale nr. 385/F din 19 noiembrie 2010 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte

150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 12 mai 2011.