ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1958/2011

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 385/F din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenții S.M.A., S.S., S.A.M. și S.M.R. împotriva rezoluțiilor emise la data de 12 august 2010, în dosarul nr. 320/P/2009 și 03 septembrie 2010, din lucrarea nr. 1769/11-2/2010, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și au fost menținute rezoluțiile atacate. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin rezoluția din data de 12 august 2010, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 320/P/2010, în baza art. 228 alin. (1) și (4) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale fată de numita S.I., avocat în cadrul Baroului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 174 C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen., prin rezoluția din 03 septembrie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 1769/11-2/2010, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenții S.M.A., S.S., S.A.M. și S.M.R. împotriva soluției adoptată în dosarul nr. 320/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Instanța a constatat că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, în considerarea următoarelor argumente: La data de 10 februarie 2010, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, plângerea formulată de numiții S.M.A., S.S., în calitate de părinți, S.A.M.

și S.M.R., în calitate de fiică, respectiv, fiu, prin care s-a sesizat moartea suspectă a numitului S.S.D. înmormântat de soția sa, numita S.I., fără a fi stabilită, cu exactitate, cauza morții. S-a susținut că numitul S.S.D. a decedat pe data de 02 februarie 2010, însă a fost declarată o altă dată pentru a se obține certificatul de deces mai repede, iar numita S.I. i-a administrat, atât morfină injectabilă, cât și sub formă de plasture, existând suspiciunea ca decesul să fi survenit ca urmare a administrării acestei substanțe. Numita S.M.A.

a motivat formularea plângerii penale prin existența unor suspiciuni legate de modul în care a survenit decesul fiului său, pe de o parte, din cauza modului rapid al evoluției bolii numitului S.S.D., iar, pe de altă parte, având în vedere modificările survenite în patrimoniul defunctului, respectiv, încheierea, la data de 08 ianuarie 2010, a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentului proprietate personală, respectiv, radierea, de pe numele S.S.D., a autoturismului marca VW Pasat. Plângerea a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, avându-se în vedere calitatea de avocat a numitei S.I. Din actele premergătoare efectuate, a rezultat că numitul S.S.D.

a fost diagnosticat cu cancer pulmonar gr. IV și metastază hepatică și osoasă, fiindu-i prescris un tratament specific, cu morfină, care în perioada de 29 ianuarie 2010 și 01 februarie 2010, i-a fost administrat injectabil subcutanat, de către soția sa, S.I. S-a reținut că, deși pentru numiții S.M.A., S.S., S.A.M. și S.M.R. au existat o serie de suspiciuni cu privire la decesul și modul în care a fost înmormântat numitul S.S.D., acestea s-au datorat relației reci cu membrii familiei sale, cu care, în ultimii ani de viață, nu a mai comunicat, motiv pentru care S.S.D. i-a comunicat numitei F.M. și soțului acesteia, că suferă de cancer și că va muri, refuzând să îi fie anunțată familia. Această situație a fost confirmată și de mama defunctului, care a arătat că, începând cu anul 2008, singura comunicare cu S.S.D.

consta în mesaje telefonice cu ocazia unor aniversări, în aceste condiții fiind puțin probabil ca starea de sănătate a acestuia din urmă să fie cunoscută familiei sale. Mai mult, în mod expres, S.S.D. și-a exprimat dorința, în conținutul testamentului lăsat, ca familia să nu participe la înmormântare sau la orice ceremonie legată de deces. În cuprinsul acestui act, numitul S.S.D. a făcut referire la boala de care a suferit și a justificat motivul pentru care a avut acea atitudine, atât față de părinții, cât și față de sora sa, precizând că dorește să fie înmormântat, doar în prezența soției și a celor apropiați. La dosar au fost depuse o serie de acte medicale din care au rezultat investigațiile medicale la care numitul S.S.D.

a fost supus în luna decembrie 2009. În ce privește cererea de autorizare a deshumării în scopul stabilirii cauzei și datei decesului numitului S.S.D., s-a reținut că nu s-a putut da curs acestei solicitări, deoarece nu a existat niciun indiciu cu privire la săvârșirea unei fapte penale sau în vederea reținerii unei alte cauze a morții, alta decât cea indicată în certificatul medical constatator al decesului. Drept urmare, s-a constatat că fapta reclamată de numiții S.M.A., S.S., S.A.M. și S.M.R. nu există, dispunându-se neînceperea urmăririi față de S.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 174 C. pen. , întrucât, decesul numitului S.S.D.

a survenit ca urmare a bolii de care acesta suferea, astfel cum a rezultat din actele medicale depuse la dosar. În plângerea formulată împotriva soluției procurorului, petenții au solicitat desființarea acesteia, pe motiv că a fost emisă de un organ necompetent, în sensul că, Parchetul de pe lângă Tribunalul București este organul care, în temeiul art. 221 C. proc. pen., ar fi trebuit să efectueze cercetări. Curtea a constatat că soluțiile pe care le poate dispune instanța, soluționând plângerea, în temeiul prevederilor art. 278/1 C. proc. pen., nu se circumscriu solicitării petenților, deși, într-adevăr, pentru infracțiunea sesizată, competența materială de a efectua cercetări aparținea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Curtea a constatat, însă, că, în mod temeinic și legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a respins cererea de efectuare a unei expertize medico-legale, prin care să se stabilească, cu certitudine, cauza și data morții, în vederea identificării autorilor „unor posibile fapte penale", întrucât este stabilit, cu certitudine, prin actul medico-legal, cauza medicală a decesului și împrejurările morții, neexistând, niciun fel de suspiciuni, cu privire la faptul că decesul numitului S.S.D. a survenit ca urmare a bolii de care acesta suferea, astfel cum a rezultat din actele medicale depuse la dosar. Împotriva sentinței au declarat recurs petiționarii S.M.A. și S.S., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la Tribunalul București, pentru începerea urmăririi penale in rem.

În susținerea recursului, au arătat că hotărârea nu este motivată cu privire la excepția de nulitate pe care a invocat-o, în sensul că rezoluțiile au fost emise de un organ de urmărire penală necompetent material, deoarece sesizarea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și viza stabilirea cauzei decesului cumnatului său, iar nu o plângere penală împotriva intimatei. Au susținut că s-a efectuat o cercetare superficială, nu s-au administrat probe și s-a respins proba cu expertiza medico-legală pentru stabilirea cauzei și datei morții. Recursul declarat de petiționari împotriva sentinței este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționari, ca nefondată.

În urma investirii cu soluționarea unei cauze penale, prin unul din actele de sesizare prevăzute de art. 221 C. proc. pen. , organul de urmărire penală efectuează toate acele verificări și strângeri de date în cadrul fazei actelor premergătoare, prevăzute de dispozițiile art. 224 C. proc. pen. În cauză, deși plângerea formulată de petiționari avea ca obiect sesizarea cu privire la moartea suspectă a numitului S.S.D. , cu ocazia verificării temeiniciei sesizării, prin precizarea plângerii de către petiționari în fața organului de urmărire penală, a rezultat că, în realitate, suspiciunile acestora o priveau pe soția decedatului, S.I.

Chiar dacă plângerea petiționarilor nu a fost formulată expres împotriva soției defunctului și, pentru infracțiunea reclamată competența de cercetare aparținea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în urma verificărilor efectuate de organul de urmărire penală, a rezultat că suspiciunile petiționarilor aveau la bază îndoielile cu privire la modul rapid în care a survenit decesul (prin injectarea morfinei de către soția sa, S.I.) iar, pe de altă parte, având în vedere modificările survenite în patrimoniul defunctului, respectiv, încheierea, la data de 08 ianuarie 2010, a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul proprietate personală, respectiv, radierea, de pe numele S.S.D., a autoturismului marca VW Pasat.

Așa fiind, în baza rolului activ organul de urmărire penală a efectuat verificări cu privire la moartea suspectă a numitului S.S., și referitor la soția sa, asupra căreia planau în realitate suspiciunile petiționarilor, astfel că, raportat la calitatea de avocat a acesteia, competența a fost corect stabilită. Pe de altă parte, chiar dacă, în realitate, plângerea petiționarilor nu se referea la intimata avocat S.I. și, în raport de infracțiunea sesizată, competența materială revenea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, actele premergătoare au fost efectuate de un organ ierarhic superior, care putea efectua și acte de competența organului ierarhic inferior, astfel că nu este incidență sancțiunea nulității absolute.

In ce privește fondul plângerii, se constată că din actele premergătoare nu au rezultat indicii cu privire la o moarte suspectă a numitului S.S.D., care, potrivit actelor medicale a survenit ca urmare afecțiunii grave de care suferea. În ce privește criticile petiționarului, referitoare la faptul că nu s-au administrat probele necesare soluționării cauzei și s-a respins proba cu expertiza medico-legală, acestea sunt neîntemeiate. Urmare sesizării organului de urmărire penală, au fost efectuate o serie de verificări și investigații, în faza actelor premergătoare, care nu face parte din procesul penal. Nefiind început procesul penal, prin neînceperea urmăririi penale în cauză, nu se pot strânge probe, întrucât, conform reglementărilor procesual penale acestea se pot efectua doar în cadrul legal al procesului penal.

În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii S.M.A. și S.S., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții petiționari S.M.A. și S.S. împotriva sentinței penale nr. 385/F din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2011.