ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2874/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 2274 din 20 iulie 2004, reclamantul B.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 11887/11410 din 20 aprilie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1941 - 2 aprilie 1944. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2461 din 1 noiembrie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.R., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

A anulat hotărârea nr. 11887/11410 din 20 aprilie 2004 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1941 - 2 aprilie 1944. În motivarea soluției s-a reținut că prin probele administrate, reclamantul a făcut dovada că în perioada 15 septembrie 1941 - 2 aprilie 1944 a fost supus la muncă forțată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada cererii sale, prin actele depuse la Comisia de specialitate. Examinând sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.

Din certificatul de naștere al reclamantului și din adeverința de studii nr. 150/2003, rezultă că reclamantul B.R., născut în Botoșani, la 21 august 1930, a urmat și a absolvit clasele I - III, în perioada 1937 - 1940, în București. Centrul pentru studiul istoriei evreilor din România atestă prin adeverința nr. A 233 din 14 noiembrie 2003, că, prestarea muncii obligatorii pentru elevii și tinerii evrei s-a efectuat în conformitate cu Decretul nr. 1403/1941, Decretul nr. 3205/1941, Ordinul nr. 3240A/1942, Instrucțiunile generale nr. 55500/1942 și Completările nr. 55.500/1942. De asemenea că, în perioada 6 septembrie 1940 - 23 august 1944, reclamantul a suferit discriminări și persecuții din motive etnice și rasiale, iar în perioada 15 septembrie 1941 - 2 aprilie 1944, acesta a prestat muncă obligatorie, sub pază militară, la o brutărie rechiziționată de armata germană.

În același sens sunt și declarațiile martorilor S.I. și R.I. Potrivit prevederilor art. 1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimentele instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această ordonanță, persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind supusă la muncă forțată. Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile. Pe cale de consecință, recursul declarat de pârâtă este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2461 din 1 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2005.