ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 522/2005

de la 26 ianuarie

2005

Asupra conflictului negativ de competență de față constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2818 din 13 mai 2004 la

Judecătoria Tulcea contestatoarea SC C.C. SRL București a solicitat ca, în

contradictoriu cu creditoarea SC D.A. S.N.C. Tulcea și terții popriți

Trezoreria sector 2 București, E.B. SA București, R. SA București și A.B. București,

să se anuleze adresele de înființare a popririi nr. 34 din 21 aprilie 2004 și

nr. 34 din 27 aprilie 2004 emise de Biroul Executorului Judecătoresc D.D. cu

sediul în Tulcea.

Contestatoarea, în drept, și-a întemeiat contestația la executare

pe dispozițiile art. 399 C. proc. civ.

În motivarea contestației, în principal, se arată că

adresele a căror anulare se solicită au fost emise de un executor judecătoresc

necompetent în raport de dispozițiile art. 453 și art. 373 C. proc. civ., dispoziții

prin care se instituie regula potrivit căreia poprirea se înființează de

executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori al terțului

poprit.

Cum, sediul debitoarei se găsește în raza teritorială a

Judecătoriei sectorului 2 al Municipiului București iar sediile terților

popriți sunt situate în sectoarele nr. 1, 2 și 3 București, contestatoarea

apreciază că se impune anularea adreselor menționate.

Prin întâmpinare, terțul poprit E.B. SA, a invocat, în

raport de dispozițiile art. 373, art. 400 și art. 453 C. proc. civ., excepția

necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tulcea de a soluționa contestația

dedusă judecății.

Prin sentința civilă nr. 1819 din 6 iulie 2004, Judecătoria

Tulcea a admis excepția necompetenței sale teritoriale și și-a declinat

competența de soluționare a contestației în favoarea Judecătoriei sectorului 2

București.

În motivarea sentinței s-a reținut că, din coroborarea

dispozițiilor art. 400 cu dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., se

deduce concluzia potrivit căreia instanța competentă din punct de vedere

teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății este

instanța de executare, adică una din judecătoriile în circumscripția căreia se

face executarea, în speța analizată, Judecătoria sectorului 2 București.

Sentința judecătoriei, conform lucrărilor dosarului a rămas

definitivă prin nerecurare.

Judecătoria sector 2 București, învestită cu soluționarea

pricinii, din oficiu, la termenul de judecată din 1 octombrie 2004, a invocat

excepția necompetenței sale teritoriale exclusive de a soluționa contestația

dedusă judecății.

Prin sentința civilă nr. 7049 din 1 octombrie 2004,

Judecătoria sectorului 2 București și-a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Prin aceeași sentință s-a constatat ivit conflictul negativ

de competență și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru a hotărî asupra conflictului.

Sentința menționată a rămas definitivă prin nerecurare.

În motivarea sentinței, Judecătoria sectorului 2 București,

din oficiu, a reținut că nu este competentă din punct de vedere teritorial să

soluționeze pricina dedusă judecății, o asemenea competență revenind, în raport

de dispozițiile art. 400 alin. (1) C. proc. civ. și art. 373

1

C.

proc. civ., Judecătoriei Tulcea, instanță care a pronunțat încheierea de

încuviințare a executării silite, încheiere care nu a fost desființată prin

intermediul vreunei căi de atac.

Analizând conflictului negativ de competență dedus judecății,

curtea constată următoarele:

În drept, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ.,

contestația la executare, de regulă, se introduce la instanța de executare.

Potrivit art. 373

3

alin. (2) C. proc. civ., instanța

de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în

afara cazurilor în care legea dispune astfel.

Dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., secțiunea a V-a,

Poprirea, nu prevăd reguli derogatorii cât privește competența materială ori

teritorială a instanțelor judecătorești referitoare la soluționarea

contestației la executare.

Prin dispoziția art. 453

5

(1) C. proc. civ. se

reglementează doar competența executorului judecătoresc învestit cu

soluționarea unei popriri.

Așa fiind, indiferent de modalitatea de executare a unui

titlu executor, competența de soluționare a contestației la executare revine,

de regulă, instanței de executare.

În speța dedusă judecății, titlul executoriu îl constituie

sentința civilă nr. 7965 din 10 iunie 2003 a Tribunalului București, sentință care

a fost învestită cu formulă executorie, în conformitate cu dispozițiile art. 374

4

C. proc. civ., de către aceeași instanță, Tribunalul București și a cărei

executare silită a fost încuviințată de Judecătoria Tulcea, prin încheierea nr.

143 din 25 februarie 2004.

Executarea silită, potrivit încheierii menționate, urmează a

se face prin poprirea conturilor terților popriți: Trezoreria sector 2

București, E.B. SA București, R. SA București și A.B. București care își au

sediile în raza sectoarelor 1, 2 și 3 din municipiul București.

Așa fiind, cum executarea silită a titlului executoriu

menționat se face în circumscripțiile Judecătoriilor sectoarelor nr. 1, 2 și 3

București și cum, în acest caz, legea nu prevede o altă competență, aceste

instanțe sunt, în accepțiunea art.3 73

3

alin. (2) C. proc. civ., instanțe

de executare.

Ca atare, competența de soluționare a contestațiilor la

executare revine uneia dintre instanțele menționate.

Or, cu privire la contestația la executare dedusă judecății,

Judecătoria Tulcea, instanță în circumscripția căreia nu se face executarea,

și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 2 București.

În consecință, pentru motivele arătate, curtea va stabili

competența de soluționare a contestației la executare formulată de debitoarea

SC C.C. SRL București în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2 București.

Cu drept de recurs în termen de 5

zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2005.