ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1841/2015

Asupra conflictului

negativ de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Brașov, sub nr. 18456/197/2013, contestatoarea A.A.A.S. București în

contradictoriu cu intimata SC D.A. SA București și terț poprit SC I. SA Brașov a

solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea

popririi, a proceselor-verbale din 4 aprilie 2011, 3 aprilie 2013, 9 iulie 2013,

suspendarea executării silite și întoarcerea executării silite.

În motivarea acțiunii,

contestatoarea a arătat în esență că, în dosarul de executare din 2011 al Biroului

Executorilor Judecătorești N.D. a fost anulată executarea silită însăși și au fost

desființate de drept toate actele de executare efectuate prin mai multe hotărâri

judecătorești, că în adresa de înființare a popririi nu au fost indicate sediul

și C.I.F. a societăților comerciale care au calitatea de terți popriți în cauză,

că au fost încălcate prevederile art. 371

6

și art. 371

5

lit. d) C. proc. civ., deoarece nu e posibilă reluarea executării silite în cazul

în care a încetat de drept urmare a anulării titlului executoriu.

S-au menționat

prevederile O.G. nr. 22/2002 invocându-se termenul de 6 luni de la comunicarea somației

în care debitoarea să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația

de plată. Titlurile executorii pe care terții le obțin față de A.A.A.S. nu pot fi

executate prin poprirea acțiunilor societăților comerciale, acestea nefiind proprietatea

A.A.A.S., ci doar în administrarea sa, acțiunile fiind proprietatea statului.

În drept, creditoarea

a invocat art. 399 și urm., art. 403 alin. (1) și urm., art. 379

1

,

art. 371

5

lit. b), lit. d), art. 404 și urm. C. proc. civ., Legea

nr. 92/2011, O.G. nr. 22/2002, O.U.G. nr. 51/1998, O.U.G. nr. 88/1997, Legea

nr. 137/2002.

Prin sentința

civilă nr. 2499 din 27 februarie 2014 Judecătoria sectorului 2 București a admis

excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a contestatoarei invocată de intimată

și a anulat contestația la executare formulată de contestatoarea A.A.A.S. București

în contradictoriu cu intimata SC D.A. SA București și terț poprit SC I. SA Brașov.

Tribunalul București,

secția a lll-a civilă, prin decizia civilă nr. 60 R din 8 ianuarie 2015 a respins

ca lipsit de interes recursul declarat de SC I. SA Brașov.

A admis recursul

declarat de reclamanta A.A.A.S. București, a casat sentința civilă nr. 2499 din

27 februarie 2014 a Judecătoriei sectorului 2 București și a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare instanței de fond.

sectorului 2 București prin sentința civilă nr. 5998 din 28 mai 2015, în baza

art. 159 pct. 3 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței sale teritoriale,

invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind

pe contestatoarea A.A.A.S. București în contradictoriu cu intimata SC D.A. SA București

și terț poprit SC I. SA Brașov, în favoarea Judecătoriei Brașov.

Pentru a pronunța

această sentință, Judecătoria sectorului 2 București a reținut că în cauză, executarea

silită s-a concretizat în măsura popririi, după cum rezultă din adresele de înființare

a popririi în dosarul din 2011 Biroului Executorilor Judecătorești N.D. asupra acțiunilor

deținute de debitoare la terțul poprit SC I. SA, că raportat la prevederile

art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția

căreia se face executarea, iar potrivit art. 452 C. proc. civ., în situația executării

silite prin poprire, instanța în raza căreia are loc executarea este instanța de

la locul unde se află deschise conturile poprite, astfel încât competența teritorială

de soluționare a prezentei cauze revine Judecătoriei Brașov, față de împrejurarea

că sediul social al terțului poprit este în jud. Brașov.

Împrejurarea invocată

de intimată, că poprirea asupra acțiunilor se înființează la SC D.C. SA, nu a fost

luată în considerare întrucât acestea din urmă sunt registre de notare a operațiunilor

privind valorile mobiliare, nu depozite în sens material.

Constatând existența

unui conflict negativ de competență ivit între Judecătoria sectorului 2 București

și Judecătoria Brașov, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție spre

soluționare.

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe,

care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul

dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență,

stabilind în favoarea Judecătoriei Brașov competența teritorială de soluționare

a cauzei, pentru următoarele considerente:

Împotriva contestatoarei

A.A.A.S. se efectuează acte de executare silită de către Biroul Executorilor Judecătorești

N.D. în dosarul de executare silită din anul 2011, la cererea creditoarei SC

D.A. SA, modalitatea executării silite fiind aceea a popririi, după cum rezultă

din adresele de înființare a popririi emise prin care s-a dispus înființarea popririi

asupra acțiunilor deținute de debitoare la terțul poprit SC I. SA.

Potrivit art.

399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva

oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau

vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează

că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea

oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației

la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația

la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită

prin dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind judecătoria în circumscripția

căreia se va face executarea.

Din dispozițiile

art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin

poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află

sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare

a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile

mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite

în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art.

453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul

judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul

terțului poprit.

Dispozițiile legale

anterior enunțate stabilesc o competență teritorială exclusivă, care nu poate fi

înlăturată prin convenția părților, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario

a dispozițiilor art. 19 C. proc. civ. (care prevăd posibilitatea părților de a alege

instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri) coroborate cu art. 159

pct. 3 C. proc. civ. (potrivit cărora, când competența teritorială exclusivă este

de ordine publică, părțile nu o pot înlătura).

Or, este știut

că acțiunile sunt titluri ce atestă un drept de proprietate asupra unei părți a

capitalului social al societății emitente, proprietarul lor fiind proprietarul unei

părți din societatea emitentă (modalitate de participare la capitalul social). Împrejurarea

că operațiunile de poprire sunt obiectivate în înscrierea și evidențierea distinctă

a acestor valori mobiliare în sistemul SC D.C. SA nu poate duce la concluzia că

executarea silită se desfășoară la sediul acestuia, iar nu la sediul terțului poprit

către care a fost emisă adresa de înființare a popririi.

În consecință,

executarea silită prin poprirea acțiunilor aparținând contestatoarei deținute la

SC I. SA cu sediul în Brașov, a avut loc în Brașov în conformitate cu dispozițiile

sus-menționate, astfel că instanța de executare competentă să soluționeze și contestația

la executare este Judecătoria Brașov.

Mai mult decât

atât este de reținut că Judecătoria sectorului 2 București nu putea să mai invoce

din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale în condițiile în care intrase

în soluționarea pe fond a cauzei.

Ca urmare, față

de cele ce preced, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art.

400 alin. (1) C. proc. civ., art. 373 alin. (2) și art. 373

4

alin.

(1) din același cod, în raport și de împrejurarea că sediul social al terțului poprit

se situează în jud. Brașov, Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 septembrie 2015.