ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 513/2015

HOTĂRÂRE

13.02.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 513/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 513/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, contestatoarea Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului le-a chemat în judecată pe intimatele A. OOD și SC B. SA, solicitând anularea actelor de executare constând în poprirea efectuată conform art. 452 alin. (1) C. proc. civ., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 7595 din 02 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, suspendarea executării silite și întoarcerea executării.

Prin sentința civilă nr. 6798 din 28 mai 2014, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu

și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, reținând că, în speță, se aplică prevederile art. 373 alin. (2) și (3) C. proc. civ., conform cărora contestația la executare se introduce la instanța de executare, și anume la instanța în a cărei rază teritorială se efectuează executarea. Or, în cauză, în temeiul sentinței comerciale nr. 7595 din 02 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a solicitat Judecătoriei sectorului 1 București, iar aceasta a admis, încuviințarea executării silite, astfel că Judecătoria Brașov nu este instanță de executare în sensul art. 373 alin. (3) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 16614 din 08 octombrie 2014 Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov reținând, în esență, că în speță executarea silită s-a efectuat prin poprire asupra acțiunilor emise de terțul poprit SC B. SA cu sediul în Brașov și, chiar dacă contestatoarea a afirmat că nu a existat nicio încheiere de încuviințare a executării silite de către Judecătoria Brașov, această împrejurare constituie o apărare de fond, instanța de executare fiind definită de art. 373 alin. (2) C. proc. civ. ca fiind instanța în circumscripția căreia se face executarea. Or, în speță, sediul terțului poprit este situat în Brașov, astfel că din punct de vedere teritorial, competența de soluționare a contestației la executare aparține Judecătoriei Brașov, art. 373 alin. (2) C. proc. civ. instituind o competență teritorială exclusivă.

A mai reținut Judecătoria sectorului 1 București că, în ce privește soluționarea cererii de întoarcere a executării, întemeiată pe prevederile art. 404

alin. (1) C. proc. civ., față de cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea art. 404

alin. (3) C. proc. civ. și pornind de la prevederile art. 373 alin. (2) din același Cod, competența de soluționare a cererii de întoarcere a executării silite, în cazul în care aceasta s-a realizat prin poprire, aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială se află terțul poprit.

În raport de dispozițiile art. 20-22 C. proc. civ., constatând declanșat conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului și pronunțării regulatorului de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Brașov, pentru următoarele considerente:

Reglementarea de bază privind competența instanțelor de a soluționa contestațiile la executare, atât în ceea ce privește competența materială, cât și în cea ce privește competența teritorială, este cuprinsă în art. 400 C. proc. civ., conform căruia contestația se introduce la instanța de executare.

În conformitate cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel.

În speță, s-a instituit poprire asupra acțiunilor contestatoarei emise de SC B. SA, cu sediul în Brașov.

Prin urmare, având în vedere că nu s-a efectuat niciun act de executare silită în raza teritorială a Judecătoriei sectorului 1 București cu privire la acțiunile contestatoarei emise de SC B. SA, cu sediul în Brașov, în mod corect Judecătoria sectorului 1 București a reținut că nu este competență să soluționeze contestația la executare, competența aparținând judecătoriei în raza căreia se efectuează executarea silită.

Cum, în speță, executarea silită poartă asupra unor bunuri mobile, respectiv asupra unor acțiuni emise de o societate comercială cu sediul în Brașov, locul executării silite nu poate fi decât locul unde se află bunurile urmărite, fapt ce atrage competența Judecătoriei Brașov.

Totodată, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 404

alin. (1) C. proc. civ. „În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare executării”, corect a reținut Judecătoria sectorului 1 București că și competența teritorială a soluționării cererii de întoarcere a executării silite aparține instanței de executare, în speță Judecătoriei Brașov.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Brașov.