ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2901/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 04 august 2014, Biroul executorului judecătoresc S.L.M. a solicitat, la cererea creditoarei Societatea de Investiții Financiare M. SA, încuviințarea executării silite, prin poprire, asupra veniturilor debitoarei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, datorate de terții popriți cu sediul social în circumscripția Judecătoriei Brașov, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 25 din 10 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 7576/2/2009. Prin încheierea din 14 august 2014, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de instanță, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

În motivarea soluției, s-a arătat că, după depunerea cererii de urmărire la executorul judecătoresc ales de către creditor, executorul trebuie să sesizeze instanța de executare în funcție de criteriile oferite de art. 651, art. 781 și art. 818 C. proc. civ. întrucât, pentru faza de executare silită, legiuitorul a prevăzut reguli speciale în materia competenței, de la care nu se poate deroga prin voința creditorului. Se mai arată că executorul nu a făcut dovada că terții popriți, pe care nu i-a indicat, ar avea sediul ori conturi pe raza județului Brașov. De asemenea, nu a făcut dovada întrunirii unor cerințe legale care să determine competența teritorială a Judecătoriei Brașov.

Prin urmare, având în vedere faptul că sediul debitorului se află în București, sector 1, iar potrivit actelor depuse la dosar, debitorul nu deține bunuri pe raza teritorială a Judecătoriei Brașov, instanța a constatat că revine Judecătoriei sectorului 1 București competența de soluționare a cererii. Pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, cererea a fost înregistrată la data de 16 septembrie 2014, sub nr. 42419/299/2014. Prin sentința civilă nr. 14908 din 18 septembrie 2014, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În considerentele sentinței, instanța a reținut următoarele: În speță, data formulării cererii de executare silită este 03 decembrie 2010, prin urmare, această executare silită este supusă dispozițiilor de procedură din vechiul C. proc. civ. Conform art. 373 1 alin. (2) C. proc. civ.: “Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel“. În cauză, s-a solicitat executarea silită prin poprire asupra veniturilor debitoarei datorate de terții popriți cu sediul în Brașov, prin cererea de stăruință în executare creditoarea indicând în mod expres că dorește continuarea executării silite asupra sumelor de bani datorate debitoarei de terții popriți SC R. SA și SC I. SA, ambii cu sediul în Brașov.

Prin urmare, instanța de executare este instanța de la sediul terțului poprit și, cum sediul terțului poprit se află în circumscripția Judecătoriei Brașov, rezultă că instanța de executare competentă este aceasta. Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”.

Or, în speță, chiar dacă sesizarea instanței, prin cererea de încuviințare a executării silite a Biroului executorului judecătoresc S.L.M., s-a făcut la data de 04 august 2014, cererea de executare silită a fost formulată de creditoarea Societatea de Investiții Financiare M. SA și înregistrată la executor la data de 03 decembrie 2010. Ca atare, față de dispozițiile legale anterior citate și de data declanșării procedurii executării silite, rezultă că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului C. proc. civ. și nu ale noii reglementări intrate în vigoare la 15 februarie 2013. Se constată că în cauză, prin cererea formulată, creditoarea Societatea de Investiții Financiare M. SA a solicitat, prin intermediul Biroului executorului judecătoresc S.L.M., încuviințarea executării silite prin poprire asupra veniturilor debitoarei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, datorate de terții popriți SC R. SA și SC I. SA, ambii cu sediul în Brașov.

Art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”. Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., „poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit”. Din coroborarea celor două texte de lege și având în vedere că sediul terților popriți se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Brașov, rezultă că aparține acestei instanțe competența soluționării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2014.