ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2901/2014

Asupra conflictului negativ

de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Brașov, la data de 04 august 2014, Biroul executorului judecătoresc S.L.M. a solicitat,

la cererea creditoarei Societatea de Investiții Financiare M. SA, încuviințarea

executării silite, prin poprire, asupra veniturilor debitoarei Autoritatea pentru

Administrarea Activelor Statului, datorate de terții popriți cu sediul social în

circumscripția Judecătoriei Brașov, în temeiul titlului executoriu reprezentat de

sentința comercială nr. 25 din 10 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București

în Dosarul nr. 7576/2/2009.

Prin încheierea din 14

august 2014, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată

din oficiu de instanță, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 1 București.

În motivarea soluției,

s-a arătat că, după depunerea cererii de urmărire la executorul judecătoresc ales

de către creditor, executorul trebuie să sesizeze instanța de executare în funcție

de criteriile oferite de art. 651, art. 781 și art. 818 C. proc. civ. întrucât,

pentru faza de executare silită, legiuitorul a prevăzut reguli speciale în materia

competenței, de la care nu se poate deroga prin voința creditorului.

Se mai arată că executorul

nu a făcut dovada că terții popriți, pe care nu i-a indicat, ar avea sediul ori

conturi pe raza județului Brașov. De asemenea, nu a făcut dovada întrunirii unor

cerințe legale care să determine competența teritorială a Judecătoriei Brașov. Prin

urmare, având în vedere faptul că sediul debitorului se află în București, sector

1, iar potrivit actelor depuse la dosar, debitorul nu deține bunuri pe raza teritorială

a Judecătoriei Brașov, instanța a constatat că revine Judecătoriei sectorului 1

București competența de soluționare a cererii.

Pe rolul Judecătoriei

sectorului 1 București, cererea a fost înregistrată la data de 16 septembrie 2014,

sub nr. 42419/299/2014.

Prin sentința civilă

nr. 14908 din 18 septembrie 2014, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția

necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Constatând ivit conflictul

negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În considerentele sentinței,

instanța a reținut următoarele:

În speță, data formulării

cererii de executare silită este 03 decembrie 2010, prin urmare, această executare

silită este supusă dispozițiilor de procedură din vechiul C. proc. civ.

Conform art. 373

1

alin. (2) C. proc. civ.: “Instanța de executare este judecătoria în circumscripția

căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel“.

În cauză, s-a solicitat

executarea silită prin poprire asupra veniturilor debitoarei datorate de terții

popriți cu sediul în Brașov, prin cererea de stăruință în executare creditoarea

indicând în mod expres că dorește continuarea executării silite asupra sumelor de

bani datorate debitoarei de terții popriți SC R. SA și SC I. SA, ambii cu sediul

în Brașov.

Prin urmare, instanța

de executare este instanța de la sediul terțului poprit și, cum sediul terțului

poprit se află în circumscripția Judecătoriei Brașov, rezultă că instanța de executare

competentă este aceasta.

Învestită cu soluționarea

conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „dispozițiile legii noi de

procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea

acesteia în vigoare”.

Or, în speță, chiar dacă

sesizarea instanței, prin cererea de încuviințare a executării silite a Biroului

executorului judecătoresc S.L.M., s-a făcut la data de 04 august 2014, cererea de

executare silită a fost formulată de creditoarea Societatea de Investiții Financiare

M. SA și înregistrată la executor la data de 03 decembrie 2010.

Ca atare, față de dispozițiile

legale anterior citate și de data declanșării procedurii executării silite, rezultă

că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului C. proc. civ. și nu ale noii

reglementări intrate în vigoare la 15 februarie 2013.

Se constată că în cauză,

prin cererea formulată, creditoarea Societatea de Investiții Financiare M. SA a

solicitat, prin intermediul Biroului executorului judecătoresc S.L.M., încuviințarea

executării silite prin poprire asupra veniturilor debitoarei Autoritatea pentru

Administrarea Activelor Statului, datorate de terții popriți SC R. SA și SC I. SA,

ambii cu sediul în Brașov.

Art. 373 alin. (2) C.

proc. civ. prevede că „instanța de executare este judecătoria în circumscripția

căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Potrivit dispozițiilor

art. 453 alin. (1) C. proc. civ., „poprirea se înființează la cererea creditorului,

de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul

sau sediul terțului poprit”.

Din coroborarea celor

două texte de lege și având în vedere că sediul terților popriți se află în circumscripția

teritorială a Judecătoriei Brașov, rezultă că aparține acestei instanțe competența

soluționării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie

2014.