Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.02.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 666/2010

HOTĂRÂRE
04.02.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 666/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 25 noiembrie 2008, SC C. SA a formulat contestație la executare, în contradictoriu cu creditoarea SC D.T.S.L.S. SRL și B.E.J. C.M., solicitând desființarea titlului executoriu, anularea actelor de executare, întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare. Prin sentința civilă nr. 243 din 21 ianuarie 2009, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a constatat că mijlocul prin care se urmărește realizarea creanței este poprirea, care, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc.

civ. se înființează, la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit. Cum sediul executorului judecătoresc și al terților popriți SC B.C.K. SA și SC R.B. SA se află pe raza sectorului 3, aceasta din urmă este instanța de executare. Prin sentința nr. 5433 din 7 mai 2009, Judecătoria sectorului 3 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către înalta Curte de Casație și Justiție.

Judecătoria sectorului 3 București a constatat că locul executării este Drobeta Turnu Severin, pentru că acolo este deschis contul contestatoarei asupra căruia s-a înființat poprirea, iar, din actele dosarului, nu rezultă că societatea contestatoare ar avea bunuri supuse executării silite pe raza sectorului 3 București. Analizând conflictul negativ de competență ivit, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze contestația la executare formulată de debitoarea SC C. SA este Judecătoria sectorului 3 București, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Prin contestația la executare formulată, debitoarea SC C. SA a solicitat desființarea titlului executoriu, anularea actelor de executare, întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare în cadrul unei proceduri execuționale de înființare a popririi.

Potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar potrivit art. 453 alin. (1) din cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit. În cauză, executorul judecătoresc, cu sediul pe raza sectorului 3 al municipiului București, a transmis mai multe adrese de înființare a popririi la bănci care au sediul pe raza sectoarelor 1, 2, 3 și 4 din municipiul București, dar înființarea popririi a fost confirmată doar de B.C.R., cu sediul în sector 3, București. Cum, în materia popririi, competența este reglementată de art. 453 C. proc.

civ., instanța de executare este instanța locului la care s-a cerut și confirmat înființarea popririi, respectiv Judecătoria sectorului 3 București. Pe cale de consecință, instanța competentă să soluționeze contestația la executare formulată în cadrul procedurii executării silite prin poprire este Judecătoria sectorului 3 București. Având în vedere considerentele mai sus expuse, se va stabili că Judecătoria sectorului 3 este instanța competentă să soluționeze contestația la executare formulată de societatea debitoare.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4116/2018
Ședința publică din data de 5 octombrie 2018 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la 20.11.2017 sub nr. x/2017, contestatoarea A. în con
ÎCCJ 2020-09-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1614/2020
Ședința publică din data de 15 septembrie 2020 I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la data de 9 octombrie 2019 pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, sub nr. x/2019, contestatoarea A., în contradict
ÎCCJ 2019-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1146/2019
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la 21 septembrie 2018, sub nr. x/2018, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., a
ÎCCJ 2018-02-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 398/2018
Decizia nr. 398/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 15 mai 2017 sub nr. x/2017, creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedin
ÎCCJ 2011-04-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3199/2011
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului negativ de competență: Prin cererea înregistrată la data de 24 septembrie 2010 pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 18337/281/2010 creditoarea SC M. SA a solicitat în c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă