ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1146/2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la 21 septembrie 2018, sub nr. x/2018, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., a formulat contestație la executare împotriva tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. x/2014 de Biroul Executorului Judecătoresc C., precum și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite din 17 aprilie 2014, pronunțate de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. x/2014, solicitând anularea acestora, precum și a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 1 martie 2006, încheiat cu D. și desființarea popririi.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 622 și următ. și pe cele ale art. 712 și următ. C. proc. civ.

Prin Încheierea nr. 243 din 10 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a reținut că, potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

De asemenea, a constatat că dispozițiile art. 651 alin. (1) din același act normativ prevăd că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor; (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

Coroborând prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. cu cele ale art. 130-132 din același act normativ, precum și cu faptul că la data începerii executării silite domiciliul debitoarei era în municipiul București, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Urmare declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la 23 ianuarie 2019, sub același număr de dosar.

Prin Sentința nr. 2534 din 14 martie 2019, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 3 București a reținut că cererea de executare silită a fost depusă de creditoare la BEJ C., la 10 aprilie 2014, anterior modificării art. 650 prin Legea nr. 138/2014, act normativ care a intrat în vigoare la 19 octombrie 2014.

De asemenea, a constatat că, prin încheierea din camera de consiliu din 17 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. x/2014, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 9 mai 2014, pronunțată de aceeași instanță în același dosar, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 1 martie 2006, încheiat de debitoarea A. cu D., pentru executarea obligației de plată a sumei de 29.902,49 RON.

În vederea stabilirii instanței competente, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a considerat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 713 C. proc. civ. care stabilesc care este instanța de executare.

Astfel, a reținut că, potrivit art. 650 din actul normativ menționat, (în forma în vigoare la momentul începerii executării silite), instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Judecătoria Sectorului 3 București a constatat că, în cauză, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis cererea de încuviințare a executării silite în dosarul de executare silită nr. x/2014, iar sediul executorului judecătoresc se află în raza teritorială a acestei din urmă instanțe, care este, de altfel, instanța de executare.

Totodată, a reținut că, deși la 16 iulie 2014 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 și, între timp, a intervenit modificarea dispozițiilor art. 650 alin. (1), prin Legea nr. 138/2014, aceste aspecte nu pot avea efect asupra executărilor silite aflate în curs, anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial, întrucât aceasta produce efecte numai pentru viitor, fiind aplicabilă regula prevăzută de art. 650 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum era în vigoare la data formulării cererii de executare silită, o soluție contrară conducând la încălcarea principiului neretroactivității deciziilor Curții Constituționale.

În consecință, a apreciat că, la data sesizării executorului judecătoresc cu cererea de executare silită, a fost stabilită competența instanței de executare, fiind aplicabilă legea procesuală civilă în vigoare la momentul formulării cererii de executare silită, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența a fost înlăturată.

Reținând că la 10 aprilie 2014, data sesizării executorului judecătoresc cu cererea de executare silită, sediul BEJ C. era în Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Sectorului 3 București a apreciat că Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin este instanța de executare, în sensul art. 650 C. proc. civ., motiv pentru care a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea acestei instanțe.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 24 C. proc. civ.:

"dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar, conform art. 25 din același act normativ, "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

În cauză, executarea silită împotriva debitoarei A. a fost declanșată de intimata B. prin formularea cererii de executare silită, care a fost înregistrată pe rolul BEJ C. la 10 aprilie 2014, sub nr. x/2014.

La momentul începerii procedurii de executare silită, normele legale privind competența instanței de executare, respectiv art. 650 alin. (1) C. proc. civ., prevedeau că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Ulterior momentului începerii executării silite, respectiv la 16 iulie 2014, a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992:

"(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept (...)."

Înalta Curte reține că, urmare pronunțării Deciziei nr. 348/2014 a Curții Constituționale, după expirarea termenului de 45 de zile, art. 650 alin. (1) C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, în sensul că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În speță, față de prevederile art. 31 din Legea nr. 47/1992, mai sus evocate, Înalta Curte constată că, la stabilirea instanței competente să soluționeze contestația la executare nu pot fi avute în vedere dispozițiile art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul formulării cererii de executare silită.

Pe de altă parte, nici forma modificată prin Legea nr. 138/2014 a dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi avută în vedere la stabilirea instanței competente să soluționeze contestația la executare, întrucât aceasta nu era în vigoare la momentul de referință, reprezentat de data începerii executării silite.

Potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite, "Contestația se introduce la instanța de executare".

În cauză, în absența unei norme speciale atributive de competență, devin aplicabile dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., care stabilesc competența de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecata în primă instanță, care stipulează că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Din copiile cărților de identitate ale debitoarei A., aflate la dosarul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, valabile în perioadele 28 martie 2008 - 5 aprilie 2018, respectiv 17 aprilie 2015 - 5 aprilie 2025, rezultă că domiciliul acesteia este în municipiul București.

Acest aspect reiese și din verificările efectuate de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, prin adresa emisă la 23 noiembrie 2018, conform cărora debitoarea A. domiciliază la adresa anterior menționată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației în anulare formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., având ca obiect "contestație la executare", în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 iunie 2019.

Procesat de GGC - CL