Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.02.2006
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1178/2006

HOTĂRÂRE
22.02.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1178/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 16 februarie 2006 pronunțată în dosarul nr. 96/P/2006, Curtea de Apel Pitești având pe rol spre soluționare, la prim termen, cauza penală privind pe inculpatul S.G. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5, 6, 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 289, 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, prin rechizitoriul nr. 60/P/2005.

A respins cererea de restituire a cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale, și cererea de revocare a măsurii arestării preventive dispusă împotriva acestui inculpat, fixând totodată un nou termen pentru judecarea cauzei pe fond la 28 februarie 2006. Referitor la cererea de revocare a măsurii arestării preventive, Curtea de Apel Pitești a reținut că se mențin temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, în sensul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiuni grave de corupție, fiind îndeplinite cerințele art. 148 lit. h) C. proc. pen. Fiind nemulțumit de soluția pronunțată S.G., în termen legal a declarat recurs, depunând la dosar, prin intermediul apărătorilor săi aleși: avocații C.N.

și D.V., un memoriu în care a detaliat motivele de recurs. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constituit dosarul penal nr. 2930/1/2006 fixându-se prim termen de judecată la 22 februarie 2006. Examinând recursul, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil întrucât, potrivit art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs. Or, conform art. 141 C. proc. pen., pot fi atacate separat cu recurs numai încheierile prin care s-a dispus, în primă instanță sau în apel, luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive sau prin care se constată încetarea de drept a acesteia, nu și încheierile prin care se respinge cererea de revocare a unei măsuri preventive.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 16 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 96/P/2006. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 16 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 96/P/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3976/2006
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 13 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 485/46/2006 (nr. 96/P/2006) al Curții de Apel Pitești, pe rol aflându-se cauza penală privind pe inc
ÎCCJ 2022-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală
și art. 74 lit. a) C. pen. și 76 lit. b) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 272
ÎCCJ 2009-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2962/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 8 septembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 1061/46
ÎCCJ 2005-04-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2809/2005
Asupra recursurilor penale de față; Prin încheierea din 18 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 303/P/2005, Curtea de Apel Pitești, secția penală, a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpatului P.V., în baza art. 300
ÎCCJ 2006-12-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7352/2006
și (2), art. 330 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.; inculpatul P.V.S. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1), raportat la art. 2 lit. b)
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă