ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4571/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 7687

din 7 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanta SC B.G.R. SA București în

contradictor cu pârâtul R.G.; s-a dispus rezilierea contractului de livrare de

G.P.L. și a contractului de comodat încheiate între părți la data de 7

octombrie 1997, s-a dispus restituirea recipientului de stocare G.P.L.,

capacitate totală de 3.000 litri prin permiterea a accesului și ridicarea

efectivă a acestuia de către reclamantă; pârâtul a fost obligat să achite reclamantei

suma de 8.517.000 lei, reprezentând costul demontării și transportului recipientului.

S-a respins cererea reclamantei

privind plata penalităților în sumă de 81.600.000 lei, ca neîntemeiate.

S-a respins cererea reconvențională

formulată de pârât având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului

de livrare și s-a anulat ca netimbrat capătul de cerere din cererea reconvențională

privind restituirea sumei depuse drept cauțiune; pârâtul a fost obligat la 874.700

lei, cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 53 din 24 ianuarie 2005 a respins ca nefondat

apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului.

S-a reținut în considerentele deciziei

că ambele contracte poartă semnătura pârâtului, iar în ceea ce privește prețul

în raport de durata contractului de 10 ani, era firesc să se prevadă o clauză

de modificare a acestuia întrucât are un caracter determinabil în funcție de

anumiți facturi obiectivi.

Referitor la suma de 250 dolari

S.U.A. (8.517.000 lei) reprezentând costul demontării și transportului s-a reținut

că aceasta este datorată de pârât conform art. 8 alin. (2) din contractul de

comodat întrucât s-a dispus rezilierea contractelor din culpa pârâtului.

În ceea ce privește capătul 3 din

cererea reconvențională în mod corect instanța de fond a dispus anularea ca netimbrat

întrucât deși i s-a pus în vedere pârâtului să îndeplinească această obligație

legală, acesta nu s-a conformat.

Împotriva acestei decizii, pârâtul R.G.

a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 1 și 9 C. proc. civ. și a susținut

că este nelegală și netemeinică.

Prin întâmpinare, intimata a

solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat recurentul că litigiul

dedus judecății avea ca obiect pretenții materiale cu o valoare sub 200.000.000

lei, așa încât hotărârea instanței de fond putea fi atacată numai cu recurs conform

prevederilor art. 282

1

C. proc. civ., așa cum au fost modificate prin

legea nr. 195/2004.

Astfel, instanța trebuia să califice

calea de atac a apelului drept recurs, iar completul de judecată să fie format

din 3 judecători și nu din 2 judecători așa cum a fost constituită instanța

care a pronunțat decizia atacată.

Motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., nu este întemeiat.

Reclamanta a solicitat prin acțiune rezilierea

contractelor de livrare și comodat din 7 octombrie 1997, încheiate cu pârâtul

și pe cale de consecință restituirea recipientului de stocare G.P.L., obligarea

pârâtului la 8.517.000 lei reprezentând cheltuieli de demontare și transport a utilajelor

și la 81.600.000 lei penalități calculate conform art. 8 din contractul de

livrare.

În raport de obiectul litigiului și

având în vedere dispozițiile art. 3

2

pct. 2 C. proc. civ., în mod

corect calea de atac împotriva sentinței tribunalului era apelul soluționat de Curtea

de Apel prin decizia atacată prin cererea de recurs.

A arătat recurentul că în mod greșit

instanța de apel a reținut că nu a achitat taxa de timbru așa cum s-a dispus de

instanța de fond, întrucât nu i s-a comunicat în ședință publică cuantumul taxei

de timbru, că la termenul din 1 martie 2004 a fost bolnav și a motivat lipsa sa

cu certificatul medical depus la dosar, dar instanța i-a anulat cererea fără să

țină cont de acest act.

Nici această critică nu este întemeiată.

La termenul din 25 ianuarie 2004,

instanța a pus în vedere pârâtului care a fost prezent să timbreze capătul 3

din cererea reconvențională cu suma de 3.801.120 lei taxă judiciară de timbru și

30.000 lei timbru judiciar și a amânat cauza la 1 martie 2004.

La această dată pârâtul nu a fost

prezent și instanța în mod corect a admis excepția de netimbrare a capătului 3

de cerere al acțiunii reconvenționale.

Cererea de amânare a cauzei pentru

imposibilitate medicală de prezentare invocată de recurent a fost depusă la

data de 2 martie 2004 deci, după ce instanța s-a pronunțat asupra anulării

cererii.

În ultimul motiv de recurs s-a

susținut că instanța de apel în interpretarea contractelor încheiate între părți,

a încălcat dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, privind

clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori conform

căruia în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea

vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

S-a susținut că instanța a făcut abstracție

de această dispoziție legală și nu a avut în vedere că principiul de

interpretare instituit de legea nr. 193/2000, este special față de modul de interpretare

prevăzut de C. civ.

Critica nu poate fi examinată cât

timp recurentul a invocat numai dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000,

fără însă să precizeze în ce anume a constat încălcarea acestor prevederi

legale, raportat la contractul de livrare de G.P.L. și contractul de comodat

încheiate între părți la 7 octombrie 1997.

Pentru toate aceste considerente

urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se

respingă ca nefondat recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul R.G., împotriva deciziei nr. 53 din 24 ianuarie 2005 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2005.