ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5572/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe data de 21 aprilie 2004, petiționarul P.M., cetățean german, prin procurator H.V., a adresat o plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând efectuarea de cercetări față de judecătorii S.L. și S.C. de la Judecătoria sectorului 1 București, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii, petiționarul a susținut că cele două judecătoare au comis o serie de abuzuri cu prilejul soluționării dosarului civil nr. 4095/1992, în care au pronunțat sentința civilă nr. 414 din 27 aprilie 1995, cum ar fi nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la citarea părților, favorizarea părții adverse, necomunicarea hotărârii, etc. Prin ordonanța din 15 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1269/P/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus, în temeiul art. 228, alin. (4), raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen., cu aplicarea art. 13 și art. 121 C. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarele S.L. și S.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., constatându-se că în speță există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penal și anume prescripția. Împotriva acestei ordonanțe, petiționarul P.M. a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., susținând că în mod greșit procurorul a apreciat că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Prin rezoluția nr. 65/II/2/2005, din 28 ianuarie 2005, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarului, reținând că termenul de prescripție se determină în raport de maximul special al pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiune, în speță 5 ani, și se socotește de la data săvârșirii faptei și anume 27 aprilie 1995. Cursul prescripției nu a fost întrerupt în condițiile art. 123 C. pen., deoarece nu s-a îndeplinit nici un act care, potrivit legii, trebuie să fie comunicat învinuitului în desfășurarea procesului penal. Nemulțumit de soluțiile procurorului, petiționarul a formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., la Curtea de Apel București, solicitând desfășurarea ordonanței procurorului și trimiterea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de cele două făptuitoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Prin sentința penală nr. 65, din 22 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționar împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale. Împotriva hotărârii sus-arătate petiționarul P.M., prin procurator H.V., a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Verificând sentința atacată în raport de criticile invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În vederea realizării obiectului urmăririi penale astfel cum este definit de art. 200 C. proc. pen., legea procesual penală a determinat precis și concret regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal. Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege. În anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă săvârșirea infracțiunii cu privire la care organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenței unora din cazurile reglementate în art. 10C.

proc. pen., în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale se dispune neînceperea urmăririi penale. În speța de față în mod corect organele de urmărire penală au reținut că față de data săvârșiri faptelor, 27 aprilie 1995, în conformitate cu dispozițiile art. 122 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Așa fiind, menținând ordonanța atacată, ca urmare a respingerii plângerii formulată de petiționarul P.M. împotriva acesteia, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzut de art. 385 9 C. proc.

pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conforme art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.M., prin procurator H.V. împotriva sentinței penale nr. 65 din 22 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei). Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 octombrie 2005.