ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5459/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 10 iulie 2003

reclamantul I.N., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Drobeta

Turnu Severin a solicitat Judecătoriei Drobeta Turnu Severin ca prin hotărârea

ce se va pronunța să fie obligată pârâta să dezafecteze spațiul aflat pe

aliniamentul cimitirului ortodox în partea de Nord, de cele trei cotețe

construite ilegal de CS., D.D. și A.T.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că a făcut numeroase sesizări în legătură cu construcția și nimeni nu a luat

nici o hotărâre, deși acestea reprezintă un risc înalt de infecție constituind

un adăpost pentru șobolani.

În drept s-a invocat Ordinul 536 din

23 iunie 1997 emis de Ministerul Sănătății și art. 5, art. 9, art. 10, art. 11,

art. 12, art. 13 din Legea 50/1991 republicată în 1997.

Prin sentința civilă nr. 5481 din 13

noiembrie 2003 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis în parte acțiunea

reclamantului și a obligat pârâta Primăria Turnu Severin să dezafecteze spațiul

situat în partea de Sud a blocului de locuințe N5 din cartierul Crihala,

Drobeta Turnu Severin pe care se află cele 3 cotețe de păsări aflate în posesia

numiților D.D., CS. și A.C., a admis excepția autorității de lucru judecat și a

respins acțiunea față de pârâții D.D. și CS., a admis excepția lipsei calității

procesuale active și a respins acțiunea față de pârâtul C.A.

În motivare instanța de fond a

reținut că prin întâmpinarea formulată de D.D., CS. și C.A. introduși în cauză

de instanță la termenul din ședința de la 2 octombrie 2003 s-au invocat

excepția autorității de lucru judecat și a lipsei calității procesuale active.

Pe situația de fapt s-a arătat că

cele 3 cotețe aflate în posesia pârâților persoane fizice introduse în cauză, sunt

lipite de gardul cimitirului ortodox că distanța dintre acestea și ferestrele

apartamentului variază între 12,70m și 15m, că au fost construite în urmă cu 20

de ani, și că au pardoseală din ciment, instalații de apă și canalizare.

Din declarațiile martorilor B.I. și D.D.

audiați în cauză și din procesul verbal întocmit de Protecția Mediului s-a

reținut că aceste cotețe reprezintă o stare de disconfort pentru proprietarii

blocului N5 și că Legea 137/1995 interzice desfășurarea de activități

generative de disconfort în zonele de locuit.

Pe excepțiile invocate în

întâmpinare instanța a reținut că pârâții D.D. și CS. s-au mai judecat cu

reclamanții și față de acestea există autoritate de lucru judecat iar față de

pârâtul A.T. care nu are calitate procesuală activă și fiind proprietarul

terenului s-a admis excepția lipsei calității procesuale active.

Împotriva acestei sentințe au

promovat apel pârâții D.D., CS. și A.C. criticând hotărârea pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motive au arătat că în

dispozitivul hotărârii s-a „admis excepția lipsei calității procesuale active”,

a reclamantului și în atare situație dacă reclamantul nu are calitate

procesuală activă acțiunea trebuia respinsă, cu atât mai mult cu cât a fost

admisă și excepția autorității de lucru judecat.

Împotriva aceleiași sentințe a

declarat apel și pârâta Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, susținând

că nu are calitate procesuală nefiind proprietara cotețelor iar obligația de

dezafectare revine numai proprietarilor construcțiilor.

Prin decizia nr. 232 din 23

februarie 2004, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile pârâților și a

schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea reclamantului.

În motivare, Instanța de Apel a

reținut că în temeiul art. 5 din Legea 137/1995 se recunoaște tuturor

persoanelor dreptul de a se adresa instanțelor în vederea prezentării sau în

caz de producere a unui prejudiciu, că reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea

pe dispozițiile acestei legi că instanța este ținută să se pronunțe în limitele

instituirii sale, că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile Legii

50/1991 deoarece acțiunea nu putea fi primită în raport de obiectul ei.

Față de excepțiile de autoritate de lucru judecat și lipsa

calității procesuale active a reclamantului instanța a reținut că acțiunea

trebuia respinsă față de pârâții: D.D., CS. și A.T.

În recursul promovat împotriva

deciziei din apel, reclamantul a criticat hotărârea ca fiind dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a Legii precum și pentru încălcarea normelor de

competență, invocând pct. 4și 9 din art. 304 C. proc. civ.

În susținerile formulate și ulterior

prezentate reclamantul a arătat că întrucât a formulat numeroase sesizări

Primăriei Drobeta Turnu Severin și nu s-a întreprins nimic în sensul demolării

cotețelor dimpotrivă, se află în fața unui refuz al unei autorități de a

îndeplini un act administrativ astfel că instanțele anterioare nu erau

competente să soluționeze cauza, competența aparținând instanțelor de

contencios administrativ.

În raport de pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ. reclamantul a arătat că temeiul juridic al acțiunii promovate îl

constituie art. 5 din Legea 137/1995, că s-a confundat obiectul acțiunii cu

motivarea în drept, că inducerea a temeiului juridic nu atrage sancțiuni

procesuale ca și nemotivarea în drept decât dacă s-ar produce o vătămare

celorlalte părți.

Legat de soluționarea excepțiilor

reclamantul a arătat că în mod greșit au fost admise, deoarece față de pârâții persoane

fizice, litigiul a avut alt obiect, iar în prezentul proces au fost introduși

în cauză pentru opozabilitate.

Recursul se va admite cu consecința

casării deciziei recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel

pentru rejudecarea apelurilor.

Cu privire la excepția de

necompetență materială invocată pentru prima dată de reclamant în recurs se

referă următoarele:

Normele de competență sunt norme

imperative, încălcarea acestora putând fi invocată de oricare dintre părți și

în orice stare a pricinii, chiar și de instanța din oficiu.

În aceste condiții excepția invocată

se privește ca neîntemeiată, reclamantul neaflându-se în situația prevăzută de

dispozițiile Legii 29/1990, pentru care este necesară îndeplinirea unei

proceduri prealabile administrative invocate de a se adresa instanței de

contencios administrativ, natura juridică a raporturilor deduse judecății nu

sunt de administrativ.

Recursul reclamantului va fi admis

pentru celelalte motive invocate.

Potrivit art. 112 C. proc. civ.

printre elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în

judecată se află și arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază

cererea.

Motivarea în fapt a cererii trebuie

însoțită și de motivarea în drept a cererii sale adică temeiul juridic al

acesteia.

Nu este însă absolut necesar ca

reclamantul să indice chiar textele de lege pe care se întemeiază cererea

pentru că, judecătorul cu ajutorul obiectului și al motivelor de fapt, va face

el încadrarea, fiind suficient ca în cerere să se arate din ce reiese temeiul

juridic (contract, succesiune act).

Separat de acestea, cu privire la

temeiul juridic se reține că judecătorul nu este ținut de cel indicat de

reclamant, el are obligația de a de calificarea legală corectă a cererii, respectând

însă principiile contradictorialității și al dreptului la apărare în procesul

civil.

În consecință, față de cele arătate

mai sus în mod greșit s-a apreciat, că s-a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor de drept material, pentru ca reclamantul a învederat temeiul

juridic în Legea nr. 50/1991 și nu Legea nr. 137/1995 cum a reținut instanța.

Cu ocazia rejudecării apelurilor

instanța de apel va analiza și excepțiile invocate deoarece în decizia recurată

instanța s-a limitat a menționa doar că acțiunea trebuie respinsă pentru

autoritate de lucru judecat față de pârâții D.D. și CS. și față de pârâtul A.T.

pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului.

În aceste condiții în raport de

dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul reclamantului și

va trimite la instanța de apel pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul I.N. împotriva deciziei 232 din 23 februarie 2004 a Curții de Apel

Craiova, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea

apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 20 iunie 2005.