ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4679/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin

sentința civilă nr. 352 din 8 martie 1995 pronunțată de Judecătoria Odorheiu

Secuiesc, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților F.W.P., F.R. prin

mandatar B.E. împotriva pârâților F.A. și F.I., F.W.A. și M.M. pentru anularea

certificatului de moștenitor nr. 179 din 2 iunie 1992 eliberat de Notariatul de

Stat Odorheiu Secuiesc, stabilirea masei succesorale după defuncții V.M. și V.V.,

precum și a calității de succesori legali a părților și eliberarea unui nou

certificat de moștenitor în baza sentinței judecătorești.

S-a

admis cererea reconvențională a pârâților F.A. și F.I., constatându-se că

aceștia au dobândit în baza unui contract de întreținere autentic din 18 iunie

1992, încheiat cu defuncta V.G., decedată la 23 decembrie 1992, dreptul de

proprietate asupra imobilului înscris în C.F. Sâmbătești, nr.top 1307/12.

Împotriva

sentinței civile mai susmenționate, reclamanții au formulat cerere de

revizuire, invocând motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., întrucât

V.G. la dezbaterea succesorală a declarat că este unica succesoare legală a

acestora, declarația mincinoasă în baza căreia notarul a întocmit în fals,

actul juridic atacat.

Judecătoria

Odorheiu Secuiesc, prin sentința civilă nr. 1726 din 4 noiembrie 2003, a

respins ca nefondată cererea de revizuire, cu motivarea că, dispozițiile legale

invocate vizează declarațiile false date de martor, expert sau judecător, or V.G.

a avut calitate de parte litigantă, context în care susținerile acesteia chiar

neadevărate, făcute în fața notarului public, nu întrunesc elementele

constitutive de infracțiunii de fals în declarații.

Împotriva

menționatei sentinței, reclamanții au declarat apel, solicitând schimbarea în

tot a acesteia, cu consecința admiterii acțiunii civile introductive de instanță,

așa cum a fost formulată, susținând că în cauză este incident motivul de

revizuire prevăzută de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., întrucât moștenitoarea V.G.

a comis infracțiunea de fals în declarații.

Că,

întrucât constatarea infracțiunii comisă de V.G., decedată, nu se mai poate

face prin hotărâre penală, instanța de revizuire trebuia să se pronunțe mai

întâi pe cale incidentală asupra existenței sau inexistenței infracțiunii

invocate.

Prin

decizia nr. 245 A din 13 aprilie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția

civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuienții reclamanți împotriva

sentinței civile nr. 1726 din 4 noiembrie 2003 a Judecătoriei Odorheiu

Secuiesc, pronunțată în dosarul nr. 1668/2003.

Pentru

a decide astfel, a reținut, în esență, că motivul invocat, art. 322 pct. 4 C.

proc. civ., vizează situația în care un judecător, martor sau expert, care a

luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune

privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris

declarat fals în cursul sau în urma judecății.

În

speță, V.G. nu a avut calitatea cerută de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., astfel

că declarația acesteia chiar neadevărată, nu poate întruni elementele

constitutive ale infracțiunii de fals în declarații.

Împotriva

susmenționatei decizii au declarat recurs revizuienții reclamanți F.W.P. și F.W.A.,

întemeindu-l pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în

esență că textul de lege invocat nu cere ca infracțiunea să fie comisă de

judecător, martor sau expert, ci hotărârea să fi fost dată pe baza unui înscris

fals, iar instanța avea obligația să se pronunțe pe cale incidentală asupra

existenței sau inexistenței infracțiunii de fals în declarații.

Recursul

este nefondat.

Potrivit

art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă un judecător,

martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv

pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în

temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.

În

cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate

face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi

pe cale incidentă, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate.

La

judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii.

Din

modul de redactare al textului rezultă că revizuirea se fundamentează pe o

hotărâre de condamnare definitivă a judecătorului, martorului sau expertului

pentru o infracțiune privitoare la pricină, ceea ce nu este cazul în speță.

Dacă

acesta este regimul obișnuit, care reglementează cazul tipic prevăzut de text,

se pot ivi și situații în care acțiunea penală nu poate fi promovată împotriva

autorului pretinsului fals.

Într-o

asemenea situație, instanța de judecată, are îndatorirea să verifice, în soluționarea

cererii de revizuire, dacă depoziția martorului sau expertiza întocmită era sau

nu mincinoasă.

Rezultă

așadar, că textul invocat, este de strictă interpretare și nu poate fi extins

la alte persoane care nu au avut calitatea de judecător, martor sau expert și

nu au participat la judecarea pricinii.

În

consecință, recursul fiind nefondat urmează a fi respins în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge,

ca nefondat recursul declarat de revizuientul F.W.P. împotriva deciziei civile

nr. 245/A din 13 aprilie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 2 iunie 2005.