ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3634/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 ianuarie 2000, reclamantul F.P.S. devenită A.P.A.P.S., a chemat în judecată pe pârâta A.U.P., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 629.831.654 lei penalități de întârziere, conform contractului de vânzare cumpărare acțiuni din 31 mai 1995. Prin sentința nr. 907 din 14 februarie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția comercială și a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția comercială. Curtea de Apel București, secția comercială, prin sentința nr. 178 din 22 mai 2000, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis cauza la Curtea Supremă de Justiție în vederea soluționării acestuia.

Prin decizia nr. 4639 din 5 octombrie 2000, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială a stabilit competența Curții de Apel București, secția comercială, în soluționarea acțiunii reclamantei. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 157 pronunțată la 19 noiembrie 2003 a admis acțiunea formulată de reclamanta A.P.A.P.S. București și a obligat pârâta la plata sumei de 629.831.154 lei penalități de întârziere. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare acțiuni din 31 mai 1995, părțile au convenit vânzarea de către reclamantă a 70 % din capitalul social deținut la SC U. SA București către pârâtă și potrivit clauzei înscrisă la art. 4 lit. b) din contract „în caz de neplată la scadență a unei rate, cumpărătorul va plăti vânzătorului pe perioada dintre data scadenței și data plății efective, o penalitate de 0,3 % din valoarea ratei achitate, pentru fiecare zi de întârziere.

Împotriva acestei sentințe, pârâta A.U.P., a declarat în termen recurs, motivat în drept pe dispozițiile pct. 5 ale art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs recurenta arată că procedura de citare a fost viciată întrucât dovezile de primire a citației nu poartă ștampila A.U.P., deci judecarea pricinii s-a făcut cu încălcarea formelor procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Recurenta menționează că întrucât nu a fost citată, i-a fost încălcat dreptul la apărare, atât în sens material (un complex de drepturi și garanții procesuale care asigură părților posibilitatea de a-și apăra interesele) cât și în sens formal (dreptul la un apărător) și implicit dreptul la un proces echitabil, drept garantat și de C.E.D.O.

la art. 6 alin. (1). Recurenta, printr-un al doilea motiv solicită să se rețină că hotărârea atacată este pronunțată în primă instanță la 19 noiembrie 2003, iar potrivit art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, privind modificarea și completarea codului de procedură civilă în vigoare la 28 august 2003 „hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate”. Per a contrario, conchide recurenta, hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență vor fi supuse căilor de atac prevăzute de acestea, adică atât apelului cât și recursului. Pentru motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București.

Recursul declarat de pârâtă nu este fondat. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și a actelor și lucrărilor existente la dosar, instanța o apreciază ca fiind legală, întrucât a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Astfel, recurenta pârâtă a fost legal citată pentru termenul de judecată de la data de 12 noiembrie 2003, citația emisă pentru acest termen a fost primită la data de 31 octombrie 2003 de către secretara A.U.P. (dosar nr. 941/2002), această dovadă de îndeplinire a procedurii de citare cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 88 și următoarele C. proc. civ. Analizând al doilea motiv de recurs, instanța îl va respinge ca nefondat având în vedere obiectul pricinii, penalități de întârziere conform contractului de vânzare cumpărare acțiuni din 31 mai 1995, legea aplicabilă cauzei fiind Legea nr. 99/1999.

Potrivit art. 4 3 alin. (3) din Legea 99/1999, prin care s-a modificat O.U.G. nr. 88/1997 referitoare la privatizarea societăților comerciale, „litigiile comerciale privind contractele, convențiile încheiate de către instituțiile publice implicate (în speță F.P.S.) în scopul de a pregăti, efectua sau finaliza procesul de privatizare .. sunt de competența secțiilor comerciale ale instanțelor judecătorești”. Conform art. 32 31 alin. (1) din Legea 99/1999 Titlu I „cererile prevăzute la art. 32 31 .. sunt de competența curții de apel”. Potrivit art. 2.15 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 „litigiile prevăzute la art. 4 3 alin. (3) se soluționează de către curtea de apel competentă în condițiile prevăzute la cap. V 3 din Ordonanță, cu excepția cazului în care părțile au încheiat o convenție arbitrală”.

Înalta Curte, față de considerentele anterior prezentate apreciază că sentința atacată este legală, situație în care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.U.P. București, împotriva sentinței comerciale nr. 157 din 19 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 15 iunie 2005.