ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1965/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1965/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Prin cererea

înregistrată sub nr. 6688/288/2007 la Judecătoria Râmnicu Vâlcea reclamanta SC O.C. SA a chemat în judecată pe pârâta comuna

Galicea județul Vâlcea solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța

să constate că este proprietară a unui nr. de 11 construcții aflată în ferma

zootehnică situată pe teritoriul comunei Galicea, dar pe terenul proprietatea

reclamantei.

La data de 15

octombrie 2007 pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând constatarea

actului juridic intitulat „minută” încheiat la data de 28 iunie 1991 între CAP

Galicea și SC C.B. SA Băbeni (preluată ulterior de către reclamantă) precum și

a procesului-verbal din 8 noiembrie 1991 în ce privește individualizarea

bunurilor ce a făcut obiectul vânzării.

Prin sentința civilă

nr. 7558 din 29 decembrie 2008, a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a fost respinsă

acțiunea formulată de către reclamantă, a admisă, în parte, cererea

reconvențională formulată de pârâtă, s-a constatat nulitatea absolută a

înscrisului intitulat „minută” încheiat la data de 28 iunie 1991 și s-a

constatat nulitatea absolută parțială a procesului verbal din 8 noiembrie 1991

în ce privește individualizarea bunurilor.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta SC O.C. SA Râmnicu Vâlcea, cauza fiind

înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, sub același număr.

Prin încheierea nr. 4

din 25 iunie 2009 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, cauza a fost scoasă de

pe rol și a fost înaintată la Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

Cauza a fost

înregistrată la această secție sub nr. 2495/90/2009.

Prin decizia nr. 1

din 18 martie 2010 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, a fost admis apelul, a fost desființată sentința apelată și a fost

reținută cauza spre soluționare în primă instanță, la Tribunalul Vâlcea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva încheierii

nr. 41 din 25 iunie 2009 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, și a deciziei

nr. 1 din 18 martie 2010 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta.

Prin decizia nr. 1003/R-

CONT din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, recursul.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 3194/90/2010, la acest

dosar fiind conexat și dosarul nr. 1612/90/2010, prin încheierea din 14

februarie 2011 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, (dosar ce s-a înregistrat, în mod greșit, prin repartizarea

aleatorie a dosarului în care s-a pronunțat decizia nr. 1 din 18 martie 2010,

înainte de expirarea termenului de declarare a recursului împotriva acestei

decizii).

Prin sentința nr. 1372

din 14 iunie 2011 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantă și s-a constatat că

reclamanta este proprietara următoarelor construcții situate pe terenul în

suprafață de 63137,45 mp, din comuna Galicea județul Vâlcea: C2- centrală

termică; C4- grajd; C5 – grajd,; C6 – grajd; C8 – grajd fermă; C10 – cabină

cântar; C13 – grajd; C18 – bucătărie furajeră; C21 – fânar, toate situate în

corpul de proprietate C1 precum și construcțiile C1 – cabină poartă și C3 –

casă pompe situate în corpul de proprietate C2. S-a precizat faptul că

respectivele construcții sunt identificate în schița anexă la raportul de

expertiză întocmit de expert F.O. aflată la fila 165 din dosar. A fost respinsă

cerere reconvențională formulată de comuna Galicea.

Pentru a se pronunța

astfel prima instanță a reținut următoarele:

P

rin înscrisul sub

semnătură privată intitulat „minută” din 28 iunie 1991 (fila 91 dosar), comisia

de lichidare a CAP Galicea a vândut fostei INC Băbeni – SC C.B. SA (care a

fuzionat prin absorbție cu reclamanta), Complexul Zootehnic Galicea cu tot

inventarul, conform listelor anexe, cu prețul de 13.750.000 lei .

Anterior acestei

vânzări, la data de 4 iunie 1991, reclamanta a cumpărat întregul efectiv de

animale al complexului zootehnic și prin protocolul încheiat în aceeași zi a

preluat personalul muncitor și a închiriat complexul zootehnic până la data de

31 decembrie 1991, dată până la care urma să se perfecteze vânzarea complexului

zootehnic.

La data de 8

noiembrie 1991, s-a încheiat un proces verbal de licitație în care se

menționează vânzarea la licitație, în acea zi, a complexului zootehnic Galicea

către SC C.B. SA Băbeni cu suma de 13.750.000 lei, cu mențiunea că anunțul de

licitație a fost publicat în ziarul „Evenimentul” din 24 octombrie 1991.

S-a mai reținut că

prin sentința civilă nr. 2580 din 5 aprilie 1999 pronunțată de Judecătoria Rm.

Vâlcea în dosarul nr. 954/1999 a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC

O.C. SA (succesoare în drepturi a SC C.B. SA Băbeni) și s-a constatat că

reclamanta este proprietara complexului Zootehnic Galicea compus din teren în

suprafață de 63.137, 43 mp precum și din următoarele construcții: bucătărie

furajeră, clădire îngrijitori, grajd animale, magazie scânduri, copertină,

maternitate pentru porci, fânar fân, grajd din scândură pentru animale, gard

împrejmuitor precum și alte bunuri mobile. Între aceste bunuri nu se regăsesc

cele ce fac obiectul prezentei cauze.

Pârâta a susținut că

din moment ce aceste bunuri nu figurează în lista anexă la convenția din 28

iunie 1991, înseamnă că nu au fost vândute; pe de altă parte dacă au fost

vândute, acțiunea în constatare este inadmisibilă.

Prima instanță a

constatat însă că obiectul vânzării menționat în înscrisurile sub semnătură

privată întocmite în anul 1991 îl constituie complexul zootehnic în întregul

său și nu elemente disparate ale acestui activ.

Această vânzare

întrunește toate caracteristicile înstrăinării unui fond de comerț întrucât

cumpărătoarea a preluat activele imobilizate și mijloacele circulante precum și

personalul angajat , ceea ce înseamnă că a continuat activitatea specifică de

fermă zootehnică în aceleași condiții anterioare preluării.

Prin expertiza

tehnică efectuată în cauză s-au evidențiat pe schița de la fila 165 clădirile

ce fac obiectul prezentei acțiuni; s-a observat că acestea sunt intercalate

între cele menționate în sentința nr. 2580 din 5 aprilie 1999 și care au fost

evidențiat și în lista anexă la minuta din 28 iunie 1991, fără o anumită

ordine.

Pe de altă parte, s-a

concluzionat că dacă pârâta și-ar fi rezervat o parte din construcții, ar fi

trebuit să facă o mențiune în acest sens, dar nu s-a dovedit; de asemenea, nu

s-a putut stabili o modalitate de folosință comună și nici de delimitare a

servituților necesare; după cum nu s-a putut face dovada că pârâta ar fi

folosit în această perioadă bunurile omise sau că ar fi încercat vânzarea lor

către alte persoane.

În altă ordine de

idei, s-a susținut că dacă reclamanta ar fi cumpărat numai o parte din

construcții nu se mai justifica cumpărarea întregului teren pe care este situat

complexul zootehnic; în egală măsură pârâta era datoare să prezerve terenul pe

care erau situate construcțiile rămase nevândute.

S-a mai constatat și

faptul că în procesul verbal de adjudecare la licitație din 8 noiembrie 1991 se

menționează că reclamanta a depus taxa de înscriere la licitație, de 10% din

„valoarea totală a obiectivelor din incinta complexului zootehnic”, fără ca

aceste obiective să fie identificate, ceea ce a dus la concluzia că vânzându-se

întregul complex zootehnic, nu s-a mai considerat necesară detalierea tuturor

elementelor componente ale acestui activ.

În ce privește

cererea reconvențională prima instanță a constatat că aceasta este nefondată.

Proprietatea

reclamantei asupra complexului zootehnic compus din teren, construcții și

mijloace circulante a fost statuată cu autoritate de lucru judecată prin

sentința civilă nr. 2580 din 5 aprilie 1999 pronunțată de Judecătoria Rm.

Vâlcea în dosarul nr. 954/1999; prin această sentință s-a statuat și asupra

validității actelor de vânzare cumpărare prin care reclamanta a dobândit

proprietatea acestui activ. În mod nereal pârâta a susținut că nu s-ar fi

organizat o licitație publică din moment ce în procesul verbal din 8 noiembrie

1999 se menționează că anunțul licitației a fost publicat în ziarul

„Evenimentul” din 24 octombrie 1991.

Împotriva acestei

hotărâri s-a formulat apel, în termen legal, de către pârâta-reclamantă comuna

Galicea.

Prin decizia nr. 61/A-C

din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

pârâtă.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Referitor la critica

vizând inadmisibilitatea acțiunii, în raport cu temeiul de drept invocat, instanța

de apel a găsit-o nefondată.

Conform art. 111 C. proc.

civ., partea care are interes poate face cerere pentru constatarea existenței

sau inexistenței unui drept, cererea neputând fi primită în ipoteza în care partea

poate cere realizarea dreptului.

Din conținutul

prevederilor menționate rezultă că pentru exercitarea acțiunii în constatare

trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții și anume, partea să nu poată

cere realizarea dreptului, să fie justificat un interes, iar prin acțiune să nu

urmărească constatarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt.

În cauză, reclamanta

–posesoare în fapt a bunurilor în discuție, a solicitat constatarea existenței

dreptului, întrucât partea împotriva căreia ar fi trebuit îndreptată acțiunea

în realizare nu mai există ca persoană juridică, precum și pentru faptul că

transmiterea obligației născută din actul de licitație a operat în sarcina

unității administrativ - teritoriale, respectiv comuna Galicea, aceasta fiind singura

cale prin care vânzarea este perfectată de la data încheierii actului juridic,

circumscriindu-se condițiilor de exercitare a unui asemenea gen de acțiune, cu

caracter declarator.

Pe fondul cauzei s-a

reținut că, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 18/1991,

prin Protocolul perfectat la data de 04 iunie 1991, înregistrat la CAP Galicea sub nr. 440, iar la SC C.B. Băbeni SA sub nr. 569, ce a avut la bază procesul

verbal din 27 mai 1991 semnat de Comisia de lichidare a CAP Galicea și Comisia

de inventariere, s-a convenit asupra modalității de lichidare a patrimoniului

CAP Galicea, atât cu privire la animale, bunuri, personal angajat, potrivit

anexelor ce fac parte integrantă a acestui Protocol.

Ulterior, a fost

anunțată prin ziarul „Evenimentul” din 24 octombrie 1991, vânzarea la

licitație, organizată în data de 08 noiembrie 1991, a Complexului zootehnic

Galicea, unde reprezentantul SC C.B. a depus taxa de înscriere de 10% din

valoarea imobilului licitat, respectiv de 1.375.000 lei, imobil adjudecat la

prețul total de 13.750.000 lei.

Din conținutul acestui

înscris aflat la fila 9 (dosar 9302/1997), rezultă fără echivoc că obiectul

licitației l-a reprezentat „Complexul zootehnic Galicea, cu toate obiectivele

din incinta sa, la care s-a adăugat instalația de apă și podul basculă, conform

Hotărârii Comisiei de lichidare”, astfel că față de această formulare,

susținerile apelantei - pârâte nu au putut fi reținute.

În altă ordine de

idei, dacă licitația nu ar fi privit mijloacele fixe și obiectele de inventar

precizate în anexa la procesul verbal de adjudecare din 08 noiembrie 1991 al

Comisiei de lichidare al CAP Galicea, desigur că acestea trebuiau să se

regăsească înscrise în evidențele apelantei, deci în posesia acesteia. Modalitatea

aleasă pentru lichidarea patrimoniului CAP, nu a fost contestată, astfel că,

prin „Minuta” din 28 iunie 1991 s-a consfințit vânzarea - cumpărarea

Complexului zootehnic cu tot inventarul conform listelor anexate (anexa nr. 2),

în valoarea stabilită ca preț final al adjudecării (f. 91-96), precum și că

înscrisurile respective nu au fost defăimate ca false, cu toate că s-a susținut

includerea în conținutul acestora a unor date false.

S-a concluzionat că

între părți s-a încheiat o convenție valabilă, prin care s-a urmărit

transmiterea proprietății atât asupra terenului aferent investiției

agroindustriale, cât și a mijloacelor fixe aflate pe teren, ele fiind

determinate prin anexa la actul de vânzare-cumpărare, cu toate că se susține

inexistența nominalizării lor; or, această nominalizare, în contextul

prezentat, nu era necesară.

Intimata-reclamantă

justifică interes în promovarea acțiunii, în vederea regularizării situației de

carte funciară, ca urmare a refuzului de a se intabula toate activele

dobândite, prin lipsa identificării scriptice a acestora în actele primare.

De la data

perfectării acestui înscris, care are natura unei ordonanțe de adjudecare, deci

a unui titlu valabil în dovedirea transmiterii proprietății, apelanta-pârâtă nu

a făcut nici un demers în contra celor afirmate prin calea de atac a apelului, ci

dimpotrivă, plățile la care au fost supuse aceste bunuri au fost efectuate de

intimata-reclamantă, care s-a considerat proprietară a lor, așa cum indică

chiar evidențele primăriei, nefiind tulburată sub acest aspect de vreun terț.

Potrivit celor

relevate anterior, textul art. 29 [art. 28 alin. (4) în vigoare la data

dobândirii bunurilor] din Legea nr. 18/1991, corect aplicabil situației de

drept existente în speță, dispune că bunurile trec, la data desființării CAP,

în proprietatea privată sau în regim de drept public la unitatea administrativ

- teritorială, însă trecerea operează numai în condițiile alin. (1)-(9) ale

aceluiași articol, ceea ce apelanta nu a dovedit. Alin. (4) al art. 29 din

Legea nr. 18/1991, având prevederea expresă că în ipoteza în care nu se

înființează asociații, bunurile se vor vinde la licitație, precum și că cele ce

nu se vor vinde, vor trece în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale

[alin. (7)] trecere despre care apelanta-pârâtă nu a produs dovezi, cu toate că

de la data licitației, respectiv a perfectării Minutei a trecut un termen mai

mult decât rezonabil.

Vânzarea imobilelor

este un act solemn, în raport de dispozițiile art. 46 (devenit art. 67) Legea

18/1991, dar nu și cea vizând bunurile mobile, situație tranșată, irevocabil,

în alt stadiu procesual.

S-a mai reținut că, prin

sentința nr. 2580 din 05 aprilie 1999 pronunțată de Judecătoria Rm.Vâlcea s-a

statuat că reclamanta SC O.C. (succesoare a FNC Băbeni, f.13-14, dosar nr. 6688/288/2007)

este proprietara Complexului zootehnic Galicea, compus din teren și mijloace

fixe, precum și asupra valabilității actelor de vânzare-cumpărare, astfel că

există autoritate de lucru judecat sub acest aspect, fără a se mai putea relua

judecata asupra acestuia.

În baza acestui

titlu, prin Încheierea OCPI Vâlcea nr. 28366 din 16 octombrie 2006 s-a dispus

înscrierea în C.F. nr. 530 a Comunei Galicea, fiind întocmită documentația

cadastrală nr. 4924 din 05 iunie 2000 (f.9 -10, dosar nr. 6688/288/2007)).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Comuna Galicea prin Primar, aducându-i următoarele

critici:

instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, au fost

încălcate prevederile art. 28 și ale art. 46 din Legea nr. 18/1991, în

redactarea lor originală.

Potrivit

dispozițiilor art. 28 alin. (4), construcțiile agrozootehnice și terenurile

aferente acestora puteau fi vândute numai prin licitație publică, în speță,

vânzarea-cumpărarea făcându-se prin negociere directă între fosta CAP Galicea

și fostul INC Băbeni, înscrisul constatator al vânzării fiind încheiat la 28

iunie 1991, intitulându-se Minuta și cuprinzând toate mențiunile necesare unei

vânzări cumpărări, precum prețul și obiectul vânzării.

Recurenta a mai

apreciat că minuta respectivă este nulă, deoarece au fost încălcate prevederile

art. 46 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora terenurile pot fi înstrăinate

prin acte juridice între vii, încheiate numai în formă autentică, însă minuta

respectivă este doar un înscris sub semnătură privată.

S-a mai apreciat de

către recurentă că din aceeași minută ar mai rezulta că așa zisa licitație din

8 noiembrie 1991 a fost una fictivă, acest lucru rezultând și din împrejurarea

că prețul de pornire a fost cel stabilit prin minuta încheiată la data de 28

iunie 1991, iar singurul participant a fost cumpărătorul inițial căruia i s-au

și adjudecat bunurile.

S-a mai susținut de

către recurentă că licitația nu a fost adusă la cunoștința publicului, simpla

mențiune făcută în cuprinsul procesului-verbal de licitație cu privire la

anunțul publicat în ziarul Evenimentul din 24 octombrie 1991 neputând face

dovada publicității.

Recurenta a mai

arătat că procesul verbal de licitație este nul deoarece el nu a fost semnat de

către toți membrii comisiei de licitație, chestiune neanalizată de către

instanța de apel.

Hotărârea instanței

de apel a fost pronunțată șu cu încălcarea prevederilor art. 1201 C. civ., cu

referire la sentința civilă nr. 2850 din 5 aprilie 1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în cauză neexistând autoritate de lucru judecat.

Recurenta a arătat că

instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 2850 din 5 aprilie 1999 nu a fost

sesizată cu judecarea unei cereri referitoare la nulitatea actelor de

înstrăinare, iar în cauza de față, prima instanță a reținut că s-ar fi

înstrăinat un fond de comerț, însă, chiar dacă s-ar accepta această idee,

vânzarea unui fond de comerț care cuprinde și terenuri trebuie să se facă

printr-un act solemn și nu printr-un act sub semnătură privată.

Recurenta a mai

susținut că prin sentința civilă nr. 2850 din 5 aprilie 1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, acțiunea a fost admisă pentru mai multe imobile, dar nu și pentru

cele 11 imobile prevăzute în cauza de față.

instanței de apel nu cuprinde motive pe care se sprijină, dar conține și motive

contradictorii și străine de natura pricinii.

Astfel, recurenta a

susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care s-a apreciat, ca

nefondat, motivul de apel privind nulitatea înscrisului intitulat Minută,

încheiat la data de 28 iunie 1991, susținând totodată că sunt străine de natura

pricinii considerentele prin care instanța de apel a reținut că atât cererea

reconvențională cât și apelul sunt nefondate pentru că pârâta nu ar fi

contestat modalitatea aleasă pentru lichidarea patrimoniului CAP și nu s-a

înscris în fals împotriva înscrisurilor care consemnează rezultatul licitației.

Recurenta susține că

nu a contestat modalitatea aleasă pentru lichidarea patrimoniului fostului CAP,

ci nerespectarea acestei modalități de lichidare și încălcarea normelor

juridice imperative cu privire la lichidare.

S-a susținut că

admisibilitatea unei acțiuni în constatarea nulității absolute nu este

condiționată de defăimarea, ca false, a înscrisurilor care constată actele

juridice nule.

S-a mai arătat de

către recurentă că motivarea prin care s-a reținut că minuta din 28 iunie 1991

reprezintă actul de vânzare-cumpărare a complexului zootehnic, este în

contradicție cu motivarea prin care s-a reținut că vânzarea-cumpărarea s-a

realizat prin licitație publică.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

poate fi reținută, hotărârea instanței de apel fiind dată cu aplicarea corectă

a legii.

Este greșită

susținerea recurentei-pârâte în sensul că vânzarea-cumpărarea complexului

zootehnic Galicea s-ar fi făcut prin negociere directă între fosta CAP Galicea

și fostul INC Băbeni, și nu prin licitație, sub acest aspect, atât instanța de

apel cât și prima instanță, reținând că vânzarea s-a făcut prin licitație,

anunțată în ziarul Evenimentul din 24 octombrie 1991, licitația fiind organizată

la data de 8 noiembrie 1991.

Prin urmare, aceasta

este starea de fapt reținută de către instanța de apel, recurenta-pârâtă

criticând, sub masca unei încălcări a dispozițiilor legale din Legea nr. 18/1991,

cu privire la lichidarea fostelor CAP-uri, greșita reținere a stării de fapt și

deci, netemeinicia deciziei recurate, or, sub acest aspect, instanța de recurs

nu mai poate analiza hotărârea instanței de apel, pct. 10 și 11 ale art. 304 C.

proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Recurenta a mai

arătat că vânzarea terenurilor nu putea fi făcută prin acte sub semnătură

privată ci prin acte încheiate în formă autentică, însă, așa după cum a reținut

și instanța de apel, prin sentința nr. 2580 din 5 aprilie 1999 pronunțată de

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a statuat că reclamanta SC O.C. SA este

proprietara Complexului Zootehnic Galicea, compus din teren și mijloace fixe,

astfel că sub acest aspect există autoritate de lucru judecat.

Criticile vizând

fictivitatea licitației din 8 noiembrie 1991, nepublicitatea acestei licitații

și nulitatea procesului verbal de licitație, sub aspectul nesemnării lui de

către toți membrii comisiei, vizează starea de fapt și nu nelegalitatea

deciziei recurate, or, așa după cum s-a arătat mai sus, hotărârea instanței de

apel nu mai poate fi analizată sub acest aspect, în calea de atac,

extraordinară, a recursului.

Nici critica cu

privire la inexistența autorității de lucru judecat, cu referire la sentința

civilă nr. 2850 din 5 aprilie 1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, nu poate fi

reținută, deoarece autoritatea de lucru judecat nu vizează cererea referitoare

la nulitatea actelor de înstrăinare, ci cererea vizând constatarea dreptului de

proprietatea asupra terenului în suprafață de 63.137, 45 mp, și a construcțiilor

aferente. Chiar dacă s-ar accepta ideea că nu există autoritate de lucru

judecat, oricum, în ce privește dreptul de proprietate asupra terenului,

sentința civilă nr. 2850/1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, are putere de

lucru judecat, aceasta statuând, în mod irevocabil, că reclamanta este

proprietara terenului aferent Complexului Zootehnic Galicea.

Nu este total

adevărată susținerea recurentei, în sensul că prin sentința civilă nr. 2850/1999

a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, acțiunea nu ar fi fost admisă și pentru cele 11

construcții ce fac obiectul cauzei de față, deoarece, acțiunea civilă de față a

fost introdusă dintr-un alt motiv și anume, din cauza imposibilității

identificării tuturor construcțiilor aflate pe terenul respectiv și refuzul

OCPI Vâlcea de a întabula și aceste 11 construcții ce fac obiectul cauzei de

față, datorită imposibilității identificării lor din dispozitivul sentinței

civile nr. 2850/1999, deci nu pentru motivul că nu ar fi făcut obiectul

vânzării la licitație din anul 1991.

critică nu poate fi reținută.

În primul rând, în

cuprinsul motivelor de apel formulate de către pârâtă nu există un motiv de

apel care să vizeze nulitatea înscrisului intitulat „Minută”, încheiat la data

de 28 iunie 1991.

Nici susținerea

recurentei cu privire la faptul că ar fi străine de natura pricinii

considerentele vizând respingerea cererii reconvenționale și a apelului nu pot

fi reținute, instanța de apel nefăcând altceva decât să argumenteze de ce a

reținut această situație de fapt, arătând că pârâta-recurentă a încercat să

mistifice realitatea tocmai pe considerentul că dacă ar fi considerat, cu

adevărat, că modalitatea aleasă pentru lichidarea fostului CAP Galicea ar fi

fost una nelegală, ar fi contestat această modalitate de lichidare la momentul

respectiv, iar dacă ar fi considerat că înscrisurile care consemnează

rezultatul licitației ar fi fost false, ar fi procedat în consecință.

Dacă recurenta ar fi

înțeles să conteste nerespectarea modalității de lichidare a patrimoniului

fostului CAP Galicea și încălcarea normelor juridice imperative privind această

lichidare, ar fi procedat în consecință, în cererea formulată în dosarul în

care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2850/1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea

și nu în cauza de față, în care reclamanta a dorit doar să concretizeze și să

expliciteze numărul construcțiilor ce au fost vizate de dispozitivul sentinței

civile nr. 2850/1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Este adevărat că

admisibilitatea unei acțiuni în constatarea nulității absolute nu este

condiționată de defăimarea, ca false, a înscrisurilor care constată actele

juridice nule, însă, cererea reconvențională formulată de către pârâtă nu a

fost respinsă, ca inadmisibilă, ci ca nefondată, pe motiv că recurenta-pârâtă

nu a făcut dovada celor susținute în respectiva cerere.

Din analiza

considerentelor deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel ar fi reținut

că Minuta din 28 iunie 1991, ar reprezenta actul de vânzare-cumpărare a

Complexului Zootehnic Galicea, ci doar că din cuprinsul acestui act ar rezulta

faptul că fostul CAP Galicea a dorit să vândă întregul patrimoniu aflat în

interiorul complexului, inclusiv bunurile ce fac obiectul cauzei de față, reținându-se

că vânzarea s-a făcut prin licitație publică.

Având în vedere cele

de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâta COMUNA GALICEA PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 61/A-C din data

de 7 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 5 aprilie 2012.