Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8404/2005

HOTĂRÂRE
24.10.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8404/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 58 din 12 septembrie 2005 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a dispus declinarea competenței de soluționare formulată de reclamanții G.A., P.N., M.V., L.M., D.R., C.N., ș.a., împotriva pârâților Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vîlcea, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția litigii de muncă. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în cauză este vorba despre un litigiu de muncă în condițiile art. 272 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 C. muncii.

Că, nu există un ordin emis de Ministerul Public, Serviciu Audit Intern, ci doar adresa nr. 40 din 23 noiembrie 2004 prin care sunt evidențiate neregulile constatate cu ocazia efectuării controlului pentru perioada 1–18 noiembrie 2004, „recomandând” conducerii unității să recupereze toate sumele acordate cu titlu de sumă nedatorată. Anterior deciziei civile mai sus menționată, Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr. 167 din 26 aprilie 2005 secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursurile declarate de pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vîlcea, împotriva sentinței civile nr. 122 din 17 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Vîlcea; a casat sentința și a trimis cauza la secția contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Pitești pentru competentă soluționare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, în cauză este vorba despre o contestație împotriva Ordinului nr. 40/2004 emis de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitându-se anularea acestuia. Competent să soluționeze pricina este Tribunalul Vîlcea, secția conflicte de muncă și asigurări. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost investită cu soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împotriva sentinței civile nr. 122 din 17 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Deși în cauză, este vorba despre adresa nr. 40 din 23 noiembrie 2004 emisă de Serviciul Audit Public Intern, fila 4 dosar, 28 august 2004 anexat la dosarul cauzei, din cadrul Ministerului Public, contestată de G.A., P.N., M.V., L.M., D.R., C.N., ș.a., procurori la unitățile parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Pitești a calificat în mod greșit obiectul investirii drept o contestație la un act administrativ emis de o autoritate administrativă centrală, în loc să observe că este vorba de o adresă și nu de un act administrativ, lucru ce a determinat o rezolvare greșită a obiectului dedus judecății.

Prin casarea sentinței civile nr. 122 din 17 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Vîlcea și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la secția contencios administrativ din cadrul Curții de Apel, Curtea de Apel Pitești (secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale) a săvârșit o a doua greșeală în sensul că de vreme ce s-a considerat necompetentă să soluționeze cauza dedusă judecății trebuia să scoată cauza de pe rol și să o trimită spre competentă soluționare celeilalte secții, și nu să caseze sentința atacată.

Mai mult, procedând de maniera mai sus menționată, Curtea de Apel Pitești (secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale) a dat naștere la un conflict negativ de competență atipic, între două secții ale aceleiași instanțe, respectiv între Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și Secția comercială și de contencios administrativ, ambele aparținând Curții de Apel Pitești, deoarece un astfel de conflict nu este prevăzut de art. 20–23 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 58 din 12 septembrie 2005 Curtea de Apel Pitești (secția comercială și de contencios administrativ) a declinat competența de soluționare a cauzei dedusă judecății în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Cum Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a calificat în mod corect obiectul dedus judecății drept un conflict de muncă în condițiile art. 272 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 C. muncii, declinarea de competență a soluționării cauzei de către aceasta, în favoarea Tribunalului Vîlcea, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, este legală. Aceasta din urmă instanță va relua ciclul procesual pentru judecarea litigiului de muncă dedus judecății, deoarece prima sentință pe care a pronunțat-o a fost casată în condițiile menționate mai sus

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a pricinii, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 783/2005
de la 3 februarie 2005 Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 1746 din 6 septembrie 2004 a declinat competența de soluțio
ÎCCJ 2024-09-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3818/2024
râții Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Curții de Apel Pitești. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a r
ÎCCJ 2004-10-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5935/2004
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 noiembrie 2003 reclamanta P.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Vâlcea obligarea ace
ÎCCJ 2017-03-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 844/2017
Decizia nr. 844/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1365 din 17 octombrie 2016, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis excepția necompeten
ÎCCJ 2011-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3075/2011
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 188 din 07 martie 2005, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a contestației formulată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă