ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3818/2024

Ședința publică din data de 12 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Tribunalului Vâlcea – secția I Civilă sub nr. x/2023 reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin de acordare a coeficientului 19,00 începând cu data de 01.11.2015 și în continuare pentru a nu exista diferențe de statut față de procurorii din cadrul DNA și DIICOT conform O.U.G. nr. 27/2006, recalcularea bazei de calcul inclusiv a pensiei cuvenite conform art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în măsura în care acest coeficient 19,00 obținut în instanță se aplică procurorilor în activitate cu vechime foarte mică, influențând mărirea salariilor procurorilor în activitate și a cuantumului pensiei conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, plata diferențelor rezultate în urma recalculării indemnizației în raport de coeficientul 19,00, sumă ce urmează a fi actualizată în raport de indicele de inflație și dobânda legală, până la data plății efective.

2.1. Prin sentința nr. 544 din 27 februarie 2024 a Tribunalului Vâlcea – secția I civilă, s-a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Curții de Apel Pitești.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că obiectul petitului principal îl reprezintă solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui act administrativ cu caracter individual, respectiv a ordinului privind încadrarea și stabilirea drepturilor salariale prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, în baza căruia să se procedeze la recalcularea bazei de calcul și a pensiei cuvenite.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și prevederile art. 8 alin. (1) din acest act normativ, soluția impunându-se indiferent de obiectul petitelor subsecvente, față de dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

2.2. Prin sentința nr. 113/F/CONT din 9 mai 2024 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată în favoarea Tribunalului Vâlcea – secția I Civilă competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată prin cererea adițională și prin declarația de renunțare la judecata primului capăt al acesteia, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

S-a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a fost suspendată, din oficiu, judecata cauzei până la soluționarea conflictului, și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel a reținut că la termenul din 25 aprilie 2024, reclamantul a depus o cerere modificatoare, prin care a arătat că, "raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, competența în prima instanță nu aparține Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și nici dispozițiile art. 8 alin. (1) din același act normativ."

A solicitat reclamantul declinarea competenței la Tribunalul Vâlcea, subliniind că "obiectul principal al procesului este litigiu de muncă, adică stabilirea corectă a drepturilor bănești și plata diferențelor de bani, iar în consecință stabilirea corecta a bazei de calcul a pensiei." A mai arătat reclamantul că "emiterea ordinului de acordare a coeficientului 19 conform O.U.G. nr. 27/2006 este necesară pentru stabilirea corectă a pensiei cuvenite și pentru plata diferențelor de sume de bani care se cuvin."

Pentru lămurirea obiectului cauzei, instanța învestită prin declinator de competență a prorogat verificarea competenței, solicitând reclamantului, în acest scop, să precizeze în cadrul unui înscris unic acest obiect.

La termenul din 9 mai 2024, reclamantul a depus explicațiile solicitate, în cadrul cărora a arătat că renunță la judecata capătului 1 al cererii introductive de instanță, având ca obiect emitere ordin de salarizare.

Astfel fiind, s-a disjuns acest capăt de cerere, formându-se un nou dosar – nr. x/2024, în cadrul căruia, prin sentința nr. 114/F-Cont/9 mai 2024, s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata acestei cereri, iar cauza a fost reținută în pronunțare asupra actului de dispoziție.

În prezentul dosar, instanța, constatând motivul din declinatorul de competență pentru capetele 2 și 3 din cerere, și anume acela că s-a apreciat a fi competentă Curtea de Apel Pitești să soluționeze și aceste capete din cererea introductivă, pe temeiul art. 123 C. proc. civ., a luat în discuție necompetența materială de soluționare a acestor capete de cerere din cererea introductivă, menținute de către reclamant, astfel cum rezultă din declarația de renunțare la judecata primului capăt din aceeași cerere (emitere ordin), cu privire la care s-a format Dosarul nr. x/2024, precum și cu privire la capetele de cerere indicate în cererea adițională depusă la fila x și a reținut cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin de acordare a coeficientului 19,00 începând cu data de 01.11.2015 și în continuare pentru a nu exista diferențe de statut față de procurorii din cadrul DNA și DIICOT conform O.U.G. nr. 27/2006, recalcularea bazei de calcul inclusiv a pensiei cuvenite conform art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în măsura în care acest coeficient 19,00 obținut în instanță se aplică procurorilor în activitate cu vechime foarte mică, influențând mărirea salariilor procurorilor în activitate și a cuantumului pensiei conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, plata diferențelor rezultate în urma recalculării indemnizației în raport de coeficientul 19,00, sumă ce urmează a fi actualizată în raport de indicele de inflație și dobânda legală, până la data plății efective.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă".

Totodată, dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 prevăd că "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Prin raportare la aceste dispoziții legale, obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reprezentat fie de actul administrativ tipic, fie de actul administrativ asimilat, acesta din urmă în una dintre cele două ipoteze prevăzute de legiuitor: refuzul nejustificat de soluționare a cererii, respectiv tardivitatea (nesoluționarea în termen a cererii).

În ceea ce privește determinarea instanței competente material să soluționeze în fond un litigiu de contencios administrativ, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, și în jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în mod constant și unitar, s-a reținut că dispozițiile respective prevăd două criterii distincte, după cum urmează:

- criteriul rangului autorității emitente, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ, competența materială este stabilită în favoarea curții de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o autoritate centrală sau locală;

- criteriul valoric, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ fiscal care privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența este stabilită în funcție de criteriul valoric, fără a mai fi avut în vedere criteriul rangului autorității emitente.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată, în speță capătul principal de cerere fiind reprezentat de obligarea pârâtului Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin de acordare a coeficientului 19,00 începând cu data de 01.11.2015 și în continuare, condiții în care, litigiul de față are natura unuia de contencios administrativ, iar nu a unuia de muncă.

Înalta Curte, în acord cu opinia tribunalului, apreciază că soluția se impune indiferent de obiectul petitelor subsecvente, în condițiile în care art. 123 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120", în timp ce art. 99 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt."

Așa fiind, în raport de dispozițiile legale antereferite, Înalta Curte reține că se stabilește competența în raport de capetele de cerere astfel cum au fost formulate prin cererea introductivă de instanță privită în ansamblul său, și, odată astfel dobândită competența de soluționare a cauzei, nu se mai poate reveni asupra acesteia în raport de o cerere adițională prin care se renunță la capătul principal de cerere.

În concluzie, în raport de aceste considerente, având în vedere că obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea la emitere a unui act administrativ cu caracter individual reprezentat de ordinul privind încadrarea și stabilirea drepturilor salariale, în baza cărora să se procedeze la achitarea drepturilor solicitate de reclamant, aceste pretenții intrând în competența materială de soluționare a instanțelor de contencios administrativ, prin raportare la rangul de autoritate publică centrală a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că, în cazul de față, competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță, aparține Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în favoarea Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.