Decizia nr. 2056/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.P. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie dispusă anularea actului de donație, privind terenul în suprafață de 990 mp, situat în București, susținând că oferta de donație din 19 octombrie 1973 în favoarea statului a fost făcută cu vicierea consimțământului donatarului. Prin sentința civilă nr. 5225 din 11 septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, acțiunea a fost respinsă, ca prescrisă, soluție confirmată prin decizia nr. 829 din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență că imobilul a trecut în proprietatea statului prin donație, în baza Decretului nr. 458/1954, act normativ neconstituțional și abuziv, situație în care nu este aplicabil dreptul comun, că dreptul la acțiune este imprescriptibil și că, oricum, prin prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 a operat repunerea sa în termenul de prescripție. Recursul este nefondat. Prin prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, s-a stabilit că, printre imobilele preluate în mod abuziv se numără și cele donate statului, dacă a fost admisă acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, text de lege în baza căruia nu operează repunerea în termenul de prescripție, ci prin care se precizează în ce condiții poate fi considerat preluat abuziv un imobil donat statului.

Dreptul la acțiune privind nulitatea unui act juridic este imprescriptibil când este lovit de nulitate absolută și prescriptibil când este lovit de nulitate relativă. Prin acțiune, reclamantul a solicitat anularea actului de donație, susținând că i-a fost viciat consimțământul, deci dreptul la acțiune este prescriptibil, întrucât în atare situație actul juridic este lovit de nulitate relativă. Conform art. 9 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic pentru violență începe să curgă de la data când aceasta a încetat, iar potrivit art. 3 din același decret, termenul de prescripție este de 3 ani. Or, din 1990 nu se mai putea pune problema existenței vreunei violențe, reclamantul având posibilitatea formulării acțiunii în limita termenului de prescripție susmenționat, termen cu mult după la data de 13 martie 2003, când a fost înregistrată acțiunea.

În consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.P. împotriva deciziei nr. 829/A din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2005.