ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2056/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamantul M.P. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului

București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie dispusă anularea

actului de donație, privind terenul în suprafață de 990 mp, situat în

București, susținând că oferta de donație din 19 octombrie 1973 în favoarea

statului a fost făcută cu vicierea consimțământului donatarului.

Prin sentința civilă nr. 5225 din 11

septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, acțiunea a

fost respinsă, ca prescrisă, soluție confirmată prin decizia nr. 829 din 26

aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, susținând în

esență că imobilul a trecut în proprietatea statului prin donație, în baza

Decretului nr. 458/1954, act normativ neconstituțional și abuziv, situație în

care nu este aplicabil dreptul comun, că dreptul la acțiune este

imprescriptibil și că, oricum, prin prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 10/2001 a operat repunerea sa în termenul de prescripție.

Recursul este nefondat.

Prin prevederile art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 10/2001, s-a stabilit că, printre imobilele preluate în

mod abuziv se numără și cele donate statului, dacă a fost admisă acțiunea în

anulare sau în constatarea nulității donației, printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă, text de lege în baza căruia nu operează repunerea în termenul de

prescripție, ci prin care se precizează în ce condiții poate fi considerat

preluat abuziv un imobil donat statului.

Dreptul la acțiune privind nulitatea

unui act juridic este imprescriptibil când este lovit de nulitate absolută și

prescriptibil când este lovit de nulitate relativă.

Prin acțiune, reclamantul a

solicitat anularea actului de donație, susținând că i-a fost viciat

consimțământul, deci dreptul la acțiune este prescriptibil, întrucât în atare

situație actul juridic este lovit de nulitate relativă.

Conform art. 9 din Decretul nr.

167/1958, prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic pentru

violență începe să curgă de la data când aceasta a încetat, iar potrivit art. 3

din același decret, termenul de prescripție este de 3 ani.

Or, din 1990 nu se mai putea pune

problema existenței vreunei violențe, reclamantul având posibilitatea

formulării acțiunii în limita termenului de prescripție susmenționat, termen cu

mult după la data de 13 martie 2003, când a fost înregistrată acțiunea.

În consecință, conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul M.P. împotriva deciziei nr. 829/A din 26 aprilie 2004 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2005.