ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4291/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 18 august 2004, reclamanta societatea U. SA Timișoara a chemat în

judecată C.S.A., solicitând anularea deciziei nr. 3368 din 28 iulie 2004, prin

care a fost sancționată cu 5.000.000 lei amendă, reținându-se în mod nereal că

societatea ar fi desfășurat o activitate de asigurare neprudențială, prin

încheierea unor contracte de colaborare cu un broker neautorizat.

Reclamanta a invocat

tardivitatea aplicării sancțiunii, prin depășirea termenului de prescripție de

6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001, precum și nulitatea absolută a actului în

considerarea lipsei calității de reprezentant autorizat a persoanei semnatare.

Prin sentința civilă nr. 3460

din 20 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a anulat decizia, exonerând

societatea de plata amenzii aplicate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că, nefăcându-se dovada imposibilității

exercitării prerogativelor de către președintele comisiei, nu este valabilă

semnarea deciziei de vicepreședintele autorității.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâta C.S.A., criticând-o pentru nelegalitate.

Astfel, reclamanta a arătat

că lucrările ședinței Consiliului comisiei au fost conduse de vicepreședinte

și, în condiții de cvorum legal, s-a votat adoptarea hotărârii de sancționare a

asigurătorului, actul emis fiind semnat de înlocuitorul de drept al

conducătorului instituției.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat,

urmând a fi admis și a se dispune respingerea acțiunii.

Astfel, în primul rând nu se

poate reține tardivitatea aplicării sancțiunii amenzii contravenționale,

întrucât contravenția săvârșită de societate este continuă, contractele

analizate de comisie fiind în vigoare la data constatării faptei.

Instanța a reținut în mod

eronat nulitatea deciziei de sancționare, ca fiind semnată de o persoană care

nu avea calitatea de reprezentant al comisiei. Decizia contestată a fost

adoptată de Consiliul C.S.A. în ședința din 6 iulie 2004, condusă de

vicepreședintele instituției, care a și semnat actul de sancționare, cu

respectarea dispozițiilor art. 4 alin. (20) din Legea nr. 32/2000, potrivit

cărora în cazul imposibilității temporare de exercitare a prerogativelor

președintelui, reprezentarea revine de drept vicepreședintelui.

Întrucât la data ședinței,

președintele Comisiei se afla în concediu legal de odihnă, vicepreședintele a

reprezentat în mod legal instituția, semnând ulterior deciziile adoptate,

printre care și actul contestat în cauză.

Pe fondul cauzei, decizia a

fost adoptată cu respectarea prevederilor legale în materia asigurărilor,

societatea încălcând prevederile art. 20 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. b)

din Legea nr. 32/2000, potrivit cărora un asigurător este obligat să-și

organizeze și să-și desfășoare activitatea cu prudență și profesionalism.

Or, reclamanta a încheiat

două contracte de colaborare cu un broker care, la data semnării actelor, nu

avea autorizație de funcționare, contravenție care justifică aplicarea amenzii

de 5.000.000 lei.

În raport cu cele expuse mai

sus, Curtea, admițând recursul, va casa sentința și în fond, va respinge

acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.S.A.

împotriva sentinței civile nr. 3460 din 20 decembrie 2004 a Curții de Apel

București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

pe fond, respinge acțiunea formulată de societatea U. SA.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2005.