ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 582/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 14 august

2003, reclamantele A. SA, Societatea de Asigurări U. SA, Societatea de Asigurare-Reasigurare

A.R. SA, SC A.T.A. SA, SC O. SA, Societatea de Asigurare-Reasigurare A.S. SA, Societatea

de Asigurare-Reasigurare A.G.I.R. SA, SC C.A. SA au solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea deciziei nr. 317 din 14 iulie 2003 emisă

de pârât și suspendarea executării deciziei atacate.

În motivarea acțiunii,

reclamantele au susținut, în esență, că decizia contestată este netemeinică și nelegală,

întrucât amenda contravențională aplicată societăților de asigurare reclamante este

prescrisă, iar aceste societăți nu pot fi subiecte active ale faptei contravenționale

prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, reținută în sarcina lor.

Că, prin aplicarea sancțiunii

amenzii contravenționale reprezentând până la 10% din prime se vor plăti sume de

bani aparținând asiguraților și nu societăților de asigurare, iar stabilirea de

către B.A.A.R. a nivelelor minime la asigurarea Cartea Verde nu intră sub incidența

prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, cum, în mod eronat

a stabilit pârâtul.

Cererea de suspendare

a executării deciziei nr. 317/2004 a fost respinsă prin încheierea din 16 septembrie

2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

în Dosarul nr. 2621/2003.

Aceeași instanță, prin

sentința civilă nr. 1872 din 11 noiembrie 2003, pronunțată în dosarul menționat,

a admis acțiunea și a anulat decizia nr. 317/2003, constatând prescris dreptul de

a aplica sancțiunea amenzii contravenționale.

Recursul declarat împotriva

sentinței de mai sus, de către pârâtul Consiliul Concurenței a fost admis de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 1842 din 22 martie 2005, sentința recurată fiind modificată în sensul

respingerii acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că dreptul de aplicare a sancțiunii

contravenționale a fost apreciat în mod eronat de către prima instanță ca fiind

prescris.

Prin decizia nr. 4090

din 28 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de către reclamante împotriva

deciziei pronunțate în recurs.

Cererea de revizuire formulată

de societățile reclamante împotriva aceleiași hotărâri pronunțate în recurs a fost

însă admisă de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, prin decizia nr. 2324 din 20 iunie 2006, fiind desființate în parte decizia

atacată și casată sentința civilă nr. 1872 din 11 noiembrie 2003 a Curții de Apel

București, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea

pe fond a pricinii, fiind menținute celelalte dispoziții ale deciziei civile

nr. 1842/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Într-un nou ciclu procesual,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 1018 din 13 aprilie 2007 a admis acțiunea, a anulat decizia

nr. 317 din 14 iulie 2003 emisă de pârât și a obligat pârâtul să plătească reclamantei

SC C.A. SA, suma de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că, la data de emiterii deciziei de sancționare, 14 iulie

2007, fapta privind înțelegerea apreciată ca fiind anticoncurențială, săvârșită

în ședința Comitetului de Direcție al B.A.A.R. din data de 20 mai 1999, în care

s-a hotărât să se recomande societăților de asigurare la stabilirea primelor ce

vor fi practicate începând cu data de 15 iulie 1999, nu mai putea fi sancționată,

în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât, începând cu data de 10 octombrie

2002, prin intrarea în vigoare a Ordinului nr. 8/2002 al Președintelui C.S.A., s-a

stabilit dreptul B.A.A.R. de a stabili nivelul minim al tarifelor de prime, astfel

încât o asemenea înțelegere este legală, fiind, deci scoasă din sfera contravenționalului.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., având în vedere onorariul de apărător achitat de SC C.A. SA și în raport

cu dezlegarea dată acțiunii, instanța a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de

judecată ocazionate de societatea reclamantă.

Împotriva sentinței pronunțate

de instanța de fond după casare a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Consiliul

Concurenței, apreciind hotărârea ca fiind pronunțată cu greșita interpretare și

aplicare a legii în privința reținerii că a intervenit o normă mai favorabilă care

atrage incidența principiului constituțional al retroactivității legii contravenționale

mai favorabile, stipulat de art. 15 alin. (2) din Constituție.

Susține recurenta că ordinul

președintelui C.S.A. nu poate conferi legalitate unei înțelegeri anticoncurențiale,

în condițiile în care aceasta atât prin obiectul, cât și prin efectele sale, a determinat

restrângerea și denaturarea concurenței pe piața românească a asigurării tip Carte

Verde.

De asemeni, se arată că

prin ordinul menționat, act al unei autorități administrative autonome în domeniul

asigurărilor, nu este posibilă scoaterea din sfera contravenționalului a unei fapte

interzise și calificate drept contravenție printr-o lege organică, respectiv, în

prezenta cauză Legea concurenței nr. 21/1996.

În ceea ce privește cheltuielile

de judecată solicitate și admise de prima instanță, recurenta consideră că acestea

au fost acordate în mod nejustificat din moment ce s-a reținut existența înțelegerii

anticoncurențiale, astfel că nu se poate imputa Consiliului Concurenței că prin

atitudinea sa a determinat cheltuielile de judecată suportate de părți.

Intimatele SC C.A. SA,

SC I.G. SA, U. V.I.G. SA au formulat, conform art. 115 și urm. C. proc. civ., întâmpinare

prin care au solicitat respingerea recursului a nefondat și menținerea hotărârii

recurate, care a reținut în mod corect că și în situația în care s-ar fi săvârșit

de către societățile de asigurare reclamante a vreunei fapte contravenționale care

să poată fi sancționată de către Consiliul Concurenței, în speță este incidentă

excepția aplicării legii contravenționale mai favorabile.

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor expuse, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, precum și potrivit

art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat.

Prin decizia nr. 317 din

14 iulie 2003 emisă de Consiliul Concurenței în temeiul art. 21 alin. (4) lit.

a) din Legea concurenței nr. 21/1996 s-a reținut că societățile de asigurări reclamante

se fac vinovate de încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței

prin încheierea și/sau punerea în practică a unei înțelegeri având ca obiect fixarea

– în cadrul B.A.A.R. – a unor nivele minime de prime la asigurarea de răspundere

civilă auto cu valabilitate în afara teritoriului României (Carte Verde).

Totodată, s-a luat măsura

aplicării sancțiunii amenzii, fiind autorizată Comisia Consiliului Concurenței numită

de președintele consiliului să stabilească amenzile ce se vor aplica societăților

de asigurări sub nivelul minim prevăzut de Normele Consiliului Concurenței privind

individualizarea și dozarea sancțiunilor prevăzute la art. 55 și 56 din Legea concurenței.

Prima instanță a reținut

că în raport de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, norma ulterioară

respectiv Ordinul nr. 8/2002 al Președintelui C.S.A., fiind mai favorabilă, contravenția

săvârșită anterior nu se mai sancționează.

Criticile de nelegalitate,

conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, având în vedere că în mod

corect s-a reținut excepția aplicării legii contravenționale mai favorabile, întrucât

la data de 10 octombrie 2002 a intrat în vigoare Ordinul C.S.A. nr. 8/2002 pentru

punerea în aplicare a Normei privind măsurile prudențiale pentru practicarea asigurării

de răspundere civilă pentru pagubele aduse terților prin accidente de autovehicule

în afara teritoriului României – Carte Verde.

Prin Ordinul nr. 8/2002

al Președintelui C.S.A., fapta săvârșită de reclamante este scoasă din sfera contravenționalului.

Conform art. 12 alin.

(1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „dacă printr-un

act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează,

chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”.

Din analiza acestor prevederi

legale rezultă faptul că înlăturarea caracterului contravențional al unei fapte

se poate realiza printr-un act normativ fără a distinge în privința emitentului

ca în cazul analizat, Ordinul nr. 8/2002 al C.S.A. emis, deci, de o autoritate administrativă

autonomă.

Ordinul nr. 8/2002 este

emis de autoritatea care contrilează, supraveghează și reglementează domeniul asigurărilor

și nu a fost atacat sub aspectul legalității de recurente ca act normativ administrativ,

pe calea contenciosului administrativ.

Prin urmare, în conformitate

cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, norma ulterioară fiind

mai favorabilă, contravenția săvârșită anterior nu se mai sancționează.

În mod corect a reținut

prima instanță că și în situația în care s-ar fi reținut săvârșirea de către societățile

de asigurare reclamante a unei fapte contravenționale este incidentă excepția aplicării

legii contravenționale mai favorabile prevăzută de art. 15 alin. (2) din Constituție,

sub acest aspect urmând a se reține prevederile art. 12 din O.G. nr. 2/2001 care

nu distinge sub aspectul emitentului actului normativ care înlătură caracterul contravențional

al unei fapte.

Toate argumentele expuse

sunt de natură să înlăture motivele de nelegalitate invocate de recurente sub aspectul

considerentelor care au determinat anularea deciziei Consiliului Concurenței.

Motivele de nelegalitate

privind acordarea cheltuielilor de judecată în conformitate cu prevederile art.

274 C. proc. civ., nu pot fi reținute, întrucât legea are în vedere „partea care

cade în pretenții”, iar în cauză decizia emisă de recurenta-pârâtă a fost anulată

la cererea reclamanților.

Nu se poate admite că

nu există culpă procesuală prin admiterea principiului constituțional al aplicării

legii contravenționale mai favorabile, întrucât reclamantele au atacat decizia recurentei

sub aspectul nelegalității inclusiv a măsurii aplicării sancțiunii amenzii pentru

încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

Văzând dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., recurenta urmează a fi obligată către intimata SC C.A. SA

la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 1018 din 13 aprilie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurentul la plata

sumei de 8.905,96 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata SC C.A.

SA Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2008.