ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4621/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 484 din 28

noiembrie 2002, Tribunalul Satu Mare a condamnat pe inculpatul P.A. la un an și

6 luni închisoare, pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., același inculpat a mai fost condamnat

la 5 luni închisoare.

În temeiul art. 26, raportat la art.

215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a mai fost

condamnat la un an și 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de

înșelăciune.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul va executa un an și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 64 și art.

71 C. pen., a fost obligat să plătească despăgubiri civile și cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că la data de 25 mai 2001 inculpatul K.L., condamnat

prin aceiași hotărâre, dar nu a declarat recurs, a comis în orașul Budapesta un

accident de circulație. În cursul lunii noiembrie acesta a fost înștiințat în

scris de către autoritățile ungare să se prezinte la Budapesta pentru achitarea

pagubei, întrucât cartea verde de asigurare nu era valabilă.

În ziua de 15 noiembrie 2001,

conducătorul auto a mers la Vama Veche unde a cumpărat de la inculpatul P.A.,

agent de asigurări la SC A., cartea internațională de asigurare pentru

vehicule, valabilă până la data de 28 decembrie 2001.

Cu această ocazie inculpatul K.L.

i-a solicitat recurentului să-i elibereze și o carte verde cu valabilitate

retroactivă pentru perioada 25 aprilie 2001 – 24 iunie 2001, propunere cu care

acesta a fost de acord, cerând pentru cele două polițe de asigurare o sumă de

bani, 15.000 forinți.

Întrucât pentru polița de asigurare

valabilă conducătorul auto a primit chitanță pentru suma de 700.000 lei rezultă

că recurentul a beneficiat pe nedrept de restul de bani ce face obiectul

infracțiunilor de dare și luare de mită.

După prezentarea în Ungaria de către

inculpatul K.L. a actului de asigurare fals emis de recurent, societatea A.,

Asigurare – Reasigurare a Industriilor Argeș SA Pitești a achitat societății

maghiare o sumă de bani, ce a reprezentat despăgubirea respectivă.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins prin decizia nr. 53 din 20 martie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Împotriva hotărârilor, inculpatul a

declarat recurs.

Apărătorul a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor și în urma rejudecării cauzei achitarea

inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C.

pen. și de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., întrucât faptelor

le lipsește un element constitutiv și anume latura subiectivă, deoarece nu a

avut intenția de a înșela și, pe cale de consecință, nici intenția de a obține

o sumă de bani pentru a îndeplini un act referitor la îndatoririle sale de

serviciu și anume eliberarea unei polițe de asigurare. Referitor la

infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., apărătorul a solicitat

redozarea pedepsei și aplicarea art. 81 C. pen., deoarece fiind recent angajat

la Societatea A. nu avea cunoștință că nu poate elibera o carte verde cu

valabilitate retroactivă.

Recursul nu este fondat.

Examinând hotărârile pronunțate prin

prisma motivelor invocate se constată că ele sunt legale și temeinice sub toate

aspectele.

Astfel, din probele existente la

dosar, care au fost complet administrate și corect interpretate rezultă că

inculpatul P.A., agent de asigurare la SC A. SA Pitești a primit o sumă de bani

pentru a elibera în fals o poliță de asigurare.

Inculpatul a întocmit la data de 15

noiembrie 2001 cartea de asigurare valabilă pentru o perioadă anterioară 25

aprilie 2001 – 24 iunie 2001 pe care a înmânat-o inculpatului K.L. în vederea

achitării de către societatea de asigurări a despăgubirilor.

Cu toate că recurentul a negat că ar

fi primit o sumă de bani pentru eliberarea acelui act fals, fapta este dovedită

cu declarația coinculpatului conducător auto, cartea verde emisă în fals,

deoarece are o dată retroactivă precum și cu declarațiile martorilor audiați în

cauză.

Mai mult, recurentul a declarat

„furată” acea carte verde, iar chitanța fiscală nu a fost depusă la SC A. SA

Pitești.

Este evident că aceste probe

formează convingerea instanței că inculpatului i s-a dat acea sumă de bani cu

intenția de a-l determina să elibereze o carte verde falsă pentru a da

posibilitate coinculpatului, conducător auto, să nu plătească despăgubiri

civile persoanei cu a cărei mașină a intrat în coliziune.

În aceste condiții, SC A. SA Pitești

a fost pusă în situația de a plăti despăgubiri civile solicitate de cetățeanul

maghiar cu toate că acel conducător auto nu era asigurat.

Ca atare, în mod corect instanțele

au reținut în sarcina recurentului comiterea infracțiunilor imputate ale căror

elemente constitutive inclusiv latura subiectivă sunt întrunite pe deplin.

Apărarea inculpatului, în sensul că

nu știa de faptul că nu are dreptul să elibereze o „carte verde” cu

valabilitate retroactivă nu are eficiență juridică și nu este de natură să-l

exonereze de răspundere penală, întrucât este știut că un act produce

retroactiv efecte numai atunci când legea prevede această situație.

Referitor la individualizarea

pedepsei este de menționat că instanțele au făcut o judicioasă valorificare a

dispozițiilor art. 72 C. pen., pedepsele aplicate reflectând corect pericolul

social concret al faptelor și făptuitorului.

Față de împrejurările concrete în

care s-au săvârșit infracțiunile, modul și mijloacele de operare, prejudiciul

cauzat părții civile care nu a fost recuperat, pericolul social pe care îl

prezintă faptele, ținând seama și de persoana inculpatului, tânăr, fără

antecedente penale, precum și de recunoașterea și regretul manifestat pentru

comiterea lor se apreciază că pedeapsa aplicată este de natură să-și atingă

scopul educativ și preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.

Având în vedere gravitatea faptelor

instanța consideră că nu este cazul să se dea eficiență dispozițiilor art. 81

C. pen., cu atât mai mult cu cât stabilindu-se că el a fost complice la

infracțiunea de înșelăciune, prejudiciul nu a fost acoperit.

În consecință, recursul urmează să

fie respins.

Cheltuielile efectuate de stat cu

ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din

oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției vor fi restituite de

către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul P.A. împotriva deciziei nr. 53 din 20 martie 2003 a Curții de Apel

Oradea, ca nefondat.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și

onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 octombrie 2003.