ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3379/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 noiembrie 2002, reclamantul D.V. a chemat în judecată pe pârâții SC H.T.C. SRL, reprezentantă gen. V. în România și SC T.T. SRL Sibiu, pentru a fi obligate la înlocuirea, pe cheltuiala lor, a centralei termice marca V., în considerarea garanției legale pentru viciile ascunse ale bunului, precum și la obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune materiale de 15 milioane lei și daune morale de 10 milioane lei, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a cumpărat o centrală termică tip V. ce a fost pusă în funcțiune la 28 noiembrie 2000, dar aceasta avea o defecțiune, în sensul că nu debita apă caldă menajeră, fiind nevoit să-și instaleze un alt aparat producător de apă caldă.

Totodată, față de refuzul vânzătorului de a înlocui centrala, a solicitat obligarea acestuia la înlocuire, cu daunele corespunzătoare. Prin sentința civilă nr. 665/ C din 5 martie 2003, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantului cu motivarea că nu s-a făcut concilierea directă în sensul art. 720 1 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, iar prin decizia nr. 1354 din 27 iunie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond. Soluționând pricina în fond, după casare, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 632 din 2 martie 2004, prin care a admis în parte acțiunea reclamantului D.V., iar pârâții SC H.T.C.

SRL București și SC T.T. SRL Sibiu, au fost obligați la înlocuirea pe cheltuiala lor a centralei termice marca V., precum și la plata sumei de 300.000 lei pe zi de întârziere a realizării obligației de înlocuire a bunului de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la îndeplinirea obligației de a face, plus 5.500.000 lei cheltuieli de judecată parțiale. Totodată au fost respinse celelalte capete de cerere. Pârâta SC H.T.C. SRL București a formulat apel împotriva acestei sentințe, iar prin decizia nr. 202/ A din 25 iunie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată înlăturând obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii și păstrând celelalte dispoziții ale sentinței.

De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantului de aderare la apelul pârâtei. Cu actul înregistrat la 3 septembrie 2004, pârâta SC H.T.C. SRL București, a formulat motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele: - instanța de apel a ignorat unele prevederi legale în materia obligativității schimbării produselor de folosință îndelungată, respectiv art. 14 din H.G. nr. 394/1995 și art. 14 din O.G. nr. 21/1992; - în cazul centralei termice achiziționată de reclamant nu s-a efectuat o expertiză tehnică, așa cum prevede O.G. nr. 21/1992. Recursul societății pârâte este nefondat. Din actele dosarului rezultă că, în baza convenției de distribuție din 16 noiembrie 2000, încheiat între pârâtele SC H.T.C.

SRL București și SC T.T. SRL Sibiu, aceasta din urmă a vândut reclamantului o centrală termică marca V., conform facturii din 16 noiembrie 2000. De asemenea, punerea în funcțiune a centralei s-a făcut de pârâta SC T.T. SRL Sibiu, conform procesului verbal și certificatului de garanție din 28 noiembrie 2000 (dosarul de fond), situație în care, pentru defecțiunile centralei apărute ulterior, instanțele au angajat răspunderea distribuitorului, vânzător SC H.T.C. SRL București. Criticile formulate de pârâtă, vizează nelegalitatea hotărârii pronunțată de curtea de apel, recurenta susținând că potrivit art. 14 din H.G. nr. 394/1995 și O.G. nr. 21/1992 înlocuirea produsului defect se face numai dacă nu mai poate fi reparat, ori, în speță, remedierile s-au făcut cu promptitudine iar centrala funcționează.

În realitate, răspunderea vânzătorului operează în temeiul obligațiilor ce-i revin conform contractului de vânzare – cumpărare, precum și a certificatului de garanție eliberat odată cu instalarea centralei termice, din care rezultă (dosarul 8559/2002 al Tribunalului Sibiu) că, prin garanție se acoperă repararea sau înlocuirea pieselor recunoscute de tehnicianul autorizat ca defecte cauzate din vicii de fabricație, chiar dacă va fi necesară trimiterea la producător pentru constatare. În speță, constatările s-au făcut potrivit acestui certificat de garanție, fiind audiat și martorul D.I., tehnicianul service al firmei vânzătoare, așa încât instanțele au ajuns la o concluzie corectă în legătură cu răspunderea vânzătorului.

Prin motivele de recurs pârâta a invocat unele dispoziții legale cuprinse în H.G. nr. 394/1995 și O.G. nr. 21/1992, privind calitatea produselor de folosință îndelungată, tinzând să dovedească faptul că, în cazul centralei termice vândute reclamantului nu era cazul să se dispună înlocuirea acesteia. Este necontestată împrejurarea că anterior sesizării instanței cumpărătorul a făcut mai multe reclamații, iar tehnicienii pârâtei au făcut unele remedieri dar, atâta timp cât acestea n-au fost suficiente, în mod corect s-a dispus înlocuirea produsului. În dezvoltarea aceluiași motiv de recurs pârâta a mai susținut că înlocuirea produsului reprezintă o excepție, în rest trebuie să se recurgă la remedieri.

Nici această susținere nu poate fi primită deoarece, din dovezile administrate rezultă că tehnicienii service s-au deplasat de mai multe ori la domiciliul reclamantului, iar pentru apă caldă s-a achiziționat un alt aparat, J.B., ceea ce denotă că produsul în discuție nu era corespunzător calitativ, iar instanțele au dat în mod corect eficiență obligației de garanție a vânzătorului. Pentru aceste considerente, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC H.T.C. SRL București, împotriva deciziei nr. 202/ A din 25 iunie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 3 iunie 2005.