ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3379/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13

noiembrie 2002, reclamantul D.V. a chemat în judecată pe pârâții SC H.T.C. SRL,

reprezentantă gen. V. în România și SC T.T. SRL Sibiu, pentru a fi obligate la

înlocuirea, pe cheltuiala lor, a centralei termice marca V., în considerarea

garanției legale pentru viciile ascunse ale bunului, precum și la obligarea

pârâților, în solidar, la plata de daune materiale de 15 milioane lei și daune

morale de 10 milioane lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că a cumpărat o centrală termică tip V. ce a fost pusă în funcțiune la

28 noiembrie 2000, dar aceasta avea o defecțiune, în sensul că nu debita apă

caldă menajeră, fiind nevoit să-și instaleze un alt aparat producător de apă

caldă.

Totodată, față de refuzul

vânzătorului de a înlocui centrala, a solicitat obligarea acestuia la

înlocuire, cu daunele corespunzătoare.

Prin sentința civilă nr. 665/ C din

5 martie 2003, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins acțiunea reclamantului cu motivarea că nu s-a făcut concilierea

directă în sensul art. 720

1

C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs reclamantul, iar prin decizia nr. 1354 din 27 iunie 2003,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe de fond.

Soluționând pricina în fond, după

casare, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a

pronunțat sentința civilă nr. 632 din 2 martie 2004, prin care a admis în parte

acțiunea reclamantului D.V., iar pârâții SC H.T.C. SRL București și SC T.T. SRL

Sibiu, au fost obligați la înlocuirea pe cheltuiala lor a centralei termice

marca V., precum și la plata sumei de 300.000 lei pe zi de întârziere a

realizării obligației de înlocuire a bunului de la data rămânerii definitive a

hotărârii și până la îndeplinirea obligației de a face, plus 5.500.000 lei

cheltuieli de judecată parțiale.

Totodată au fost respinse celelalte

capete de cerere.

Pârâta SC H.T.C. SRL București a

formulat apel împotriva acestei sentințe, iar prin decizia nr. 202/ A din 25

iunie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată înlăturând obligarea

pârâților la plata daunelor cominatorii și păstrând celelalte dispoziții ale

sentinței.

De asemenea, a fost respinsă cererea

reclamantului de aderare la apelul pârâtei.

Cu actul înregistrat la 3 septembrie

2004, pârâta SC H.T.C. SRL București, a formulat motive de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență,

următoarele:

- instanța de apel a ignorat unele

prevederi legale în materia obligativității schimbării produselor de folosință

îndelungată, respectiv art. 14 din H.G. nr. 394/1995 și art. 14 din O.G. nr. 21/1992;

- în cazul centralei termice

achiziționată de reclamant nu s-a efectuat o expertiză tehnică, așa cum prevede

O.G. nr. 21/1992.

Recursul societății pârâte este

nefondat.

Din actele dosarului rezultă că, în

baza convenției de distribuție din 16 noiembrie 2000, încheiat între pârâtele

SC H.T.C. SRL București și SC T.T. SRL Sibiu, aceasta din urmă a vândut

reclamantului o centrală termică marca V., conform facturii din 16 noiembrie

2000.

De asemenea, punerea în funcțiune a

centralei s-a făcut de pârâta SC T.T. SRL Sibiu, conform procesului verbal și

certificatului de garanție din 28 noiembrie 2000 (dosarul de fond), situație în

care, pentru defecțiunile centralei apărute ulterior, instanțele au angajat

răspunderea distribuitorului, vânzător SC H.T.C. SRL București.

Criticile formulate de pârâtă,

vizează nelegalitatea hotărârii pronunțată de curtea de apel, recurenta

susținând că potrivit art. 14 din H.G. nr. 394/1995 și O.G. nr. 21/1992

înlocuirea produsului defect se face numai dacă nu mai poate fi reparat, ori,

în speță, remedierile s-au făcut cu promptitudine iar centrala funcționează.

În realitate, răspunderea

vânzătorului operează în temeiul obligațiilor ce-i revin conform contractului

de vânzare – cumpărare, precum și a certificatului de garanție eliberat odată

cu instalarea centralei termice, din care rezultă (dosarul 8559/2002 al

Tribunalului Sibiu) că, prin garanție se acoperă repararea sau înlocuirea

pieselor recunoscute de tehnicianul autorizat ca defecte cauzate din vicii de

fabricație, chiar dacă va fi necesară trimiterea la producător pentru

constatare.

În speță, constatările s-au făcut

potrivit acestui certificat de garanție, fiind audiat și martorul D.I.,

tehnicianul service al firmei vânzătoare, așa încât instanțele au ajuns la o

concluzie corectă în legătură cu răspunderea vânzătorului.

Prin motivele de recurs pârâta a

invocat unele dispoziții legale cuprinse în H.G. nr. 394/1995 și O.G. nr. 21/1992,

privind calitatea produselor de folosință îndelungată, tinzând să dovedească

faptul că, în cazul centralei termice vândute reclamantului nu era cazul să se

dispună înlocuirea acesteia.

Este necontestată împrejurarea că

anterior sesizării instanței cumpărătorul a făcut mai multe reclamații, iar

tehnicienii pârâtei au făcut unele remedieri dar, atâta timp cât acestea n-au

fost suficiente, în mod corect s-a dispus înlocuirea produsului.

În dezvoltarea aceluiași motiv de

recurs pârâta a mai susținut că înlocuirea produsului reprezintă o excepție, în

rest trebuie să se recurgă la remedieri.

Nici această susținere nu poate fi

primită deoarece, din dovezile administrate rezultă că tehnicienii service s-au

deplasat de mai multe ori la domiciliul reclamantului, iar pentru apă caldă s-a

achiziționat un alt aparat, J.B., ceea ce denotă că produsul în discuție nu era

corespunzător calitativ, iar instanțele au dat în mod corect eficiență

obligației de garanție a vânzătorului.

Pentru aceste considerente, recursul

pârâtei va fi respins ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC H.T.C. SRL București, împotriva deciziei nr. 202/ A din 25 iunie 2004 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 3 iunie 2005.