ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5235/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal

, la data de 16 decembrie 2003, reclamantul B.A. a

chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea

hotărârii nr. 8079 din 28 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia

la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus mai multe

înscrisuri, printre care acte de stare civilă, extrasul nr. 4892 din 2 septembrie

2003, eliberat de Arhivele Naționale și declarațiile autentificate ale unor

martori, din care rezultă că, împreună cu mama sa, reclamantul s-a refugiat,

din motive etnice, în luna mai a anului 1943, din localitatea Vadu Crișului, în

localitatea Zece Hotare, județul Bihor, unde a rămas până în martie 1945.

Prin sentința civilă nr.

133/CA/2005-P.I. din 25 aprilie

2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, rejudecând cauza după casare

și

reținând

ca dovedite susținerile reclamantului, a admis acț

iunea, a anulat hotărârea nr. 8079

din 28 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i

recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999

.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs,

Casa Județeană

de Pensii Bihor, invocând prevederile art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât nu s-a făcut dovada

persecuției.

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art.

4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin

H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din

ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente

[alin. (1)]

sau, în

lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori

[alin. (2)]

.

Or, din declarațiile notariale ale

martorilor P.N. și Ș.F., precum și din cele ale martorilor N.P. și J.F., date

în fața instanței de judecată, rezultă că, împreună cu mama sa, A.B.,

reclamantul s-a refugiat, din motive etnice, în luna mai a anului 1943, din

localitatea Vadu Crișului, în localitatea Zece Hotare, județul Bihor, unde se

refugiase și tatăl său, B.P., și unde aceștia au rămas până în martie 1945.

Cum, potrivit legii, s-a făcut

dovada refugiului, precum și a faptului că acesta a fost consecința

persecuțiilor etnice suferite de reclamant, în mod corect instanța de fond

a admis acțiunea și, anulând

hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantului,

drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999

.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca

nefondat,

menținându-se

sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană

de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 133/CA/2005-P.I. a Curții de

Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 noiembrie 2005.