ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5851/2005

Asupra conflictului negativ de

competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 536/A din 25

iunie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, dată în dosarul nr. 808/2004, au fost

respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul C.S. și pârâta C.K. împotriva

sentinței civile nr. 267 din 23 februarie 2004 a Judecătoriei Miercurea Ciuc.

Hotărâre prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, încredințarea

spre creștere și educare a minorilor, stabilirea programului de vizitare a

acestora și a obligației de întreținere în favoarea lor.

Soluția adoptată de către instanța

de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantul C.S., cauza fiind

transmisă spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind

înregistrată sub nr. 19.563/2004. Prin încheierea nr. 196/D din 2 februarie

2005, această instanță și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș,

reținând că în raport de obiectul litigiului sunt incidente, în cauză,

prevederile art. 3 pct. 2

1

C. proc. civ., astfel cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, aprobată prin Legea nr. 493

din 10 noiembrie 2004, respectiv, ale art. II pct. 3 din această ultimă lege.

La termenul de judecată fixat în

vederea soluționării recursului, curtea de apel a invocat, din oficiu,

propria-i necompetență materială, pe care o apreciază ca fiind întemeiată,

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 299 C.

proc. civ., hotărârile date în apel sunt supuse recursului, acesta

soluționându-se de către Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă prin lege nu

se prevede altfel. În același sens și prevederile art. 4 pct. 1 C. proc. civ.,

conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate

împotriva hotărârilor curților de apel, în cazurile prevăzute de lege.

În speță, recursul declarat de

reclamantul C.S. și transmis spre soluționare Curții de Apel Târgu-Mureș

vizează o hotărâre pronunțată de această instanță în apel, cauza aflându-se în

al treilea grad de jurisdicție, astfel că, în raport de prevederile legale

anterior expuse, instanța de apel nu este competentă să soluționeze recursul

declarat împotriva propriei hotărâri. Pe de altă parte, conform opiniei constante

exprimate în doctrina juridică recursul este o cale de atac de reformare, care

se soluționează de către instanța superioară celei care a pronunțat hotărârea

atacată, prin intermediul acestuia realizându-se controlul judiciar.

Prin urmare, nefiind vorba de o cale

de atac de retractare, care se adresează chiar instanței care a pronunțat

hotărârea atacată, excepția necompetenței materiale a instanței de apel în

soluționarea prezentului recurs este evidentă.

Este adevărat că, potrivit

dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost

modificate prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, tribunalele judecă

apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă

instanță, în cazurile de divorț, situație în care soluționarea recursului cade,

conform prevederilor art. 3 pct. 2 C. proc. civ., în competența curților de

apel, însă recursul dedus judecății nu vizează o hotărâre pronunțată în apel de

către tribunal, ci de către curtea de apel, situație în care aceasta nu este

competentă a verifica legalitatea propriei hotărâri, ca instanță de recurs.

De asemenea, Curtea observă că în

cauză nu sunt incidente prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 493 din 10

noiembrie 2004, pentru aprobarea O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, textul de

lege menționat, vizând, prin raportarea la dispozițiile art. 1 pct. 3 din O.U.G.

nr. 65/2004, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de

către tribunale, iar unele de către curțile de apel.

Față de aspectele relevate, Curtea

constată că nu este competentă să soluționeze recursul dedus judecății astfel

că, în temeiul art. 158 C. proc. civ., va dispune declinarea competenței în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, dată fiind ivirea

conflictului negativ de competență, dosarul va fi înaintat instanței supreme,

în vederea soluționării acestuia.

Sesizată, în condițiile arătate,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că, în mod greșit curtea de apel

s-a declarat necompetentă, în cauză, declinându-se competența în favoarea

Înaltei Curți.

Fiind sesizată cu judecarea cauzei,

printr-o hotărâre a Înaltei instanțe (Încheierea nr. 296/D din 2 februarie

2005), Curtea de Apel Târgu-Mureș avea datoria să judece, neputând, la rândul

ei, să-și decline competența în favoarea Înaltei Curți și, implicit, să

constate ivirea unui conflict de competență cu aceasta din urmă.

Nu poate exista, strict legal, un

conflict de competență între o instanță ierarhic inferioară și Înalta Curte de

Casație și Justiție, hotărârile acestei din urmă instanțe fiind obligatorii

pentru celelalte instanțe judecătorești.

Așa fiind, se va stabili competența

de soluționare a prezentei cauze la Curtea de Apel Târgu-Mureș, competentă să

judece recursul, în care scop, i se va înainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E :

Stabilește competența de soluționare

a recursului la Curtea de Apel Târgu-Mureș.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 1 iulie 2005.