ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5851/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 536/A din 25 iunie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, dată în dosarul nr. 808/2004, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul C.S. și pârâta C.K. împotriva sentinței civile nr. 267 din 23 februarie 2004 a Judecătoriei Miercurea Ciuc. Hotărâre prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, încredințarea spre creștere și educare a minorilor, stabilirea programului de vizitare a acestora și a obligației de întreținere în favoarea lor. Soluția adoptată de către instanța de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantul C.S., cauza fiind transmisă spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrată sub nr. 19.563/2004.

Prin încheierea nr. 196/D din 2 februarie 2005, această instanță și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, reținând că în raport de obiectul litigiului sunt incidente, în cauză, prevederile art. 3 pct. 2 1 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, aprobată prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004, respectiv, ale art. II pct. 3 din această ultimă lege. La termenul de judecată fixat în vederea soluționării recursului, curtea de apel a invocat, din oficiu, propria-i necompetență materială, pe care o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., hotărârile date în apel sunt supuse recursului, acesta soluționându-se de către Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă prin lege nu se prevede altfel.

În același sens și prevederile art. 4 pct. 1 C. proc. civ., conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, în cazurile prevăzute de lege. În speță, recursul declarat de reclamantul C.S. și transmis spre soluționare Curții de Apel Târgu-Mureș vizează o hotărâre pronunțată de această instanță în apel, cauza aflându-se în al treilea grad de jurisdicție, astfel că, în raport de prevederile legale anterior expuse, instanța de apel nu este competentă să soluționeze recursul declarat împotriva propriei hotărâri. Pe de altă parte, conform opiniei constante exprimate în doctrina juridică recursul este o cale de atac de reformare, care se soluționează de către instanța superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, prin intermediul acestuia realizându-se controlul judiciar.

Prin urmare, nefiind vorba de o cale de atac de retractare, care se adresează chiar instanței care a pronunțat hotărârea atacată, excepția necompetenței materiale a instanței de apel în soluționarea prezentului recurs este evidentă. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, în cazurile de divorț, situație în care soluționarea recursului cade, conform prevederilor art. 3 pct. 2 C. proc. civ., în competența curților de apel, însă recursul dedus judecății nu vizează o hotărâre pronunțată în apel de către tribunal, ci de către curtea de apel, situație în care aceasta nu este competentă a verifica legalitatea propriei hotărâri, ca instanță de recurs.

De asemenea, Curtea observă că în cauză nu sunt incidente prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004, pentru aprobarea O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, textul de lege menționat, vizând, prin raportarea la dispozițiile art. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 65/2004, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, iar unele de către curțile de apel. Față de aspectele relevate, Curtea constată că nu este competentă să soluționeze recursul dedus judecății astfel că, în temeiul art. 158 C. proc. civ., va dispune declinarea competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, dată fiind ivirea conflictului negativ de competență, dosarul va fi înaintat instanței supreme, în vederea soluționării acestuia.

Sesizată, în condițiile arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că, în mod greșit curtea de apel s-a declarat necompetentă, în cauză, declinându-se competența în favoarea Înaltei Curți. Fiind sesizată cu judecarea cauzei, printr-o hotărâre a Înaltei instanțe (Încheierea nr. 296/D din 2 februarie 2005), Curtea de Apel Târgu-Mureș avea datoria să judece, neputând, la rândul ei, să-și decline competența în favoarea Înaltei Curți și, implicit, să constate ivirea unui conflict de competență cu aceasta din urmă. Nu poate exista, strict legal, un conflict de competență între o instanță ierarhic inferioară și Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârile acestei din urmă instanțe fiind obligatorii pentru celelalte instanțe judecătorești.

Așa fiind, se va stabili competența de soluționare a prezentei cauze la Curtea de Apel Târgu-Mureș, competentă să judece recursul, în care scop, i se va înainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E : Stabilește competența de soluționare a recursului la Curtea de Apel Târgu-Mureș. Pronunțată în ședința publică, astăzi 1 iulie 2005.