ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7297/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

B.M. a chemat în judecată pe B.D. solicitând

ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase de la autorul B.P. decedat

la 27 ianuarie 1999 care a fost tatăl reclamantei și soțul pârâtei. Ulterior,

reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a cerut în contradictoriu și cu

pârâtele C.M, D.M.L. și B.N., și constatarea nulității absolute a

certificatului de moștenitor nr. 119 din 29 martie 1999 eliberat de Biroul

notarului public C.I., precum și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 538

din 31 martie 1999 încheiat la același notariat. De asemenea, reclamanta B.M. și-a

completat acțiunea cerând reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 2698

din 6 noiembrie 1984 cât și includerea în masa succesorală a unui autoturism

Oltcit și 614 acțiuni la SC B. Chitila.

Judecătoria Buftea, județul Ilfov,

prin sentința civilă nr. 6725 din 28 noiembrie 2000 a respins acțiunea precizată.

Tribunalul București, secția a V–a

civilă și de contencios administrativ, prin decizia nr. 2852 din 20 noiembrie

2001 a respins ca nefondate apelurile declarate de B.M. și B.D. împotriva

sentinței civile nr. 6725 din 28 noiembrie 2000 a Judecătoriei Buftea în

contradictoriu cu intimații B.N., D.M.L. și C.M.

Curtea de Apel București, secția a

IV–a civilă, prin decizia nr. 2823 din 18 decembrie 2002 a admis recursurile

declarate de reclamanta B.M. și pârâta B.D. împotriva deciziei nr. 2852 din 20

noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V–a civilă și de contencios

administrativ, pe care a modificat-o în sensul că a admis apelurile declarate

de B.M .și B.D. împotriva sentinței civile nr. 6725 din 28 noiembrie 2000 a

Judecătoriei Buftea.

A anulat sentința civilă apelată și

a trimis cauza la același tribunal pentru judecarea pe fond a cauzei.

Tribunalul București, secția a V–a

civilă, prin decizia nr. 1090/A din 12 mai 2003 a admis în parte acțiunea

precizată și completată formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu cu

pârâtele B.D., C.M. în calitate și de succesoare a pârâtei B.N. decedată la 11

august 2002, și D.M.L.

A anulat în parte certificatul de

moștenitor nr. 119 din 29 martie 1999 și a constatat că de pe urma defunctului B.P.

au rămas ca moștenitori reclamanta B.M. în calitate de fiică și pârâta B.D. ca

soție supraviețuitoare.

A dispus reducțiunea testamentului

autentificat sub nr. 2698 din 6 noiembrie 1984 de Notariatul de stat SAI în

limita cotității disponibile.

A respins capătul de cerere privind

ieșirea din indiviziune.

A respins capătul de cerere privind

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 538 din 31 martie 1999.

Curtea de Apel București, secția a

IV–a civilă, prin decizia nr. 2779 din 19 decembrie 2003, a admis recursurile

declarate de B.M. și B.D. împotriva deciziei nr. 1090/2003 a Tribunalului

București, secția a V–a civilă, pe care a casat-o în parte, iar ca instanță de

apel urmare modificării Codului de procedură civilă, prin O.U.G. nr. 58/2003, a

reținut cauza pentru evocarea pe fond a capetelor de cerere privind ieșirea din

indiviziune și constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 538/1999.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale deciziei.

Aceeași Curte de Apel București,

secția a IV–a civilă, prin decizia nr. 1059 din 2 iunie 2004 a admis apelul

formulat de reclamanta B.M. împotriva sentinței civile nr. 6725/2000 a

Judecătoriei Buftea și în consecință:

Schimbă în tot sentința atacată și

pe fond constată nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 119 din 29

martie 1999 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 538 din 31 martie 1999.

Ia act de renunțarea apelantei

reclamante la judecarea capătului de cerere referitor la ieșirea din

indiviziune.

Prin încheierea nr. 573 din 23

februarie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a declinat competența de soluționare a recursului

declarat de D.M.L. (născută D.) și C.M. împotriva deciziei nr. 1059 din 2 iunie

2004 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă, în favoarea Curții de

Apel București, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 3 pct. 2 C. proc.

civ. astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 65 din 9 noiembrie 2004

aprobată prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004.

Ca atare, în temeiul art. II pct. 3

din Legea nr. 493/2004 s-a decis că recursul era în competența de soluționare a

curții de apel.

La rândul ei Curtea de Apel

București, secția a III–a civilă și pentru cauze de minori și de familie, prin

decizia nr. 868 din 29 iunie 2005 a admis excepția necompetenței materiale și a

declinat competența soluționării recursului declarat de D.(D.)M.L. și C.M. împotriva

deciziei nr. 1059 din 2 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV–a

civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Constatând ivit conflictul negativ

de competență a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

soluționare.

Instanța a reținut că dispozițiile

art. 3 pct. 2

1

C. proc. civ. așa cum au fost modificate prin Legea

nr.493/18 noiembrie 2004 prevăd în mod limitativ și imperativ că de competența

curților de apel sunt recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de

tribunal în apel.

Decizia atacată cu recurs a fost

pronunțată de Curtea de Apel București anterior modificării Codului de procedură

civilă prin Legea nr. 493/2004.

Or, având în vedere că recursul nu a

fost îndreptat împotriva unei hotărâri pronunțate de Tribunalul București nu

sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 2 C. proc. civ., astfel încât se aplică

regulile de competență generală prevăzute de art. 4 pct. 1 C. proc. civ. și

prin urmare competența soluționării recursului aparținând Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Din examinarea dosarului cauzei

rezultă că în speță nu există conflict negativ de competență în sensul art. 20 și

urm. C. proc. civ. cât timp încheierea nr. 573 din 23 februarie 2005 de

declinare a competenței de soluționare a recursului a fost dată de Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, chiar dacă prin

renunțarea la capătul de cerere referitor la ieșirea din indiviziune,

soluționarea recursului declarat de D.(D.)M.L. și C.M. împotriva deciziei nr.

1059 din 2 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă, anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 219 din 5 iulie 2005 publicată în M. Of. nr.

609 din 14 iulie 2005 ar fi revenit Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

prezent, conform art. II alin. (3) din menționate lege, prezentul recurs, prin

voința expresă a legiuitorului revine în competența de judecată a curții de

apel.

Astfel, raportat la obiectul

litigiului privind capătul principal de cerere constând în constatarea

nulității absolute a unui certificat de moștenitor, obiect neevaluabil în bani,

conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin art. I

pct. 1 din O.U.G. nr. 138/2000, punct modificat ulterior prin art. I pct. 1 din

Legea nr. 219/2005 competența de soluționare a cauzei în primă instanță revenea

judecătoriei. Potrivit art. 2 pct. 2 C. proc. civ. așa cum a fost modificat

prin actele normative evocate apelul într-o asemenea cauză se judecă de

tribunal, iar recursul, conform art. 3 pct. 3 din același cod, de către curtea

de apel.

De asemenea, Legea nr. 219 din 5

iulie 2005 publicată în M. Of. nr. 609 din 14 iulie 2005 privind aprobarea O.U.G.

nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă,

statuează în art. II alin. (3) că recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi, și care

potrivit acestei legi sunt de competența curților de apel, cum este cazul și

celui din speță, se trimit la curțile de apel.

Astfel fiind urmează a decide

competența de soluționare a recursului declarat de D.M.L.(născută D.) și C.M. împotriva

deciziei nr. 1059 din 2 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV–a

civilă, în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare

a recursului declarat de reclamantele D.M.L. și C.M. în favoarea Curții de Apel

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2005.