ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4812/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 713 din 9

septembrie 2003, Judecătoria Moreni, județul Dâmbovița a respins acțiunea

formulată de reclamanta Primăria comunei Vișinești, județul Dâmbovița împotriva

pârâtei Z.E., cerere de revendicare a unei suprafețe de teren de 500 mp.

Din probele administrate s-a reținut

că reclamanta este proprietara unui teren în suprafață de 2100 mp situat în

punctul Târgul Vișinești, teren pe care se află Căminul Cultural, dispensarul

și postul 1 de poliție și în care nu se includ și cei 500 mp revendicați.

Curtea de Apel Ploiești, cu decizia

civilă nr. 134 din 22 ianuarie 2004 a respins ca nefondate excepția privind

lipsa calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâta Z.E. și

apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 713/2003 a Judecătoriei

Moreni.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea a arătat că excepția invocată este nefondată față de dispozițiile art. 67

și art. 21 din Legea nr. 215/2001, iar acțiunea este de asemenea nefondată,

deoarece probe au demonstrat că intimata-pârâtă stăpânește o altă suprafață de

teren decât cea revendicată, pentru care a depus actul de partaj voluntar și

vecinătățile celor două terenuri nu corespund.

În ceea ce privește proba cu

expertiză, s-a subliniat că instanța a pus în discuție necesitatea efectuării

unei astfel de probe, dar reclamanta a refuzat, considerând că nu este utilă.

Împotriva deciziei civile nr. 134

din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești a declarat recurs reclamanta,

prin reprezentanții săi legali, fără a invoca nulitățile prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Aceasta susține că ambele instanțe

au greșit, reținând că cei 500 mp teren revendicați nu se încadrează în cei

2100 mp pe care se află căminul cultural, dispensarul și postul de poliție și

care aparțin domeniului public.

Precizează că nu revendică terenul

de 250 mp pentru care pârâta deține act de partaj voluntar ci o altă suprafață

de 500 mp, care face parte integrantă din trupul de 2100 mp.

Cu privire la probatoriu, își arată

nemulțumirea față de instanța de apel care nu a admis efectuarea unei expertize

topometrice, deși este instanță devolutivă și poate dispune completarea

probelor, stăruind prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului.

Pronunțându-se pe baza unui

probatoriu incomplet, nu a lămurit situația dedusă judecății, ceea ce

echivalează cu o necercetare a fondului.

Recursul este nefondat.

Acțiunea în revendicare este o

acțiune reală a proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar,

prin care se urmărește predarea posesiunii bunului revendicat.

Pentru ca o asemenea acțiune să fie

admisibilă, sarcina probei revine reclamantei, care trebuie să dovedească mai

întâi că este proprietar al bunului, iar apoi că a fost deposedat de pârât.

În speță, reclamanta nu a făcut

dovada că este proprietarul suprafeței de teren de 500 mp care potrivit actelor

de proprietate a pârâtei are cu totul alte vecinătăți decât cei 2100 mp teren

pe care se află căminul cultural, dispensarul și postul de poliție. Simpla

afirmație că cei 500 mp s-ar afla în interiorul trupului de 2100 mp nu poate

constitui o dovadă.

Instanța de fond a pus în discuție

necesitatea efectuării unei expertize topometrice, care în raport de actele

părților să identifice terenurile, vecinătățile, însă reclamanta a refuzat

administrarea probei propuse, considerând că actele de la dosar sunt

suficiente.

Împrejurarea că ulterior, respectiv

în faza de apel s-a răzgândit, nu obligă instanța de apel la administrarea unui

mijloc de probă, nesolicitat și chiar refuzat la fond.

Reclamantul nici nu a dovedit

acoperirea terenului de către pârâtă, astfel încât instanța nu putea dispune

completarea probelor peste voința acestuia. Rolul activ al instanței este

limitat de posibilitatea părții de a dovedi ceea ce pretinde.

Mai mult, la cererea pârâtei a fost

audiată martora M.V., care a declarat că terenul pe care îl stăpânește pârâta,

este de 400 mp și a fost stăpânit înaintea acesteia de tatăl său, având alți

vecini decât cei pretinși de reclamantă.

De altfel, este bine cunoscut că

recursul se poate declara numai pe motive de nelegalitate, așa cum prevede art.

304

2 și 3

C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I

pct. 10

1

din O.U.G. nr. 58/2003 și art. I pct. 7 din Legea nr. 195/2004

și nu pe netemeinicie, cum susține reclamanta.

Astfel fiind, în temeiul art. 312 C.

proc. civ. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

Primăria Comunei Vișinești, județul Dâmbovița, prin Primar, împotriva deciziei

civile nr. 134 din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Primăria Comunei Vișinești prin primar împotriva

deciziei nr. 134 din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.