ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2455/2005

Asupra recursului de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 25 iulie 2001 la Tribunalul Dâmbovița reclamantele M.M. și N.G. au chemat în

judecată pe pârâții Primarul comunei Vișinești și Consiliul local al comunei

Vișinești, cerând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la

retrocedarea terenului în suprafață de 1500 mp situat în satul Ursei și la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivare au arătat că au

notificat Primăria comunei Vișinești cu privire la această restituire, dar prin

dispoziția nr. 211 din 19 iunie 2002 primarul comunei Vișinești a respins

cererea privind restituirea în natură a terenului întrucât acesta este inclus

pe lista bunurilor aparținând domeniului public al comunei, având destinația de

teren sportiv și s-a efectuat o ofertă de a i se achita suma de 33.819.000 lei.

În drept au invocat dispozițiile

Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 711 din 6

decembrie 2002 Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut în esență că nefiind posibilă restituirea în natură s-au acordat

despăgubiri, deși, reține instanța, reclamantele nu și-au dovedit dreptul de

proprietate.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantele au formulat apel, criticând-o pentru că greșit a reținut că nu au

făcut dovada dreptului de proprietate. Hotărârea mai este criticată pentru că

greșit a reținut că terenul în litigiu este inclus în categoria bunurilor

proprietate publică, această includere fiind fără bază legală deoarece la data

includerii primăria era doar posesoarea acestuia.

Prin decizia nr. 157 din 16 iulie

2003 Curtea de Apel Ploiești a respins apelul ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut în esență că reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate, dar

terenul face parte, legal, din domeniul public și nu poate fi restituit în

natură, motiv pentru care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantele au formulat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art.

304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și reluând în esență criticile formulate în

apel.

Astfel, arată recurentele,

includerea terenului în domeniul public prin H.G. nr. 1350/2001 este nelegală,

în raport de împrejurarea că prin sentința civilă nr. 6067/1994, pronunțată de

Judecătoria Târgoviște s-a constatat că M.M. este proprietara acestei suprafețe

de teren.

Recurentele cer restituirea în

natură invocând dispozițiile Legii nr. 10/2001 art. 1 alin. (1), art. 9 alin.

(1) și art. 10 alin. (3) care dispun că imobilele preluate abuziv de către stat

indiferent în posesia cui se află se restituie la cererea foștilor proprietari,

de regulă, în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și

libere de orice sarcini.

În fine, mai arată recurentele că pe

teren nu s-au executat lucrări de construcții care să împiedice restituirea în

natură.

Recursul nu este fondat.

Recurentele au susținut că ambele

instanțe au apreciat greșit existența vreunei cauze de utilitate publică, care

împiedică restituirea în natură a bunului.

Cu privire la această critică

trebuie observat că aprecierea probelor dosarului este de competența

instanțelor de fond și de apel, recursul, ca o cale extraordinară de atac,

fiind reglementat numai pentru îndreptarea erorilor de drept săvârșite în

hotărârile anterioare.

Legea nr. 213/1998 reglementează

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului în cauză

atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut corect că terenul

revendicat face parte din domeniul public în baza sentinței civile nr. 966 din

2 august 1958 a Tribunalului Popular al Raionului Pucioasa Regiunea Ploiești

(fila nr. 45 din dosar fond) și H.C.L. nr. 17/1999 și 14/2001, aprobate prin

H.G. nr. 1350/2001.

Inventarul bunurilor care aparțin

domeniului public al comunei Vișinești a fost publicat în M. Of. nr. 276 bis

din 24 aprilie 2002(filele 42-44 dosar fond).

Corect instanța de apel a reținut în

considerente că cererea reclamantelor ca terenul să fie scos din domeniul

public nu este de competența instanței de judecată.

Așa fiind, urmează a fi înlăturată

această critică.

Cu privire la critica referitoare la

considerentul că fiind un teren de sport și nu s-au executat lucrări de

construcții care să împiedice restituirea lui în natură, urmează a fi

înlăturată deoarece nu este relevant în speță dacă și ce investiții s-au făcut.

Reclamantele au făcut dovada

dreptului de proprietate cu actul de partaj testamentar nr. 323 din 10

februarie 1933 al defunctului N.N.M. (fila 6 din dosarul de apel).

Așa fiind instanțele în mod corect

au reținut că se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece

restituirea în natură nu mai este posibilă.

Pentru considerentele ce preced

criticile formulate sunt neîntemeiate, recursul este nefondat, urmând a fi

respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

contestatoarele M.M. și N.G. împotriva deciziei nr. 157 din 16 iulie 2003 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.