ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1421/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1421/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 320/CA/2004 - PI din 26 aprilie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul M.G., prin care acesta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 7026 din 12 martie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
La pronunțarea sentinței, instanța de fond a reținut că din cartea de identitate a reclamantului rezultă că acesta s-a născut la data de 17 mai 1943, în localitatea Bratca, județul Bihor, aceasta fiind localitatea de domiciliu a familiei sale, situație ce infirmă susținerile reclamantului, conform căruia acesta s-ar fi născut în perioada refugiului părinților săi, din localitatea de domiciliu Bratca, în localitatea Zece Hotare și apoi în localitatea Beiuș, refugiu ce a avut loc pe fondul evenimentelor istorice ce s-au produs în septembrie 1940, când, ținutul românesc, Ardealul de Nord, a trecut sub jurisdicția Statului Ungar. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, invocând interpretarea greșită de către instanța de fond, a actului juridic dedus judecății.
Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant a reiterat aspectele invocate în acțiunea prin care a solicitat anularea hotărârii emisă de comisie, arătând că s-a născut la data de 17 mai 1943, în localitatea de refugiu a părinților săi, respectiv localitatea Zece Hotare, însă, după înapoierea familiei în localitatea de domiciliu, autoritatea locală i-a eliberat un nou certificat de naștere, în care a fost menționat ca loc al nașterii, localitatea Bratca. A mai arătat că numitei H.A., sora sa, i-a fost recunoscut de către pârâtă, statutul de refugiată, fiindu-i acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Recursul este fondat.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002 și prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Corelând datele din actele de stare civilă depuse de reclamant, la dosarul instanței de fond și la dosarul de recurs, cu cele din extrasul nr. 3755 din 28 iulie 2003, eliberat de Direcția Arhivelor Naționale Bihor, precum și cu declarațiile de martor, rezultă că în luna octombrie 1940, părinții și surorile reclamantului s-au refugiat din localitatea de domiciliu, comuna Bratca, județul Bihor, în localitățile Zece Hotare și Beiuș, refugiul având loc ca urmare a trecerii ținutului românesc, Ardealul de Nord, sub jurisdicția Statului Ungar, iar înapoierea în localitatea de domiciliu a avut loc în luna aprilie 1945. Cum reclamantul s-a născut la data de 17 mai 1943, rezultă că nașterea acestuia a avut loc în perioada de refugiu a părinților săi, iar faptul că în certificatul de naștere al acestuia, eliberat de Sfatul Popular al comunei Bratca, la data de 30 octombrie 1957, este menționat ca loc al nașterii, localitatea Bratca, se explică prin aceea că localitatea de refugiu a fost limitrofă localității de domiciliu care, în urma dictatului de la Viena, a fost împărțită în două părți, iar după revenirea localității de domiciliu la Statul Român și înlocuirea stemei regale a României, cu stema Republicii Populare Române, recurentului-reclamant i s-a eliberat un nou certificat de naștere de către Sfatul Popular al comunei Bratca, care a menționat ca loc al nașterii, localitatea Bratca.
Prin urmare, reclamantul fiind născut în perioada refugiului părinților săi, acesta, începând cu data nașterii sale, a dobândit statutul de refugiat, suportând împreună cu părinții, consecințele refugiului, astfel că este îndreptățit să beneficieze de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul declarat va fi admis, sentința atacată va fi casată, iar hotărârea nr. 7026 din 12 martie 2004, emisă de pârâtă, va fi anulată, urmând ca pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 17 mai 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 august 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de M.G. împotriva sentinței civile nr. 320/CA/2004 - PI din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, admite acțiunea. Anulează hotărârea nr. 7026 din 12 martie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și obligă pe pârâtă să emită o nouă hotărâre în favoarea reclamantului, prin care să-i recunoască acestuia, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 17 mai 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 august 2003. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.