ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3588/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1 din 12

ianuarie 2005 a Curții Militare de Apel București s-a admis excepția de

necompetență ridicată de Ministerul Public și s-a declinat competența

soluționării judecării cauzei formulată de A.T. pentru condamnatul M.S.I.,

decedat la 13 decembrie 1959, în favoarea Curții de Apel Constanța.

Procedând la soluționarea cauzei,

instanța astfel investită a constatat că Parchetul Militar de pe lângă

Tribunalul Militar Teritorial București, prin concluziile formulate și

existente la dosar nr,.6/2004, a solicitat instanței să respingă cererea de

revizuire formulată de A.T., deoarece nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 394

lit. a) C. proc. pen., în sensul că, faptele sau împrejurările evocate erau

cunoscute de instanță la momentul când s-a pronunțat cauza în fond.

Curtea de Apel Constanța a respins

cerea de revizuire formulată de revizuientul A.T., obligându-l pe acesta la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut, în fapt, că prin cererea

de revizuire A.T. a invocat eronata apreciere a realității de către instanța de

judecată, pe care s-a întemeiat condamnarea inculpatului M.S.I. (unchiul

revizuientului), la pedeapsa de 15 ani muncă zilnică, 10 ani degradare civică,

cu confiscarea totală a averii, invocând dispozițiile art. 393 și art. 394 lit.

a) C. proc. pen.

A mai susținut revizuientul că în

mod greșit s-a reținut în sarcina condamnatului existența unor fapte penale de

o gravitate deosebită pentru a se justifica acțiunile regimului comunist, de

înlăturare a preoțimii și chiaburimii, precizând că unchiul său M.S.I. a

deținut diferite funcții în C.M. din România.

Se mai arată în cererea de revizuire

că hotărârea de condamnare a fost netemeinică și nelegală pentru că noile

împrejurări dovedesc că la momentul pronunțării sentinței de condamnare

instanța a avut o reprezentare eronată a realității.

În plus nu poate fi ignorată

campania pornită după instaurarea comunismului, de prigonire și desființare a

celor care nu împărtășeau convingerile doctrinare respective sau nu

corespundeau intereselor de clasă.

Se concluzionează, în sensul că se

impune o reevaluare a împrejurărilor care au stat la baza pronunțării

hotărârilor, dându-se eficiență principiului echității.

Prima instanță a reținut pe baza

actelor existente la dosar că unchiul revizuientului, condamnatul M.S.I. a fost

recrutat în rețeaua de spionaj de către numitul M.E., începând cu anul 1940

furnizând informații pană în anul 1944 când au întrerupt activitatea, iar după

terminarea războiului sovietic și-a reluat activitatea împreună cu M.E., în

sensul că a cules și transmis informații din domeniile economic, politic și

militar pană în aprilie 1952 când a fost arestat, fapte recunoscute constant

chiar de către condamnat, recunoașterile acestuia coroborându-se cu

declarațiile numitului M.E.

Concluzionează instanța în sensul că

motivele invocate de revizuient și modificările care au avut loc după 1989 nu

pot constitui împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de instanță în

sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., astfel că a respins, ca nefondată, cererea

de revizuire.

Împotriva sentinței pronunțate de

prima instanță a declarat recurs revizuientul criticând-o pentru netemeinicie

și nelegalitate.

În motivele scrise de recurs

revizuientul invocă necompetența materială a Curții de Apel Constanța și

susține că în raport de obiectul cererii, temeiul juridic al acesteia și

dispozițiile procedurale penale în materia revizuirii, competența judecării

cererii de revizuire revenea instanței care a judecat în primă instanță,

respectiv Tribunalului Militar Teritorial sau în caz de admitere a apelului cu

judecarea în fond a pricinii, Curții Militare de Apel București.

Se argumentează de către revizuient

că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii procesuale penal în timp, în

sensul că au încălcat caracterul strict activ al legii procesual penale, care

în lipsa unor dispoziții exprese nu permite ca pe cale de interpretare să se

poată aplica și în alte cazuri decât cele prevăzute expres.

Prin urmare se concluzionează

referitor la această critică invocată, că atâta timp cat în materia revizuirii

nu există o prevedere expresă derogatorie cu privire la competență, aceasta

revine instanței care a judecat în fond pricina, în speță Tribunalul Militar

Teritorial București astfel că în opinia recurentului atât Curtea Militară de

Apel cat și Curtea de Apel Constanța au pronunțat hotărâri nelegale.

Mai susține recurentul că în mod

greșit Curtea Militară de Apel, prin sentința penală nr. 1 din 12 ianuarie 2005,

a declinat competența judecării cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel

Constanța, atâta timp cat dispozițiile art. 405 și art. 406 C. proc. pen.,

prevăd că rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire

să se facă potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță.

În fine o ultimă critică formulată

de recurent vizează fondul cauzei, în sensul că sentința penală nr. 22/ P din 1

aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța conține o gravă eroare de fapt, în

sensul că instanța ar fi trebuit să analizeze cererea de revizuire în raport de

temeiul juridic invocat și anume existența unei erori judiciare ce decurge din

stabilirea greșită a situației de fapt de către prima instanță la momentul

pronunțării hotărârii supuse revizuirii, în raport de materialul probator nou prezentat

instanței de revizuire.

Recursul declarat de revizuient nu

este fondat.

Verificând hotărârile pronunțate,

respectiv actele și lucrările de la dosar în raport de criticile invocate,

Înalta Curte constată, că prin decizia nr. 54 din 8 decembrie 2004 Curtea

Militară de Apel a admis apelul declarat de revizuient A.T. împotriva sentinței

penale nr. 166 din 30 septembrie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial

București prin care a fost respinsă cererea de revizuire, a casat hotărârea

atacată și a dispus rejudecarea cererii de revizuire de către Curtea Militară

de Apel.

S-a motivat în sensul că

infracțiunea prevăzută de art. 190 C. pen. (anterior), respectiv crima de

înaltă trădare pentru care a fost condamnat unchiul revizuientului, făcea parte

din titlul I „Crime și delicte contra statului”, cap. I, „Crime și delicte

contra siguranței exterioare a statului”, dispoziții abrogate ca urmare a

adoptării actualului Cod penal care prevede în titlul I „Infracțiunile contra

siguranței statului”.

Pe de altă parte, potrivit art. 28

2

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea Militară de Apel judecă în primă instanță,

printre altele, și infracțiunile contra siguranței statului.

Cat privește dispozițiile art. 401 C.

proc. pen., competența judecării cererii de revizuire aparține instanței care a

judecat cauza în primă instanță.

În raport cu dispozițiile

procedurale menționate, Curtea Militară de Apel a reținut că în prezent

judecarea în primă instanță a infracțiunilor contra siguranței statului este de

competența curților de apel.

Sentința Curții Militare de Apel

este corectă.

Din coroborarea și interpretarea

dispozițiilor procedurale menționate rezultă că soluționarea cererii de

revizuire a unei hotărâri definitive, privind o infracțiune a cărei judecată,

în fond, a fost între timp dată, prin lege, unei alte instanțe diferită în grad

celei care a judecat anterior cauza în primă instanță este de competența

instanței în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta și care, conform legii,

este în prezent competentă să judece cauza în primă instanță.

Așa fiind, corect a procedat Curtea

Militară de Apel atunci când, prin sentința penală nr. 1 din 12 ianuarie 2005,

a declinat în favoarea Curții de Apel Constanța competența judecării cererii de

revizuire deoarece, în prezent infracțiunile contra siguranței statului (pentru

care a fost condamnat printre alții și unchiul revizuientului) sunt date în

competența de judecată în primă instanță curților de apel potrivit art. 28

1

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Cum nici unul dintre condamnați nu a

avut calitatea de militar care să fi atras aplicarea dispozițiilor art. 28

2

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., respectiv competența Curții Militare de Apel de a

judeca cauza în primă instanță, competența judecării cauzei revine Curții de

Apel Constanța în a cărei rază teritorială s-ar fi săvârșit infracțiunile.

De altfel și din dispozițiile art. 405

și art. 406 C. proc. pen., rezultă că în cazul în care se admite cererea de

revizuire în principiu, rejudecarea cauzei urmează a fi făcută potrivit regulilor

de procedură privind judecarea în primă instanță, cu respectarea competențelor

potrivit prezentelor norme, dispozițiile procesuale penale fiind de strictă și

imediată aplicare.

Pentru aceste considerente criticile

invocate de revizuient referitoare la necompetența Curții de Apel Constanța și

Curții Militare de Apel de a se pronunța în cauza de față nu pot fi primite,

susținerile recurentului fiind contrazise de normele de competență în vigoare

care consacră pe de o parte competența curților de apel de a judeca în primă

instanță infracțiuni contra siguranței statului, iar pe de altă parte

competența unei instanțe militare de a judeca numai în condițiile în care

infracțiunile respective au fost comise de militari, ceea ce nu este cazul în

speță.

Cat privește critica recurentului ce

vizează fondul cauzei este de observat că dispozițiile art. 394 lit. a) C.

proc. pen., invocate de revizuient în cererea sa impune ca faptele și

împrejurările învederate respectiv faptele probatorii, să fie noi, iar nu

mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii

să se obțină o prelungire a probatoriului pentru fapte și împrejurări cunoscute

și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

Probele noi, inedite, cum le numește

recurentul revizuient, respectiv contextul social – politic și istoric

prezentat în motivele depuse la dosarul cauzei, schimbările intervenite după

anul 1989, nu reprezintă acele fapte sau împrejurări noi în sensul art. 394 lit.

a) C. proc. pen., care să nu fi fost cunoscute de instanța de fond și care să

ducă la schimbarea situației de fapt reținute.

Cazurile de revizuire reglementate

de art. 394 C. proc. pen., sunt strict prevăzute de legiuitor, astfel încât nu

este posibil ca în această cale extraordinare de atac să fie invocate motive ce

nu se regăsesc printre cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile procesuale

penale menționate.

Așa fiind, hotărârea primei

instanțe, de respingere a cererii de revizuire este legală astfel că recursul

declarat apare ca nefondat și va fi respins ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul A.T. (pentru condamnatul M.S.I.) împotriva sentinței

penale nr. 22/ P din 1 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța.

Obligă recurentul revizuient să

plătească suma de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

iunie 2005.