ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2328/2012

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

99 din data de 07 martie 2012, Curtea de

Apel București, secția I

penală, a

respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenta

I.M., cu privire la sentința penală nr. 3 din 09

septembrie 1952, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, în Dosarul

nr. 4/1952.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că

prin adresa din

2011, înregistrată sub nr. 1198/2/2012, la data de 13

februarie

2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în

aplicarea art. 399

alin. (5), raportat la art. 394 C. proc. pen., a

înaintat - spre competentă

soluționare - cererea de revizuire formulată de petenta I.M.

, împotriva sentinței penale nr. 3 din 9

septembrie 1952,

pronunțată de fostul Tribunalul Militar Teritorial

București, în Dosarul nr. 4/1952.

În motivarea cererii sale, revizuienta a arătat că este

fiica numitului

H.V.,

care - prin sentința penală menționată mai sus - a fost condamnat la 15 ani

muncă silnică, 6 ani degradare civică și confiscarea

averii, pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută și

pedepsită

de art. 209 partea a

III

-a C. pen., art. 26 C. pen. combinat cu art. 25

pct.

6 C. pen., art. 304, 463 și 299 din C.J.M.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 394 alin. (1), lit. a) C. proc. pen.

și cele ale Legii nr. 221/2009.

S-a

mai reținut de prima instanță că cererea de revizuire formulată este

inadmisibilă, având în vedere în primul rând că, potrivit dispozițiilor

legale mai sus menționate, efectele hotărârilor

judecătorești de condamnare, se înlătură de drept; ca atare și acela vizând

posibilitatea exercitării căii

extraordinare de atac a revizuirii

împotriva acesteia; în al doilea rând, apariția Legii nr. 221/2009, privind

condamnările cu caracter politic nu

poate fi

asimilată unui fapt sau unor împrejurări noi ce nu au fost cunoscute

de instanță la soluționarea cauzei, în sensul

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 99/2012 a Curții de Apel

București, secția I penală, a declarat recurs revizuienta

I.M., solicitând în

cererea de recurs depusă în scris la dosarul

cauzei

admiterea recursului, casarea sentinței penale, iar pe fond admiterea în

principiu a

cererii de revizuire și trimiterea la fond pentru judecata

cererii invocând disp. Legii nr. 221/2009, lege cu caracter ordinar.

Totodată a precizat că, prevederea din legea menționată

referitoare la

înlăturarea

de drept a efectelor condamnării nu poate afecta posibilitatea

exercitării căii de atac a revizuirii, altfel

însemnând că a modificat codul de

procedură penală.

A

mai prezentat considerații juridice cu privire la respingerea cererii ca

inadmisibilă, dezinvestirea instanței și posibilitatea exercitării căilor

extraordinare de atac.

A

mai susținut că în situația în care instanța a respins cererea sa în considerarea

faptului că nu ar mai putea fi formulată câtă vreme legea

specială a înlăturat de drept efectele hotărârii

de condamnare, apreciază că s-

a comis o gravă eroare de judecată.

Recursul

este nefondat.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că prin

cererea de revizuire

formulată, petenta I.M. a solicitat revizuirea sentinței

penale nr. 3 din data de 09 septembrie 1952, pronunțată în Dosarul nr. 4/1952,

de Tribunalul Militar Teritorial București, prin care s-a dispus condamnarea

inculpatului H.V. la o

pedeapsă de 15 ani muncă silnică 6 ani degradare civică

și confiscarea averii,

pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale,

prevăzută și pedepsită de art. 209

partea a

III

-a C. pen., art. 26 C. pen. combinat cu art. 25 pct.

6 C. pen.

, art. 304, 463 și 299 din C.J.M., sentință rămasă definitivă

prin Decizia

penală nr. 288 din 27 mai 1953,

pronunțată de Tribunalul Militar pentru Unitățile

M.A.I., prin care s-a respins recursul

inculpatului ca neîntemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen.,

revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă poate fi cerută în

unul

din cazurile expres și limitativ prev. la alin. (1) lit. a) - e) din text.

Prin

cererea sa, revizuienta a invocat dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

și cele ale Legii nr. 221/2009 ca temei al cererii de revizuire, motiv prevăzut

de lege, însă

art. 2 din legea precizată

stipulează că, toate efectele hotărârilor judecătorești

de condamnare cu caracter politic, prevăzute la art.

1, sunt înlăturate de drept.

Aceste hotărâri nu pot fi invocate

împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.

În cauza dedusă judecății, persoana la care se referă

cererea de revizuire,

respectiv

tatăl petentei, H.V., a fost condamnat pentru infracțiunea

prevăzută de art. 209 pct. 3 C. pen. ce era în

vigoare în anul 1936.

Așa

fiind, în mod corect prima instanță a respins, ca inadmisibilă cererea

de

revizuire, având în vedere în primul rând că, potrivit dispozițiilor legale mai

sus menționate, efectele hotărârilor judecătorești de

condamnare, se înlătură de

drept; ca atare și acela vizând

posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a

revizuirii

împotriva acesteia, iar în al doilea rând, apariția Legii nr. 221/2009,

privind

condamnările cu caracter politic nu poate fi asimilată unui fapt sau unor

împrejurări noi ce nu

au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, în

sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen.

Mai mult decât atât prin solicitarea formulată de

petenta revizuienta se tinde la

reexaminarea hotărârilor

pronunțate în cauză, precum și la reanalizarea probatoriului

administrat.

Prin criticile invocate în motivele de recurs depuse în scris

la dosarul cauzei,

revizuienta

critică modalitatea în care își produce efecte Legea nr. 221/2009, expunând

totodată considerații juridice cu privire la maniera în care trebuie

interpretate dispozițiile privitoare la

revizuire, la respingerea cererii ca inadmisibilă, dezinvestirea instanței și posibilitatea

exercitării căilor extraordinare de atac.

Cum

în domeniul revizuirii, cazurile de revizuire sunt strict și limitativ

prevăzute de dispozițiile Codului de procedură

penală, iar în cauza de față acestea se coroborează cu prevederile Legii nr. 221/2009,

care nu lasă loc la interpretări, altele

decât în spiritul și litera legii, solicitările petentei sunt simple

afirmații neîntemeiate și

fără suport probator.

Așa

fiind, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen.,

urmează a

respinge recursul ca nefondat,

menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală.

Văzând

și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuenta I.M. împotriva sentinței penale nr. 99 din 07 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta revizuentă la plata sumei de

300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 iunie 2012.