ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2328/2012

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 99 din data de 07 martie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenta I.M., cu privire la sentința penală nr. 3 din 09 septembrie 1952, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, în Dosarul nr. 4/1952. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin adresa din 2011, înregistrată sub nr. 1198/2/2012, la data de 13 februarie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în aplicarea art. 399 alin. (5), raportat la art. 394 C. proc. pen., a înaintat - spre competentă soluționare - cererea de revizuire formulată de petenta I.M.

, împotriva sentinței penale nr. 3 din 9 septembrie 1952, pronunțată de fostul Tribunalul Militar Teritorial București, în Dosarul nr. 4/1952. În motivarea cererii sale, revizuienta a arătat că este fiica numitului H.V., care - prin sentința penală menționată mai sus - a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică și confiscarea averii, pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută și pedepsită de art. 209 partea a III -a C. pen., art. 26 C. pen. combinat cu art. 25 pct. 6 C. pen., art. 304, 463 și 299 din C.J.M. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 394 alin. (1), lit. a) C. proc. pen. și cele ale Legii nr. 221/2009.

S-a mai reținut de prima instanță că cererea de revizuire formulată este inadmisibilă, având în vedere în primul rând că, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, efectele hotărârilor judecătorești de condamnare, se înlătură de drept; ca atare și acela vizând posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva acesteia; în al doilea rând, apariția Legii nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic nu poate fi asimilată unui fapt sau unor împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Împotriva sentinței penale nr. 99/2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs revizuienta I.M., solicitând în cererea de recurs depusă în scris la dosarul cauzei admiterea recursului, casarea sentinței penale, iar pe fond admiterea în principiu a cererii de revizuire și trimiterea la fond pentru judecata cererii invocând disp.

Legii nr. 221/2009, lege cu caracter ordinar. Totodată a precizat că, prevederea din legea menționată referitoare la înlăturarea de drept a efectelor condamnării nu poate afecta posibilitatea exercitării căii de atac a revizuirii, altfel însemnând că a modificat codul de procedură penală. A mai prezentat considerații juridice cu privire la respingerea cererii ca inadmisibilă, dezinvestirea instanței și posibilitatea exercitării căilor extraordinare de atac. A mai susținut că în situația în care instanța a respins cererea sa în considerarea faptului că nu ar mai putea fi formulată câtă vreme legea specială a înlăturat de drept efectele hotărârii de condamnare, apreciază că s- a comis o gravă eroare de judecată.

Recursul este nefondat. Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire formulată, petenta I.M. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 3 din data de 09 septembrie 1952, pronunțată în Dosarul nr. 4/1952, de Tribunalul Militar Teritorial București, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului H.V. la o pedeapsă de 15 ani muncă silnică 6 ani degradare civică și confiscarea averii, pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută și pedepsită de art. 209 partea a III -a C. pen., art. 26 C. pen. combinat cu art. 25 pct. 6 C. pen. , art. 304, 463 și 299 din C.J.M., sentință rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 288 din 27 mai 1953, pronunțată de Tribunalul Militar pentru Unitățile M.A.I., prin care s-a respins recursul inculpatului ca neîntemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă poate fi cerută în unul din cazurile expres și limitativ prev. la alin. (1) lit. a) - e) din text. Prin cererea sa, revizuienta a invocat dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. și cele ale Legii nr. 221/2009 ca temei al cererii de revizuire, motiv prevăzut de lege, însă art. 2 din legea precizată stipulează că, toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic, prevăzute la art. 1, sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor. În cauza dedusă judecății, persoana la care se referă cererea de revizuire, respectiv tatăl petentei, H.V., a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. 3 C. pen.

ce era în vigoare în anul 1936. Așa fiind, în mod corect prima instanță a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire, având în vedere în primul rând că, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, efectele hotărârilor judecătorești de condamnare, se înlătură de drept; ca atare și acela vizând posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva acesteia, iar în al doilea rând, apariția Legii nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic nu poate fi asimilată unui fapt sau unor împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Mai mult decât atât prin solicitarea formulată de petenta revizuienta se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunțate în cauză, precum și la reanalizarea probatoriului administrat.

Prin criticile invocate în motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, revizuienta critică modalitatea în care își produce efecte Legea nr. 221/2009, expunând totodată considerații juridice cu privire la maniera în care trebuie interpretate dispozițiile privitoare la revizuire, la respingerea cererii ca inadmisibilă, dezinvestirea instanței și posibilitatea exercitării căilor extraordinare de atac. Cum în domeniul revizuirii, cazurile de revizuire sunt strict și limitativ prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală, iar în cauza de față acestea se coroborează cu prevederile Legii nr. 221/2009, care nu lasă loc la interpretări, altele decât în spiritul și litera legii, solicitările petentei sunt simple afirmații neîntemeiate și fără suport probator.

Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul ca nefondat, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta I.M. împotriva sentinței penale nr. 99 din 07 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta revizuentă la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2012.