ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3471/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2/F/CC din data de 26 aprilie.2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 403 alin. (1) și (3) teza finală C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentințelor penale nr. 34 din 23 februarie 1949 a Tribunalului Militar Brașov și nr. 25 din 21 februarie 1949 a Tribunalului Militar Brașov formulată de revizuenta G.E. în nume propriu și în calitate de moștenitoare a persoanei condamnate G.N., prin mandatar M.V.A. In baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată revizuenta să plătească statului suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov la data de 13 martie 2013, petenta G.E., născută N., în nume propriu și în calitate de moștenitoare a persoanei condamnate G.N., prin mandatar M.V.A., a solicitat efectuarea de cercetări în vederea revizuirii sentințelor penale nr. 25 din 21 februarie 1949 și nr. 34 din 23 februarie 1949 pronunțate de Tribunalul Militar al Garnizoanei Brașov, prin Hotărârea nr. 34 petenta revizuenta fiind condamnată la 2 ani închisoare corecțională și prin hotărârea nr. 25 G.N. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani temniță grea și 3 ani degradare civică.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că hotărârile de condamnare au fost date în urma unor procese penale abuzive, ce au făcut parte dintr-o serie de procese pornite împotriva studenților de la Academia Comercială Brașov, atât ea, cât și soțul, în prezent decedat, fiind anchetați în mod brutal de către organele de anchetă de la acea dată, imputându-li-se fapte pe care nu l-au săvârșit, respectiv că au făcut parte din organizația legionară din cadrul academiei, astfel uneltind contra ordinii sociale. Prin cererea de revizuire formulată, petenta a solicitat desființarea hotărârilor abuzive.

În susținerea cererii de revizuire au fost atașate o serie de înscrisuri în xerocopie: sentințele penale a căror revizuire se cere, Deciziunea nr. 1075 din 17 iunie 1949 a Curții Militare de Casație și Justiție, prin care s-a respins, ca nemotivat recursul petentei N.E., căsătorită G., Deciziunea nr. 2620 din 08 septembrie 1949 a Curții Militare de Casație și Justiție, prin care s-a respins, ca nemotivat și neîntemeiat recursul lui G.N. certificatul de grefă din 01 februarie 1965 eliberat de Tribunalul Suprem - Colegiul Militar, mai multe memorii formulată de petenta și G.N. în cursul și după terminarea proceselor penale, copii ale actelor întocmite în dosarele penale în care au fost pronunțate sentințele arătate anterior, obținute de la C.N.S.A.S.

- Direcția Arhiva centrală, acte de stare civilă, Hotărârile nr. 345 din 13 decembrie 1990 și nr. 4 din 05 august 1993 emise de Comisia județean Sibiu de aplicare a Decretului-Lege nr. 118/1990, extrase din Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, extrase din lucrarea intitulată Reeducarea în România comunistă (1945-1952). În raport de aspectele sesizate prin cererea de revizuire și prin înscrisurile atașate acesteia referitoare la modul abuziv în care s-au desfășurat anchetele penale, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a examinat cauza prin prisma cazurilor de revizuire prev. de art. 394 alin. l C. proc. pen.

Astfel, prin referatul nr. 173/111/6/2013 din data de 28 martie 2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a arătat că, analizând motivele care au determinat formularea cererilor de revizuire, respectiv faptul că revizuenta și soțul acesteia, în prezent decedat, au fost condamnați politic pe nedrept, într-un context politic de instaurare și consolidare a unei dictaturi, fiind „încadrați forțat în mișcarea legionară și condamnați pentru această infracțiune, constituind o gravă eroare de fapt, motivele petentei nu se circumscriu niciunui caz de revizuire, din cele prevăzute la art. 394 C. proc. pen. Drept urmare, s-a apreciat de către procuror că în cauză nu s-a învederat existența unor fapte și împrejurări necunoscute de instanțele care au pronunțat hotărârile definitive de condamnare și ca atare, aspectele sesizate prin cererea de revizuire și probele anexate nu au constituit cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. Pe cale de consecință, prin referatul sus-menționat procurorul a formulat concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de petenta G.E., în nume propriu și în calitate de soție a numitului G.N. Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul curții de apel la data de 05 aprilie 2013, însoțită de referatul nr. 173/111/6/2013 din data de 28 martie 2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Analizând cererea formulată de petenta revizuenta, în acord cu prevederile art. 403 alin. (3) C. proc.

pen., actele și lucrările depuse la dosarul cauzei, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 34 din 23 februarie 1949 a Tribunalului Militar al Garnizoanei Brașov (filele 134-138) petenta N.E., căsătorită G. -reținându-se că a activat în mișcarea legionară din 1940, fiind în cuib cu R., O. și A., întâlnindu-se în Brașov cu fostele colege a reluat activitatea legionară, luând parte la ședințe, cotizând cu bani și diverse donațiuni - a fost condamnată pentru delict de uneltire contra ordinei sociale prevăzut de art. 209 pct. n al e C. pen. combinat cu Decretul-Lege nr. 856/1938, art. 157, 158 C. pen., art. 292, 463, 304 C.J.M., prin schimbarea de calificare din crimă de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art. 209 cap. 3 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare corecțională și 2000 lei cheltuieli de judecată.

S-a computa detențiunea preventivă de la data arestării pentru inculpată. Totodată a fost emis mandatul de arestare de către Tribunalul Militar Brașov, Parchetul Militar - fila 152, în care s-a menționat că pedeapsa începe la data de 26 iulie 1948 și expiră la 25 iulie 1950. Petenta revizuentă a formulat recurs împotriva acestei sentințe penale -fila 140, iar prin Deciziunea nr. 1075 din 17 iunie 1949 pronunțată de Curtea Militară de Casare și Justiție în Dosarul nr. 929/1949 - filele 142 - 145 a respins ca nemotivat recursul introdus de N.E., studentă la Academia Comercială din Brașov și ca nefondat. Potrivit adresei din 05 iulie 1950 a D.R.S. Brașov - fila 149 N.E.

a fost reținută de către securitatea Simeria la data de 26 iunie 1948, dar petenta a fost eliberată la data de 14 septembrie 1950, potrivit biletului de liberare din 14 septembrie 1950 emis de Penitenciarul de femei Mislea, Prahova - fila 157. Prin sentința penală nr. 25 din 21 februarie 1949 a Tribunalului Militar al Garnizoanei Brașov (filele 178-199) petentul G.N., decedat la data de 8 mai 1990 (fila 5), a fost condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale prevăzut de art. 209 pct. 3 C. pen., art. 157, 158 pct. 1, 2, 3 C. pen., art. 304 și art. 463 C.J.M., la pedeapsa de 5 ani temniță grea, 3 ani degradare civică și 4.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a computat detențiunea preventivă de la data arestării pentru inculpatului, 4 iulie 1948. Totodată, a fost emis mandatul de arestare din 27 aprilie 1949 de către Tribunalul Militar Brașov, în care s-a menționat că pedeapsa începe la data de 4 iulie 1948 și expiră la 2 iulie 1953, astfel cum rezultă din procesul verbal din 27 mai 1949 al Penitenciarului Brașov - fila 166. Potrivit adresei din 1949 a Tribunalului Miliar Ploiești, către Penitenciarul Caransebeș - fila 165, s-a comunicat numitului G.N. că nu i se poate computa detenția preventivă de la 7 iunie la 1 iulie 1948, cât a stat în cercetări la Securitatea Sibiu, deoarece nu a avut mandat de arestare emis de Tribunalul Militar al or. Stalin sau altă formă de încarcerare.

S-a reținut că în toamna anului 1944 în timp ce era elev la școala de ofițeri în rezervă Arad, l-a cunoscut pe P.M., care l-a pregătit și introdus în cadrul mișcării legionare din școală. Acolo, afară de faptul inițierii, n-a avut o altă activitate până la 1 iunie 1945, când școala s-a desființat și astfel s-a despărțit de P.M. În aprilie 1946, s-a revăzut cu P.M. la academie în Brașov, unde acesta era student în anul III și prin care a cunoscut pe S., fiindu-i recomandat ca șeful organizației legionare din Academie. Tot prin M.P. a cunoscut pe P.N. și M.A. din anul. II cu care a început a activa, participând la ședințe ce se țineau săptămânal pe Vaite sau Tîmpa, ocazie cu care se plăteau și cotizații.

Conducerea acestor ședințe le avea P.M. și S., până în toamna anului 1947, când după absolvirea lui Sîntimbreanu, comanda a fost predată lui J.G. în cadrul unei ședințe ce s-a ținut pe Tîmpa și la care au luat parte S., P.M., P.N., M.A., I.C., A.P., G.C., S.I., după care M.A. a plecat la Sibiu la Teologie. Inculpatul G.N. era șeful organizației anului IV sub supravegherea lui P.M. și J. A mai arătat că prin martie 1948, făcând o vizită lui J. pe Tocile 40, a văzut trei pistoale și mai multe hărți militare. A afirmat și faptul că l-a văzut pe ing. B. venind pe la Jimboiu acasă. S-a reținut că din starea de fapt a rezultat că inculpatul G.N. a luat parte activă la mișcarea subversivă legionară de tip fascist înjghebată în cadrul Academiei Comerciale Brașov.

Petentul G.N. a formulat recurs împotriva acestei sentințe penale. - fila 217, iar prin Deciziunea nr. 2620 din 8 septembrie 1949 pronunțată de Curtea Militară de Casare și Justiție în Dosar nr. 1318/1949 - filele 218 - 219 a respins ca nemotivat și neîntemeiat recursul declarat de G.N. Ulterior la 24 aprilie 1959, după ce a fost eliberat, numitul G.N., a fost arestat de către securitate - fila 223 pentru delict de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. Prin sentința penală nr. 844 din 28 august 1959 pronunțată în Dosar nr. 838/1959 de Tribunalul Militar București - filele 242-247 G.N. a fost condamnat la muncă silnică pe viață și 10 ani degradare civică, fiind pus în libertate la data de 30 iulie 1964, fiind grațiat conform Decretul nr. 411/1964 - fila 241. Pentru această condamnare petenta G.E., în numele soțului ei, a formulat cerere de revizuire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a rezultat că solicitarea de revizuire a unei hotărâri definitive de condamnare nu se putea întemeia pe critici aduse probatoriului administrat în cursul procesului penal, modului de interpretare a acestuia, conținutului situației de fapt stabilită pe baza materialului probator existent în cauză și nici pe solicitarea administrării unor probe noi sau a readministrării celor deja administrate în timpul procesului penal, deoarece aceasta ar conduce la o prelungire ori, după caz, la o reapreciere a probatoriului după pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, ci trebuie să se fundamenteze pe prelevarea fie a descoperirii unor fapte sau împrejurări noi (ce nu au fost cunoscute de instanță la momentul judecării fondului cauzei), fie a săvârșirii unor fapte penale în legătură cu cauza respectivă, fie a existenței mai multor hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia.

Or, din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire promovată de revizuienta G.E., s-a observat că, în speța de față, acesta nu a învederat nicio astfel de împrejurare care să facă admisibilă solicitarea de revizuire a sentințelor penale arătate mai sus, ci acestea au făcut referire doar la aspecte ce au fost deja examinate de către instanțele care au pronunțat pe fond hotărârile de condamnare și respectiv de către instanțele de control judiciar, care au confirmat hotărârile date asupra fondului cauzelor, sub aspectul stabilirii situației de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat și a încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina condamnaților în raport de situația de fapt reținută, instanțe care au funcționat și au acționat în cadrul legislativ aflat în vigoare la acea vreme.

Pe de altă parte, argumentele esențiale pe care se întemeiază cererea de revizuire dedusă judecății au vizat stabilirea inexistenței infracțiunilor pentru care numiții N.E., căsătorită G. și G.N. au fost condamnați definitiv în anul 1949 și pe cale de consecință dovedirea nevinovăției acestora, ceea ce nu s-ar putea realiza decât prin readministrarea probelor ce au servit ca fundament al condamnării, iar acest lucru nu ar mai fi posibil, în condițiile trecerii unei perioade de peste 60 de ani de la debutul procesului. Prin reanalizarea și reaprecierea probelor deja administrate sau administrarea altora noi, pe calea revizuirii, nu s-a obținut în mod legal prelungirea probatoriului pentru fapte sau împrejurări ce au fost discutate deja în fața instanțelor ordinare.

În același timp cererea de revizuire întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi a fost dublu condiționată: pe de o parte, aceste fapte sau împrejurări să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal. Astfel, a fost necesar ca „faptele sau împrejurările" să fi preexistat hotărârii atacate, doar că nu au fost cunoscute instanței, iar descoperirea lor ulterioară și invocarea în calea de atac a revizuirii, a avut menirea de a pune în lumină erorile de fapt din hotărâre și de a anula o astfel de hotărâre greșită, tocmai pentru că nu s-au cunoscut aceste împrejurări.

În speță, împrejurările invocate (demascarea oficială a crimelor comunismului prin Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, volume publicate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Literatură memorialistică) - nu au avut semnificația unor „fapte sau împrejurări noi", în accepțiunea art. 394 lit. a) C. proc. pen. pentru că, aceste evenimente au reprezentat într-adevăr împrejurări descoperite ulterior, dar și apărute ulterior condamnării, deci care, nu au preexistat hotărârii de condamnare și care să fi putut influența soluția procesului, dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluționării cauzei.

Faptul că prin Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, s-au propus de către șefului statului măsuri legate de legislație și justiție, printre care: declararea crimelor regimului comunist drept crime împotriva umanității, imprescriptibile juridic sau desființarea prin lege a condamnărilor emise pe baza unor articole cu caracter politic din codurile penale din 1948, 1955, 1968 - nu a însemnat că aceste condamnări considerate nelegale, neconstituționale, au putut fi automat desființate. Nu s-a vorbit în cauză de împrejurări „necunoscute instanțelor la soluționarea cauzei" pentru că, istoric vorbind, acest lucru nu era posibil. Soluționarea acelor cauze și în final, condamnarea petentei și a numitului G.N.

s-a făcut în conformitate cu legislația în vigoare la momentul respectiv.și cu probele dosarului care au confirmat comiterea faptelor reținute în sarcina sa. Totodată, în ceea ce privește cazul de revizuire de la art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

invocat în cerere - fila 103, în sensul că procesul penal s-a desfășurat într-un mod abuziv, în scopul creării unei situații de fapt fictive, ancheta fiind brutal condusă de anchetatorii securității, Curtea a reținut că nu s-a făcut dovada existenței vreunei hotărâri judecătorești sau ordonanțe a procurorului care să constate săvârșirea unei infracțiuni privind înfăptuirea justiției, faptul că unul din membrii completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat actele de urmărire penală a comis abuzuri în serviciu, represiune nedreaptă și nu au fost propuse probe pe acest aspect, motiv pentru care nu poate fi incident nici acest caz de revizuire, cu atât mai mult cu cât la peste 60 de ani de la derularea procesului, nu se cunoaște dacă membrii completelor de judecată, procurorii sau organele de anchetă pot fi identificați.

Curtea a arătat că este de netăgăduit faptul că în perioada regimului comunist s-au săvârșit numeroase abuzuri, mergând de la înscenarea unor procese penale față de persoanele indezirabile regimului politic și până la instrumentarea unor asemenea cauze în condiții de teroare, violență și opresiune, cu încălcarea brutală a drepturilor fundamentale, situație în care este posibil'să se fi aflat și petenta, respectiv soțul acesteia, însă în contextul actualului cadru legislativ care guvernează instituția revizuirii, asemenea împrejurări nu au fost valorificate prin intermediul acestei căi extraordinare de atac. Legea nr. 221 din 02 iunie 2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (publicată în M. Of.

nr. 396 din 11 iunie 2009), a definit noțiunea de condamnare cu caracter politic și a stabilit consecințele recunoașterii unei asemenea condamnări ca având caracter politic, inclusiv consecințele asupra măsurilor administrative luate cu privire la aceste persoane și consecințele cu privire la cazierul judiciar al persoanei. Conform art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au constituit de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 207 - 209 din Codulpenale din 1936, republicat în M. Of., Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu art. 2 din legea enunțată anterior, toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic, prevăzute la art. 1, au fost înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu au fost invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor. În speță, petenta și persoana pentru care s-a cerut revizuirea au fost condamnate pentru: infracțiunea prevăzută de. art. 209 pct. 2 lit. e) C. pen. combinat cu Decretul-Lege nr. 856/1938, art. 157, 158 C. pen., art. 292, 463, 304 C.J.M. - în ceea ce o privește pe petenta G.E., născută N., respectiv pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. 3 C. pen., art. 157, 158 pct. 1, 2, 3 C. pen., art. 304 și 463 C.J.M. - în ceea ce-l privește pe G.N.

și care, potrivit legii sus-menționate, reprezintă condamnări politice. În aceste condiții, pentru obținerea satisfacțiilor și a reparațiilor pe care le-a reclamat ca urmare a condamnării petentei prin sentința nr. 34 din 23 februarie 1949 pronunțată de Tribunalul Militar al Garnizoanei Brașov și a condamnării numitului G.N. prin sentința penală nr. 25 din 21 februarie 1949 pronunțată de Tribunalul Militar al Garnizoanei Brașov, aceasta a apelat la procedurile speciale instituite prin actul normativ sus-menționat, date în competența instanței civile. Petenta, în nume propriu și în numele soțului ei, a obținut indemnizații lunare în baza Decretului-Lege nr. 118/1990, pentru perioadele cât a fost privată de libertate petenta, respectiv G.N.

- filele 7, 8. Fiind o cale de atac extraordinară care determină o amplificare în desfășurarea procesului penal, dincolo de limita sa obișnuită și care a pus în discuție autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de revizuire a fost limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară a prezentat serioase aparențe de temeinicie. În cauză, însă, cererea de revizuire formulată a fost inadmisibilă și în raport de faptul că, potrivit dispozițiilor legale din Legea nr. 221/2009 au fost înlăturate de drept efectele hotărârilor judecătorești de condamnare, în consecință și acela vizând posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii.

Față de aceste considerente, Curtea a apreciat că soluția corectă, în raport de prevederile legale din materia revizuirii hotărârilor penale definitive'a fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de petenta G.E., în nume propriu și în numele lui G.N., conform art. 403 alin. (1) și (3) teza finală C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe revizuenta G.E. a declarat recurs. Prin motivele scrise de recurs s-a solicitat casarea hotărârii atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, invocându-se incidența cazurilor de casare prev. de art. 3 859 alin. (1) pct. 10, 17 și 18 C. proc. pen. Recurenta a susținut că în mod greșit curtea de apel nu a reținut existența cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. d) C. proc.

pen., condițiile în care faptul că persoana care i-a anchetat a comis o infracțiune, respectiv colonelul C.G. este cel care i-a anchetat în arestul din Sibiu pe G.E. și G.N. Analizând recursul de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente: În mod prioritar, se impune precizarea că recursul declarat în prezenta cauză împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la cazurile de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen., instanța fiind obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Înalta Curte constată că recurenta a formulat cererea de revizuire a sentinței penale nr. 2/F/CC din data de 26 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, solicitând, în esență, să se constate că este incident cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. d) C. proc.

pen. În recurs a reiterat solicitarea de a se constata că motivul de revizuire invocat se circumscrie cazului prevăzut în art. 394 lit. d) C. proc. pen. Potrivit art. 403 C. proc. pen., în etapa admiterii în principiu, instanța, ascultând concluziile procurorului și ale părților, examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. d) C. proc. pen. privește situația când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.

Potrivit temeiului de drept invocat de recurentă în susținerea cererii de revizuire, cererea de revizuire este admisibilă, în situația în care petenta ar fi făcut dovada existenței vreunei hotărâri judecătorești sau ordonanțe a procurorului care să constate săvârșirea unei infracțiuni privind efectuarea cercetării penale, a urmăririi penale sau a judecății și această infracțiune s-ar fi comis în legătură cu cauza a cărei hotărâre definitivă a fost atacată cu revizuire de către un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală. Curtea de apel a analizat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate și din perspectiva cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc.

pen., apreciind în mod corect că împrejurările invocate (demascarea oficială a crimelor comunismului prin Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, volume publicate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Literatură memorialistică) nu au semnificația unor „fapte sau împrejurări noi". Totodată, în mod just s-a reținut că solicitarea de revizuire a unei hotărâri definitive de condamnare nu se putea întemeia pe critici aduse probatoriului administrat în cursul procesului penal, modului de interpretare a acestuia, conținutului situației de fapt stabilită pe baza materialului probator existent în \ cauză și nici pe solicitarea administrării unor probe noi sau a readministrării «• celor deja administrate în timpul procesului penal.

În concluzie, în mod just s-a apreciat că nu este îndeplinită cerința referitoare la încadrarea în vreunul din motivele de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege. Pentru considerentele expuse, apreciind hotărârea recurată ca fiind legală și temeinică, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta G.E. împotriva sentinței penale nr. 2/F/CC din data de 26 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Totodată, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. va obliga recurenta revizuenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta G.E. împotriva sentinței penale nr. 2/F/CC din data de 26 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta revizuenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 noiembrie 2013.