Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 779/2006

HOTĂRÂRE
06.02.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 779/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1271/P/2005 a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului R.G.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 347 din 23 august 2005 a Tribunalului Brăila, inculpatul a fost condamnat, în baza art. 239 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 13 C. pen., la 3 ani închisoare, s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei la 2 închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3522 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Bacău și de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 455 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Brăila, și contopirea acestora cu pedeapsa aplicată în cauză, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, în total 4 ani și 6 luni închisoare.

Totodată, s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportat la art. 175 lit. g) și art. 176 lit. f) C. pen. Conform sentinței, la 28 august 2003, inculpatul a exercitat violențe asupra unui lucrător de poliție, nedovedindu-se că l-a deposedat pe acesta de pistolul din dotare și că ar fi îndreptat arma înspre victimă, că ar fi tras și că focul nu s-a declanșat având piedica pusă. Instanța de control judiciar investită cu apelul parchetului împotriva hotărârii tribunalului, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a susținut că măsura de menținere a arestării preventive nu este legală, solicitând punerea în libertate. Recursul declarat nu este întemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat instanța sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160 b alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată menținerea stării de arest.

Din examinarea actelor dosarului se constată că împotriva inculpatului R.G. s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 148 lit. h) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj și tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav reținându-se că, la 28 august 2003, a exercitat violențe față de un lucrător de poliție, că l-ar fi deposedat pe acesta de arma din dotare, că ar fi tras și că focul nu s-a declanșat, pistolul având piedica pusă. Tribunalul constatând, în baza probelor cauzei vinovăția inculpatului numai cu privire la infracțiunea de ultraj, a dispus condamnarea acestuia la 3 ani închisoare.

Având în vedere probatoriul administrat și soluția pronunțată de tribunal, Curtea consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menținerea acestei măsuri de către instanța de apel este pe deplin justificată în raport cu dispozițiile legale evocate coroborate cu cele ale art. 5 din C.A.D.O.L.F. și că punerea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate în cadrul comunității ținând seama de natura faptei, de împrejurările săvârșirii ei și de persoana inculpatului. Față de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurent, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., urmează a respinge recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.G. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 1271/P/2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4909/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 347 din 23 august 2005 a Tribunalului Brăila, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. pro
ÎCCJ 2005-07-06
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4133/2005
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 566 din 26 noiembrie 2004 a Tribunalului Galați, inculpatul G.A.M. a fost condamnat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor
ÎCCJ 2008-01-31
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 383/2008
/121/2006 și în consecință; A desființat în parte sentința penală nr. 318 din 14 iunie 2007 a Tribunalului Galați și în rejudecare a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului R.G., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat
ÎCCJ 2007-01-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 37/2007
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 248 din 9 iunie 2006, Tribunalul Galați a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, din infracțiunea de
ÎCCJ 2006-09-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5093/2006
Asupra contestației la executare de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1080 din 14 februarie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis recursul declara
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă