ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5093/2006

Asupra contestației la executare de

față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1080 din 14 februarie

2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a

admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, împotriva

deciziei penale nr. 192 din 7 septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția penală, privind pe inculpatul O.D.C.

S-a casat decizia atacată și sentința penală nr. 329 din 1 iunie 2004 a Tribunalului Constanța, secția penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei și  rejudecând

a fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului O.D.C., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., de la 3 ani

închisoare la 5 ani închisoare.

S-a înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 86

1

C. pen. și următoarele și s-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 și 64 C. pen.

Au fost menținute restul

dispozițiilor.

Pentru a decide astfel, instanța de

recurs a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracțiunea

de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen., întrucât în

seara zilei de 23 noiembrie 2002, fiind gardian public în cadrul C.G.P. Constanța,

prin încălcarea dispozițiilor legale privind folosirea armamentului din dotare,

a executat în public focuri de armă asupra părții vătămate S.P., punându-i

viața în pericol.

Având în vedere limitele de pedeapsă

prevăzute de art. 175 C. pen., s-a constatat că dispozițiile art. 86

1

alin. (1) C. pen., nu erau aplicabile în acest caz, față de interdicția

stabilită prin alin. (3) al aceluiași articol, astfel că, dispunând suspendarea

executării sub supraveghere, instanța de fond a pronunțat o hotărâre contrară

legii.

Pe de altă parte, față de

împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea și modul de acțiune al

inculpatului, s-a apreciat că pedeapsa aplicată este greșit individualizată și

nu asigură realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că a dispus majorarea cuantumului acesteia.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 21 octombrie 2005,

condamnatul O.D.C. a formulat contestație la executare, invocând dispozițiile art.

461 lit. c) C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei de 5 ani închisoare, prin

aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) raportat la art. 76 lit. b) C. pen.

Contestația la executare este nefondată.

Legiuitorul român a prevăzut în mod expres și limitativ, în conținutul

dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., cazurile în care

se poate face contestație la executare, astfel:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea

prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se

execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză

de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în

cursul executării.

Analizând motivul invocat de contestatorul O.D.C., se constată că

acesta nu se încadrează în dispozițiile legale invocate, respectiv art. 461 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., nefiind incidente nici unul din cazurile expres și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 461 C. proc. pen., deoarece nu vizează incidente ce țin de executarea pedepsei, ci judecarea cauzei pe fond, ce a fost

soluționată prin hotărâre definitivă și a dobândit autoritate de lucru judecat.

Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondată,

contestația la executare formulată de contestatorul O.D.C. împotriva deciziei penale

nr. 1086 din 14 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată

de contestatorul O.D.C. împotriva deciziei penale nr. 1086 din 14 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 150 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2006.