ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2353/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2353/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând a

supra recursurilor penale de față,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 359 din 7

iulie 2005 a Tribunalului Brașov, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat

încadrarea juridică a tentativei de omor deosebit de grav, din infracțiunea

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. b) și i) și art. 176 lit.

d) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, 175 lit.

a) și i) și art. 176 lit. c) și d) C. pen.

A fost respinsă cererea formulată de

inculpat privind schimbarea încadrării juridice a aceleiași fapte în

infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. a) și i) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174,

175 lit. a) și i) și art. 176 lit. c) și d) C. pen., a fost condamnat

inculpatul G.S., la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei.

În baza art. 20 raportat la art. 211

alin. (2) lit. c) alin. (2

1

) lit. b) C. pen., a condamnat pe același

inculpat, la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie în forma tentativei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., a încetat procesul penal

pornit împotriva inculpatului G.S., pentru săvârșirea infracțiunii de

nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3)

lit. a) C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

confiscat de la inculpat arma Makarov cu amortizor și muniția aferentă

(încărcător cu cinci cartușe calibrul 9 mm), folosite și destinate a fi

folosite la comiterea infracțiunilor.

A descontopit rezultanta de 10 ani

închisoare aplicată inculpatului G.S., prin sentința penală nr. 6666 din 27

octombrie 2004 a Tribunalului Constanța, definitivă la 6 februarie 2005 prin

respingerea apelului, în pedepsele componente de:

- 6 ani închisoare, aplicată pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 176 C. vamal;

- 5 ani închisoare, aplicată pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.;

- 9 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen;

- 10 ani închisoare, aplicată pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i)

C. pen., art. 176 lit. c) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1), raportat

la art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., a contopit cele patru

pedepse de mai sus cu pedepsele de 8 ani închisoare și 12 ani închisoare

aplicate în cauză, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani

închisoare sporită cu 3 ani închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa

rezultantă de 15 ani închisoare și măsurile de siguranță prevăzute de art. 117

C. pen., a expulzării de pe teritoriul României după executarea pedepsei și,

respectiv, 118 lit. b) și e) C. pen., a confiscării armelor Baikal și Makarov,

amortizoarelor și muniției aferente.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și, e)

C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen., a

scăzut din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 27 martie 2004 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest.

A anulat vechiul mandat de executare

emis în baza sentinței penale nr. 666/2004 a Tribunalului Constanța și a dispus

emiterea unui nou mandat, conform hotărârii atacate.

S-a constatat că partea vătămată S.P.

nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen.,

raportat la art. 998 C. civ. și art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002 a fost obligat

inculpatul G.S. să plătească părții civile C.A.S. a Județului Brașov, suma de

138.656.912 lei (ROL) despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Inculpatul G.S. este cetățean

moldovean și în data de 18 iulie 2003 a intrat în țară având cu el un pistol

Makarov și un pistol Baikal cu munițiile aferente; după aproximativ o lună s-a

stabilit în Brașov, unde a închiriat un apartament prin intermediul unui

prieten rămas neidentificat.

La data de 12 septembrie 2003,

inculpatul a săvârșit o tentativă de omor asupra părții vătămate P.S.C., faptă

pentru care ulterior, a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 666/2004

a Tribunalului Constanța.

În seara zilei de 27 februarie 2004,

după ce a trecut pe la punctele de lucru a două dintre cele trei case de schimb

valutar al căror patron este, partea vătămată S.P. s-a întors la domiciliul

situat în Brașov, unde a ajuns în jurul orei 19,05, având asupra sa o servietă

în care se afla suma de 500.000.000 lei ROL. După ce a intrat în scara

blocului, a aprins lumina în holul de trecere spre casa scării, iar în momentul

când a intrat din hol spre casa scării, unde lumina era stinsă, de al s-a

apropiat inculpatul G.S. care îl aștepta, având asupra sa o geantă în care se

afla pistolul Makarov cu calibrul de 9 mm pe care era montat un amortizor

artizanal și fără a-i adresa vreun cuvânt, inculpatul a tras prin geantă (fără

să scoată arma din geantă) trei focuri de armă care au nimerit-o pe partea

vătămată în torace, abdomen și antebrațul stâng.

În momentele ce au urmat, între

partea vătămată și inculpat s-a declanșat o luptă, deoarece inculpatul a

încercat să o deposedeze pe partea vătămată de servieta de bani, însă partea

vătămată a opus rezistență și a încercat să se îndrepte spre scările ce duceau

spre etajul întâi al blocului. Lupta între cei doi pentru păstrarea și,

respectiv obținerea genții a mai durat câteva momente în capătul inferior al

scărilor ce fac legătura între parter și etajul I, după care, alarmat de

strigătele de ajutor ale victimei și de zgomotul produs de focurile de armă, a

intervenit martorul C.L.G., angajat al trupelor de jandarmi, care locuia

într-un apartament la parterul scării blocului în care se desfășurau

evenimentele.

Martorul C.L.G. s-a îndreptat în

fugă spre partea vătămată și inculpat, moment în care, văzându-l, acesta din

urmă a renunțat la ideea de a mai sustrage geanta cu bani și s-a îndreptat spre

ieșirea din scara blocului. În acest moment, martorul C.L.G. l-a lovit pe

inculpat cu piciorul, inculpatul s-a dezechilibrat, lovindu-se de ușa care

desparte holul de la intrarea în bloc de casa scării, iar urmare a impactului

s-a spart geamul acestei uși.

Între timp, au mai ieșit din

apartament și alți vecini.

Inculpatul a reușit să fugă pe str. Ioan

Slavici, îndreptându-se spre complexul I.T.C. de pe str. Alexandru Vlahuță, iar

de acolo spre locuința închiriată, situată pe str. Fragilor.

În urma agresiunii, partea vătămată

a suferit leziuni corporale vindecabile în 40-45 zile de îngrijiri medicale,

leziuni ce i-au pus viața în primejdie. În zilele ce au urmat, inculpatul G.S.

a mai rămas în Brașov până spre sfârșitul lunii martie 2004 când s-a deplasat

la Constanța și a mai săvârșit o faptă similară în localitatea Eforie Nord.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul G.S.,

criticând-o pentru individualizarea judiciară a pedepsei aplicate.

În dezvoltarea motivelor de apel,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov arată că, în raport de gravitatea

deosebită a faptei și de împrejurarea că inculpatul a mai săvârșit ulterior o

faptă similară, pedeapsa aplicată acestuia este nejustificat de blândă și nu

corespunde scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Se mai arată în acest sens, că

inculpatul a adoptat o poziție procesuală necorespunzătoare, nerecunoscând

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Inculpatul G.S. a solicitat

reducerea pedepsei aplicate, invocând circumstanțele personale, vârsta fragedă,

recunoașterea săvârșirii faptelor și regretul sincer manifestat.

Împrejurarea că inculpatul nu a avut

traducător autorizat în cursul urmăririi penale cât și la judecarea în fond a

cauzei nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 7 alin. (2) și art. 8 C. proc.

pen. La filele de la dosar urmărire penală se află două declarații olografe ale

inculpatului G.S. în care acesta declară că înțelege limba română, putând să

vorbească și să scrie în această limbă și nu dorește prezența unui traducător

autorizat. Cu toate acestea, în apel, inculpatului i s-a asigurat un traducător

autorizat, dată fiind susținerea acestuia că nu înțelege termenii juridici,

pentru o exercitare cât mai eficientă a dreptului de apărare.

Examinând hotărârea atacată în

raport de actele și lucrările dosarului, cât și prin prisma motivelor de apel

invocate, Curtea a reținut următoarele:

Prima instanță a stabilit o corectă

stare de fapt în deplină concordanță cu probele administrate, iar faptele au

fost în mod judicios calificate juridic.

Totodată, prima instanță a realizat

o justă individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, conform

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

În raport de gradul de pericol

social concret, deosebit de ridicat al faptelor relevat de modalitatea și

împrejurările săvârșirii faptei, în loc public, prin folosirea unei arme

militare, de urmările grave produse (partea vătămată a suferit leziuni

corporale vindecabile în 40-45 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus

viața în primejdie) și care s-ar fi putut produce pedepsele în cuantum apropiat

maximului special prevăzut de lege sunt de natură a asigura reeducarea

inculpatului, cât și realizarea scopului preventiv al pedepsei.

Astfel, majorarea sau reducerea

pedepselor aplicate de prima instanță sunt nejustificate.

Majorarea pedepsei aplicată

inculpatului nu se impune în raport de persoana acestuia, care în ciuda

faptului că mai săvârșit fapte similare (ulterior săvârșirii faptelor ce constituie

obiectul prezentei cauze), iar pedepsele aplicate acestora au fost contopite cu

pedepsele actuale, nu este cunoscut ca recidivist și a avut o conduită

procesuală corespunzătoare cu organele judiciare.

Săvârșirea mai multor fapte similare

într-o perioadă relativ scurtă de timp demonstrează perseverența infracțională

a inculpatului, periculozitatea acestuia ce a fost evidențiată în procesul de

contopire a pedepselor prin sporirea pedepsei cele mai grele aplicate, de 12

ani închisoare, cu încă 3 ani și aplicarea unei pedepse rezultante de 15 ani

închisoare.

Împrejurarea că inculpatul nu a

recunoscut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie reprezintă maniera aleasă de

acesta pentru a-și exercita dreptul de apărare, astfel că nu poate constitui un

criteriu pentru aplicarea unor pedepse în cuantum egal cu maximul special

prevăzut de lege.

Nici reducerea pedepsei aplicate

inculpatului nu se impune, dată fiind gravitatea deosebit de mare a faptelor

comise și periculozitatea inculpatului care, a acționat în mod premeditat, în

public și a urmărit rezultatele produse, aplicarea unei pedepse mai mici

nefiind suficientă pentru reeducarea lui și realizarea scopului pedepsei,

conform dispozițiilor art. 52 C. pen.

Prin decizia penală nr. 312/ Ap din

5 octombrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția penală, conform art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul G.S. împotriva sentinței nr.

359/2005 a Tribunalului Brașov.

A fost dedusă prevenția pentru

apelantul inculpat la zi și a fost menținută starea de arest a acestuia.

Apelantul a fost obligat să

plătească cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii în termen

legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul

G.S.

Parchetul a criticat hotărârile

pronunțate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a

pedepsei aplicate.

Se solicită aplicarea unor pedepse

maxime, având în vedere multitudinea faptelor comise, într-un interval de timp

relativ scurt, gravitatea acestora, aspecte care denotă periculozitatea

inculpatului, care a avut o atitudine procesuală parțial sinceră, recunoscând

parțial faptele comise.

În drept, recursul a fost întemeiat

pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., referitor la

greșita individualizare a pedepsei aplicate.

Inculpatul G.S. a criticat

hotărârile pronunțate în cază sub aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

Un prim motiv de recurs se referă la

faptul că nu a avut parte de un proces echitabil, fiindu-i încălcat dreptul de

exprimare în limba maternă, inculpatul fiind cetățean moldovean și deși

înțelege limba română nu cunoaște termenii de specialitate juridică.

Sub acest aspect, întemeiat în drept

pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.,

inculpatul a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Al doilea motiv de recurs se referă

la greșita sa condamnare pentru infracțiunea de tâlhărie, având în vedere că

aceasta nu a fost probată, nu s-a făcut dovada că inculpatul cunoștea ce sumă

de bani era în geantă, de pe care nu au fost prelevate amprente, iar martorii

au arătat că nu au putut vedea fața atacatorului, datorită slabei luminozități

din scara blocului.

În drept, acest motiv de recurs a

fost întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

referitor la comiterea unei grave erori de fapt.

În final, inculpatul a criticat

hotărârile pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a

pedepselor aplicate pe care le consideră prea severe în raport cu

circumstanțele personale: este tânăr și a recunoscut și regretat faptele

săvârșite.

În drept, se invocă art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub aspectele invocate de parchet și inculpat, cât și prin prisma

cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu

sunt fondate, soluțiile instanței de fond și a celei de apel fiind legale și

temeinice.

Astfel, se constată că în cauză, pe

baza probatoriului administrat (inclusiv a declarațiilor de recunoaștere a

faptelor de către inculpat) a fost stabilită corect situația de fapt, anterior

expusă, faptelor săvârșite de inculpat fiindu-le date încadrări

corespunzătoare.

Se constată că procesul penal s-a

făcut cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea

acestuia.

Într-adevăr, recurentul inculpat

este cetățean moldovean, însă acestuia nu i-a fost încălcat dreptul de

exprimare în limba rusă pe parcursul procesului penal.

Potrivit art. 8 C. proc. pen.,

părților care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română li se asigură în mod

gratuit, posibilitatea de a lua cunoștință de piesele dosarului, dreptul de a

vorbi, precum și dreptul de a pune concluzii în instanță prin interpret.

Atât în cursul urmăririi penale, cât

și în faza cercetării judecătorești efectuată în primă instanță, recurentului

inculpat nu i s-a asigurat traducerea prin intermediul unui interpret, însă

acest lucru nu poate fi imputat organelor judiciare în condițiile în care

recurentul a declarat că înțelege limba română, putând să vorbească și să scrie

în această limbă și nu dorește prezența unui traducător.

Astfel, în faza de urmărire penală,

inculpatul a făcut aceste precizări cu prilejul celor două declarații olografe.

De asemenea, în fața instanței de

fond, inculpatul a declarat că înțelege limba română, nefiind necesară

desemnarea unui traducător, declarație care a fost consemnată în încheierea de

ședință din 10 martie 2005.

Mai mult decât atât, acest aspect a

fost rezolvat și cu prilejul soluționării apelului declarat de inculpat, când

apărătorul acestuia a arătat că față de împrejurarea că inculpatul a arătat că

declarațiile de la dosar urmărire penală au fost scrise personal de acesta, nu

înțelege să invoce nulitatea sentinței pronunțate (oricum nulitatea este

relativă, conform art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.) și nu se impune

desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.

De menționat este faptul că atât în

fața instanței de apel, cât și în fața instanței de recurs, recurentului i s-a

asigurat folosirea unui interpret de limbă rusă. În aceste condiții, se

constată că primul motiv de recurs invocat a fost practic, soluționat definitiv

de către instanța de apel, intrând în puterea lucrului judecat.

De asemenea, se constată că și

motivele de recurs invocate de inculpat referitoare la solicitarea de achitare

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, nu pot fi primite de către

Înalta Curte.

Astfel, apărarea inculpatului că nu

ar fi săvârșit această infracțiune, neurmărind sustragerea sumelor de bani

aflate în geanta pe care partea vătămată S.P. (patron al unor case de schimb

valutar) o avea asupra sa, a fost înlăturată ca nesinceră de către prima

instanță, fiind făcută pro causa, în vederea diminuării răspunderii penale.

Din probele administrate în cauză

(declarații de parte vătămată, declarație de martori, proces-verbal de

cercetare la fața locului, inclusiv declarația inculpatului dată în prima

instanță la termenul din 7 aprilie 2005, prin care arată că recunoaște faptele

descrise în rechizitoriu), rezultă cu certitudine că inculpatul a acționat cu

intenția de a sustrage servieta cu bani, aspect care rezultă din momentele în

care a așteptat-o pe partea vătămată în casa scării, cu lumina stinsă și cu

mâna pe trăgaciul armei cu amortizor, armă care se afla în geanta pe care o

ținea pe umăr.

Se constată, mai presus de orice

îndoială, că recurentul inculpat a săvârșit tentativa la infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c),

alin. (2

1

) lit. b) C. pen., faptă rămasă în faza de tentativă

datorită, pe de o parte, rezistenței părții vătămate, care s-a „luptat” cu

inculpatul, cât și a intervenției martorului C.L.G.

De altfel, se constată că

solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea pentru această faptă a fost

invocată doar în recurs, motivele de apel formulate, referindu-se doar la

greșita individualizare a pedepselor aplicate.

Înalta Curte apreciază că pedepsele

aplicate inculpatului G.S. au fost corect individualizate în raport cu

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, au fost avute în vedere

natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, modul de acționare și

împrejurările comiterii, faptul că atât infracțiunea de omor cât și cea de

tâlhărie au rămas în faza tentativei, urmările socialmente periculoase ale

faptelor cât și circumstanțele personale ale inculpatului, car este tânăr, a

mai suferit condamnări pentru fapte asemănătoare, atât în România cât și în

Republica Moldova și a avut o atitudine procesuală parțial sinceră.

Într-adevăr, inculpatul a recunoscut

împrejurarea că a acționat cu intenția de a-și însuși banii de la partea

vătămată, încercând să acrediteze ideea că partea vătămată îi datora 500 Euro,

pentru că nu i-ar fi obținut un pașaport fals, dar declarațiile acestuia sunt

un atribut al dreptului la apărare, ceea ce nu poate conduce automat la

aplicarea unor pedepse mai severe.

În raport de circumstanțele reale și

personale anterior expuse s-au aplicat pedepse orientate spre maximul special

prevăzut de lege, iar după aplicarea dispozițiilor art. 36 și 34 C. pen., a mai

fost aplicat un spor de pedeapsă, avându-se în vedere periculozitatea sporită a

inculpatului și multitudinea faptelor comise într-o perioadă de timp relativ

scurtă.

Înalta Curte constată că nu există

temeiuri nici pentru majorarea pedepselor aplicate, nici pentru reducerea

acestora, cuantumul acestora și modalitatea de executare fiind în concordanță

cu scopul educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. În

consecință, în raport de considerentele expuse, conform art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse, ca nefondate, recursurile formulate

de parchet și de inculpat.

Se va deduce durata prevenției la zi

pentru inculpat, din durata pedepsei aplicate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul G.S.

împotriva deciziei penale nr. 312/ Ap din 5 octombrie 2005 a Curții de Apel

Brașov.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 27 martie 2004 la 11 aprilie

2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru interpretul de

limba rusă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 aprilie 2006.