ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 768/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Alba sub nr. 6278/2003 și precizată ulterior, reclamantul D.T. a

chemat în judecată pe pârâtele SC S.A.U. SA Timișoara și SC S.A.U. SA Câmpeni, solicitând

obligarea acestora la plata sumei de 14.616 euro reprezentând indemnizația de

asigurare din contractul de asigurări de bunuri din 4 ianuarie 2001, la

900.000.000 lei folos tras și la 20.000.000 lei cu titlu de daune morale, cu

cheltuieli de judecată.

Prin încheierea interlocutorie din

13 ianuarie 2004, Tribunalul Alba a respins ca neîntemeiate excepțiile privind

lipsa concilierii prealabile a părților reglementată de prevederile art. 720

1

C. proc. civ. și prescripția dreptului la acțiune al reclamantului, invocate de

pârâta SC S.A.U. SA Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 505/ CA din

28 septembrie 2004, Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios

administrativ a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.T. A fost

obligată pârâta SC S.A.U. SA Timișoara, la plata sumei de 332.546.050 lei cu

titlu de indemnizație de asigurare din contractul de asigurări de bunuri din 4

ianuarie 2001.

S-a respins capătul de cerere

privind obligarea pârâtei la plata sumei de 900.000.000 lei cu titlu de folos

netras și la plata daunelor morale.

S-a respins acțiunea față de pârâta

SC S.A.U. SA Câmpeni.

S-au compensat cheltuielile de

judecată până la limita sumei de 6.280.000 lei la care va fi obligată pârâta SC

S.A.U. SA Timișoara.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că reclamantul D.T. a încheiat cu pârâta SC S.A.U. SA

contractul de asigurare de bunuri din 4 ianuarie 2001, prin care a asigurat un

gater de tăiat lemne pentru valoarea de 650.000.000 lei, care a fost distrus

prin incendiul din noaptea de 27 ianuarie 2001, împreună cu alte bunuri

asigurate.

Că reclamantul a notificat-o pe

pârâta SC S.A.U. SA Câmpeni, care a refuzat plata indemnizației motivat de

faptul că incendiul a fost provocat intenționat.

Că din probele dosarului nu rezultă

faptul că incendiul a fost provocat și că în ceea ce privește suma solicitată

cu titlu de indemnizație sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (2) din

Legea nr. 136/1995, potrivit cărora despăgubirile nu pot depăși valoarea

bunului din momentul producerii riscului asigurat, chiar dacă suma asigurată

este mai mare, că valoarea gaterului la data producerii incendiului era de

354.336.000 lei, din care după incendiu se pot recupera 650 dolari S.U.A., din

valorificarea fierului vechi rezultat, rămânând ca pârâta să achite reclamantului

suma de 332.546.050 lei.

Cu privire la celelalte pretenții

s-a reținut că sunt nefondate în raport de prevederile Legii nr. 136/1995 și de

probele dosarului.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 309/ A din 10

decembrie 2004 a admis apelul reclamantului D.T., împotriva sentinței civile nr.

505/CA/2004 a Tribunalului Alba pe care a schimbat-o, în sensul că a obligat

pârâta SC S.A.U. SA Timișoara la plata sumei de 332.546.050 lei actualizată în

raport cu nivelul inflației calculat de la data de 1 februarie 2001 până la

executarea hotărârii.

S-au menținut restul dispozițiilor

hotărârii atacate.

A respins ca nefondat apelul

declarat de pârâta SC S.A.U. SA București, împotriva aceleiași sentințe. A fost

obligată pârâta la 38.085.000 lei cheltuieli de judecată în apel către

reclamant.

Împotriva menționatei decizii,

pârâta SC S.A.U. SA București a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 6, 7, 8,

9 și 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând

în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii

acțiunii reclamantului.

În criticile formulate, recurenta

pârâtă susține în esență următoarele:

- că instanța de apel a respins în

mod cu totul eronat prescripția dreptului material la acțiune al reclamantului

în raport de dispozițiile art. 3 alin. (2) și art. 7 alin. (1) din decretul nr.

167/1958, acțiunea fiind prescrisă, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7,

8 și 9;

- că au fost aplicate incorect

dispozițiile art. 7 și 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958, reținându-se

greșit că s-a început o executare împotriva sa în condițiile în care

reclamantul nu a înregistrat nici o cerere în acest sens, interpretând greșit

corespondența purtată între părți, ca fiind acte începătoare de executare;

- că s-a invocat pe cale de excepție

neîndeplinirea procedurii de conciliere directă imperativ prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9, instanța apreciind

eronat că, corespondența purtată are valoarea procedurii prealabile de

conciliere;

- că la pronunțarea deciziei s-a

avut în vedere o expertiză tehnică extrajudiciară efectuată de expert G.V.,

care nu a fost încuviințată ca probă, încălcându-se principiile

contradictorialității și dreptului său la apărare, care guvernează procesul

civil și nu expertiza tehnică efectuată în cauză de expert tehnic G.A., care a

stabilit fără dubiu că incendiul s-a datorat unui scurt circuit electric (art. 304

pct. 6 și 9 C. proc. civ.), caz în care operează excluderea specială din

asigurare, prevăzută de art. 4 pct. 5 din C.S.A.C.C. 96;

- că instanța a acordat mai mult

decât s-a cerut prin motivele de apel și prin acțiunea introductivă.

Recursul pârâtei urmează a se admite

pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs care vizează

excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, conform art.

304 pct. 9, 7 și 8 C. proc. civ. este întemeiat.

Potrivit art. 3 alin. (2) din decretul

nr. 167/1958, în raporturile juridice care izvorăsc din asigurare termenul de

prescripție este de doi ani, iar prin art. 7 alin. (1) din același decret se

stabilește că prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la

acțiune.

În materia contractelor de asigurare

în general și de bunuri în special, dreptul la acțiune se naște la data

producerii riscului asigurat, dată de la care asiguratul este îndreptățit să

pretindă asigurătorului plata indemnizației din asigurare.

În cauză, din actele dosarului

rezultă că data de la care începe să curgă termenul de prescripție este data de

28 ianuarie 2001, când a avut loc incendiul care a distrus bunul asigurat și nu

data de 18 aprilie 2003 cum greșit a reținut instanța.

Refuzul plății despăgubirii nu are

nici o legătură cu începerea, întreruperea ori suspendarea termenului de

prescripție.

Astfel se constată că instanța de

apel a aplicat și interpretat greșit prevederile art. 16 lit. c) din decretul nr.

167/1958, apreciind că, corespondența purtată în perioada 27 februarie 2001 –

18 aprilie 2003, are valoare de act începător de executare.

Cum dreptul la acțiune al

reclamantului s-a născut la 28 ianuarie 2001, dată de la care începe să curgă

termenul de prescripție de doi ani prevăzut de lege și s-a împlinit la 28

ianuarie 2003, anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată a

reclamantei (15 octombrie 2003), se constată prescrisă acțiunea reclamantului.

În raport de această situație, dat

fiind că excepția prescripției are prioritate în soluționarea recursului, nu se

mai justifică analiza celorlalte motive de casare ce privesc fondul cauzei.

Așa fiind, Înalta Curte în temeiul art.

312 C. proc. civ. urmează să admită recursul pârâtei, să modifice decizia în

sensul respingerii apelului declarat de reclamantul D.T. ca nefondat, a

admiterii apelului pârâtei declarat împotriva sentinței instanței de fond, care

va fi schimbată în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca prescrisă și să

mențină restul dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea acțiunii față

de pârâta SC U.A.C. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC S.A.U. SA București, agenția Câmpeni, împotriva deciziei nr. 309/ A din 10

decembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de

reclamant ca nefondat, admite apelul pârâtei declarat împotriva sentinței nr. 505/

CA din 28 septembrie 2004 a Tribunalului Alba, pe care o schimbă în sensul că

respinge acțiunea reclamantului D.T. ca prescrisă.

Menține restul dispozițiilor

sentinței cu privire la respingerea acțiunii față de pârâta SC S.A.U. SA

Câmpeni.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 22 februarie 2006.