ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3726/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3726/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 391/2004

pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost condamnată inculpata J.T., la 8 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, din

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.,

cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În temeiurile art. 350 C.

proc. pen. și art. 88 C. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatei și

s-a dedus din pedeapsă, durata arestului preventiv din 9 octombrie 2003 la zi.

În temeiul art. 14 C. proc.

pen., raportat la art. 188 din Legea nr. 3/1978 și art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002

a fost obligată inculpata să plătească în favoarea C.A.S. Maramureș suma de

10.239.649 lei, iar în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata

la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond, în baza probelor administrate, în cauză, a reținut,

în fapt, că în după-amiaza și sera zilei de 17 septembrie 2003, inculpata J.T.

a consumat băuturi alcoolice, revenind la domiciliul său, în jurul orelor

22,00.

Fiind în stare de ebrietate

și nemulțumită de faptul că soțul său J.E. nu dăduse hrană animalelor din

gospodărie și nu le-a adăpat, inculpata a început să-l înjure, iar apoi a luat

de la ștraf scândura pe care se stă pentru conducerea atelajului, ca care a

aplicat acestuia mai multe lovituri, în partea superioară a corpului, iar după

ce aceasta a căzut, a continuat să-l lovească peste cap și corp cu vergeaua

metalică a unui bici, timp de câteva minute.

Dându-și seama că în urma

agresiunii soțului său a ajuns în stare gravă, inculpata a anunțat salvarea,

victima fiind transportată în aceeași seară la Spitalul județean de Urgență

Baia Mare, unde, însă, cu toate îngrijirile medicale, la data de 23 septembrie 2003,

aceasta a decedat.

Din raportul de expertiză

medico-legală întocmit de S.M.L. județean Baia Mare-Maramureș cu nr. 1270/219

din 29 octombrie 2003 a rezultat că moartea victimei J.E. a fost violentă, ea

datorându-se hemoragiei interne consecutive rupturilor pulmonare prin fracturi

costale.

Leziunile traumatice s-au

putut produce prin lovire cu corp dur de formă alungită (posibil flexibil) cu

suprafață de contact mică, leziunile cu caracter tanatogenerator fiind cele de

la nivel toracic.

S-a apreciat, de asemenea,

că victimei i s-au acordat îngrijiri medicale corespunzătoare, neexistând culpa

medicală.

La solicitarea apărătorului

inculpatei, având în vedere faptul că victima, la data de 20 noiembrie 2002, a

suferit un accident de circulație, suferind multiple traumatisme care au

determinat internarea sa, tribunalul a încuviințat efectuarea unei noi

expertize medico-legale la nivelul I.M.L. Cluj, urmând să stabilească dacă cele

26 lovituri descrise în raportul medico-legal întocmit de S.M.L.J. Baia Mare

sunt urmarea exclusivă a agresiunii din 17 septembrie sau între ele sunt și

leziuni anterioare; care sunt leziunile ce puteau fi cauzate numai în data de

17 septembrie 2003 (și nu anterior) și care dintre ele sunt tanatogeneratoare;

mecanismul posibil de producere a tuturor celor 26 de leziuni și în special

dacă fracturile costale și rupturile pulmonare au putut fi produse prin lovire,

cădere sau comprimare; care este timpul de îngrijiri medicale necesare

vindecării leziunilor, exceptând leziunile care au determinat decesul victimei.

Din raportul de nouă

expertiză medico-legală a rezultat că, exceptând două leziuni minore care erau

anterioare, toate celelalte (24 leziuni) s-au putut produce prin lovire cu corpuri

contondente în cursul agresiunii din 17 septembrie.

Leziunile care prin

consecința lor (hemoragie internă) au determinat decesul victimei sunt fractura

cominutivă a humerusului drept și fractura coastei a V-a stânga cu leziuni

pulmonară și hemotorace consecutiv.

Hemotoracele stâng de 3000

ml de sânge amestecat cu cheaguri a dus la inundarea întregii cavități pleurale

stânga și la scoaterea din funcțiune a plămânului stâng. Indiferent însă de

modul în care s-a constituit această colecție hematică, diagnosticarea ei era

posibilă și obligatorie, atât prin metode clinice (percuție, auscultație), cât

și prin metode paraclinice (radiologic). Pe de altă part, diagnosticarea

existenței hemotoracelui ar fi făcut posibilă intervenția chirurgicală de

drenaj a cavității pleurale și ar fi dus mai probabil la salvarea vieții

victimei.

S-a precizat că, în caz de

supraviețuire, leziunile cauzate victimei în cursul agresiunii din 17

septembrie ar fi necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale, ele au fost însă

primejdioase pentru viață, pentru salvarea ei ar fi fost nevoie de aplicarea

unui tratament medical de înaltă calificare.

Față de întreg materialul

probator administrat, în special concluziile raportului de nouă expertiză

medico-legală, avizat de Comisia de avizare și control a actelor medico-legale

Cluj-Napoca, în apărarea inculpatei, s-au solicitat schimbarea încadrării

juridice a faptei sale, din infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită

de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., în aceea de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen. În motivarea

cererii s-a susținut, în esență că aceasta nu a urmărit suprimarea vieții

soțului său, ci doar vătămarea corporală a acestuia, rezultatul letal, la

producerea căruia au concurat și alte împrejurări, putându-i fi imputat cu

titlu de culpă.

Această cerere a fost

întemeiată și s-a admis, tribunalul reținând că fapta inculpatei, așa cum a

fost descrisă a realizat elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen.,

având în vedere următoarele considerente:

Din probele administrate a

rezultat evident (în pofida poziției de recunoaștere a inculpatei) că, în seara

zilei de 17 septembrie 2003, inculpata a aplicat multiple lovituri în diverse

zone ale corpului victimei cu o scândură și coada unui bici, deci instrumente

pe care le-a avut la dispoziție ocazional, care nu sunt instrumente specifice

folosite la suprimarea vieții unei persoane.

Inculpata a încetat actele

de agresiune din proprie inițiativă, fără intervenția altor persoane și văzând

starea gravă a victimei aluat toate măsurile pentru salvarea victimei, anunțând

salvarea în vederea transportării acestuia la Spitalul de Urgență.

Deși multiple, loviturile nu

au fost îndreptate spre zone vitale și nici nu au fost de mare intensitate,

aspect ce a rezultat din gravitatea leziunilor în mod detaliat descrise în cele

două rapoarte de expertiză medico-legală.

Astfel, s-a stabilit că în

caz de supraviețuire leziunile cauzate victimei ar fi necesitat 35-40 zile de

îngrijiri medicale, dintre ele cele mai grave și care prin consecințele lor

erau tanatogeneratoare fiind fractura cominutivă a humerusului drept și

fractura coastei a V-a stânga cu leziuni pulmonară și hemotorace consecutiv.

Actele medico-legale au stabilit că aspectul general al victimei în momentul

internării sugera o marcată degradare fizică (anterioară agresiunii) prezentând

un sindrom anemic vechi la care s-a suprapus o hemoragie internă prin acumularea

sângelui în hematomul din jurul fracturii de humerus, iar fractura costală care

a determinat ruptura pulmonară prezenta și ea o particularitate în sensul că

era o fractură fină, determinând o ruptură mică a parenchimului pulmonar,

sângerarea făcându-se în timp.

Față de faptul că

hemotoracele stâng de 3000 ml sânge care a dus la inundarea întregii cavități

pleurale stângi și la scoaterea din funcțiune a plămânului stâng, putea și

trebuia în mod obligatoriu diagnosticat, caz în care o intervenție chirurgicală

de drenaj a cavității pleurale ar fi dus mai posibila la salvarea vieții

victimei, s-a putut conchide în sensul că, în general, acest tip de leziune nu

duce la rezultatul letal și că la producerea acestuia a contribuit, pe de-o

parte, starea precară a sănătății victimei (care nu-i poate fi imputabilă

inculpatei), iar pe de altă parte, culpa medicală, constând din omisiunea

diagnosticării cu consecința neefectuării unei intervenții chirurgicale.

Față de cele de mai sus a

apărut evident că, deși inculpata a aplicat victimei multiple lovituri cu

corpuri contondente, acestea nu au fost aplicate cu intenția și intensitatea

necesară suprimării vieții acesteia, ci cu intenția de a-i aplica o corecție,

neprevăzând că prin leziunile create îi putea cauza decesul, deși putea și

trebuia să prevadă survenirea acestui rezultat. În atare situație s-a

justificat reținerea că inculpata a acționat cu praeterintenție, aplicând cu

intenție multiple lovituri victimei, dar nu a prevăzut din culpă rezultatul

survenit, acționând deci cu intenție depășită, element subiectiv, care este

specific infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută și

pedepsită de art. 183 C. pen.

În consecință, pentru

săvârșirea acestei din urmă infracțiuni, în urma schimbării încadrării juridice

a faptei din infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 175 alin.

(1) lit. c) C. pen., tribunalul a condamnat inculpata la o pedeapsă cu

închisoarea, potrivit dispozitivului sentinței.

La individualizarea pedepsei

s-a avut în vedere, gradul de pericol social al faptei, împrejurările comiterii

acesteia, reținând că inculpata, în stare de ebrietate și fără motive

întemeiate și-a agresat soțul bolnav, cu un organism slăbit (procedând astfel

și anterior destul de frecvent), leziunile cauzate determinând în final

(datorită împrejurărilor arătate) decesul acestuia.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

și inculpata J.T., criticând soluția pronunțată de instanța de fond pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea motivelor de

apel, parchetul a precizat că sentința pronunțată este nelegală, în ceea ce

privește schimbarea încadrării juridice dată faptei, întrucât din probele

administrate în cauză a rezultat în mod categoric conduita inculpatei față de

victimă, în sensul că îl bătea în mod frecvent, acest lucru fiind de

notorietate între vecini, iar în condițiile în care victima era o persoană în

vârstă de 67 de ani, suferind de anumite afecțiuni, se impune reconsiderarea

aprecierii privind aptitudinea unui obiect vulnerant de a produce moartea,

precum și reaprecierea intensității loviturilor la care trebuie să fie supusă

victima pentru a produce rezultatul letal. Pe de altă parte, pentru stabilirea

intensității loviturilor și implicit a intenției inculpatei, este relevantă și

natura leziunilor produsă pe corpul victimei, precum și numărul acestor

leziuni. S-a solicitat în consecință, să se rețină că inculpata a acționat în

condițiile intenției indirecte rezultată din modul în care a aplicat loviturile

victimei, astfel că nu se poate susține că inculpata nu a prevăzu posibilitatea

producerii rezultatului. S-a solicitat în consecință, schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit.

c) C. pen. și condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii în limitele

prevăzute pentru această infracțiune.

În susținerea motivelor sale

de apel, inculpata a solicitat desființarea sentinței penale atacate și

reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate care să fie coborâtă spre

minimul special, apreciind că instanța nu a avut în vedere lipsa antecedentelor

penale, împrejurarea că este o persoană în vârstă și bolnavă, că a născut și a

crescut 5 copii și a omis, de asemenea contextul în care s-a produs moartea

victimei.

Prin decizia penală nr. 61

din 8 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. 706/RG/2005,

în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat

de parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva sentinței penale nr. 391

din 26 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Maramureș.

S-a desființat sentința

penală atacată numai în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei

săvârșite de inculpata J.T. și a pedepsei aplicată inculpatei și rejudecând în

aceste limite, a fost condamnată inculpata J.T., la 10 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit.

c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen., art. 71 și

art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest

a inculpatei și s-a dedus din pedeapsă, durata arestului preventiv din 9

octombrie 2003 la zi.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale atacate.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată

împotriva aceleiași sentințe.

În temeiul art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., a fost obligată inculpat la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare

avansate de stat în apel.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că pe baza probelor administrate în cauză, instanța

de fond a reținut că în seara zilei de 17 septembrie 2003, inculpata i-a

aplicat multipla lovituri victimei în diverse zone ale corpului cu o scândură

și cu coada unui bici, considerând că aceste instrumente au fost avute la

dispoziție în mod ocazional și nu sunt instrumente specifice folosite la

suprimarea vieții unei persoane.

Instanța de apel a reținut,

însă că împrejurarea că inculpata nu a folosit pentru a aplica loviturile, un

instrument apt de a produce moartea, nu poate conduce, de plano, la concluzia

că ea nu a acționat cu intenția de a-l ucide. Astfel, victima avea vârsta de 67

de ani, suferea de multe afecțiuni, fără putința de a rezista la agresiuni

chiar de mică intensitate și fără putința de a se apăra și de a riposta la

astfel de acțiuni, astfel că aptitudinea obiectelor vulnerante folosite de

inculpată la exercitarea actelor de agresiune s-a impus a fi reconsiderată prin

prisma acestor criterii.

Nici susținerea inculpatei

că decesul victimei, rezultat, mai mult, al unei culpe medicale, câtă vreme din

raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că nu toate leziunile sunt

produse prin loviri active, iar ruptura pulmonară ce a declanșat hemoragia

internă și a condus la deces, putea fi diagnosticată la timp, nu a putut fi

primită și ea, rămânând o simplă afirmație, nesusținută de probe. Astfel,

același raport de expertiză a concluzionat că victima a beneficiat de îngrijiri

medicale corespunzătoare, fiind exclusă culpa medicală, iar practica judiciară

a statuat în mod constant că și în ipoteza neaplicării unei terapeutici

complete de către organele de specialitate, raportul de cauzalitate între fapta

inculpatului și rezultatul survenit nu este întrerupt.

În ceea ce privește

încadrarea juridică dată faptei, instanța de apel a reținut, că determinantă în

calificarea faptei ca infracțiune de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., sau

ca infracțiune de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183

C. pen., este forma de vinovăție a infracțiunii, care în primul caz este

intenția, iar în al doilea caz praeterintenția.

În speță, inculpata a lovit

victima, persoană în vârstă de 67 de ani și suferindă de mai multe afecțiuni,

pe corpul acesteia fiind identificate 26 de urme de lovituri, constatându-se

astfel echimoze întinse, escoriații multiple, infiltrate sanguine în

musculatura toracică și în alte zone ale corpului, precum și fractura 1/3 medie

a humerusului drept, hematoame în jurul fracturii de humerus, precum și

fractura coastelor 5, 9 și 10, iar pe suprafața plămânului stâng corespunzător

coastei 5 o ruptură mică a paranchimului pulmonar.

În atare situație s-a impus

concluzia că inculpata a prevăzut posibilitatea morții victimei, rezultat pe

care la-a acceptat, astfel că fapta constituie infracțiunea de omor calificat,

iar nu aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte care este

caracterizată sub aspectul laturii subiective prin intenție depășită, ceea ce

în cazul examinat nu s-a putut reține.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, instanța de apel a avut în vedere împrejurările concrete

în care a fost săvârșită fapta, gradul de pericol social al acesteia, dar și

împrejurarea că inculpata este o persoană în vârstă și nu are antecedente

penale, apreciind că se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de

art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special

prevăzut de lege, o pedeapsă de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., fiind de natură să

asigure reeducarea inculpatei.

Pentru aceste considerente,

având în vedere dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanța de

apel a admis, în limitele arătate, apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Maramureș, fiind făcute referiri la dispozițiile art. 350 C. proc.

pen. și art. 88 C. pen., iar în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată împotriva aceleiași

sentințe, văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj

și inculpata J.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele scrise ale

recursului declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a invocat

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., considerând că

instanța de apel a aplicat inculpatei o pedeapsă greșit individualizată, în

raport cu prevederile art. 72 C. pen. Parchetul a arătat inițial criteriile

avute în vedere de prima instanță, respectiv că inculpata nu are antecedente

penale, dar a fost de mai multe ori sancționată contravențional, din raportul

de expertiză medico-legală psihiatrică a rezultat că aceasta prezintă

diagnosticul de dependență alcoolică, modificare de personalitate de tip

combinat pe fond toxico-etilic și posttraumatic, având capacitatea psihică de a

aprecia conținutul și consecințele faptelor sale, susținerile nesincere ale

acesteia, care inițial a negat categoric fapta, iar ulterior a susținut că

leziunile au fost produse prin cădere, agresarea soțului fără motive

întemeiate, acesta fiind bolnav, cu un organism slăbit, ceea ce a determinat Tribunalul

Maramureș să arate că trebuie să se aplice inculpatei o pedeapsă peste minimul

special, însă apropiată de minimum, aceasta fiind necesară și suficientă pentru

îndreptarea conduitei sale.

În schimb se menționează, de

către parchet, că instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Cluj a luat în

considerare împrejurările concrete ale cauzei, pe care nu le-a indicat, gradul

de pericol social, dar și faptul că inculpata este o persoană în vârstă și nu

are antecedente penale, acordând circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit.

a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special de 15 ani

închisoare, ignorând însă probele administrate, respectiv declarațiile

martorilor C.I., Z.Șt.P., T.M., F.I., M.M., care în declarațiile lor au

evidențiat aspecte diferite privind comportamentul inculpatei, în special

violențele exercitate de aceasta asupra soțului ei, certurile existente între

aceștia sau a stării în care se afla victima la momentul sosirii salvării,

asistenta medicală declarând că pacientul era speriat și se afla în stare de

șoc.

Toate aceste aspecte

detaliate pe larg cu fost corect apreciate de Tribunalul Maramureș, însă greșit

interpretate de Curtea de Apel Cluj, deoarece nu pot conduce la concluzia că

inculpata a avut o conduită bună, soțul ei fiind victima, cu mult înainte de

data de 23 septembrie 2004, data decesului.

Față de cele menționate,

parchetul a solicitat admiterea recursului declarat, casare în parte a deciziei

pronunțate și rejudecarea cauzei de instanța de recurs, în sensul înlăturării

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și aplicarea

unei pedepse în limitele prevăzute pentru infracțiune de omor calificat

prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen.

În recursul declarat,

inculpata J.T. a invocat în scris dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și

14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri

pronunțate și în rejudecarea schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoarea de moarte prevăzută de art. 183

C. pen., precum și reindividualizarea pedepsei, în raport cu criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., coborând-o spre minimul special.

Astfel, recurenta a arătat

că în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate nu s-a ținut cont de

lipsa antecedentelor penale, este în vârstă și bolnavă, a crescut 5 copii,

singură a reușit să asigure supraviețuire unei gospodării, a regretat enorm

moartea soțului său, aceasta s-a datorat mai mult unei culpe medicale.

De asemenea, în mod greșit a

fost schimbată încadrarea juridică, printr-o interpretare tendențioasă și

eronată a probelor, a recunoscut doar că a avut o altercație cu soțul său, timp

în care și-au aplicat lovituri, chiar au căzut la pământ, nu este adevărat că

și-ar fi bătut zilnic soțul, leziunile produse au fost superficiale, care sunt

specifice lovirii cu palma, zgârierii sau comprimării, nu toate au fost produse

prin loviri active, mecanismul prin cădere și lovire de corpuri dure fiind

evident, că hemotoracele care a dus la inundarea cavității plurale și apoi la

moarte s-a produs datorită unei mici rupturi a pleurei a cărei diagnosticare

era posibilă și obligatorie, atât prin metode clinice, cât și prin examen

radiologic care nu s-a făcut, că leziunile descrise ar fi necesitat 35-40 zile

îngrijiri medicale, că a chemat salvarea, stând pe durata internării cu acesta.

Se mai arată că intensitatea, zonele, instrumentele, modul în care s-a petrecut

bătaia, toate pledează pentru praeterintenție și nu intenție indirectă.

La termenul de astăzi,

recurenta inculpată a depus la dosar un memoriu în care a formulat aceleași

solicitări ca în motivele de recurs, menționând din nou unele aspecte privind

împrejurările faptice.

Procurorul, în dezbateri a

pus concluzii în sensul că suplimentează motivul de recurs arătat în scris, în

calea ordinară a recursului declarat de parchet și cu un alt motiv de recurs pe

care îl va susține oral, respectiv greșita încadrarea juridică dată de instanța

de apel faptei comise de inculpată, în art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., de

omor calificat și a se reține și agravanta săvârșirii faptei prin cruzimi,

prevăzută la art. 176 lit. a) C. pen., ceea ce conduce la reținerea

infracțiunii de omor deosebit de grav, deoarece cele 26 de lovituri puternice

date de inculpată, aflată în stare avansată de ebrietate au fost de natură a

produce suferințe victimei, care se afla deja în tratament, fiind într-o stare

extrem de precară a sănătății și nu se putea apăra, astfel că numărul mare de

lovituri aplicate soțului său ilustrează intenția inculpatei de a suprima viața

acestuia.

De asemenea, procurorul a

arătat că în mod greșit au fost reținute în favoarea inculpatei, circumstanțe

atenuante, în ceea ce privește individualizarea pedepsei, așa cum se

menționează în motivul de recurs formulat în scris de către parchet, deoarece

probele testimoniale administrate au evidențiat comportamentul acesteia, nu a

recunoscut fapta, ceea ce nu justifica reținerea circumstanței judiciare

prevăzută la art. 74 lit. a) C. pen., iar pentru motivele arătate a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și pe fond schimbarea

încadrării juridice prin reținerea și a agravantei prevăzută la art. 176 lit. a)

C. pen., precum și înlăturarea circumstanței atenuante judiciare reținute,

urmând ca la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere criteriile generale

prevăzute la art. 72 C. pen., astfel încât cuantumul pedepsei ce se va aplica

să fie majorat și să asigure îndeplinirea scopurilor pedepsei.

Apărătorul recurentei

inculpate, în concluziile orale, în dezbateri, în recursul declarat de aceasta

a solicitat, la rândul său schimbarea încadrării juridice în infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,

evidențiind faptul, că nici unul din obiectele folosite de inculpată nu puteau

produce moartea victimei, nu au fost atinse organe vitale, urmând a se avea în

vedere că martorul C. este în relații de dușmănie cu inculpata, astfel că în

aprecierea declarației martorului trebuie să se țină seama de această

împrejurare, victima era o persoană arțăgoasă, la aceste aspecte se mai adaugă

și o culpă medicală, considerând că în mod greșit instanța de apel a schimbat

încadrarea juridică dată de instanța de fond, iar în ceea ce privește pedeapsa

de 10 ani închisoare o apreciază ca fiind suficientă.

Totodată apărătorul

recurentei inculpate solicită respingerea recursului declarat de parchet,

astfel cum a fost completat, în raport cu motivele susținute în recursul

inculpatei.

Concluziile procurorului

referitoare la recursul inculpatei, precum și poziția acesteia din ultimul

cuvânt au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.

Examinând recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, așa cum a fost extins

și de inculpata J.T. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu

motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

recursurile, ca fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta pentru

fiecare.

În ceea ce privește recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj:

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios și

motivat instanța de apel a stabilit vinovăția inculpatei J.T. în săvârșirea

infracțiunii de omor calificat pentru care a fost trimisă în judecată, în

raport cu situația de fapt reținută.

Astfel, Înalta Curte

consideră că în cauză instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin.

(2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta

inculpatei J.T. care aflată în stare de ebrietate, în seara de 17 septembrie

2003 a aplicat, cu o scândură, iar apoi cu vergeaua unui bici, multiple

lovituri cu intensitate, peste cap și corp, soțului său J.E., în vârstă de 67

de ani, a cărei sănătate era precară, aflându-se în tratament, urmare a unui

accident de circulație suferit cu doi ani, anterior, cauzându-i acestuia 26 de

leziuni corporale, concretizate în echimoze întinse, escoriații multiple,

infiltrate sanguine în musculatura toracică și în alte zone ale corpului,

fractura 1/3 medie a humerusului drept, hematoame în jurul fracturii de

humerus, precum și fractura coastelor 5, 9 și 10, iar pe suprafața plămânului

stâng corespunzător coastei 5 o ruptură mică a parenchimului pulmonar, atestate

medico-legal, urmare cărora el a decedat, ulterior la 23 septembrie 2003,

întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al

infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Din amplul material probator

administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării

judecătorești evaluat coroborat, respectiv declarațiile inculpatei J.T.,

declarațiile martorilor Z.Șt.P., C.P., C.I., T.M., I.F., F.M., F.I., P.L., M.I.G.,

M.M.L., P.S.C., J.V., J.M., S.C., V.R.I., B.V., G.A., martoră propusă de

inculpată, S.V.C., procesele-verbal de confruntare dintre inculpată și martori

C.I., C.P., Z.Șt.P., T.M., rapoartele de expertiză medico-legală și respectiv

de nouă expertiză medico-legală, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal

ce atestă sancțiunile aplicate inculpatei, raportul de expertiză psihiatrică

privind pe inculpată, alte înscrisuri a rezultat nu numai contribuția inculpatei

J.T. în săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra soțului său, ar și

împrejurările anterioare și ulterioare faptei.

Astfel, Înalta Curte

consideră că în mod corect instanța de apel, pe baza materialului probator

administrat a stabilit că din modalitatea de săvârșire a infracțiunii,

respectiv instrumentele folosite, care, de regulă, nu sunt apte de a produce

moartea, respectiv o scândură și vergeaua metalică a unui bici, dar care

folosite cu o anume intensitate și în mod repetat de către inculpată, aflată în

stare de ebrietate, lovindu-l, în acest mod pe soțul său, peste cap și corp,

deja aflat într-o stare precară a sănătății, urmare a unui accident anterior,

producându-i 26 de leziuni, atestate medico-legal și care au condus la decesul

victimei, a fost dovedită intenția indirectă a inculpatei J.T. de suprima viața

soțului său, având reprezentarea rezultatului faptei sale și care chiar dacă nu

l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Înalta Curte nu poate avea

în vedere critica formulată de parchet, în sensul schimbării încadrării

juridice, prin reținerea agravantei prevăzută la art. 176 lit. a) C. pen., în

infracțiunea de omor deosebit de grav, comis prin cruzimi, deoarece din

modalitatea de săvârșire a infracțiunii de către inculpată nu a rezultat că au

fost provocate victimei suferințe grele și prelungite, ce depășesc limita celor

inerente oricărei acțiuni de ucidere.

Așa cum s-a arătat,

inculpata i-a aplicat cu intensitate victimei lovituri cu instrumentele

menționate, loviturile succedându-se una după alta, fără să presupună

ferocitate sau să provoace victimei o moarte lentă, care să atragă

circumscrierea lor în conceptul de „cruzimi”.

Astfel, numărul leziunilor

produse, eterogene, de altfel sub aspectul felului lor și starea precară a

sănătății victimei nu pot conduce automat la reținerea săvârșirii infracțiunii

prin cruzimi, fiind necesar ca din ansamblul împrejurărilor faptice să fi

rezultat faptul că inculpata a urmărit decesul soțului său prin producerea

într-un timp îndelungat a unor dureri mari ori suferințe prelungite.

Or, așa cum s-a evidențiat

din probele administrate, inculpata J.T. a acționat, pe fondul stării de

ebrietate, spontan, prin lovirea repetată cu instrumentele respective a

victimei, dar fără să urmărească direct suprimarea vieții soțului său,

anunțând, de altfel salvarea pentru a fi transportat la spital și acordarea

îngrijirilor medicale, ceea ce, însă nu a exclus reprezentarea de către

inculpată a rezultatului letal al faptei comise, acceptând posibilitatea producerii

lui.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră ca fiind nefondată solicitarea parchetului,

în sensul schimbării încadrării juridice, în raport cu motivul de recurs

susținut oral, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

De asemenea, nu poate fi

avut în vedere nici motivul de recurs formulat în scris, referitor la greșita

individualizare a pedepsei aplicată inculpatei de instanța de apel, prin

reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzută la art. 74 lit. a) C.

pen., având drept consecință stabilirea cuantumului pedepsei sub minimul

special legal pentru infracțiunea de omor calificat.

Înalta Curte apreciază că

prima instanță de control judiciar a făcut o corectă adecvare cauzală nu numai

a criteriilor generale prevăzute la art. 72 C. pen., dar a dat și o relevanță

distinctă circumstanței atenuante judiciare stipulată la art. 74 lit. a) C.

pen., corelată cu regimul sancționator corespunzător, prin coborârea

cuantumului pedepsei aplicate sub minimul special legal prevăzut pentru

infracțiunea reținută în sarcina acesteia.

În procesul individualizării

judiciare a pedepsei aplicate inculpate, Instanța de apel a avut în vedere nu

numai gradul de pericol social al infracțiunii comise, dar și împrejurările

concrete, în care a fost comisă fapta, chiar dacă acestea nu au mai fost expres

evidențiate, deoarece au fost prezentate în contextul reținerii situației de

fapt, precum și circumstanțele personale ale inculpatei, lipsa antecedentelor

penale și vârsta inculpatei, de 62 ani.

Înalta Curte consideră că

instanța de apel a făcut un riguros examen asupra tuturor circumstanțelor

personale ale inculpatei, nu numai a celor care s-au reflectat asupra victimei,

respectiv consumul de băuturi alcoolice și violența acțiunilor sale, dar și

faptul că era singura care întreținea gospodăria, avea grijă de animale, în

condițiile în care soțul său suferise un accident în urmă cu doi ani, își

aducea un important aport la muncile agricole, împrejurări care rezultă din

unele relatări ale martorilor menționați care au făcut referiri la asemenea

aspecte și nu în ultimul rând la durata căsniciei și la întregul context în

care a avut loc săvârșirea infracțiunii.

Așadar, prin cuantumul

pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de

omor calificat, cu executare în regim de detenție, s-a apreciat corect că numai

aceasta poate să asigure realizarea scopurilor pedepsei, putând contribui la o

reintegrare viitoare pozitivă în societate a inculpatei.

În raport cu cele menționate

nu se impune reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatei, deoarece în cauză

au fost avute în vedere în mod plural toate criteriile legale specifice

individualizării pedepsei, nefiind incident cazul de casare prevăzut la art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Referitor la recursul

declarat de inculpata J.T., Înalta Curte consideră că acesta nu este fondat.

Astfel, critica recurentei

cu privire la greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea de omor

calificat, apreciind că prima instanță a stabilit corect încadrarea juridică în

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte nu poate fi reținută, deoarece probele administrate au dovedit

contribuția și intenția inculpatei în comiterea infracțiunii.

Așa cum s-a arătat și în

considerentele recursului parchetului, din modalitatea de comitere a

infracțiunii, de către inculpată, respectiv natura instrumentelor folosite,

care chiar dacă, de regulă nu sunt apte de a produce decesul, în condițiile în

care cu ajutorul lor au fost aplicate lovituri cu intensitate și, care deși au

avut un caracter spontan s-au succedat repetat, pe fondul unei stări precare de

sănătate a soțului său, producându-i leziuni care au condus la moartea victimei

și au exclus culpa medicală, potrivit raportului de nouă expertiză

medico-legală, a fost dovedită intenția indirectă a inculpatei în producerea

rezultatului letal al victimei.

Înalta Curte nu poate avea

în vedere apărarea inculpatei că nu a dorit suprimarea vieții soțului său, ci doar

aplicarea unei corecții, deoarece prin modul său de acțiune și pe fondul

consumului de băuturi alcoolice, în condițiile în care cunoștea starea precară

de sănătate a victimei, aceasta chiar dacă nu a urmărit producerea decesului

victimei, a acceptat posibilitatea survenirii lui, având capacitatea de

asociere a factorilor contributivi la un asemenea rezultat, dându-și seama de

gravitatea acțiunii sale, anunțând salvarea, în scopul acordării îngrijirilor

medicale.

Totodată nu poate fi

reținută nici critica cu privire la individualizarea greșită a pedepsei, de

către instanța de apel, deoarece așa cum s-a mai menționat anterior, au fost

evaluate în concret atât gradul de pericol social al faptei, circumstanțele

reale, cât și cele personale ale inculpatei, cuantumul pedepsei stabilite

situându-se sub limita minimă legală pentru infracțiunea reținută în sarcina

sa, asigurând realizarea scopurilor pedepsei.

Astfel, nici în recursul

declarat de inculpat, nu sunt incidente cazurile de casare invocate, respectiv art.

385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că

instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele,

neconstatând existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din

oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Cluj și de inculpata J.T. împotriva deciziei penale nr. 61 din 8 martie

2005 a Curții de Apel Cluj.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatei, perioada arestării preventive de la 9 octombrie 2003 la 16

iunie 2005.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurenta inculpată să plătească statului,

cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de

inculpata J.T. împotriva deciziei penale nr. 61 din 8 martie 2005 a Curții de Apel

Cluj.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatei, perioada arestării preventive de la 9 octombrie 2003 la 16 iunie

2005.

Obligă pe recurenta

inculpată să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 iunie 2005.