ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3726/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 391/2004 pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost condamnată inculpata J.T., la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În temeiurile art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatei și s-a dedus din pedeapsă, durata arestului preventiv din 9 octombrie 2003 la zi. În temeiul art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 188 din Legea nr. 3/1978 și art. 106 din O.U.G.

nr. 150/2002 a fost obligată inculpata să plătească în favoarea C.A.S. Maramureș suma de 10.239.649 lei, iar în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza probelor administrate, în cauză, a reținut, în fapt, că în după-amiaza și sera zilei de 17 septembrie 2003, inculpata J.T. a consumat băuturi alcoolice, revenind la domiciliul său, în jurul orelor 22,00. Fiind în stare de ebrietate și nemulțumită de faptul că soțul său J.E. nu dăduse hrană animalelor din gospodărie și nu le-a adăpat, inculpata a început să-l înjure, iar apoi a luat de la ștraf scândura pe care se stă pentru conducerea atelajului, ca care a aplicat acestuia mai multe lovituri, în partea superioară a corpului, iar după ce aceasta a căzut, a continuat să-l lovească peste cap și corp cu vergeaua metalică a unui bici, timp de câteva minute.

Dându-și seama că în urma agresiunii soțului său a ajuns în stare gravă, inculpata a anunțat salvarea, victima fiind transportată în aceeași seară la Spitalul județean de Urgență Baia Mare, unde, însă, cu toate îngrijirile medicale, la data de 23 septembrie 2003, aceasta a decedat. Din raportul de expertiză medico-legală întocmit de S.M.L. județean Baia Mare-Maramureș cu nr. 1270/219 din 29 octombrie 2003 a rezultat că moartea victimei J.E. a fost violentă, ea datorându-se hemoragiei interne consecutive rupturilor pulmonare prin fracturi costale. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp dur de formă alungită (posibil flexibil) cu suprafață de contact mică, leziunile cu caracter tanatogenerator fiind cele de la nivel toracic.

S-a apreciat, de asemenea, că victimei i s-au acordat îngrijiri medicale corespunzătoare, neexistând culpa medicală. La solicitarea apărătorului inculpatei, având în vedere faptul că victima, la data de 20 noiembrie 2002, a suferit un accident de circulație, suferind multiple traumatisme care au determinat internarea sa, tribunalul a încuviințat efectuarea unei noi expertize medico-legale la nivelul I.M.L. Cluj, urmând să stabilească dacă cele 26 lovituri descrise în raportul medico-legal întocmit de S.M.L.J.

Baia Mare sunt urmarea exclusivă a agresiunii din 17 septembrie sau între ele sunt și leziuni anterioare; care sunt leziunile ce puteau fi cauzate numai în data de 17 septembrie 2003 (și nu anterior) și care dintre ele sunt tanatogeneratoare; mecanismul posibil de producere a tuturor celor 26 de leziuni și în special dacă fracturile costale și rupturile pulmonare au putut fi produse prin lovire, cădere sau comprimare; care este timpul de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor, exceptând leziunile care au determinat decesul victimei. Din raportul de nouă expertiză medico-legală a rezultat că, exceptând două leziuni minore care erau anterioare, toate celelalte (24 leziuni) s-au putut produce prin lovire cu corpuri contondente în cursul agresiunii din 17 septembrie.

Leziunile care prin consecința lor (hemoragie internă) au determinat decesul victimei sunt fractura cominutivă a humerusului drept și fractura coastei a V-a stânga cu leziuni pulmonară și hemotorace consecutiv. Hemotoracele stâng de 3000 ml de sânge amestecat cu cheaguri a dus la inundarea întregii cavități pleurale stânga și la scoaterea din funcțiune a plămânului stâng. Indiferent însă de modul în care s-a constituit această colecție hematică, diagnosticarea ei era posibilă și obligatorie, atât prin metode clinice (percuție, auscultație), cât și prin metode paraclinice (radiologic). Pe de altă part, diagnosticarea existenței hemotoracelui ar fi făcut posibilă intervenția chirurgicală de drenaj a cavității pleurale și ar fi dus mai probabil la salvarea vieții victimei.

S-a precizat că, în caz de supraviețuire, leziunile cauzate victimei în cursul agresiunii din 17 septembrie ar fi necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale, ele au fost însă primejdioase pentru viață, pentru salvarea ei ar fi fost nevoie de aplicarea unui tratament medical de înaltă calificare. Față de întreg materialul probator administrat, în special concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală, avizat de Comisia de avizare și control a actelor medico-legale Cluj-Napoca, în apărarea inculpatei, s-au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei sale, din infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., în aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen.

În motivarea cererii s-a susținut, în esență că aceasta nu a urmărit suprimarea vieții soțului său, ci doar vătămarea corporală a acestuia, rezultatul letal, la producerea căruia au concurat și alte împrejurări, putându-i fi imputat cu titlu de culpă. Această cerere a fost întemeiată și s-a admis, tribunalul reținând că fapta inculpatei, așa cum a fost descrisă a realizat elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen., având în vedere următoarele considerente: Din probele administrate a rezultat evident (în pofida poziției de recunoaștere a inculpatei) că, în seara zilei de 17 septembrie 2003, inculpata a aplicat multiple lovituri în diverse zone ale corpului victimei cu o scândură și coada unui bici, deci instrumente pe care le-a avut la dispoziție ocazional, care nu sunt instrumente specifice folosite la suprimarea vieții unei persoane.

Inculpata a încetat actele de agresiune din proprie inițiativă, fără intervenția altor persoane și văzând starea gravă a victimei aluat toate măsurile pentru salvarea victimei, anunțând salvarea în vederea transportării acestuia la Spitalul de Urgență. Deși multiple, loviturile nu au fost îndreptate spre zone vitale și nici nu au fost de mare intensitate, aspect ce a rezultat din gravitatea leziunilor în mod detaliat descrise în cele două rapoarte de expertiză medico-legală. Astfel, s-a stabilit că în caz de supraviețuire leziunile cauzate victimei ar fi necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale, dintre ele cele mai grave și care prin consecințele lor erau tanatogeneratoare fiind fractura cominutivă a humerusului drept și fractura coastei a V-a stânga cu leziuni pulmonară și hemotorace consecutiv.

Actele medico-legale au stabilit că aspectul general al victimei în momentul internării sugera o marcată degradare fizică (anterioară agresiunii) prezentând un sindrom anemic vechi la care s-a suprapus o hemoragie internă prin acumularea sângelui în hematomul din jurul fracturii de humerus, iar fractura costală care a determinat ruptura pulmonară prezenta și ea o particularitate în sensul că era o fractură fină, determinând o ruptură mică a parenchimului pulmonar, sângerarea făcându-se în timp.

Față de faptul că hemotoracele stâng de 3000 ml sânge care a dus la inundarea întregii cavități pleurale stângi și la scoaterea din funcțiune a plămânului stâng, putea și trebuia în mod obligatoriu diagnosticat, caz în care o intervenție chirurgicală de drenaj a cavității pleurale ar fi dus mai posibila la salvarea vieții victimei, s-a putut conchide în sensul că, în general, acest tip de leziune nu duce la rezultatul letal și că la producerea acestuia a contribuit, pe de-o parte, starea precară a sănătății victimei (care nu-i poate fi imputabilă inculpatei), iar pe de altă parte, culpa medicală, constând din omisiunea diagnosticării cu consecința neefectuării unei intervenții chirurgicale.

Față de cele de mai sus a apărut evident că, deși inculpata a aplicat victimei multiple lovituri cu corpuri contondente, acestea nu au fost aplicate cu intenția și intensitatea necesară suprimării vieții acesteia, ci cu intenția de a-i aplica o corecție, neprevăzând că prin leziunile create îi putea cauza decesul, deși putea și trebuia să prevadă survenirea acestui rezultat. În atare situație s-a justificat reținerea că inculpata a acționat cu praeterintenție, aplicând cu intenție multiple lovituri victimei, dar nu a prevăzut din culpă rezultatul survenit, acționând deci cu intenție depășită, element subiectiv, care este specific infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen.

În consecință, pentru săvârșirea acestei din urmă infracțiuni, în urma schimbării încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., tribunalul a condamnat inculpata la o pedeapsă cu închisoarea, potrivit dispozitivului sentinței. La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere, gradul de pericol social al faptei, împrejurările comiterii acesteia, reținând că inculpata, în stare de ebrietate și fără motive întemeiate și-a agresat soțul bolnav, cu un organism slăbit (procedând astfel și anterior destul de frecvent), leziunile cauzate determinând în final (datorită împrejurărilor arătate) decesul acestuia. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și inculpata J.T., criticând soluția pronunțată de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea motivelor de apel, parchetul a precizat că sentința pronunțată este nelegală, în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice dată faptei, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat în mod categoric conduita inculpatei față de victimă, în sensul că îl bătea în mod frecvent, acest lucru fiind de notorietate între vecini, iar în condițiile în care victima era o persoană în vârstă de 67 de ani, suferind de anumite afecțiuni, se impune reconsiderarea aprecierii privind aptitudinea unui obiect vulnerant de a produce moartea, precum și reaprecierea intensității loviturilor la care trebuie să fie supusă victima pentru a produce rezultatul letal. Pe de altă parte, pentru stabilirea intensității loviturilor și implicit a intenției inculpatei, este relevantă și natura leziunilor produsă pe corpul victimei, precum și numărul acestor leziuni.

S-a solicitat în consecință, să se rețină că inculpata a acționat în condițiile intenției indirecte rezultată din modul în care a aplicat loviturile victimei, astfel că nu se poate susține că inculpata nu a prevăzu posibilitatea producerii rezultatului. S-a solicitat în consecință, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. și condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru această infracțiune. În susținerea motivelor sale de apel, inculpata a solicitat desființarea sentinței penale atacate și reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate care să fie coborâtă spre minimul special, apreciind că instanța nu a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că este o persoană în vârstă și bolnavă, că a născut și a crescut 5 copii și a omis, de asemenea contextul în care s-a produs moartea victimei.

Prin decizia penală nr. 61 din 8 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. 706/RG/2005, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva sentinței penale nr. 391 din 26 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Maramureș. S-a desființat sentința penală atacată numai în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpata J.T. și a pedepsei aplicată inculpatei și rejudecând în aceste limite, a fost condamnată inculpata J.T., la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen., art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatei și s-a dedus din pedeapsă, durata arestului preventiv din 9 octombrie 2003 la zi. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată împotriva aceleiași sentințe. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpat la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că pe baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 17 septembrie 2003, inculpata i-a aplicat multipla lovituri victimei în diverse zone ale corpului cu o scândură și cu coada unui bici, considerând că aceste instrumente au fost avute la dispoziție în mod ocazional și nu sunt instrumente specifice folosite la suprimarea vieții unei persoane.

Instanța de apel a reținut, însă că împrejurarea că inculpata nu a folosit pentru a aplica loviturile, un instrument apt de a produce moartea, nu poate conduce, de plano, la concluzia că ea nu a acționat cu intenția de a-l ucide. Astfel, victima avea vârsta de 67 de ani, suferea de multe afecțiuni, fără putința de a rezista la agresiuni chiar de mică intensitate și fără putința de a se apăra și de a riposta la astfel de acțiuni, astfel că aptitudinea obiectelor vulnerante folosite de inculpată la exercitarea actelor de agresiune s-a impus a fi reconsiderată prin prisma acestor criterii.

Nici susținerea inculpatei că decesul victimei, rezultat, mai mult, al unei culpe medicale, câtă vreme din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că nu toate leziunile sunt produse prin loviri active, iar ruptura pulmonară ce a declanșat hemoragia internă și a condus la deces, putea fi diagnosticată la timp, nu a putut fi primită și ea, rămânând o simplă afirmație, nesusținută de probe. Astfel, același raport de expertiză a concluzionat că victima a beneficiat de îngrijiri medicale corespunzătoare, fiind exclusă culpa medicală, iar practica judiciară a statuat în mod constant că și în ipoteza neaplicării unei terapeutici complete de către organele de specialitate, raportul de cauzalitate între fapta inculpatului și rezultatul survenit nu este întrerupt.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei, instanța de apel a reținut, că determinantă în calificarea faptei ca infracțiune de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., sau ca infracțiune de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., este forma de vinovăție a infracțiunii, care în primul caz este intenția, iar în al doilea caz praeterintenția. În speță, inculpata a lovit victima, persoană în vârstă de 67 de ani și suferindă de mai multe afecțiuni, pe corpul acesteia fiind identificate 26 de urme de lovituri, constatându-se astfel echimoze întinse, escoriații multiple, infiltrate sanguine în musculatura toracică și în alte zone ale corpului, precum și fractura 1/3 medie a humerusului drept, hematoame în jurul fracturii de humerus, precum și fractura coastelor 5, 9 și 10, iar pe suprafața plămânului stâng corespunzător coastei 5 o ruptură mică a paranchimului pulmonar.

În atare situație s-a impus concluzia că inculpata a prevăzut posibilitatea morții victimei, rezultat pe care la-a acceptat, astfel că fapta constituie infracțiunea de omor calificat, iar nu aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte care este caracterizată sub aspectul laturii subiective prin intenție depășită, ceea ce în cazul examinat nu s-a putut reține. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de apel a avut în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, gradul de pericol social al acesteia, dar și împrejurarea că inculpata este o persoană în vârstă și nu are antecedente penale, apreciind că se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, o pedeapsă de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., fiind de natură să asigure reeducarea inculpatei.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanța de apel a admis, în limitele arătate, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, fiind făcute referiri la dispozițiile art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., iar în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată împotriva aceleiași sentințe, văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpata J.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele scrise ale recursului declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., considerând că instanța de apel a aplicat inculpatei o pedeapsă greșit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Parchetul a arătat inițial criteriile avute în vedere de prima instanță, respectiv că inculpata nu are antecedente penale, dar a fost de mai multe ori sancționată contravențional, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a rezultat că aceasta prezintă diagnosticul de dependență alcoolică, modificare de personalitate de tip combinat pe fond toxico-etilic și posttraumatic, având capacitatea psihică de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale, susținerile nesincere ale acesteia, care inițial a negat categoric fapta, iar ulterior a susținut că leziunile au fost produse prin cădere, agresarea soțului fără motive întemeiate, acesta fiind bolnav, cu un organism slăbit, ceea ce a determinat Tribunalul Maramureș să arate că trebuie să se aplice inculpatei o pedeapsă peste minimul special, însă apropiată de minimum, aceasta fiind necesară și suficientă pentru îndreptarea conduitei sale.

În schimb se menționează, de către parchet, că instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Cluj a luat în considerare împrejurările concrete ale cauzei, pe care nu le-a indicat, gradul de pericol social, dar și faptul că inculpata este o persoană în vârstă și nu are antecedente penale, acordând circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special de 15 ani închisoare, ignorând însă probele administrate, respectiv declarațiile martorilor C.I., Z.Șt.P., T.M., F.I., M.M., care în declarațiile lor au evidențiat aspecte diferite privind comportamentul inculpatei, în special violențele exercitate de aceasta asupra soțului ei, certurile existente între aceștia sau a stării în care se afla victima la momentul sosirii salvării, asistenta medicală declarând că pacientul era speriat și se afla în stare de șoc.

Toate aceste aspecte detaliate pe larg cu fost corect apreciate de Tribunalul Maramureș, însă greșit interpretate de Curtea de Apel Cluj, deoarece nu pot conduce la concluzia că inculpata a avut o conduită bună, soțul ei fiind victima, cu mult înainte de data de 23 septembrie 2004, data decesului. Față de cele menționate, parchetul a solicitat admiterea recursului declarat, casare în parte a deciziei pronunțate și rejudecarea cauzei de instanța de recurs, în sensul înlăturării circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute pentru infracțiune de omor calificat prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen. În recursul declarat, inculpata J.T.

a invocat în scris dispozițiile art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate și în rejudecarea schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoarea de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., precum și reindividualizarea pedepsei, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., coborând-o spre minimul special. Astfel, recurenta a arătat că în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate nu s-a ținut cont de lipsa antecedentelor penale, este în vârstă și bolnavă, a crescut 5 copii, singură a reușit să asigure supraviețuire unei gospodării, a regretat enorm moartea soțului său, aceasta s-a datorat mai mult unei culpe medicale.

De asemenea, în mod greșit a fost schimbată încadrarea juridică, printr-o interpretare tendențioasă și eronată a probelor, a recunoscut doar că a avut o altercație cu soțul său, timp în care și-au aplicat lovituri, chiar au căzut la pământ, nu este adevărat că și-ar fi bătut zilnic soțul, leziunile produse au fost superficiale, care sunt specifice lovirii cu palma, zgârierii sau comprimării, nu toate au fost produse prin loviri active, mecanismul prin cădere și lovire de corpuri dure fiind evident, că hemotoracele care a dus la inundarea cavității plurale și apoi la moarte s-a produs datorită unei mici rupturi a pleurei a cărei diagnosticare era posibilă și obligatorie, atât prin metode clinice, cât și prin examen radiologic care nu s-a făcut, că leziunile descrise ar fi necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale, că a chemat salvarea, stând pe durata internării cu acesta.

Se mai arată că intensitatea, zonele, instrumentele, modul în care s-a petrecut bătaia, toate pledează pentru praeterintenție și nu intenție indirectă. La termenul de astăzi, recurenta inculpată a depus la dosar un memoriu în care a formulat aceleași solicitări ca în motivele de recurs, menționând din nou unele aspecte privind împrejurările faptice.

Procurorul, în dezbateri a pus concluzii în sensul că suplimentează motivul de recurs arătat în scris, în calea ordinară a recursului declarat de parchet și cu un alt motiv de recurs pe care îl va susține oral, respectiv greșita încadrarea juridică dată de instanța de apel faptei comise de inculpată, în art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., de omor calificat și a se reține și agravanta săvârșirii faptei prin cruzimi, prevăzută la art. 176 lit. a) C. pen., ceea ce conduce la reținerea infracțiunii de omor deosebit de grav, deoarece cele 26 de lovituri puternice date de inculpată, aflată în stare avansată de ebrietate au fost de natură a produce suferințe victimei, care se afla deja în tratament, fiind într-o stare extrem de precară a sănătății și nu se putea apăra, astfel că numărul mare de lovituri aplicate soțului său ilustrează intenția inculpatei de a suprima viața acestuia.

De asemenea, procurorul a arătat că în mod greșit au fost reținute în favoarea inculpatei, circumstanțe atenuante, în ceea ce privește individualizarea pedepsei, așa cum se menționează în motivul de recurs formulat în scris de către parchet, deoarece probele testimoniale administrate au evidențiat comportamentul acesteia, nu a recunoscut fapta, ceea ce nu justifica reținerea circumstanței judiciare prevăzută la art. 74 lit. a) C. pen., iar pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și pe fond schimbarea încadrării juridice prin reținerea și a agravantei prevăzută la art. 176 lit. a) C. pen., precum și înlăturarea circumstanței atenuante judiciare reținute, urmând ca la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere criteriile generale prevăzute la art. 72 C. pen., astfel încât cuantumul pedepsei ce se va aplica să fie majorat și să asigure îndeplinirea scopurilor pedepsei.

Apărătorul recurentei inculpate, în concluziile orale, în dezbateri, în recursul declarat de aceasta a solicitat, la rândul său schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, evidențiind faptul, că nici unul din obiectele folosite de inculpată nu puteau produce moartea victimei, nu au fost atinse organe vitale, urmând a se avea în vedere că martorul C. este în relații de dușmănie cu inculpata, astfel că în aprecierea declarației martorului trebuie să se țină seama de această împrejurare, victima era o persoană arțăgoasă, la aceste aspecte se mai adaugă și o culpă medicală, considerând că în mod greșit instanța de apel a schimbat încadrarea juridică dată de instanța de fond, iar în ceea ce privește pedeapsa de 10 ani închisoare o apreciază ca fiind suficientă.

Totodată apărătorul recurentei inculpate solicită respingerea recursului declarat de parchet, astfel cum a fost completat, în raport cu motivele susținute în recursul inculpatei. Concluziile procurorului referitoare la recursul inculpatei, precum și poziția acesteia din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii. Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, așa cum a fost extins și de inculpata J.T. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile, ca fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj: Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios și motivat instanța de apel a stabilit vinovăția inculpatei J.T. în săvârșirea infracțiunii de omor calificat pentru care a fost trimisă în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatei J.T.

care aflată în stare de ebrietate, în seara de 17 septembrie 2003 a aplicat, cu o scândură, iar apoi cu vergeaua unui bici, multiple lovituri cu intensitate, peste cap și corp, soțului său J.E., în vârstă de 67 de ani, a cărei sănătate era precară, aflându-se în tratament, urmare a unui accident de circulație suferit cu doi ani, anterior, cauzându-i acestuia 26 de leziuni corporale, concretizate în echimoze întinse, escoriații multiple, infiltrate sanguine în musculatura toracică și în alte zone ale corpului, fractura 1/3 medie a humerusului drept, hematoame în jurul fracturii de humerus, precum și fractura coastelor 5, 9 și 10, iar pe suprafața plămânului stâng corespunzător coastei 5 o ruptură mică a parenchimului pulmonar, atestate medico-legal, urmare cărora el a decedat, ulterior la 23 septembrie 2003, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Din amplul material probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești evaluat coroborat, respectiv declarațiile inculpatei J.T., declarațiile martorilor Z.Șt.P., C.P., C.I., T.M., I.F., F.M., F.I., P.L., M.I.G., M.M.L., P.S.C., J.V., J.M., S.C., V.R.I., B.V., G.A., martoră propusă de inculpată, S.V.C., procesele-verbal de confruntare dintre inculpată și martori C.I., C.P., Z.Șt.P., T.M., rapoartele de expertiză medico-legală și respectiv de nouă expertiză medico-legală, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal ce atestă sancțiunile aplicate inculpatei, raportul de expertiză psihiatrică privind pe inculpată, alte înscrisuri a rezultat nu numai contribuția inculpatei J.T.

în săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra soțului său, ar și împrejurările anterioare și ulterioare faptei. Astfel, Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel, pe baza materialului probator administrat a stabilit că din modalitatea de săvârșire a infracțiunii, respectiv instrumentele folosite, care, de regulă, nu sunt apte de a produce moartea, respectiv o scândură și vergeaua metalică a unui bici, dar care folosite cu o anume intensitate și în mod repetat de către inculpată, aflată în stare de ebrietate, lovindu-l, în acest mod pe soțul său, peste cap și corp, deja aflat într-o stare precară a sănătății, urmare a unui accident anterior, producându-i 26 de leziuni, atestate medico-legal și care au condus la decesul victimei, a fost dovedită intenția indirectă a inculpatei J.T.

de suprima viața soțului său, având reprezentarea rezultatului faptei sale și care chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de parchet, în sensul schimbării încadrării juridice, prin reținerea agravantei prevăzută la art. 176 lit. a) C. pen., în infracțiunea de omor deosebit de grav, comis prin cruzimi, deoarece din modalitatea de săvârșire a infracțiunii de către inculpată nu a rezultat că au fost provocate victimei suferințe grele și prelungite, ce depășesc limita celor inerente oricărei acțiuni de ucidere. Așa cum s-a arătat, inculpata i-a aplicat cu intensitate victimei lovituri cu instrumentele menționate, loviturile succedându-se una după alta, fără să presupună ferocitate sau să provoace victimei o moarte lentă, care să atragă circumscrierea lor în conceptul de „cruzimi”.

Astfel, numărul leziunilor produse, eterogene, de altfel sub aspectul felului lor și starea precară a sănătății victimei nu pot conduce automat la reținerea săvârșirii infracțiunii prin cruzimi, fiind necesar ca din ansamblul împrejurărilor faptice să fi rezultat faptul că inculpata a urmărit decesul soțului său prin producerea într-un timp îndelungat a unor dureri mari ori suferințe prelungite. Or, așa cum s-a evidențiat din probele administrate, inculpata J.T. a acționat, pe fondul stării de ebrietate, spontan, prin lovirea repetată cu instrumentele respective a victimei, dar fără să urmărească direct suprimarea vieții soțului său, anunțând, de altfel salvarea pentru a fi transportat la spital și acordarea îngrijirilor medicale, ceea ce, însă nu a exclus reprezentarea de către inculpată a rezultatului letal al faptei comise, acceptând posibilitatea producerii lui.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră ca fiind nefondată solicitarea parchetului, în sensul schimbării încadrării juridice, în raport cu motivul de recurs susținut oral, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. De asemenea, nu poate fi avut în vedere nici motivul de recurs formulat în scris, referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatei de instanța de apel, prin reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzută la art. 74 lit. a) C. pen., având drept consecință stabilirea cuantumului pedepsei sub minimul special legal pentru infracțiunea de omor calificat.

Înalta Curte apreciază că prima instanță de control judiciar a făcut o corectă adecvare cauzală nu numai a criteriilor generale prevăzute la art. 72 C. pen., dar a dat și o relevanță distinctă circumstanței atenuante judiciare stipulată la art. 74 lit. a) C. pen., corelată cu regimul sancționator corespunzător, prin coborârea cuantumului pedepsei aplicate sub minimul special legal prevăzut pentru infracțiunea reținută în sarcina acesteia. În procesul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpate, Instanța de apel a avut în vedere nu numai gradul de pericol social al infracțiunii comise, dar și împrejurările concrete, în care a fost comisă fapta, chiar dacă acestea nu au mai fost expres evidențiate, deoarece au fost prezentate în contextul reținerii situației de fapt, precum și circumstanțele personale ale inculpatei, lipsa antecedentelor penale și vârsta inculpatei, de 62 ani.

Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut un riguros examen asupra tuturor circumstanțelor personale ale inculpatei, nu numai a celor care s-au reflectat asupra victimei, respectiv consumul de băuturi alcoolice și violența acțiunilor sale, dar și faptul că era singura care întreținea gospodăria, avea grijă de animale, în condițiile în care soțul său suferise un accident în urmă cu doi ani, își aducea un important aport la muncile agricole, împrejurări care rezultă din unele relatări ale martorilor menționați care au făcut referiri la asemenea aspecte și nu în ultimul rând la durata căsniciei și la întregul context în care a avut loc săvârșirea infracțiunii.

Așadar, prin cuantumul pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de omor calificat, cu executare în regim de detenție, s-a apreciat corect că numai aceasta poate să asigure realizarea scopurilor pedepsei, putând contribui la o reintegrare viitoare pozitivă în societate a inculpatei. În raport cu cele menționate nu se impune reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatei, deoarece în cauză au fost avute în vedere în mod plural toate criteriile legale specifice individualizării pedepsei, nefiind incident cazul de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Referitor la recursul declarat de inculpata J.T., Înalta Curte consideră că acesta nu este fondat.

Astfel, critica recurentei cu privire la greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea de omor calificat, apreciind că prima instanță a stabilit corect încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte nu poate fi reținută, deoarece probele administrate au dovedit contribuția și intenția inculpatei în comiterea infracțiunii.

Așa cum s-a arătat și în considerentele recursului parchetului, din modalitatea de comitere a infracțiunii, de către inculpată, respectiv natura instrumentelor folosite, care chiar dacă, de regulă nu sunt apte de a produce decesul, în condițiile în care cu ajutorul lor au fost aplicate lovituri cu intensitate și, care deși au avut un caracter spontan s-au succedat repetat, pe fondul unei stări precare de sănătate a soțului său, producându-i leziuni care au condus la moartea victimei și au exclus culpa medicală, potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală, a fost dovedită intenția indirectă a inculpatei în producerea rezultatului letal al victimei.

Înalta Curte nu poate avea în vedere apărarea inculpatei că nu a dorit suprimarea vieții soțului său, ci doar aplicarea unei corecții, deoarece prin modul său de acțiune și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în condițiile în care cunoștea starea precară de sănătate a victimei, aceasta chiar dacă nu a urmărit producerea decesului victimei, a acceptat posibilitatea survenirii lui, având capacitatea de asociere a factorilor contributivi la un asemenea rezultat, dându-și seama de gravitatea acțiunii sale, anunțând salvarea, în scopul acordării îngrijirilor medicale.

Totodată nu poate fi reținută nici critica cu privire la individualizarea greșită a pedepsei, de către instanța de apel, deoarece așa cum s-a mai menționat anterior, au fost evaluate în concret atât gradul de pericol social al faptei, circumstanțele reale, cât și cele personale ale inculpatei, cuantumul pedepsei stabilite situându-se sub limita minimă legală pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, asigurând realizarea scopurilor pedepsei. Astfel, nici în recursul declarat de inculpat, nu sunt incidente cazurile de casare invocate, respectiv art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. Înalta Curte apreciază că instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatând existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de inculpata J.T. împotriva deciziei penale nr. 61 din 8 martie 2005 a Curții de Apel Cluj. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada arestării preventive de la 9 octombrie 2003 la 16 iunie 2005. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurenta inculpată să plătească statului, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de inculpata J.T. împotriva deciziei penale nr. 61 din 8 martie 2005 a Curții de Apel Cluj. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada arestării preventive de la 9 octombrie 2003 la 16 iunie 2005. Obligă pe recurenta inculpată să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2005.