ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2620/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2620/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 29 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița au fost condamnați la pedepsele de câte 5 ani închisoare și aplicarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și b) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. inculpații M.F., în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Mărgineni, județul Dâmbovița și, G.G.

Conform art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului M.F., iar în baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive a cestuia de la 5 decembrie 2006 la zi.

Totodată, instanța a luat act că în cauză nu s-au formulat pretenții în

latură civilă.

Inculpații au fost obligați la câte 325 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care 190 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, pentru inculpatul M.F.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt,

că în ziua de 2 septembrie 2006 cei doi inculpați s-au aflat în incinta Fermei Agricole Crevedia unde au consumat băuturi alcoolice.

La un moment dat, prin plantație a apărut și V.M.V. care se afla în relații tensionate cu inculpata G.G. din cauza casei în care locuiau ambele și profitând de faptul că femeia se afla în stare de ebrietate a început să o lovească cu pumnii și picioarele pe întreaga suprafață a corpului.

În această altercație a intervenit și inculpatul M.F. care a

lovit-o pe victimă de mai multe ori, inclusiv în timp ce aceasta era căzută la pământ.

La circa 20-25 minute după incident au ajuns la ferma Pomicolă Crevedia, din localitatea Buftea unde a avut loc agresiunea asupra victimei, martorii F.H. și F.D., unde au găsit victima „ghemuită la pământ" șu cu pete de sânge pe zona feței, pe mâini și pe geaca de culoare albastră cu care era îmbrăcată.

Victima V.M.V. nu a putut răspunde întrebărilor puse

de cei prezenți, referitoare la identitatea, ori motivul pentru care se afla acolo, fiind îndemnată să se întoarcă acasă.

Pe drum, victima s-a oprit la gospodăria martorilor G.E. și

G.G., cărora Ie-a relatat că fusese bătură de cei doi inculpați,

precum și că o doare capul, arătându-le că pierde sânge din zona din spate a capului.

În continuare, victima a revenit în domiciliu împreună cu concubinul său M.I. și a continuat să se vaite că o doare capul, rămânând culcată, iar a doua zi a refuzat să fie transportată la spital.

În noaptea de 03/04 decembrie 2006 victima a decedat, din raportul

de expertiză medico-legală nr. 262/A/14 decembrie 2006 întocmit de

Laboratorul Județean de Medicină Legală Dâmbovița a rezultat că aceasta

„a prezentat o multitudine de lovituri pe toată suprafața corpului, care s-au

putut produce prin loviri active, repetate, cu mijloace de apărare, atac

proprii omorului (pumni, palme, picioare) care au putut fi aplicate victimei

din față, lateral stânga-dreapta, spate și victima fiind în poziție ortostatică, a fost ghemuită sau culcată".

S-a concluzionat că „moartea a fost violentă și s-a datorat hemoragiei leptomeningee și hematomului subdural dezvoltat în timp, cu

consecința unui traumatism cranio-cerebral acut închis."

S-a apreciat că faptele săvârșite de inculpații M.F. și G.G. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., dispunându-se condamnarea acestora la pedepse de câte 5 ani închisoare în baza acestui text de lege.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița, precum și inculpații M.F. și G.G.

Parchetul a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:

în raport cu întreg materialul probator, respectiv declarațiile inculpaților, depozițiile martorilor, actul medico-legal întocmit în cauză, instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor legale privind calificarea juridică a faptelor cu care a fost investită.

S-a arătat că, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării

judecătorești, inculpatul M.F. a încercat să acrediteze ideea că

nu a lovit victima și că aceasta a fost lovită numai de către inculpata G.G. care ar fi exercitat agresiune fizică asupra victimei.

Inculpata la rândul său a prezentat o altă versiune care restrânge ca

întindere actele materiale exercitate de ea asupra victimei, în sensul că „i-ar fi dat o palmă și două picioare", indicându-l pe inculpatul M.F. ca exercitând acte materiale de o extremă violență, în sensul că „a

lovit-o pe victimă, i-a dat cu piciorul în față și i-a curs sânge din nas, după

care a mai lovit-o cu piciorul peste corp și încă de trei ori cu picioarele și cu palmele peste față" (declarații de la filele 44-45 dosar instanță).

Parchetul a motivat că instanța de fond trebuia să coroboreze declarațiile inculpaților cu ale martorilor care au luat cunoștință imediat și nemijlocit cunoștință de împrejurările în care victima a suferit agresiunile, cu concluziile raportului de autopsie.

Așadar, în raport cu probele administrate se poate concluziona că loviturile au fost aplicate victimei într-un timp îndelungat și cu intensitate și

ca atare instanța trebuia să încadreze faptele în infracțiunea de omor și nu

în cea de lovituri cauzatoare de moarte.

Ca atare, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și conform art. 334 C. proc. pen. să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de cei doi inculpați din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen.

Cea de-a doua critică invocată de parchet a privit individualizarea pedepselor aplicate inculpaților.

S-a arătat că pedepsele de câte 5 ani închisoare sunt lipsite de fermitate, având în vedere că săvârșirea infracțiunii a avut ca rezultat suprimarea vieții victimei de către cei doi inculpați, mai ales că aceștia au avut o atitudine oscilantă de recunoaștere parțială a faptelor.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Inculpatul M.F. prin apărător ales a susținut , la rândul său, că este nevinovat și a solicitat achitarea.

S-a arătat că la dosar nu există probe certe care să ateste vinovăția

sa, că nu a avut nicio contribuție la crearea condițiilor care au determinat

decesul părții vătămate V.M.V.. A arătat că părțile erau în

stare de ebrietate, între ele existau neînțelegeri mai vechi și o stare conflictuală.

Apelanta inculpată G.G. a criticat sentința primei

instanțe sub aspectul individualizării pedepsei pe care a considerat-o prea

aspră, solicitând reducerea acesteia.

Prin decizia penală nr. 65 de la 25 aprilie 2008 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată

în dosarul nr. 9107/200/2006 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița împotriva sentinței penale nr. 29 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, pe care a desființat-o în parte, în latură penală și în consecință:

Conform art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., reținută față de inculpații M.F., deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Mărgineni

și G.G.,

în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. și a condamnat pe inculpatul M.F. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., iar pe inculpata G.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de arat. 64 lit. a) și b) C. pen.

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații M.F. și G.G.

S-a computat detenția preventivă a inculpatului M.F. de la 5 decembrie 2006 la zi s-a menținut măsura arestării preventive a acestuia.

Au fost obligați inculpații M.F. la 50 lei cheltuieli judiciare

către stat, iar pe inculpata G.G. la 150 lei cu același titlu, din care 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, în ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a reținut că tribunalul a stabilit corect situația de fapt, așa cum a fost expusă la început, în sensul că în ziua de 2 decembrie 2006 cei doi inculpați M.F. și G.G. se aflau în incinta Fermei Agricole Crevedia unde au consumat băuturi alcoolice.

La un moment dat, prin plantație a trecut partea vătămată V.M.V. care se afla în relații tensionate cu inculpata G.G. din cauza casei în care locuiau ambele și profitând de faptul că aceasta se afla în stare de ebrietate a început să o lovească cu pumnii și picioarele pe întreaga suprafață a corpului.

Agresiunea asupra victimei a fost exercitată concomitent și de către

inculpatul M.F. care a lovit-o pe victimă de mai multe ori, în timp ce aceasta era căzută la pământ.

Victima a fost lovită de ambii inculpați cu picioarele și pumnii, în

lateral, pe față, în cap, iar cu picioarele peste tot corpul.

Inculpata G.G. a tras-o de păr și a continuat să o lovească din nou pe victimă, după ce la un moment dat aceasta scăpase din mâinile agresoarei.

Inculpatul M.F. a lovit-o în mod repetat pe victimă, atunci

când aceasta era căzută la pământ și încerca să-și apere capul cu mâinile.

Când și-au dat seama că victima nu se mai poate ridica, au încetat agresiunea, după care inculpata G.G. a sunat-o pe martora F.D., proprietara fermei pomicole, să vină la fermă pentru că „o femeie fusese surprinsă în plantație la furat de lemne".

Instanța de fond trebuia să coroboreze declarațiile inculpaților cu declarațiile martorilor care au luat cunoștință direct și nemijlocit de împrejurările în care victima a suferit agresiunea, cu concluziile raportului de autopsie.

în acest context, raportul de autopsie a relevat faptul că „victima a suferit echimoze, hematoame, fractură oase proprii nazale, cu cruste sanguine în aria dreaptă, infiltrate hemoragice epicraniene, hematom

subdural pe conevixitate dreapta, cu tendința de organizare, mai vechi de circa 24 de ore, contuzie corticală dreapta, stază și masiv edem meningo-

cerebral, sânge lichid în cavitățile cordului drept."

De asemenea, raportul medico-legal a concluzionat că moartea numitei V.M.V. a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiei leptomeningee și hematomului subdural dezvoltat în timp, consecință a unui traumatism cranio-cerebral acut închis.

Leziunile de violență descrise, s-au putut produce prin loviri active, repetate cu mijloace de apărare, respectiv cu pumni, palme și picioare.

încadrarea juridică prevăzută de art. 183 C. pen., dată faptei comisă de cei doi inculpați de către instanța de fond este greșită.

Infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte se caracterizează prin

acte de violență care se realizează într-un incident spontan și de intensitate mică, dacă are ca urmare moartea victimei.

Cei doi inculpați au lovit cu intensitate victima, au acceptat moartea acesteia ca rezultat al acțiunii lor și ca atare, instanța trebuia să constate că această situație trebuie să încadreze faptele în infracțiunile de omor și nu în cea de lovituri cauzatoare de moarte.

Împrejurarea că victima căzută în urma lovirii exercitate de inculpata

G.G. nu s-a mai putut ridica, fiind lovită de ambii inculpați în cadrul unei acțiuni conjugate, trebuia să determine tribunalul să aprecieze că în speța dedusă judecății există coautorat la infracțiunea de omor, întrucât inculpații au acționat împreună, fiind conștienți de urmările ce se vor produce și acceptând consecințele acțiunii lor comune (decizia nr. 1362/1983 pronunțată de fostul Tribunal Suprem, secția penală ).

Pe de altă parte, intenția de a ucide a rezultat din intensitatea loviturilor aplicate cu pumnii și picioarele, numeroasele lovituri aplicate în

mod repetat în condițiile în care victima nu s-a putut apăra.

În raport cu cele arătate mai sus, curtea de apel a constatat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița este fondat, fiind admis conform dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Pe cale de consecință, s-a desființat în parte sentința primei instanțe și pronunțând o nouă hotărâre, curtea de apel a procedat conform art. 334

C. proc. pen., la schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

reținută față de cei doi inculpați, în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. și a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea și interzicerea unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Nu s-a putut reține la încadrarea juridică dispozițiile art. 175 lit. i) C. pen.

, forma calificată a infracțiunii de omor, în sensul că inculpații au comis fapta în loc public, deoarece, așa cum a rezultat din actele dosarului agresiunea asupra victimei V.M.V. a avut loc în incita unei ferme private din comuna Crevedia, județul Dâmbovița, într-o plantație de pomi și care nu poate fi asimilată cu un loc public, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

Apelantul inculpat M.F. a susținut nevinovăția sa, solicitând achitarea.

Critica a fost considerată neîntemeiată, deoarece probele administrate în cauză au dovedit fără echivoc vinovăția acestuia în comiterea acestuia în coautorat cu inculpata G.G.

Fapta a fost dovedită cu procesul-verbal de cercetare la locul faptei,

fotografii judiciare, procese-verbale de confruntare, depoziții de martori,

raportul medico-legal și coroborate cu declarațiile inculpaților.

Atât apelul declarat de inculpatul M.F., cât și cel declarat de inculpata G.G. care a solicitat reducerea pedepsei, pentru

considerentele expuse mai înainte, au apărut ca nefondate și au fost respinse în consecință, conform dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Întrucât inculpatul M.F. este arestat în prezenta cauză, în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. a fost computată detenția acestuia de la 5 decembrie 2006 la zi și sa menținut măsura arestării preventive a acestuia. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpații M.F. și G.G.

În recursul declarat, inculpatul M.F. a criticat decizia

pronunțată de instanța de apel, arătând în scris că nu s-a ținut cont de mai

multe probe, respectiv declarația sa și declarațiile martorilor.

De asemenea, recurentul inculpat a mai menționat că a fost văzut lovind victima de copii inculpatei G.G., deși aceasta nu a fost la locul faptei, înainte de conflictul cu victima inculpata G.G. avusese o ceartă aprinsă, existând pe rol un dosar între acestea privind casa în care locuia.

Totodată, recurentul inculpat a mai precizat că victima a fost lovită cu un corp contondent, acestea fiind spuse de medicul legist, deși acest

corp contondent nu a fost găsit sau atașat la dosar, considerând că este o

pedeapsă prea mare, considerând că este nevinovat, rezultând din declarațiile a opt martori, care au declarat că nu l-au văzut, ci au auzit din gura inculpatei G.G. că ar fi lovit victima, nefiind luate în considerare declarațiile martorilor săi, solicitând a se tine cont că nici nu cunoștea victima, ci doar atunci când a fost chemat de inculpată, care i-a spus că este cumnata ei și că are o altercație cu ea, ajungând în livadă a

văzut-o pe inculpata G.G. lovind-o pe victimă, iar el s-a băgat

pentru a le despărți, victima plecând acasă imediat ce Ie-a despărțit, aceasta fiind fapta pentru care a fost condamnat nevinovat.

În declarația de recurs, inculpata G.G. a considerat decizia instanței de apel ca fiind nelegală, apreciind că trebuie schimbată în totalitate și menținută sentința penală pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, menționând că motivele de recurs le va depune în termenul legal prevăzut de lege, potrivit art. 385

10

C. proc. pen.

La termenul de judecată de la 19 iunie 2008, în recurs, Înalta Curte a apreciat, în temeiul art. 302 alin. (2) C. proc. pen. și art. 6 alin. (1) și (3) C. proc. pen., ca fiind întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de recurenta inculpată G.G. pentru a-și angaja apărător, constatând că în cauză se impune

desemnarea unui alt apărător pentru recurentul inculpat M.F.,

întrucât recurenții inculpați au interese contrare.

Totodată, Înalta Curte a pus în discuție din oficiu, legalitatea luării și

menținerii măsurii arestării preventive față de inculpatul M.F., fiind consemnate concluziile părților, după care, potrivit art. 300

2

cu

referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului M.F., măsură pe care a menținut-o, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În considerentele încheierii de la termenul arătat, instanța supremă a

apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a

inculpatului M.F. subzistă, impunând în continuare privarea de

libertate a acestuia, constatând că măsura arestării preventive este legală și temeinică.

Cauza a fost amânată cu privire la judecarea recursurilor declarate la data de 4 septembrie 2008, fixându-se termen în vederea verificării legalității arestării preventive a inculpatului M.F. la data de 6

august 2008, așa cum rezultă din încheierea arătată, aflată la filele 19-20

dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depus, după ce în prealabil a fost înregistrat

prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 22037 de la 17 iulie 2008 un memoriu formulat de inculpatul M.F. l-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii și care a fost trimis de acesta instanței competente spre apreciere, aflate la filele 26-29 dosarul Înaltei Curți.

În memoriul depus, inculpatul M.F. a arătat că este nevinovat, precizând că a fost la locul faptei dar nu a dat, din contră a ținut-o pe inculpata G.G. să nu mai dea în victimă, a fost sincer de la începutul anchetei, că a fost acuzat pe nedrept de inculpată, că aceasta a avea un litigiu cu victima, că în dosar copii inculpatei au afirmat că și el a lovit-o pe victimă, dar nu au nicio declarație, decât la confruntare, contribuția sa fiind de a o despărți pe inculpată de victimă, solicitând studierea dosarului, că a fost bătut în timpul anchetei.

La termenul de judecată de la 6 august 2008 s-a luat în examinare din oficiu, verificarea legalității detenției preventive a inculpatului M.F., fiind consemnate concluziile părților, după care Înalta Curte, în baza art. 300

2

și a art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului M.F., măsură pe care o menține.

În considerentele încheierii, Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului M.F. subzistă și că impun privarea de libertate în continuare, așa cum rezultă din încheierea de la data arătată, aflată la fila 37 din dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, apărătorul recurentului inculpat M.F., în dezbateri, susținând oral motivele de recurs, a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului inculpatului, casarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, iar pe fond achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. și în consecință punerea acestuia în libertate. în dezvoltarea cazului de casare invocat, apărătorul a arătat că din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi avut vreo contribuție la decesul victimei pentru că, deși a fost prezent la locul săvârșirii faptei, nu a lovit-o pe partea vătămată. La momentul săvârșirii faptei nu au fost martori oculari, martorii din acte G.E. și G.G., relatând ceea ce au auzit de la victimă.

În subsidiar, apărătorul, invocând cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen. a solicitat în temeiul art. 385

15

pct. 2

lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului inculpatului, casarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză și rejudecând, să se reducă pedeapsa aplicată inculpatului, urmând a se da eficiență maximă circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Apărătorul recurentei inculpat G.G., în dezbateri, susținând oral motivele de recurs, a invocat, în principal, cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen. și a solicitat în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului inculpatei, casarea hotărârilor pronunțate în cauză, iar în rejudecare, în temeiul art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei din infracțiunea

prevăzută de art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

și aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de textul de lege, cu

reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., într-un cuantum care să permită suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 86

1

C. pen. în dezvoltarea motivului de casare invocat, apărătorul a arătat că din actele dosarului a rezultat că recurenta inculpată a aplicat victimei numai două lovituri, decesul intervenind la un interval lung de timp de la momentul exercitării violențelor, ca urmare a refuzului victimei de a fi internată și de a i se acorda îngrijiri medicale. Recurenta inculpată nu a acționat cu intenția de

a omorî victima, așa cum corect a reținut Tribunalul Dâmbovița: „nu există intenția directă sau indirectă de a suprima viața victimei".

În subsidiar, a solicitat în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului inculpatei, casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii primei instanțe.

Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului inculpatului M.F., apreciind că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la probele

administrate în cauză. In dezvoltarea motivului invocat, procurorul a arătat că, deși motivele de apel formulate de inculpat vizau analiza probatoriului,

Curtea de Apel Ploiești nu a răspuns criticilor formulate de inculpat, motivarea (pagina 5 a deciziei) fiind extrem de sumară, ceea ce ar face incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., care, însă, nefiind invocat de inculpat, nu poate fi luat în considerare din oficiu.

De asemenea, reprezentantul parchetului a mai învederat că, neputându-se disjunge cauza pentru soluționarea recursului inculpatei G.G., care este nefondat, întrucât clarificarea situației inculpatului se repercutează direct asupra stării coinculpatei G.G., se impune, admiterea recursurilor celor doi inculpați, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de inculpații M.F.

și G.G., la Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmând ca instanța de apel să

răspundă punctual tuturor criticilor formulate de inculpat și să administreze

probele solicitate de acesta, care se dovedesc a fi necesare și utile, respectiv audierea persoanelor minore.

Față de concluziile puse, Înalta Curte a solicitat reprezentantului

parchetului să arate care este poziția față de starea de arest a recurentului

inculpat M.F.

Reprezentantul parchetului a solicitat menținerea măsurii arestării

preventive a recurentului inculpat M.F., întrucât nu se impune

revocarea acestei măsuri.

Pozițiile recurenților inculpați avute de fiecare, din ultimul cuvânt au

fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de inculpații M.F. și

G.G. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate de către recurenți, cât și din oficiu de către reprezentantul Ministerului Public în recursul inculpatului M.F. ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 17 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile inculpaților ca fiind fondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul M.F.:

Din analiza cauzei rezultă că în cursul urmăririi penale inculpatul M.F. în declarațiile date (filele 41-43; 47-48 ) în mod constant

a arătat că nu a lovit-o pe victimă, aceasta fiind bătută numai de inculpata

G.G. În acest sens a declarat că în declarația olografă dată la poliție la 4 decembrie 2006, fila 43 că „...Nu recunosc că am lovit-o pe acea femeie, ci doar G. a bătut-o..."; în declarația dată la 4 decembrie 2006 ora 23,42 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în prezența apărătorilor P.M. și V.A. a arătat că „...După o vreme, am auzit țipete și după voce, am recunoscut că „G." injuria pe cineva. în aceste condiții am plecat în fugă din locul unde mă aflam spre zona de unde auzeam țipetele acesteia și în timpul deplasării am întâlnit pe cei doi minori ai numitei „G." cărora le-am spus să se întoarcă la fermă, iar eu am continuat deplasarea pe o distanță de cea. 400 m în direcția livezii de caiși. în locul respectiv am văzut pe „G." în timp ce lovea cu palmele și picioarele o femeie, care era ghemuită la pământ, strângând în brațe o sacoșă. Nu erau alte persoane în locul respectiv. Văzând acest lucru eu am intervenit „și am prins în brațe pe

„G.", împiedicând-o să mai lovească femeia necunoscută. Atunci „G."

a sumat pe telefonul mobil pe doamna F.D., care a venit însoțită de soțul său precum și de frații lui M.M. și M.T.G.....Precizez încă o dată că eu nu am lovit cu palmele, picioarele sau pumnii ori cu alt obiect femeia pe care o lovise „G." cu palmele și picioarele..." (filele 47-48 dosarul parchetului).

În procesul-verbal întocmit de procuror la data de 4 decembrie 2006 (fila 69 dosarul parchetului), acesta a consemnat că „Astăzi, data de mai

sus, aflându-mă în continuarea certărilor în cauza privind decesul numitei

V.M.V., am procedat la ascultarea minorilor: 1. M.V.I., în vârstă de 10 ani 2) M.F.A., în vârstă de 11 ani, în prezența mamei lor, G.G., cei doi minori au relatat

că au văzut la data de 02 decembrie 2006, pe mama lor G.G., când a

lovit-o cu piciorul pe numita „M.", iar pe M.F., când a

lovit-o pe aceeași „M.", cu palma. Pentru care am încheiat prezentul

proces-verbal".

La Tribunalul Dâmbovița, prima instanță, în cadrul cercetării judecătorești au fost ascultați inculpații M.F. și G.G. (declarații aflate la filele 41-45 dosarul tribunalului), inculpatului M.F., fiindu-i luat și un supliment de declarație (fila 198 dosarul tribunalului), au fost ascultați martorii M.M. (declarație aflată la fila 93 dosarul tribunalului), M.T.G. (declarație aflată la fila 94 dosarul tribunalului), F.H. (declarație aflată la fila 95 dosarul tribunalului), F.D. ( declarație aflată la fila 96 dosarul tribunalului), M.I. (declarație aflată la fila 129 dosarul tribunalului), G.E. (declarație aflată la fila 130 dosarul tribunalului), S.A. (declarație aflată la fila 131 dosarul tribunalului), C.V. (declarație aflată la fila 197 dosarul tribunalului).

Inculpatul M.F., atât în declarația dată în cursul cercetării

judecătorești, cât și în suplimentul luat a avut aceeași poziție constantă de

negare a lovirii victimei, menționând că numai inculpata G.G. a lovit-o.

Astfel, în declarația dată la 16 martie 2007 la Tribunalul Dâmbovița acesta a arătat că „... Mențin declarațiile date în fața organului de urmărire

penală, știu ce am declarat, am spus adevărul...în 2 decembrie 2006 treceam prin

acel loc, mergeam în drum spre casa numitei „B.G." ca să-i tai lemne, așa cum convenisem înainte. Erau și alte drumuri de ajuns la

această casă, dar eu atunci am trecu pe acolo. Mergând pe acel drum am

auzit pe copiii minori în vârstă de 10-12 ani ai coinculpatei G., că spuneau mamei lor, inculpatei, că victima, pe care nu știu cum o chema, s-a luat de ei și că i-a înjurat. Am auzit pe inculpată, zicând copiilor în ce parte s-a dus victima. Am auzit-o când a spus copiilor că se duce "să o bată să o omoare." Precizez că de față alte persoane nu mai erau.

Precizez că eu eram oprit și m-am oprit să-i văd pe copii. Această discuție

între mamă și copii a durat 5 minute...Precizez că locul de unde veneau strigătele și țipetele erau în drumul meu spre femeia la care munceam. Apreciez că într-un timp de 5-10 minute am ajuns de unde discutam cu V. la locul de unde veneau strigătele și țipetele. Ajuns acolo, am văzut victima ghemuită jos, stătea în fund, am văzut că părul era vâlvoi și capul era sprijinit în mâini. Eu nu am recunoscut acea persoană, mi-a spus că este „cumnata care s-a luat de copii ei.". Pe G.G. era lipită de ea și o lovea cu picioarele și pumnii, o lovea în lateral, pe față în cap, cu

picioarele în coaste, peste tot corpul. A tras-o de păr, căciula sau fesul era

căzut. Mergând am venit direct spre G. și i-am spus de ce dă în ea, să nu mai dea în ea. Nu am auzit ca G. să lovească victima cu vreun obiect. G. nu a încetat să se oprească nici când au venit frații mei G. și M. și F.D. și F.C. Până au venit persoanele menționate a trecut 20 min., dar G. nu a lovit-o tot timpul, mai venea spre mine, la 10 m de locul de unde le-am găsit, la o poartă de intrare în

fermă. Precizez că eu am luat-o pe G. în brațe să nu o mai lovească pe

victimă, dar mi-a scăpat din mâini, mi-a scăpat prin spatele meu și a început să o lovească din nou pe victimă. Din această activitate a mea,

am rămas cu haina G. (era vorba de un cojoc din piele întoarsă, uzat).

Ceea ce am descris mai înainte s-a mai repetat de 2 ori și am dus-o și mai

departe, dar s-a întors și a continuat să o lovească pe victimă. Eu apreciez că din cele 20 minute, cât s-a scurs de la sosirea mea la locul incidentului, până la sosirea martorului, 15 min. a lovit-o. Precizeze că în acest timp eu nu am lovit-o absolut deloc pe victimă. Am văzut că victima avea sânge pe față și sânge jos pe pietre. Nu am observat din ce zonă curgea sânge. La un moment dat eu am zis să nu o mai lovească, deoarece era plină de sânge, dar a continuat să o lovească. în acest timp de 20 min. nu a mi venit nicio persoană. Precizez că atunci când au venit aceste persoane, G. continua să o lovească, iar loviturile au încetat numai la intervenția fratelui meu M.T.G., care i-a zis lui G. să nu o mai „bată s-și vadă de treaba ei, de ce a dat în ea", precizeze că fratele meu o ținea în brațe, fiindcă G. vroia să o mai lovească și la

acest moment G. spunea că o omoară, că i-a spart, spunând victimei că

din cauza ei, soțul ei s-a spânzurat...Precizez că la locul incidentului (unde G. o lovea pe victimă) au venit și cei doi copii ai acesteia. Acești

copii au venit la circa 20 m de locul unde mama lor o lovea pe victimă, eu

apreciez că au văzut, dar au plecat în sediul așa cum G. Ie-a spus....Eram în relații de prietenie cu G. înainte de acest incident și cu copii acesteia...." (filele 41-42 dosarul tribunalului).

În suplimentul de declarație luat inculpatului M.F. (fila 198 dosarul tribunalului), acesta a arătat că „Mențin declarația dată anterior în fața instanței de judecată la data de 16 martie 2007 ea corespunzând adevărului. Aș dori însă să mai fac următoarele precizări: nu mai îmi amintesc exact dacă am declarat aceste lucruri dar îmi amintesc că în ziua în care a avut loc incidentul eram la plantație împreună cu inculpata G.G. când au venit copii acesteia, un băiat și o fată, în vârstă atunci de 10 și respectiv 11 ani care i-au spus mamei lor că victima s-a luat de ei. Inculpata a luat atunci un băț, mai exact o creangă de cais care era ruptă pe acolo și a plecat să o caute pe victimă cu toate că eu i-am spus să aibă grijă că tot se judecă cu ea de 3 ani și că femeia se va duce cu siguranță la poliție dacă se va lua de era. Inculpata s-a întors după circa 10 minute și mi-a spus că nu a găsit-o pe

victimă dar că se duce să o caute prin plantație, însă fiica ei mi-a spus că

mama s o găsise și o lovise pe femeie cu bățul. După circa 10-15 minute au venit la mine copiii inculpatei și mi-au spus să merg în plantație pentru

că mama lor o lovea pe victimă. Cu ocazia asta am mers și am văzut cum

inculpata o bătea pe victimă, aspecte pe care le-am relatat cu ocazia celeilalte audieri...".

În declarațiile date unii din martorii audiați au menționat, fie că au văzut-o pe inculpata G.G. lovind-o pe victimă, fie chiar inculpata Ie-a spus că a lovit victima. în declarațiile lor, martorii M.I., G.E. (filele 129-130 dosarul tribunalului ) au menționat că, chiar victima a afirmat că a fost lovită de G.G.. și bărbatul ei, fie că acesta din urmă a lovit-o de două ori cu picioarele, însă niciunul din martori nu l-a văzut pe inculpatul M.F. lovind victimă, iar din discuțiile purtate de unii din martori cu inculpatul, acesta a menționat că el nu a lovit-o pe victimă.

La termenul de judecată de la 8 ianuarie 2008 la Tribunalul

Dâmbovița, apărătorul inculpatului M.F. a solicitat audierea în

calitate de martori a celor doi copii minori ai inculpatei G.G. ale căror depoziții, a apreciat acesta, ar putea aduce elemente noi și relevante în aflarea adevărului. A mai arătat că raportat la scopul procesului penal, cel al aflării adevărului, măsura audierii celor doi minori nu ar prejudicia cu nimic interesele vreunei părți, o asemenea măsură impunându-se în virtutea respectării dreptului inculpatului la apărare.

Tribunalul a pus în discuție cererea formulată de apărătorul inculpatului M.F. privitoare la audierea copiilor minori ai inculpatei G.G.

Procurorul de ședință, având cuvântul, s-a opus audierii minorilor raportat la susținerile făcute la acest termen de judecată de inculpat, în contextul în care, declarațiile acestora ar avea un caracter subiectiv, aceștia fiind copiii coinculpatei, care are interese contrare cu inculpatul M.F.

Avocat G.C., având cuvântul, a menționat că în

dosarul de urmărire penală se află un proces-verbal de confruntare a celor

doi minori care au relatat că, atât mama lor, cât și inculpatul M.F. au lovit-o pe victimă, astfel încât, apreciind că nu se impune audierea acestora a solicitat respingerea cererii formulate de apărătorul inculpatului M.F.

Avocat P.M., având cuvântul pentru inculpata G.G., s-a opus audierii celor doi copii minori ai inculpatei, aceștia, relatând aspectele pe care le cunoșteau cu privire la faptă, în faza de urmărire penală.

Tribunalul, față de cererea formulată de apărătorul inculpatului M.F. cu privire la audierea celor doi copii minori ai inculpatei G.G. în calitate de martori, a respins proba, ca nefiind concludentă cauzei, având în vedere pe de-o parte calitatea acestora de copii ai coinculpatei și dispozițiile art. 80 C. proc. pen., potrivit

cărora rudele inculpatului nu sunt obligate să depună mărturie în cauza că

îi privește pe acesta, iar pe de o parte starea de minoritate a acestora.

Totodată a apreciat că nu se impune audierea acestora și datorită faptului

că minorii au relatat aspectele cunoscute referitoare la infracțiune, susținerile celor doi copii fiind consemnate într-un proces-verbal existent la filele 68-69 din dosarul de urmărire penală, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri de la termenul menționat (filele 203-204 dosarul tribunalului).

La Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, ca instanță de apel, au fost depuse motivele de apel, formulate, în scris, de către apelanți.

În motivele scrise de apel ale apelantului intimat inculpat M.F.

, prin apărător (filele 37-40 dosarul instanței de apel) a menționat în

mod expres că nu există niciun fel de declarații ale minorilor, în înțelesul dat de către legiuitor acestui act procesual, pentru că dacă se referă la o depoziție a unui martori, aceasta trebuie să fie dată în fața instanței, cu respectarea principiului contradictorialității, neputându-se proceda la condamnarea unui om fără ca spusele cuiva, fie el și minor (mai ales minor), fără ca relatările acelei persoane să fie verificate direct de către instanță. De asemenea, apelantul intimat inculpat prin apărător face referiri la conținutul declarațiilor martorilor G.E. și G.G., care au fost interpretate greșit de către instanța de fond, solicitând admiterea apelului și achitarea inculpatului, deoarece nu există nicio altă probă care să-l incrimineze, într-o măsură oricât de mică, pe

M.F., și, de altfel, nici organele de urmărire penală și nici instanța fondului nu au putut aduce în discuție alte dovezi decât cele pe care apărarea Ie-a comentat și pe care Ie-a evidențiat ca fiind temeinice. în ceea ce privește apelul parchetului, apărătorul apelantului intimat inculpat a menționat că cercetarea judecătorească nu a dus în lumină nicio altă situație nouă care să determine instanța să infirme încadrarea juridică făcută de către procuror, astfel că solicitarea de schimbare a încadrării juridice nu are nici un fundament justificativ, nu este sprijinită de probe și nici de argumente care să creeze aparența de temeinicie, solicitând respingerea apelului declarat de parchet.

La termenul de la 11 aprilie 2008 au fost ascultați apelanții intimați inculpați M.F. și G.G., declarațiile acestora, aflându-se la filele 41-42 dosarul instanței de apel.

În declarația dată, apelantul intimat inculpatul M.F. a arătat că „Am cunoștință de rechizitoriul parchetului prin care am fost trimis în judecată, dar și de pedeapsa aplicată de instanța de fond, respectiv Tribunalul Dâmbovița. Mențin declarațiile date în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească întrucât am spus adevărul.

Precizez că nu mă consider vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen. Precizez că minorii inculpatei G.G. nu au

fost la locul faptei și nici nu au fost audiați."

Apelanta intimată inculpată G.G. în declarația dată la

instanța de apel a menționat că „Am cunoștință de rechizitoriul parchetului prin care am fost trimisă în judecată, pentru infracțiunea prevăzută de art.

183 C. pen., cât și de pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de Tribunalul Dâmbovița prin sentința penală nr. 29 din 15 ianuarie 2008. Precizez faptul că mențin declarațiile date în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească prin care am recunoscut și regretat fapta comisă. Nu mai am nimic de declarat. Pedeapsa aplicată este prea mare în raport de faptul că am doi copii minori și sunt văduvă."

La termenul de judecată mai sus menționat, instanța de apel a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților, ale căror concluzii se află în detaliu consemnate în încheierea de ședință de la 11 aprilie 2008, în cauză fiind amânată pronunțarea succesiv la 18 aprilie 2008 și 25 aprilie 2008, aflată la filele 51-52 dosarul instanței de apel.

În concluziile orale, apărătorul apelantului intimat inculpat M.F.

, referitor la apelul declarat de parchet a arătat că există anumite

situații când în cursul cercetării judecătorești se poate schimba încadrarea

juridică a faptelor deduse judecății, precizând că, cercetarea judecătorească nu a adus în lumină nicio altă situație nouă care să determine instanța să afirme încadrarea juridică realizată de către procuror, astfel că solicitarea parchetului, de schimbarea încadrării juridice, materializată în apelul declarat și motivat, nu are nici un

fundament justificat, nu este sprijinit de probe și nici de argumente care să

creeze, chiar și pentru o clipă, aparența temeiniciei lui, solicitând

respingerea apelului declarat de parchet ca fiind nefondat.

Referitor la apelul declarat de inculpat a solicitat a se observa situația diferită (procesul vorbind) a celor doi inculpați: în timp ce G.G. a beneficiat de dreptul constituțional la libertate, inculpatul

M.F. a parcurs toate etapele procesului penal în stare de arest

preventiv, măsura privativă de libertate fiind menținută de către instanță pe durata întregului proces.

A mai arătat că, instanța care a pronunțat condamnarea inculpaților a considerat că există dovezi care atestă vinovăția celor doi, numai că

analizarea materialului probator infirmă teza tribunalului, cel puțin în cazul

inculpatului M.F.

De asemenea, a arătat că înțelege să argumenteze susținerea de mai sus, indicând acea parte a considerentelor sentinței care se referă la incriminarea inculpatului: „și inculpatul M.F. a agresat-o pe

femeie, pe care a lovit-o, de asemenea cu pumnii și picioarele, așa cum a

rezultat, atât din precizările minorilor, dar și din depozițiile martorilor G.E. și G.G.„ - fila 6, alin. (7) din sentință.

Apărătorul apelantului intimat inculpat a mai precizat că, la dosar nu

există niciun fel de declarații ale minorilor, în înțelesul dat de către legiuitor

acestui act procesual, pentru că dacă se referă la o depoziție a unui martor, aceasta trebuie să fie dată în fața instanței, respectându-se principiul contradictorialității; nu se poate proceda la condamnarea unui om fără ca spusele cuiva, fie el și minor, sau mai ales minor, fără ca relatările acelei persoane să fie verificate direct de către instanță.

Un lucru și mai interesant se relevă din analizarea declarațiilor martorilor G.E. și G.G.: în cazul celor două depoziții, se are de-a face cu o gravă eroare de interpretare pe care o săvârșește instanța fondului. Astfel, nici un moment și în niciun loc, cei doi

oameni nu afirmă că M.F. ar fi lovit-o pe victimă. în declarațiile

lor martorii fac trimitere la o altă persoană.

S-a apreciat de către apărătorul apelantului intimat inculpat că este

evident și nu mai trebuie făcută nicio altă demonstrație - că martorii făceau

trimitere la bărbatul cu care G.G. trăia în acel moment, ori acest bărbat nu a fost niciodată M.F., care a „îndeplinit" calitatea de concubin al inculpatei, acest „rol" jucându-l fratele lui M.F., respectiv M.T.G.

În fața acestei situații a solicitat instanței să repună lucrurile în

legalitatea lor firească și necesară, aceasta putându-se realiza numai prin

pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului M.F., care nu a avut nicio contribuție la crearea condițiilor care au determinat decesul părții vătămate V.M.V.

Același apărător al apelantului intimat inculpat a mai menționat că orice altă hotărâre care s-ar pronunța în fața apelului nu ar face decât să perpetueze o imensă nedreptate făcută unui om nevinovat sub aspectul acuzațiilor care i-au fost aduse prin actul de sesizare al instanței, în speță

rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Astfel, a solicitat, apreciind ca fiind deplin justificată, admiterea apelului inculpatului și achitarea acestuia, soluție care se impune, deoarece nu există nicio altă probă care să-l incrimineze, într-o măsură oricât de mică și, de altfel, nici organele de urmărire penală și nici instanța fondului nu au putut aduce în discuție alte dovezi decât cele pe care Ie-a

comentat și pe care Ie-a evidențiat ca fiind netemeinice.

În considerentele deciziei pronunțate, în ceea ce privește apelul declarat de apelantul inculpat M.F., instanța de apel a reținut critica acestuia ca fiind neîntemeiată, deoarece probele administrate în cauză dovedesc fără echivoc vinovăția sa în comiterea în coautorat cu inculpata G.G.

S-a apreciat că fapta este dovedită cu procesul-verbal de cercetare

la locul faptei, fotografii judiciare, procese-verbale de confruntare, depoziții

de martori, raportul medico-legal și coroborate cu declarațiile inculpaților.

De asemenea, instanța de apel a arătat că, atât apelul declarat de inculpatul M.F., cât și cel declarat de inculpata G.G. care a solicitat reducerea pedepsei, pentru considerentele expuse mai înainte, apar ca nefondate și vor fi respinse în consecință, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că instanța de apel, pe de-o parte nu a făcut un examen propriu asupra sentinței pronunțată de prima instanță, referitor la inculpatul M.F., în

raport cu motivele de apel invocate de apelantul intimat inculpat, deoarece

nu există în decizia pronunțată nicio analiză cu privire la modul în care a fost respinsă, de către prima instanță, cererea de audiere în calitate de martori ai celor doi copii minori ai inculpatei G.G., în condițiile în care în motivele scrise de apel și susținute în dezbateri, de către apărătorul inculpatului, acesta în mod expres a criticat faptul că nu a fost administrată proba testimonială a audierii martorilor minori.

Pe de altă parte, instanța de apel, în limita efectului devolutiv al apelului, potrivit art. 371 cu referire la art. 378 alin. (1) C. proc. pen., avea obligația să pună în discuție, fie la cererea apărătorului apelantului intimat inculpat de administrare a probei testimoniale, respectiv audierea în calitate de martori ai celor doi copii

minori ai inculpatei G.G., fie din oficiu, după care se pronunța

motivat, în contextul concret al cauzei, prin admiterea sau respingerea motivată a cererii cu referire la art. 67 C. proc. pen., în condițiile în care minorii erau singurii martori oculari, ceilalți martori, nepercepând în mod nemijlocit împrejurările faptice, ci numai indirect, observând numai contribuția inculpatei G.G. de la momentul la care au fost de față, fie din relatările victimei, fie din cele relatate chiar de inculpată.

Mai mult, Înalta Curte constată că instanța de apel, în considerentele

deciziei pronunțate nu a examinat criticile formulate de apelantul intimat inculpat, în raport cu mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță și cu declarațiile apelanților intimați inculpați în apel, neexistând nicio argumentare proprie cu privire la existența sau inexistența vinovăției inculpatului M.F. în săvârșirea pretinsei fapte comise pentru care acesta a fost trimis în judecată și condamnat, în primă instanță printr-o hotărâre nedefinitivă.

Astfel, afirmațiile făcute de instanța de apel, în sensul că „critica este

neîntemeiată, deoarece probele administrate în cauză dovedesc fără

echivoc vinovăția acestuia în comiterea acestuia în coautorat cu inculpata

G.G. Fapta este dovedită cu procesul-verbal de cercetare la

locul faptei, fotografii judiciare, procese-verbale de confruntare, depoziții de martori, raportul medico-legal și coroborate cu declarațiile inculpaților. Atât apelul declarat de inculpatul M.F., cât și cel declarat de inculpata G.G. care a solicitat reducerea

pedepsei, pentru considerentele expuse mai înainte, apar ca nefondate și

vor fi respinse în consecință, conform dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.", nu pot echivala cu pronunțarea asupra motivelor de

apel ale apelantului intimat inculpat, deoarece nu rezultă că a fost făcută o analiză a criticilor și solicitărilor acestuia, în concret, în raport cu mijloacele

de probă administrate, instanța de apel, efectuând constatări lipsite de argumente proprii de evaluare, rezumându-se la afirmații generice, prin evidențierea unor mijloace de probă fără a le indica în mod efectiv și a le analiza prin coroborare, așa încât soluția pronunțată în ceea ce îl privește pe inculpatul M.F. nu își găsește reflectarea în materialul probator administrat.

Așadar, Înalta Curte constată că prin decizia pronunțată, instanța de

apel a încălcat dreptul complex la apărare al apelantului inculpat, afectându-i în consecință, dreptul la un proces echitabil, așa cum este stipulat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atât prin nepronunțarea asupra unor mijloace de probă, care nu au fost administrate în mod nemijlocit, oral și contradictoriu, respectiv asupra probei testimoniale menționate, în condițiile în care martorii minori erau singurii martori oculari, ceilalți martori, percepând doar în mod indirect, împrejurări faptice, neclarificând neconcordanțele cu privire la existența sau inexistența contribuției inculpatului M.F. în comiterea

pretinsei fapte, cât și prin lipsa unui examen propriu coroborat, în raport cu

motivele de apel invocate, asupra mijloacelor de probă administrate, în cauză.

Totodată, Înalta Curte consideră că instanța de apel nu a dat eficiență nici dispozițiilor art. 3 și art. 4 C. proc. pen.

referitoare la aflarea adevărului și rolului activ în administrarea

probatoriului.

Înalta Curte apreciază că încălcările arătate cu privire la nediscutarea și neadministrarea completă a mijloacelor de probă cu respectarea dispozițiilor legale ce le guvernau, precum și nepronunțarea

asupra criticilor formulate punctual de apărarea apelantului intimat inculpat

M.F., cu indicarea unor mijloace de probă, neexistând nicio

analiză asupra materialului probator administrat, de către instanța de apel

conduc la incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că motivul mai sus analizat prevalează în raport cu celelalte critici invocate de către recurentul inculpat M.F.

, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14

C. proc. pen. referitoare la eroarea gravă de fapt și respectiv reducerea pedepsei, formulate de apărarea recurentului inculpat.

Referitor la recursul declarat de recurenta inculpată G.G.,

Înalta Curte consideră că acesta este fondat pentru

considerentele avute în vedere în recursul recurentului inculpat M.F.

, în condițiile în care în contextul cauzei există cazul de indivizibilitate prevăzut la art. 33 lit. a) C. proc. pen.,

clarificarea situației inculpatului, având repercusiuni și asupra coinculpatei

G.G..

în raport cu cele arătate, criticile formulate în mod distinct în motivele de recurs, de către recurenta inculpată G.G., respectiv prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

, nu pot fi examinate, urmând a fi avute în vedere în rejudecarea

cauzei.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că se impune reformarea deciziei instanței de apel și rejudecarea cauzei de către aceeași