ÎCCJ, Decizia nr. 197/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin rezoluția nr. 373/P/2005 din 22 aprilie 2005, Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală și

criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. b) C.

proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații B.M., T.S.,

I.C. și P.A., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 249 C. pen., la sesizarea petentului C.V.

Rezoluția a fost comunicată petentului, la data de 30

aprilie 2005.

Împotriva rezoluției primare de neîncepere a urmăririi

penale, petentul C.V. a formulat plângere, întemeiată pe art. 278

1

C. proc. pen.

Prin sentința nr. 497 din 23 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea petentului C.V. a fost respinsă,

ca inadmisibilă, reținându-se neurmarea de către acesta, a procedurii prevăzute

de art. 275 - 278 C. proc. pen.

Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul C.V. a

declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art.

385

9

C. proc. pen. și fără a formula critici susceptibile a fi

încadrate în vreunul dintre acestea.

Recursul este tardiv declarat.

În raport cu dispozițiile art. 1 C. proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi privit ca un mijloc de

apărare, concomitent, a societății și a membrilor ce o compun, ca titulari de

drepturi și obligații legal stabilite.

Activitatea de judecată, finalizată

prin pronunțarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin Codul

de procedură penală, lege procesuală cu un pregnant caracter formalist, indispensabil

asigurării judecării corecte și garantării egale a drepturilor procesuale.

Ilustrând acest formalism, între

altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal și sancționarea

conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen., legiuitorul a stabilit următoarele: „când pentru exercitarea unui drept procesual,

legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din

exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen”.

Așadar, potrivit formalismului legii procesual-penale, având

caracter de garanție egală pentru toate părțile interesate, în sensul

dispozițiilor art. 21 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 16

din legea fundamentală și ca rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării

activității procesuale, prin stabilirea unor termene peremptorii, vizând durata

rezonabilă de soluționare definitivă a cauzei penale, conform dispozițiilor art.

6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, prin textul menționat a fost impusă obligația îndeplinirii în

termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul

dreptului.

Ca atare, neexercitarea în termen a

unui drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia

Potrivit art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen., „hotărârea instanței pronunțată potrivit alin. (8) lit. a)

și b) poate fi atacată cu recurs (…)”.

Cum prin textul menționat nu a fost

stabilit un termen special pentru exercitarea recursului, calea de atac

menționată privind sentința prin care s-a respins plângerea prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., este supusă termenului general de 10 zile prevăzut de art. 385

3

,

cu distincțiile prevăzute de art. 363 - 365 din același cod.

În cauză, petentul C.V., prezent la

termenul din 23 septembrie 2005, când a fost pronunțată sentința atacată, a

declarat recurs, la data de 24 ianuarie 2006, cu depășirea termenului de 10

zile prevăzut de art. 385

3

alin. (1), raportat la art. 363 alin. (3)

C. proc. pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea

va respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul C.V. împotriva sentinței nr.

497 din 23 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3163/2005, al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul C.V. împotriva

sentinței nr. 497 din 23 septembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3163/2005.

Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de

260 lei (2.600.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 mai 2006.