ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4405/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 86

din 8 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Iași, s-a respins, ca

inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul O.V.,

împotriva sentinței penale nr. 502 din 12 septembrie 2000 dată în dosarul nr. 10247/1999

al Tribunalului Iași, definitivă prin decizia nr. 411 din 9 noiembrie 2000 a

Curții de Apel Iași.

S-a dispus obligarea

contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că:

Verificând dosarul de fond

prin care i s-a aplicat contestatorului pedeapsa de 11 ani închisoare prin

sentința pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 10247/1999 și a rămas

definitivă prin decizia penală nr. 411 din 9 noiembrie 2000 a Curții de Apel

Iași.

Contestația la executare

formulată de contestator este inadmisibilă din următoarele considerente:

Nu se poate analiza

solicitarea contestatorului de a i se aplica legea mai favorabilă cu motivarea

că sentința este definitivă.

Conform art. 13 C. pen., în

cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a

cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se poate discuta de

aplicarea legii mai favorabile. În cazul de față, cauza a fost judecată

definitiv, nu se mai pot invoca dispozițiile art. 13 C. pen., așa încât

instanța nu poate intra în fondul cauzei.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a formulat apel contestatorul O.V., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că, în urma modificărilor

legislative aduse noțiunii de „consecințe deosebit de grave”, infracțiunea

pentru care a fost condamnat este sancționat cu alte limite de pedeapsă astfel

că se impune reducerea pedepsei aplicate, apreciată ca fiind exagerată față de

noile realități sociale.

Curtea de Apel Iași, prin

decizia penală nr. 138 din 12 aprilie 2005, a admis apelul declarat de

condamnatul O.V. împotriva sentinței penale nr. 86 din 8 februarie 2005 a

Tribunalului Iași pe care o desființează și rejudecând;

Conform art. 461 lit. d) C.

proc. pen., admite contestația la executare formulată de contestatorul O.V. împotriva

sentinței penale nr. 502 din 12 septembrie 2000 a Tribunalului Iași, definitivă

prin decizia penală nr. 411 din 9 noiembrie 2000 a Curții de Apel Iași.

În temeiul art. 458 C. proc.

pen. și art. 14 C. pen., reduce pedeapsa principală aplicată condamnatului O.V.

prin sentința penală nr. 502 din 12 septembrie 2000 a Tribunalului Iași, de la

11 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Scade din pedeapsă perioada

executată de la 30 mai 2001 la zi, 12 aprilie 2005.

Anulează vechiul mandat și

dispune emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei decizii.

Împotriva acestei decizii,

în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași,

socotind că instanța de apel, a făcut o greșită aplicare a legii, admițând

contestația la executare formulată de condamnatul O.V.

Recursul este fondat.

Verificându-se actele cauzei

în raport de prevederile art. 461 lit. d) C. proc. pen., dar și ale art. 15 C.

pen., Curtea reține următoarele:

Modificarea cuprinsului art.

146 C. pen., în sensul modificării plafonului valoric corespunzător

„consecințelor deosebit de grave” (..”o pagubă materială mai mare de 1.000.000”

.. lei) aduse prin O.U. nr. 207/2000, nu poate fi echivalată cu o lege penală

care prevede limite de pedeapsă mai ușoare decât cele prevăzute în Codul penal,

pentru infracțiunea din speță și anume înșelăciunea prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2) și (5) C. pen., deoarece actul normativ menționat, în realitate nu a

redus pedepsele din Codul penal și nici nu a dezincriminat fapta.

Se mai constată că în

condițiile în care ne aflăm de aplicare ale art. 15 C. pen., dacă ar fi fost cu

adevărat adoptată o lege penală mai favorabilă, aplicarea acesteia este „doar

facultativă” deoarece există deja o hotărâre definitivă de condamnare și când

deci, operează „autoritatea de lucru judecat” asupra încadrării juridice. În

consecință, instanța de apel în mod nelegal, a făcut aplicarea art. 13 C. pen.,

text ce trebuie aplicat în mod obligatoriu, ori de câte ori ne aflăm însă în

prezența unei hotărâri nedefinitive (ce nu este cazul în speță de față, după

cum arătam), pe de o parte, iar pe de altă parte, se constată că, limitele de

pedeapsă, pentru infracțiunea de înșelăciune comisă de inculpat și prevăzută de

art. 215 alin. (5) C. pen., nu s-au ușurat prin O.U.G. nr. 207/2000, ci au

rămas aceleași.

Pentru toate aceste

considerente și față de prevederile legale examinate, recursul parchetului este

fondat și va fi admis, hotărârea atacată va fi casată, iar sentința penală nr. 86

din 8 februarie 2005 a Tribunalului Iași, va fi menținută, ca temeinică și

legală, potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 138 din

12 aprilie 2005 a Curții de Apel Iași, secția penală, privind pe condamnatul O.V.

Casează decizia penală

atacată și menține dispozițiile sentinței pronunțate de instanța de fond,

respectiv sentința penală nr. 86 din 8 februarie 2005 a Tribunalului Iași.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența juridică a intimatului

condamnat în sumă de 20 lei (200.000 lei), se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 iulie 2005.