ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4405/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 86 din 8 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Iași, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul O.V., împotriva sentinței penale nr. 502 din 12 septembrie 2000 dată în dosarul nr. 10247/1999 al Tribunalului Iași, definitivă prin decizia nr. 411 din 9 noiembrie 2000 a Curții de Apel Iași. S-a dispus obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că: Verificând dosarul de fond prin care i s-a aplicat contestatorului pedeapsa de 11 ani închisoare prin sentința pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 10247/1999 și a rămas definitivă prin decizia penală nr. 411 din 9 noiembrie 2000 a Curții de Apel Iași.

Contestația la executare formulată de contestator este inadmisibilă din următoarele considerente: Nu se poate analiza solicitarea contestatorului de a i se aplica legea mai favorabilă cu motivarea că sentința este definitivă. Conform art. 13 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se poate discuta de aplicarea legii mai favorabile. În cazul de față, cauza a fost judecată definitiv, nu se mai pot invoca dispozițiile art. 13 C. pen., așa încât instanța nu poate intra în fondul cauzei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel contestatorul O.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că, în urma modificărilor legislative aduse noțiunii de „consecințe deosebit de grave”, infracțiunea pentru care a fost condamnat este sancționat cu alte limite de pedeapsă astfel că se impune reducerea pedepsei aplicate, apreciată ca fiind exagerată față de noile realități sociale. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 138 din 12 aprilie 2005, a admis apelul declarat de condamnatul O.V. împotriva sentinței penale nr. 86 din 8 februarie 2005 a Tribunalului Iași pe care o desființează și rejudecând; Conform art. 461 lit. d) C. proc. pen., admite contestația la executare formulată de contestatorul O.V.

împotriva sentinței penale nr. 502 din 12 septembrie 2000 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 411 din 9 noiembrie 2000 a Curții de Apel Iași. În temeiul art. 458 C. proc. pen. și art. 14 C. pen., reduce pedeapsa principală aplicată condamnatului O.V. prin sentința penală nr. 502 din 12 septembrie 2000 a Tribunalului Iași, de la 11 ani închisoare la 5 ani închisoare. Scade din pedeapsă perioada executată de la 30 mai 2001 la zi, 12 aprilie 2005. Anulează vechiul mandat și dispune emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei decizii. Împotriva acestei decizii, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, socotind că instanța de apel, a făcut o greșită aplicare a legii, admițând contestația la executare formulată de condamnatul O.V.

Recursul este fondat. Verificându-se actele cauzei în raport de prevederile art. 461 lit. d) C. proc. pen., dar și ale art. 15 C. pen., Curtea reține următoarele: Modificarea cuprinsului art. 146 C. pen., în sensul modificării plafonului valoric corespunzător „consecințelor deosebit de grave” (..”o pagubă materială mai mare de 1.000.000” .. lei) aduse prin O.U. nr. 207/2000, nu poate fi echivalată cu o lege penală care prevede limite de pedeapsă mai ușoare decât cele prevăzute în Codul penal, pentru infracțiunea din speță și anume înșelăciunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., deoarece actul normativ menționat, în realitate nu a redus pedepsele din Codul penal și nici nu a dezincriminat fapta.

Se mai constată că în condițiile în care ne aflăm de aplicare ale art. 15 C. pen., dacă ar fi fost cu adevărat adoptată o lege penală mai favorabilă, aplicarea acesteia este „doar facultativă” deoarece există deja o hotărâre definitivă de condamnare și când deci, operează „autoritatea de lucru judecat” asupra încadrării juridice. În consecință, instanța de apel în mod nelegal, a făcut aplicarea art. 13 C. pen., text ce trebuie aplicat în mod obligatoriu, ori de câte ori ne aflăm însă în prezența unei hotărâri nedefinitive (ce nu este cazul în speță de față, după cum arătam), pe de o parte, iar pe de altă parte, se constată că, limitele de pedeapsă, pentru infracțiunea de înșelăciune comisă de inculpat și prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., nu s-au ușurat prin O.U.G.

nr. 207/2000, ci au rămas aceleași. Pentru toate aceste considerente și față de prevederile legale examinate, recursul parchetului este fondat și va fi admis, hotărârea atacată va fi casată, iar sentința penală nr. 86 din 8 februarie 2005 a Tribunalului Iași, va fi menținută, ca temeinică și legală, potrivit art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 138 din 12 aprilie 2005 a Curții de Apel Iași, secția penală, privind pe condamnatul O.V. Casează decizia penală atacată și menține dispozițiile sentinței pronunțate de instanța de fond, respectiv sentința penală nr. 86 din 8 februarie 2005 a Tribunalului Iași. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența juridică a intimatului condamnat în sumă de 20 lei (200.000 lei), se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 iulie 2005.