ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7637/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții S.M. și M.S. au chemat

în judecată pe pârâții E.E. și E.M., pentru ca în contradictoriu cu aceștia, să

fie obligați la plata echivalentului de 700 de dolari SUA cu dobânda de 5%

lunar, începând cu data de 5 ianuarie 2001 până la achitarea sumei.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că la data de 1 mai 2001 între părți a intervenit o înțelegere prin

care au vândut pârâților o baracă din panouri prefabricate edificată de

reclamanți pe terenul pârâților în schimbul prețului de 2.800 dolari SUA.

Potrivit convenției, pârâții aveau

obligația să plătească reclamanților suma de 350 de dolari SUA în anul 2001 și

suma de 350 de dolari SUA în anul 2002, cu dobânda de 5% pentru fiecare lună

întârziere.

Pârâții au formulat cerere

reconvențională solicitând constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare, întrucât vânzătorii nu sunt proprietarii bunului vândut.

Prin sentința civilă nr. 15070 din

26 noiembrie 2003 Judecătoria Constanța a respins ca nefondată acțiunea

principală, a admis cererea reconvențională și a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 1 mai 2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut în esență, că terenul este proprietatea statului, nu este în

proprietatea pârâților și nici construcția nu a ajuns în proprietatea lor,

astfel că actul juridic încheiat la 1 mai 2001, este lovit de nulitate absolută

pentru cauză ilicită.

Împotriva mai sus menționatei

hotărâri au declarat apel reclamanții S.M. și M.S.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, prin decizia nr. 619/c din 2 iunie 2004, a admis apelul declarat de

reclamanții S.M. și M.S., a schimbat în tot sentința atacată și în consecință:

A admis acțiunea și a obligat

pârâții către reclamanți la plata echivalentului celor două rate, respectiv 700

dolari SUA cu dobânda de 5% lunar, începând cu 1 ianuarie 2002, până la

achitarea integrală.

A respins ca nefondată cererea

reconvențională.

Intimații au fost obligați să

plătească reclamanților suma de 3.281.500 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a decide astfel, Curtea a

reținut, în esență, că părțile nu au contestat convenția încheiată și

materializată în antecontractul aflat la dosar, și tot de comun acord, au

stabilit rata anuală de 350 dolari SUA și dobânda de 5%, în condițiile în care

pârâții au folosit construcția.

În contra acestei decizii pârâții

E.M. și E.E. au declarat recurs.

Verificând competența soluționării

recursului declarat de pârâți, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

următoarele:

Prima instanță a fost investită pe

cale principală cu o acțiune în pretenții, deci evaluabilă în bani.

Calificarea corectă a cererilor

deduse judecății prezintă importanță printre altele și în stabilirea căilor de

atac împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță.

Față de considerentele expuse,

hotărârea de primă instanță la data pronunțării ei 26 noiembrie 2003 era supusă

căii de atac a apelului la tribunal potrivit art. 2 pct. 2 și art. 282 alin.

(1) C. proc. civ. în vigoare la acea dată.

Textele de lege enunțate au fost

modificate succesiv prin Legile nr. 195 din 25 mai 2004 și 493 din 18 noiembrie

2004, competența soluționării apelului a revenind curții de apel.

Ulterior a intrat în vigoare Legea

nr. 219/2005 prin care au fost din nou modificate dispozițiile art. 2 în

materie de competență, potrivit cărora în prezent hotărârile de primă instanță

pronunțate de judecătorii în litigii cu un obiect de până la 5 miliarde lei

sunt supuse fie apelului, fie recursului, după caz la tribunal, iar hotărârile

date în apel sunt supuse recursului la instanța de apel.

Potrivit normelor tranzitorii

cuprinse în art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 pricinile în curs de

judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal

investite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit

legii.

În raport cu cele arătate, Înalta

Curte de Casație și Justiție nu este competentă să soluționeze recursul de

față, astfel că va înainta dosarul instanței competente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Scoate cauza de pe rol și trimite

dosarul la Curtea de Apel Constanța pentru soluționarea recursului declarat de

pârâții E.M. și E.E. împotriva deciziei civile nr. 619/C din 2 iunie 2004

pronunțată ca instanță de apel de către Curtea de Apel Constanța secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2005.